A început procesul împotriva organizației atribuite lui Ilan Șor, la Chișinău

Mediafax

La Curtea de Apel Centru din Chișinău, a început marți procesul intentat de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) împotriva organizației rusești „Eurasia”, pe care autoritățile o acuză că servește drept instrument al oligarhului fugar Ilan Șor pentru a coordona „proiecte de influență subversivă” contra Republicii Moldova.

„Cu ușile închise”

Cererea SIS a fost depusă pe 25 iulie 2025, iar dosarul a fost înregistrat sub denumirea „SIS contra organizației Eurasia”. Prima ședință de judecată fusese programată cu o zi înainte, însă a fost amânată din motive care nu au fost făcute publice.

„Procesul se desfășoară cu ușile închise”, potrivit purtătoarei de cuvânt a Curții de Apel, Adela Roșca, citată de Europa Liberă.

SUA a sancționat deja organizația

Legea Republicii Moldova privind contracararea activității extremiste prevede că astfel de cereri trebuie soluționate în cel mult două luni de la înregistrare. Dacă judecătorii vor valida acuzațiile formulate de SIS, Eurasia va fi trecută în Registrul organizațiilor extremiste, iar activitatea sa suspendată sau chiar interzisă pe teritoriul Republicii Moldova.

Organizația este vizată într-un raport public al serviciilor secrete moldovenești privind imixtiunea externă în alegerile din 2024. Potrivit acestora, Eurasia a fost creată în aprilie 2024, având-o drept fondatoare și directoare pe fosta contabilă a Partidului Șor – formațiune declarată neconstituțională în 2023. Oligarhul fugar este membru în consiliul coordonator al organizației, condus de deputata rusă Aliona Arșinova.

În septembrie 2024, Statele Unite ale Americii au impus sancțiuni împotriva organizației, acuzând-o de tentative de destabilizare a situației socio-politice din Moldova înaintea alegerilor prezidențiale.

Preoți moldoveni, trimiși la instruiri politice

Raportul SIS susține că sub paravanul Eurasia au fost organizate deplasări ale tinerilor moldoveni la Moscova, unde au participat la „instruiri în domeniul social-politic, al tehnologiilor electorale, inclusiv al tehnicilor de destabilizare”.

De asemenea, în august și septembrie 2024, organizația ar fi înlesnit călătorii pentru aproximativ 500 de preoți și enoriași din Moldova, participanții fiind încurajați să se implice „în influențarea” alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional.

Proces contestat. Miza: lichidarea organizației

Coordonatoarea organizației a acuzat nereguli procedurale în derularea procesului, spunând că nu a primit traducerea documentelor în limba rusă: „Procesul a început cu abateri, pentru că nu am primit documentele traduse în limba rusă”, a declarat Arșinova pentru presa rusă. Deputata a insistat că Eurasia desfășoară doar „acțiuni umanitare” în Republica Moldova, precum sprijin pentru fermieri, ajutor pentru pensionari și schimburi de experiență pentru tineri din țările membre ale „spațiului eurasiatic”.

Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova poate solicita instanței lichidarea organizației și interzicerea participării cetățenilor moldoveni la activitățile sale dacă Eurasia este recunoscută oficial drept extremistă.

Articolul A început procesul împotriva organizației atribuite lui Ilan Șor, la Chișinău apare prima dată în Mediafax.

Premieră. Rușii anunță că ucrainenii au atacat un oraș siberian

Mediafax

Autoritățile ruse au anunțat un atac cu drone asupra unei unități industriale din orașul Tyumen, situat în vestul Siberiei. Incidentul reprezintă primul atac raportat în regiune de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022.

Potrivit unei declarații publicate pe canalul oficial Telegram, trei drone au fost „detectate și neutralizate” pe terenul unei companii din districtul Antipino, în estul orașului. Autoritățile nu au indicat originea dronelor, iar Ucraina nu a revendicat atacul, potrivit Le Figaro.

Rușii susțin că ținta a fost o rafinărie de petrol din zonă. Autoritățile au transmis că serviciile de urgență au intervenit rapid și au împiedicat „explozia” dronelor, însă publicația regională MegaTyumen, citând un martor, a relatat că o structură de răcire a rafinăriei a fost avariată.

Regiunea Tyumen este una dintre cele mai importante zone petroliere ale Rusiei, iar un atac de acest tip marchează o extindere semnificativă a razei operaționale a dronelor utilizate împotriva infrastructurii energetice ruse.

În ultimele luni, Ucraina a intensificat atacurile cu drone asupra rafinăriilor de petrol și bazelor aeriene din interiorul Rusiei, ca răspuns la bombardamentele masive lansate de Moscova asupra teritoriului ucrainean.

Articolul Premieră. Rușii anunță că ucrainenii au atacat un oraș siberian apare prima dată în Mediafax.

Universitatea din București, măsură alternativă pentru cursurile de miercuri. Cum vor proceda studenții

Mediafax

La Universitatea din București, cursurile programate pentru miercuri, 8 octombrie, se vor desfășura online sau se vor recupera ulterior, ca urmare a codului roșu de ploi anunțat pentru perioada următoare, a declarat pentru Edupedu.ro rectorul Universității, Marian Preda.

„Administrația va asigura continuitate la birouri prin cei care nu folosesc transportul în comun și se deplasează cu autoturisme personale.”, a declarat Marian Preda.

Comitetul pentru Situații de Urgență al Municipiului București a hotărât ca miercuri toate cursurile cu prezență fizică să fie suspendate, din cauza avertizării de cod roșu de vreme severă.

Conform meteorologilor, ziua de miercuri va aduce cele mai intense fenomene meteo, fiind emis un cod roșu pentru București și cinci județe, precum și alte avertizări valabile pentru aproape jumătate din țară.

De asemenea, și Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat că miercuri toate cursurile cu prezență fizică vor fi suspendate.

Aceeași decizie privind susținerea orelor de curs în format online a fost luată și de administrația SNSPA.

Articolul Universitatea din București, măsură alternativă pentru cursurile de miercuri. Cum vor proceda studenții apare prima dată în Mediafax.

Plata cu cardul la metrou ar putea fi suspendată, după ce Metrorex a anulat licitația pentru serviciile bancare

Mediafax

Plata cu cardul bancar la turnicheții de acces ai metroului din București ar putea fi suspendată, după ce Metrorex a anulat pentru a doua oară licitația privind „serviciile bancare aferente activității comerciale”, potrivit Buletin de București.

Metrorex a anulat recent procedura pentru achiziția de „servicii bancare aferente activității comerciale”, ce includea plata contactless la porțile de acces, automatele de bilete și platforma online.

Licitația fusese contestată de o firmă participantă, care a reclamat nereguli în modul de integrare a sistemului de plată cu echipamentele existente.

„Este vorba și despre un comision la fiecare tranzacție”, au precizat surse din cadrul Metrorex, citate de Buletin de București.

Articolul Plata cu cardul la metrou ar putea fi suspendată, după ce Metrorex a anulat licitația pentru serviciile bancare apare prima dată în Mediafax.

Hamas acceptă să predea armele unui comitet egipteano-palestinian, dar respinge administrarea internațională și prezența lui Tony Blair

Mediafax

În cadrul negocierilor pentru un armistițiu în Fâșia Gaza, care au loc în Egipt, Hamas a acceptat marți să predea armele unui comitet egipteano-palestinian, dar a respins categoric ideea ca administrarea enclavei palestiniene să fie preluată de un comitet internațional de tranziție, potrivit unei surse palestiniene apropiate de discuții, citată de agenția EFE.

Gruparea „respinge prezența fostului premier britanic Tony Blair ca guvernator al Gazei”, dar acceptă ca acesta să aibă un rol de supraveghere de la distanță. Echipele de negociatori ale Israelului și Hamas își vor continua marți după-amiază discuțiile indirecte, mediate de SUA, Egipt, Qatar și Turcia, după ce prima întâlnire s-a încheiat în cursul nopții „într-o atmosferă pozitivă”, potrivit a două surse apropiate negocierilor.

Donald Trump a salutat luni concesiile făcute de Hamas în cadrul discuțiilor, deși nu a oferit detalii suplimentare: „Cred că Hamas s-a comportat bine. Sper să continue așa. Cred că vom avea un acord”, a declarat acesta.

De asemenea, ministrul egiptean de externe, Badr Abdelaty, a anunțat marți că „la sfârșitul acestei săptămâni” va avea loc o întâlnire într-o țară europeană – nespecificată – pentru a discuta despre „forța internațională din Fâșia Gaza, menită să garanteze securitatea palestinienilor”.

Bruxelles vede semne pozitive din partea Israelului și Hamas

Comisia Europeană a salutat miercuri semnele pozitive venite din partea Guvernului israelian și a Hamas în vederea ajungerii la un acord de pace pentru Gaza, propus de președintele SUA, Donald Trump, subliniind că regiunea se află într-un „moment decisiv” pentru a pune capăt masacrului din Fâșie.

La doi ani de la atacurile Hamas pe teritoriul israelian, care au provocat aproximativ 1.200 de morți și 250 de răpiți, comisara europeană pentru regiunea Mediteranei, Dubravka Suica, a declarat în Parlamentul European că: „Obiectivul Europei a fost mereu același: o securitate reală pentru Israel și un prezent și un viitor siguri pentru toți palestinienii.”

Aceasta a apreciat planul propus de Washington, menționând că se observă semnale pozitive de ambele părți – Israel și Hamas – pentru a opri masacrul din Gaza.

Articolul Hamas acceptă să predea armele unui comitet egipteano-palestinian, dar respinge administrarea internațională și prezența lui Tony Blair apare prima dată în Mediafax.

Ucraina primește noi platforme terestre fără pilot pentru front

Mediafax

Milrem Robotics, lider mondial în dezvoltarea sistemelor robotizate și autonome, va furniza Ucrainei peste 150 de vehicule terestre fără pilot THeMIS, finanțate de guvernul Țărilor de Jos. Noile echipamente vor întări considerabil capacitatea de reacție și protecția trupelor ucrainene aflate în zonele de conflict, potrivit directorului general al companiei estoniene, citat de Interfax-Ukraine: „Platformele THeMIS și-au dovedit deja valoarea în condiții de luptă, iar această contribuție va consolida semnificativ capacitățile de apărare ale Ucrainei”.

Războiul cu Rusia, tot mai tehnologizat

O mare parte a acestor vehicule urmează să fie asamblată în cooperare cu compania olandeză VDL Defentec, care construiește o linie specială în fabrica sa din Born. Linia a fost proiectată pentru a putea fi extinsă rapid, în funcție de cerințele viitoare de producție și livrare.

THeMIS sunt platforme terestre pe șenile, fără pilot, destinate sprijinului trupelor și extrem de versatile. Ele transportă armamentul și echipamentele pe câmpul de luptă, evacuează răniții, efectuează misiuni de recunoaștere și pot fi echipate cu armament pentru acțiuni de luptă sau folosite în operațiuni de deminare. Utilizarea acestora scade semnificativ riscul pentru soldați, mai ales în zonele periculoase sau expuse focului inamic.

Utilizate de armatele bine finanțate

Livrările vor fi realizate de sucursala Milrem Robotics din Olanda, iar compania va asigura instruirea completă a operatorilor ucraineni și a personalului de suport pentru utilizarea echipamentelor pe teren și pentru întreținerea lor.

Armata ucraineană are deja 15 astfel de platforme în dotare, care, potrivit producătorilor, „și-au dovedit eficiența pe câmpul de luptă” încă din 2022. Platforma THeMIS este în cel mai utilizat vehicul fără pilot din clasa sa, fiind parte a programelor de robotică militară în 19 țări, printre care Statele Unite, Franța, Germania, Regatul Unit, Norvegia, Estonia și Țările de Jos.

 

Articolul Ucraina primește noi platforme terestre fără pilot pentru front apare prima dată în Mediafax.

Ucraina vrea să crească importurile de gaz cu 30% după atacurile rusești

Mediafax

Ucraina dorește să crească importurile de gaz natural cu 30% în urma atacurilor aeriene rusești asupra infrastructurii sale de gaze, pagubele fiind descrise marți de ministrul ucrainean al Energiei, Svitlana Hrynchuk, ca fiind semnificative.

Rusia și-a intensificat brusc atacurile asupra sectorului energetic al Ucrainei în ultimele săptămâni, iar vineri a atacat principalele câmpuri de gaz ale Ucrainei, stârnind temeri privind o posibilă lipsă de gaz și necesitatea unor importuri suplimentare semnificative, potrivit Reuters.

„Plănuim să creștem importurile cu aproximativ 30% dacă vom reuși să ne extindem capacitatea de import”, a declarat Hrynchuk într-o conferință de presă după o întâlnire cu ambasadorii occidentali. „Plănuim să importăm pe tot parcursul lunilor cele mai reci, deși prioritatea acum este să asigurăm importurile pentru octombrie-decembrie și, dacă este necesar, pentru alte luni”.

Ministrul a spus că volumul total al importurilor va depinde de cât de repede Ucraina își poate recupera producția de gaz, de intensitatea și ținta atacurilor rusești și de gravitatea potențială a daunelor aduse sistemului de transport al gazului.

„Cu cât vom putea restabili (producția) mai repede, cu atât vom avea nevoie de mai puține importuri”, a spus Hrynchuk, adăugând că o creștere a importurilor de GNL este una dintre opțiunile posibile pentru a acoperi lipsa.

Guvernul a declarat anterior că Ucraina intenționa să importe 4,6 miliarde de metri cubi de gaz în sezonul 2025/26, începând sezonul de încălzire cu aproximativ 13,2 metri cubi de gaz în instalațiile sale de stocare. Analiștii și foștii oficiali spun că țara acumulase deja aproximativ 13 metri cubi în rezerve.

Hrynchuk a spus că atacurile au vizat infrastructura regională de gaz, precum și instalațiile de transport al energiei electrice din regiunile de frontieră ale Ucrainei, iar în mai multe regiuni din nord erau deja în vigoare restricții severe privind aprovizionarea cu energie.

„Ne pregătim pentru diverse scenarii, inclusiv pentru cele mai pesimiste”, a spus Hrynchuk.

Articolul Ucraina vrea să crească importurile de gaz cu 30% după atacurile rusești apare prima dată în Mediafax.

Cod roșu de ploi torențiale în București. SNSPA suspendă cursurile cu prezență fizică

Mediafax

SNSPA a decis ca, pentru siguranța studenților, a cadrelor didactice și a întregii comunități universitare, activitățile didactice programate pentru ziua de miercuri să se desfășoare exclusiv online, prin intermediul platformelor de e-learning ale structurilor academice.

„Activitățile care nu pot fi desfășurate în format online vor fi reprogramate și recuperate, conform deciziilor fiecărei structuri academice. Toate informațiile privind modalitatea de desfășurare a activităților didactice vor fi disponibile pe website-urile structurilor academice ale SNSPA”, se arată în comunicatul emis de instituție.

Școlile din București vor fi închise miercuri

Comitetul pentru Situații de Urgență al Municipiului București a hotărât ca miercuri toate cursurile cu prezență fizică să fie suspendate, din cauza avertizării de cod roșu de vreme severă.

Conform meteorologilor, ziua de miercuri va aduce cele mai intense fenomene meteo, fiind emis un cod roșu pentru București și cinci județe, precum și alte avertizări valabile pentru aproape jumătate din țară.

Articolul Cod roșu de ploi torențiale în București. SNSPA suspendă cursurile cu prezență fizică apare prima dată în Mediafax.

Iga Swiatek a obținut a 60-a victorie din 2025, după un debut autoritar la turneul WTA de la Wuhan

Mediafax

Poloneza Iga Swiatek (cap de serie nr. 2 și locul 2 mondial) s-a calificat în turul al treilea al turneului WTA 1000 Wuhan Open, după o victorie clară în faţa cehoaicei Maria Bouzková, scor 6-1, 6-1, într-un meci disputat marți și încheiat în 79 de minute. Este a 60-a victorie a polonezei în 2025.

Swiatek a dominat schimburile, câștigând 31 din 51 de puncte și reuşind şase break-uri în fața cehoaicei. Poloneza o va întâlni în runda următoare pe învingătoarea din duelul dintre Belinda Bencic (cap de serie 13) și Elise Mertens.

Sportiva în vârstă de 24 de ani a sosit la Wuhan după eliminarea surprinzătoare din turul al patrulea de la Beijing, dar a oferit o replică fermă pe teren. Prin succesul din China, Swiatek a ajuns la 60 de victorii în 2025, devenind prima jucătoare din acest secol care reuşeşte această performanţă pentru al patrulea an consecutiv.

Swiatek, deținătoare a trei titluri în 2025 (Wimbledon, Cincinnati, Seul), a comentat la final: „Sunt multe turnee pe care le câștigi și apoi săptămâna următoare pierzi. E dezamăgitor, e greu să câștigi mereu și să fii constant. Nu îmi propun etape anume, încerc pas cu pas să joc cât mai bine”.

Poloneza are acum 31 de victorii consecutive în meciurile de debut la turnee (performanţă apropiată de recordul Martinei Hingis) şi 100 de victorii în meciuri în două seturi în doar 153 de partide, cifre care subliniază consistenţa ei la cel mai înalt nivel al circuitului WTA.

Articolul Iga Swiatek a obținut a 60-a victorie din 2025, după un debut autoritar la turneul WTA de la Wuhan apare prima dată în Mediafax.

O clădire în renovare din centrul Madridului s-a prăbușit. Patru muncitori sunt dispăruți sub dărâmături

Mediafax

Potrivit publicației El País, cel puțin trei muncitori au fost răniți în acest incident. De asemenea, autoritățile caută patru muncitori dați dispăruți sub dărâmături. Până la acest moment nu există informații legate de naționalitatea celor patru muncitori dispăruți sub dărâmături.

Operațiunile de salvare implică echipe de pompieri, poliție, câini și drone, care verifică structura pentru a găsi eventuale victime rămase captive.

Mai multe unități ale Poliției Naționale (UIP), douăsprezece brigăzi de pompieri, două unități de terapie intensivă și trei ambulanțe de la 112 au fost trimise la fața locului, în coordonare cu Samur (Protecția Civilă), informează Huffpost.

Surse polițienești confirmă că prăbușirea clădirii cu șase etaje arfi fost cauzată de o problemă legată de greutatea excesivă de podea. Acestea explică faptul că apelul a fost primit la sediul poliției marți, la ora 12:48.

Clădirea a fost construită în 1965

Informațiile disponibile în Registrul Cadastral indică faptul că clădirea a fost construită în 1965. Are șase etaje și un subsol, însumând o suprafață totală de 6.745 de metri pătrați. Pompierii din cadrul Consiliului Local Madrid, dresori de câini ai Poliției Naționale și Municipale, precum și drone, lucrează pentru a-i găsi pe cei patru dispăruți din cauza prăbușirii mai multor etaje ale clădirii. Până în prezent, trei muncitori au fost tratați, unul grav rănit, iar doi cu răni ușoare, notează 20minutos.

Cartierul Ópera din Madrid, zona unde a avut loc incidentul, este o zonă centrală și elegantă, cunoscută pentru Teatrul Regal și pentru apropierea de Palatul Regal, Plaza de Oriente și Grădinile Sabatini. Se remarcă prin atmosfera sa rafinată și străzile pietonale, fiind un loc ideal pentru plimbări și pentru a te bucura de restaurante și baruri, atât istorice, cât și moderne.

Articolul O clădire în renovare din centrul Madridului s-a prăbușit. Patru muncitori sunt dispăruți sub dărâmături apare prima dată în Mediafax.