În 1949, când John Gurdon era elev de 16 ani la internatul Eton College din Anglia, profesorul său a descris rezultatele lui la biologie drept „dezastruoase”, iar ambițiile sale științifice drept „ridicole”.
„Dacă nu poate învăța niște fapte biologice simple”, scria în raportul său de sfârșit de semestru, „nu ar avea nicio șansă să facă munca unui specialist și ar fi o pierdere de timp atât pentru el, cât și pentru cei care trebuie să-l învețe.”
Dr. Gurdon, criticat și pentru că „insista să-și facă treaba în felul lui”, a devenit om de știință — primul care a clonat un animal (o broască) folosind ADN prelevat de la un exemplar adult, ceva considerat anterior imposibil. Pentru această realizare, a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 2012, scrie Washington Post.
Moartea sa, la vârsta de 92 de ani, a fost anunțată marți într-un comunicat al Universității din Cambridge, unde a fost profesor de biologie celulară. Comunicatul nu a oferit detalii despre cauză.
Impactul lui Gurdon asupra științei a fost imediat și de durată. Experimentele sale au transformat înțelegerea ADN-ului, au deschis drumul către clonarea primului mamifer — oaia Dolly, în 1996 — și au inițiat o revoluție genetică ce a schimbat modul în care ADN-ul este studiat și bolile sunt diagnosticate și tratate.
Când și-a început cercetările doctorale la Universitatea Oxford, în 1956, genetica era un domeniu abia înțeles. Abia în 1961 s-a descoperit codonul — elementul de bază al ADN-ului care codifică proteine —, iar primele tehnici de secvențiere genetică au apărut în anii 1970.
În acea perioadă, oamenii de știință foloseau microscoape pentru a observa cum celulele embrionare se diferențiază în mușchi, nervi, oase și organe. Mulți credeau că fiecare tip de țesut păstrează un set diferit de gene. O întrebare centrală era dacă ADN-ul tuturor celulelor din organism — piele, inimă, ochi, intestine — este identic.
Gurdon a deschis calea către una dintre marile revoluții medicale ale secolului XXI
Conducătorul său de doctorat l-a îndrumat să studieze experimentele lui Robert Briggs și Thomas J. King, care în 1952 reușiseră prima transplantare de nuclei celulari. Aceștia extrăseseră nuclei din celule embrionare de broască și îi injectaseră în ouă cărora le fuseseră îndepărtați propriii nuclei. Ouale s-au dezvoltat în mormoloci, confirmând că celulele embrionare pot da naștere tuturor tipurilor de țesuturi.
Totuși, când au folosit nuclei din celulele broaștelor adulte, nu au rezultat mormoloci, ceea ce părea să indice că ADN-ul își pierde capacitatea de a genera toate tipurile de celule odată cu diferențierea.
Printr-o serie de experimente, Gurdon a reprodus rezultatele lor, dar folosind o specie diferită — Xenopus laevis, o broască africană cu maturare rapidă. A perfecționat tehnica de transfer nuclear și a reușit pentru prima dată în istorie să obțină clone vii din ADN-ul unei celule diferențiate: 1,5% dintre ouăle injectate cu nuclei de la mormoloci s-au dezvoltat în broaște adulte fertile.
În 1962, a publicat lucrarea sa fundamentală „Broaște adulte obținute din nucleii unor celule somatice unice”, în Journal of Embryology and Experimental Morphology. Descoperirile sale au fost contestate ani la rând, dar, prin experimente repetate, a demonstrat că ADN-ul este identic în toate celulele corpului.
Această revelație a pus bazele clonării mamiferelor și a deschis calea către una dintre marile revoluții medicale ale secolului XXI: celulele stem pluripotente induse — celule diferențiate (de obicei din piele sau sânge) readuse la o stare capabilă să genereze orice tip de țesut.
Astăzi, aceste celule sunt folosite pentru a crea țesuturi în laborator — hepatic, cardiac, neuronal — în scopuri de cercetare și tratament.
„Gurdon a fost un gigant”, a spus Euan Ashley, medic scoțian și decan al Facultății de Medicină de la Stanford. „De la descoperirile sale privind transplantul nuclear se trage linia directă către înțelegerea actuală a pluripotenței celulare. Impactul său final va fi uriaș.”
Copilăria și formarea lui John Gurdon
John Bertrand Gurdon s-a născut pe 2 octombrie 1933, la Dippenhall, Anglia. Tatăl său era bancher, iar mama, profesoară de educație fizică. Încă din copilărie, era fascinat de natură: colecta fluturi și creștea omizi până deveneau molii — o pasiune care anunța viitoarele sale experimente.
La școală, însă, era considerat un elev slab. La opt ani, un profesor l-a catalogat drept „subnormal” după un test de inteligență, iar la Eton a fost ultimul la biologie din 250 de elevi. A renunțat la științe pentru clasice, dar a fost admis la Oxford cu condiția să nu studieze clasicele, ci zoologia — domeniu pentru care părinții i-au plătit meditații.
După ce i s-a respins cererea de doctorat în entomologie, a fost acceptat în embriologie, unde avea să-și lase amprenta. A obținut doctoratul în 1960 și a continuat cercetările postdoctorale la Caltech, lucrând cu bacteriofagi.
În 1964 s-a căsătorit cu Jean Curtis. Au avut un fiu și o fiică.
A rămas la Oxford până în anii 1970, apoi a devenit șef al departamentului de biologie celulară la Cambridge și, ulterior, profesor universitar. În 1989 a fost cofondator și primul președinte al Institutului Wellcome Trust/Cancer Research UK, redenumit ulterior The Gurdon Institute în onoarea sa. A fost înnobilat în 1995.
Chiar și la 79 de ani, Gurdon lucra în laborator când a primit vestea că a câștigat Nobelul, alături de Shinya Yamanaka, care extinsese cercetările sale asupra reprogramării genetice.
Întrebat despre implicațiile etice ale clonării, Gurdon a răspuns că scopul cercetării sale a fost mereu beneficiul uman — iar dezvoltarea celulelor stem pluripotente i-a dat dreptate.
Deși a primit numeroase distincții, în biroul său a păstrat înrămat un singur document: vechiul raport de la Eton, care spunea că „nu are niciun viitor în știință.”
Articolul S-a stins din viață John Gurdon, laureatul Nobel ale cărui descoperiri au făcut posibilă clonarea oii Dolly apare prima dată în Mediafax.