Elon Musk ajunge la un acord cu patru foști directori ai Twitter care cereau 128 milioane de dolari

Mediafax

Foștii directori vizați sunt directorul executiv Parag Agrawal, directorul financiar Ned Segal și directorii juridici Vijaya Gadde și Sean Edgett. Aceștia au fost concediați chiar în ziua preluării Twitter de către Musk, care îi acuza de „neglijență gravă” și „faptă intenționate”.

Contestând o concediere „fără motiv” și presupusele încercări de a inventa acuzații împotriva lor, cei patru foști directori au dus cazul în fața instanței federale din San Francisco în martie 2024. Aceștia susțineau că preluarea rapidă a Twitter a fost menită să îi priveze de opțiuni pe acțiuni în valoare de 200 de milioane de dolari, care li se cuveneau a doua zi.

Suma exactă pe care Musk a acceptat să o plătească pentru a încheia disputa nu a fost dezvăluită în documentul judiciar publicat miercuri și preluat de AFP, acordul fiind supus mai multor condiții. Dacă acestea nu vor fi respectate, cazul va fi reexaminat pe 31 octombrie.

Acordul face parte dintr-un șir de acțiuni judiciare legate de preluarea tumultoasă a Twitter în 2022, care a dus la concedierea a aproape două treimi din angajații companiei. La sfârșitul lunii august, Musk și X au mai încheiat acorduri provizorii pentru a soluționa acțiuni colective și individuale ale miilor de angajați care solicitau despăgubiri pentru concediere.

În martie, Elon Musk a transferat proprietatea Twitter, devenit X, către startup-ul său de inteligență artificială generativă, xAI.

Articolul Elon Musk ajunge la un acord cu patru foști directori ai Twitter care cereau 128 milioane de dolari apare prima dată în Mediafax.

Fostul șef FBI pledează nevinovat în procesul în care este acuzat că a mințit Congresul

Mediafax

Comey a pledat nevinovat prin intermediul avocatului său de la tribunalul federal din Alexandria, Virginia, la acuzațiile că ar fi mințit Congresul SUA, în urmă cu cinci ani.

Pledoaria declanșează un proces de negocieri juridice în care avocații apărării vor depune aproape sigur eforturi pentru a obține respingerea acuzației înainte de proces, eventual argumentând că dosarul echivalează cu o urmărire penală selectivă sau răzbunătoare.

„Considerăm că această acțiune a fost inițiată la ordinul președintelui Trump”, a spus avocatul lui Comey în fața judecătorului.

Peste 1.000 de foști angajați ai Departamentului de Justiție, din administrații republicane și democrate, au semnat recent o scrisoare în care denunță cazul împotriva lui Comey drept „un atac fără precedent asupra statului de drept”.

Articolul Fostul șef FBI pledează nevinovat în procesul în care este acuzat că a mințit Congresul apare prima dată în Mediafax.

Anglia: Bărbat de 33 de ani, internat de urgență după ce a mâncat 3 kilograme de jeleuri Haribo cu aromă de Coca-Cola

Mediafax

Un antreprenor britanic în vârstă de 33 de ani a ajuns la spital cu dureri abdominale severe după ce a consumat trei kilograme de jeleuri Haribo Coca Cola în doar trei seri, ingerând peste 10.000 de calorii aproape exclusiv sub formă de zahăr.

Nathan Rimmington, din Yorkshire, a cumpărat punga de bomboane pentru a-și satisface pofta de dulce din miezul nopții. După ce le-a consumat pe toate în următoarele două seri, proprietarul companiei de transport a leșinat pe podea cu dureri de stomac insuportabile, însoțite de crampe și fluctuații de temperatură.

„Durerea era agonizantă, nu puteam să mă dau jos din pat, transpiram… era oribil”, a declarat Rimmington. „M-am dus la doctor și a trebuit să mă întind pe podeaua sălii de așteptare, pentru că aveam dureri foarte mari”, conform Daily Mail.

Inițial, bărbatul a crezut că friptura pe care o mâncase duminică îl îmbolnăvise.

Testele au arătat că tensiunea arterială era foarte mare și a fost transportat de urgență la spital. Când medicii l-au întrebat ce a mâncat, el a menționat friptura, dar apoi medicii i-au atras atenția că avea multă gelatină în organism.

„M-au întrebat câte și le-am spus trei kilograme. Nu credeam că este o problemă”, a relatat pacientul.

Bărbatul de 33 de ani a fost diagnosticat cu diverticulită acută, o afecțiune care afectează intestinul gros, provocând dureri abdominale, febră mare și chiar sângerări rectale.

Articolul Anglia: Bărbat de 33 de ani, internat de urgență după ce a mâncat 3 kilograme de jeleuri Haribo cu aromă de Coca-Cola apare prima dată în Mediafax.

Horoscop 9 octombrie 2025. O zi a deciziilor curajoase, unele zodii vor trebui să acționeze rapid

Mediafax

Berbec (21 martie – 19 aprilie)

Ai multă energie și motivație să rezolvi ce ai tot amânat. O decizie pe care o tot analizezi de zile întregi devine astăzi mai clară. În plan sentimental, poți avea parte de o discuție intensă, dar eliberatoare. Financiar, nu e momentul să riști, ci să consolidezi.

Taur (20 aprilie – 20 mai)

Ziua aduce o lecție despre flexibilitate. Deși ești obișnuit să mergi pe drumul tău, azi vei vedea că uneori e util să asculți și alte opinii. În dragoste, cineva din trecut ar putea reapărea cu intenții serioase. Profesional, e nevoie de răbdare și diplomație.

Gemeni (21 mai – 20 iunie)

Ești în centrul atenției datorită ideilor tale inspirate. Comunicarea curge ușor, iar oamenii te ascultă cu interes. Totuși, nu te lăsa distras de promisiuni goale. Spre seară, un proiect personal te face să te simți din nou plin de entuziasm.

Rac (21 iunie – 22 iulie)

Azi e o zi bună pentru a te ocupa de tine și de ceea ce te face să te simți în siguranță. Poți primi o veste legată de familie sau locuință. Ai nevoie de liniște, așa că evită persoanele care te consumă energetic. În dragoste, ești mai empatic ca oricând.

Leu (23 iulie – 22 august)

Un proiect profesional îți cere mai multă atenție și te provoacă să îți depășești limitele. E momentul să arăți ce știi, dar fără aroganță. În dragoste, sinceritatea e cea mai bună strategie. O discuție importantă din seară poate schimba o relație.

Fecioară (23 august – 22 septembrie)

Ești concentrat pe muncă, dar nu uita să te relaxezi. Ziua îți aduce oportunități de dezvoltare profesională și poate o veste bună de la un colaborator. În plan personal, încearcă să nu analizezi totul prea mult — uneori emoțiile trebuie doar trăite.

Balanță (23 septembrie – 22 octombrie)

Astrele îți aduc claritate într-o problemă care te frământă de ceva timp. O decizie luată azi îți va aduce mai mult echilibru pe termen lung. În dragoste, farmecul tău natural atrage priviri, iar o persoană nouă poate apărea în peisaj.

Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

Simți nevoia de schimbare și curajul să acționezi. Poate fi vorba despre o transformare personală sau o decizie profesională importantă. Ai grijă, totuși, la tendința de a forța lucrurile. În cuplu, e momentul sincerității totale.

Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)

Luna în semnul tău te încarcă de energie și optimism. Ai chef de aventură și de planuri noi. În carieră, e posibil să primești o propunere neașteptată. În dragoste, entuziasmul tău molipsește și aduce o atmosferă jucăușă în relație.

Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie)

Azi ai parte de o zi în care responsabilitățile se împletesc cu introspecția. Poate simți nevoia să te retragi puțin pentru a gândi o strategie nouă. Financiar, ai șansa să pui bazele unui proiect stabil. În dragoste, e timpul pentru clarificări.

Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

Inspirația nu te lasă azi — ai idei care pot aduce rezultate remarcabile. În relațiile cu ceilalți, fii atent la tonul tău: nu toți îți pot ține pasul. O discuție cu un prieten te face să vezi o situație dintr-o perspectivă complet nouă.

Pești (19 februarie – 20 martie)

Ziua vine cu multă emoție, dar și cu o doză de claritate interioară. Poți închide un capitol care te-a obosit și să te concentrezi pe tine. Profesional, cineva îți apreciază munca mai mult decât te aștepți. În dragoste, urmează-ți intuiția — nu te va înșela.

Articolul Horoscop 9 octombrie 2025. O zi a deciziilor curajoase, unele zodii vor trebui să acționeze rapid apare prima dată în Mediafax.

Egipt se califică la Campionatul Mondial din 2026. Salah devine golgheterul all-time al calificărilor Africii

Mediafax

Ibrahim Adel a deschis scorul în minutul 8, urmat de Mohamed Salah, care a transformat dintr-o pasă a lui Trezeguet. Salah și-a completat prestația remarcabilă cu un lob spectaculos pentru 3-0.

Astfel, Salah și-a trecut numele în istoria calificărilor africane pentru Cupa Mondială, stabilind un nou record pentru cele mai multe goluri marcate de un jucător african în preliminariile CM. Fotbalistul lui Liverpool a ajuns la 20 de goluri în total, depășind acum legende precum Didier Drogba, Samuel Eto’o și Islam Slimani.

Egiptul se alătură Marocului și Tunisiei ca al treilea reprezentant african calificat la turneul final extins la 48 de echipe. Egiptul a mai participat la Cupa Mondială în 1934, 1990 și 2018.

Tot miercuri, Ghana și-a consolidat poziția în Grupa I cu o victorie clară, 5-0, în fața Republicii Centrafricane. Jordan Ayew a fost motorul echipei, oferind pase decisive și înscriind, în timp ce Thomas Partey, Alexander Djiku și Kamaldeen Sulemana au completat scorul de pe tabelă. Ghana are nevoie de un singur punct în ultima etapă, acasă cu Comoros, pentru a se califica, deși ar putea ajunge la turneul final și în cazul unei înfrângeri, datorită golaverajului.

Alte rezultate notabile din calificările africane: Madagascar a învins Comore cu 2-1, menținându-și șansele la ultimul act, iar Capul Verde a ratat ocazia de a se califica după 3-3 cu Libia. Algeria poate obține calificarea joi cu o victorie în fața Somaliei, în Grupa G.

Runda finală a calificărilor africane se va disputa duminică, când Ghana va juca acasă cu Comore, iar Madagascar va vizita Mali, mai multe echipe luptând pentru locurile rămase în play-off-ul continental.

Articolul Egipt se califică la Campionatul Mondial din 2026. Salah devine golgheterul all-time al calificărilor Africii apare prima dată în Mediafax.

Donald Trump spune că ar putea călători în Orientul Mijlociu pentru negocierile de pace în Gaza

Mediafax

„Negocierile merg foarte bine. Avem o echipă excelentă acolo, negociatori foarte buni, și, din păcate, și cealaltă parte are negociatori foarte buni”, a spus Trump într-o conferință.

„Cred că se va întâmpla, există o șansă bună să se întâmple. S-ar putea să merg acolo spre sfârșitul săptămânii, poate duminică. De fapt, vom vedea, dar negocierile merg foarte bine”, a adăugat el.

Trump a precizat că, dacă va călători în regiune, va pleca fie sâmbătă, fie duminică, fără a specifica însă care țară ar vizita.

Negociatorii se întâlnesc în stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh, de la Marea Roșie, pentru a finaliza un acord care să prevadă eliberarea ostaticilor din Gaza și încetarea luptelor în Fâșia Gaza.

Articolul Donald Trump spune că ar putea călători în Orientul Mijlociu pentru negocierile de pace în Gaza apare prima dată în Mediafax.

Scriitoarea supranumită „noua J.K. Rowling” a semnat un contract uriaș cu Disney pentru ecranizarea seriei sale fantasy

Mediafax

Povestea îl urmărește pe Christopher, un băiat care pornește într-o misiune urgentă pentru a descoperi de ce creaturi magice precum unicornii, grifonii și sfinxii dispar de pe insulele secrete ale Arhipelagului. Producția filmului va fi condusă de Alexandra Derbyshire, producătoarea filmelor Paddington 2 și Wonka, alături de fostul director Pixar, Simon Bax, notează Dailystar.

Katherine, originară din Kent, a declarat: „Sunt absolut încântată să colaborez cu Disney. Este o onoare să scriu aceste scenarii și să dezvolt primele filme ale francizei împreună cu echipa mea de la Impossible Films și cu echipa excepțională de la Disney.”

Walt Disney Studios a achiziționat drepturile pentru a transforma primele două volume ale seriei în filme live-action. Katherine, în vârstă de 38 de ani, va semna scenariile și va fi și producătoare.

Disney a stabilit, de asemenea, un „parteneriat preferențial” cu compania Impossible Films — fondată de autoare — pentru a aduce și alte povești de-ale sale pe marile ecrane.

Bob Iger, CEO-ul The Walt Disney Company, a spus: „Când am citit Impossible Creatures, am știut imediat că își are locul la Disney. M-a captivat instantaneu lumea vibrantă imaginată de Katherine.”

Cartea The Poisoned King a propulsat-o pe Rundell în topuri, făcând-o prima autoare britanică pentru copii de la Rowling încoace care ajunge pe locul 1 atât în Marea Britanie, cât și în SUA. Până acum, a vândut peste patru milioane de exemplare în întreaga lume, iar anul trecut a fost desemnată Autoarea Anului și Cartea pentru Copii a Anului la The British Book Awards.

Seria Impossible Creatures a fost extinsă la cinci volume, printr-un contract editorial de șapte cifre semnat la începutul acestui an. Katherine Rundell și-a făcut debutul literar în 2011 cu romanul The Girl Savage, inspirat din copilăria sa petrecută în Zimbabwe.

Articolul Scriitoarea supranumită „noua J.K. Rowling” a semnat un contract uriaș cu Disney pentru ecranizarea seriei sale fantasy apare prima dată în Mediafax.

O vioară care i-a aparținut lui Albert Einstein s-a vândut la licitație pentru o sumă record

Mediafax

Vioara, realizată în 1894 de lutierul Zunterer, este considerată a fi prima vioară a lui Einstein și era estimată inițial să se vândă cu aproximativ 300.000 de lire, în cadrul licitației organizate de casa Dominic Winter Auctioneers din South Cerney, Gloucestershire, relatează BBC.

O carte de filosofie pe care Einstein i-a dăruit-o unui prieten a fost, de asemenea, vândută pentru 2.200 de lire sterline.

Toate prețurile vor include un comision suplimentar de 26,4%, ceea ce înseamnă că prețul final al viorii va depăși un milion de lire sterline, fiind o sumă record pentru o vioară care nu a aparținut anterior unui violonist și nu a fost realizată de Stradivarius.

Chris Albury, reprezentant al casei de licitații Dominic Winter Auctioneers, a descris vânzarea drept un „moment special”.

„Am avut trei cumpărători telefonici care s-au luptat intens până în ultimul moment”, a declarat el pentru BBC Radio Gloucestershire.

Albury a adăugat că mulți oameni nu știau că Einstein cânta la vioară.

Toate obiectele licitate au fost oferite, la sfârșitul anului 1932, bunului său prieten și coleg fizician Max von Laue.

La scurt timp după aceea, Einstein a fugit în America pentru a scăpa de ascensiunea antisemitismului și a nazismului în Germania.

Douăzeci de ani mai târziu, Max von Laue i-a dăruit obiectele unei cunoștințe și admiratoare a lui Einstein, Margarete Hommrich, iar acum strănepoata acesteia le-a scos la vânzare.

O altă vioară care i-a aparținut lui Einstein, oferită drept cadou la sosirea sa în Statele Unite, în 1933, a fost vândută la o licitație din New York, în 2018, pentru 516.500 de dolari.

Articolul O vioară care i-a aparținut lui Albert Einstein s-a vândut la licitație pentru o sumă record apare prima dată în Mediafax.

Care sunt cele mai sparte parole din lume: „123456” rămâne pe primul loc

Mediafax

Platforma Truffa.net a întocmit un clasament al celor mai piratate parole la nivel global, relevând că secvențele numerice simple rămân cea mai mare vulnerabilitate.

Potrivit studiului, cea mai piratată parolă din lume este „123456”, găsită de 132.211.338 de ori în încălcări internaționale de date. Deși a fost întotdeauna considerată foarte slabă, această parolă continuă să fie cea mai utilizată de utilizatorii globali, fiind aleasă de peste 3 milioane de persoane.

În majoritatea cazurilor, cele mai frecvent piratate parole sunt secvențe numerice simple. Exemple includ „123456789”, care apare în 1,6 milioane de încălcări online, „12345678”, cu peste 41 de milioane de atacuri ale hackerilor, și întreaga secvență numerică „1234567890”, piratată de peste 10 milioane de ori.

Clasamentul global include și parola „admin”, care a fost piratată de 36 de milioane de ori în întreaga lume. Aceasta este urmată de simpla „password”, care a fost piratată de 22,3 milioane de ori, și „qwerty” – primele șase litere de pe tastatura engleză – cu 12,5 milioane de încălcări.

Platforma care verifică legalitatea și fiabilitatea site-urilor de jocuri și investiții online a realizat acest clasament pentru a sensibiliza utilizatorii cu privire la importanța utilizării unor parole mai sigure, complexe și sofisticate.

Experții recomandă utilizarea parolelor lungi, care combină litere mari și mici, cifre și simboluri speciale, și evitarea parolelor previzibile precum secvențe numerice, nume sau date de naștere.

Articolul Care sunt cele mai sparte parole din lume: „123456” rămâne pe primul loc apare prima dată în Mediafax.

LaLiga confirmă primul meci oficial în afara Spaniei: Villarreal – FC Barcelona se va juca la Miami

Mediafax

„Acest meci reprezintă un pas istoric care duce fotbalul spaniol la un nou nivel. Înțelegem preocupările pe care această decizie le poate genera, dar trebuie privită în contextul corect: este doar un meci dintre cele 380 ale sezonului. Dorim să aducem fotbalul nostru mai aproape de fanii din întreaga lume, fără a afecta experiența celor din Spania”, a declarat Javier Tebas, președintele LaLiga, într-un comunicat oficial.

Președintele Villarreal CF, Fernando Roig, a explicat că inițiativa vine din dorința clubului de a se extinde pe piețele internaționale: „Este o oportunitate unică de a crește și de a consolida prezența noastră pe o piață importantă precum cea americană. Înțelegem impactul asupra abonaților noștri și vom lua măsuri concrete pentru a-i recompensa”.

Astfel, suporterii lui Villarreal vor putea călători gratuit la Miami, iar cei care aleg să nu meargă la meci vor primi o reducere de 30% la abonament.

La rândul său, președintele Barcelonei, Joan Laporta, a salutat decizia: „Ne bucurăm să ne reîntâlnim cu fanii noștri din Statele Unite. Miami are o comunitate Barça puternică, iar acest meci va fi un spectacol la cel mai înalt nivel”.

Hard Rock Stadium, arenă cu o capacitate de peste 65.000 de locuri, va găzdui evenimentul, considerat un moment-cheie în strategia de expansiune a LaLiga în America de Nord, într-un context în care popularitatea fotbalului în SUA crește constant, mai ales înaintea Cupei Mondiale din 2026.

Articolul LaLiga confirmă primul meci oficial în afara Spaniei: Villarreal – FC Barcelona se va juca la Miami apare prima dată în Mediafax.