România, promovată la cel mai mare târg de turism din Polonia – TT Warsaw 2025

Mediafax

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului reprezintă destinația turistică România alături de 24 de parteneri expozanți, într-un stand de 105 metri pătrați.

Potrivit Ministerului Economiei, evenimentul reunește anual peste 20.000 de vizitatori și expozanți din peste 50 de țări, fiind una dintre cele mai importante platforme europene de promovare a destinațiilor turistice.

Vizitatorii standului României pot descoperi produse tradiționale, vinuri românești și momente artistice susținute de Ansamblul „Crișana” din Oradea, iar pe durata târgului rulează filme de promovare care ilustrează diversitatea turistică a României – de la peisaje montane și sate tradiționale, până la orașe istorice și evenimente de iarnă.

Ministerul mai anunță că Polonia reprezintă una dintre cele mai importante piețe pentru turismul românesc. În 2024, peste 100.000 de turiști polonezi au vizitat România, numărul acestora fiind în creștere cu 16% față de anul precedent.

„România are un potențial extraordinar pentru publicul polonez. Suntem o destinație apropiată, accesibilă și autentică, ce oferă natură, tradiție și ospitalitate”, a declarat Alexandru Badea, reprezentant al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Participarea la TT Warsaw urmărește consolidarea relațiilor de cooperare cu partenerii polonezi din turism și creșterea atractivității României ca destinație autentică și diversă, în linie cu tendințele actuale ale pieței europene.

România participă la târgul TT Warsaw din 2009, iar în 2023 a avut statutul de țară parteneră.

Articolul România, promovată la cel mai mare târg de turism din Polonia – TT Warsaw 2025 apare prima dată în Mediafax.

Doi nou-născuţi au fost evacuaţi din nordul Fâşiei Gaza, anunţă UNICEF

Mediafax

UNICEF a anunţat vineri că a reuşit evacuarea a doi dintre cei 18 nou-născuţi aflaţi într-un spital din nordul Fâşiei Gaza, în cadrul unei operaţiuni dificile afectate de ofensiva israeliană din zonă.

Cei doi bebeluşi au fost transportaţi în siguranţă şi reuniţi cu părinţii lor în sudul teritoriului.

„La începutul săptămânii aveam 18 bebeluşi în incubatoare. Doi au fost mutaţi ieri”, a declarat purtătorul de cuvânt al UNICEF, Ricardo Pires, într-o conferinţă de presă la Geneva.

El a precizat că ceilalţi nou-născuţi se află încă în incubatoare, în aşteptarea autorizaţiei de securitate israeliene pentru a fi evacuaţi, scrie Al Jazeera.

Operaţiunea de evacuare fusese suspendată temporar în cursul zilei precedente din cauza atacurilor militare, dar a fost reluată după o scurtă pauză.

„Sper ca acest exemplu să fie un început pentru ceea ce va urma după ce încetarea focului va fi pe deplin implementată”, a adăugat Pires.

Articolul Doi nou-născuţi au fost evacuaţi din nordul Fâşiei Gaza, anunţă UNICEF apare prima dată în Mediafax.

Alexandru Nazare, întâlnire cu comisarul european pentru Economie

Mediafax

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, temele abordate la întâlnirea bilaterală de joi au vizat situația fiscal-bugetară a României, perspectivele și stadiul măsurilor fiscale adoptate recent.

Cei doi oficiali au discutat măsurile de reducere a deficitului adoptate de România, precum și pașii următori pentru elaborarea unui buget realist pe anul 2026.

„Este un moment în care reintrăm în normalitate, din perspectiva prezentării unui buget realist și din cea a respectării obligațiilor pe care le avem, în relație cu angajamentele asumate. România are un Plan Fiscal Bugetar Structural pe Termen Mediu aprobat, unde nu a raportat progrese în termenele stabilite de către regulament. De această dată, vom transmite, în 15 octombrie, raportul către Comisia Europeană, iar acesta se bazează pe măsurile adoptate în pachetele 1 și 2, măsuri care stau la baza evaluării Comisiei Europene referitoare la măsurile efective întreprinse pentru reîncadrarea în traiectoria asumată. Măsurile recente și evaluarea acestora stau la baza evitării suspendării fondurilor europene”, a a declarat Nazare.

Ministrul Finanțelor anunță o posibilă alocare de fonduri

El spune că un alt subiect important pe agenda discuțiilor cu comisarul Dombrovskis a fost renegocierea PNRR, în perspectiva aprobării noului plan în cadrul următoarei reuniuni ECOFIN din luna noiembrie.

„Sunt încrezător cǎ vom reuși să securizăm o nouă alocare de 21 de miliarde de euro, vitală pentru dezvoltarea României în perioada urmǎtoare. Comisia Europeanǎ, prin vocea comisarului Dombrovskis, a transmis un mesaj clar de încredere în noua direcție a României şi cǎtre noul guvern de la Bucureşti, care a demonstrat seriozitate şi echilibru în ultimele luni. Este nevoie însǎ de consecvență şi de responsabilitate în administrarea resurselor, pentru a consolida încrederea partenerilor noştri europeni”, a mai spus ministrul Finanțelor.

Ministerul Finanțelor a redat principalele mesaje ale ministrului în cadrul reuniunii ECOFIN:

  • România își respectă angajamentele europene și demonstrează o administrare responsabilă a bugetului.
  • Noua țintă de deficit este 8,4% din PIB, în loc de 8%, ceea ce oferă României un spațiu suplimentar de investiții de circa 8 miliarde de lei.
  • România menține direcția de consolidare fiscală, dar fără a frâna creșterea economicǎ – vizǎm un echilibru între stabilitatea bugetară și dezvoltarea economică.
  • Investițiile publice rămân esențiale pentru susținerea creșterii economice.
  • România urmărește să redevină o economie cu ritm sănătos de creștere, bazată pe investiții, competitivitate și utilizarea eficientă a fondurilor europene.
  • Punem accent pe: Stimularea investițiilor private și publice, creșterea competitivității și atragerea integrală a fondurilor europene disponibile

Vineri, ministrul finanțelor a participat la Reuniunea Grupul Partidului Popular European (PPE) și la micul dejun oficial ECOFIN. Pe parcursul zilei, Alexandru Nazare va participa la Reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) și va avea reuniuni bilaterale cu ministrul de finanțe bulgar, Temenuzhka Petkova, și cu ministrul de finanțe al Greciei, Kyriakos Pierrakakis.

Articolul Alexandru Nazare, întâlnire cu comisarul european pentru Economie apare prima dată în Mediafax.

NATO va începe un amplu exercițiu nuclear. Vor fi implicate 74 de aeronave

Mediafax

Anunțul a fost dat vineri de Mark Rutte, secretarul general al NATO. Oficialul a anunțat că o parte importantă a exercițiului va fi concentrată pe pe protejarea armelor înainte ca ele să fie utilizate, notează AP.

Exercițiul „Steadfast Noon” va începe luni. El a fost planificat din timp. Exercițiul se desfășoară în contextul intensificării măsurilor de securitate în jurul bazelor militare din Europa, pe fondul riscului amenințărilor cu drone din partea Rusiei.

Exercițiul va dura timp de două săptămâni. Exercițiul va fi condus de Olanda, iar în cadrul demersului militar vor fi implicate 74 de aeronave din 14 țări NATO.

„Steadfast Noon” este un demers anual fiind susținut în aceeași perioadă de cel puțin 10 ani.

 

Articolul NATO va începe un amplu exercițiu nuclear. Vor fi implicate 74 de aeronave apare prima dată în Mediafax.

UNICEF avertizează că numărul deceselor în rândul copiilor ar putea creşte în Gaza

Mediafax

„Situaţia este critică. Riscăm să asistăm la o creştere masivă a numărului deceselor în rândul copiilor, nu numai în rândul nou-născuţilor, ci şi al sugarilor, având în vedere că sistemul lor imunitar este mai compromis ca niciodată”, a declarat purtătorul de cuvânt al UNICEF, Ricardo Pires.

Trupele israeliene au început să se retragă vineri din unele părţi ale teritoriului palestinian, în conformitate cu un acord de încetare a focului cu Hamas, în prima fază a unei iniţiative a preşedintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului care durează de doi ani, relatează Reuters.

Organizaţia Naţiunilor Unite intenţionează să intensifice livrarea de ajutor umanitar în Gaza, unde unele zone se confruntă cu foamete, în primele 60 de zile de încetare a focului în enclavă, a declarat joi un înalt oficial al ONU.

Sprijinul nutriţional este principala prioritate, a declarat UNICEF, având în vedere că 50.000 de copii sunt expuşi riscului de malnutriţie acută şi au nevoie de tratament imediat.

Pires a spus că imunitatea copiilor este scăzută deoarece „nu au mâncat corespunzător şi, în ultima perioadă, deloc, de prea mult timp”.

„Copiii au nevoie de vitaminele şi nutrienţii potriviţi pentru a se dezvolta şi a putea face faţă schimbărilor de temperatură sau epidemiilor virale”, a adăugat el.

Articolul UNICEF avertizează că numărul deceselor în rândul copiilor ar putea creşte în Gaza apare prima dată în Mediafax.

Botoșani: Polițiști rutieri cercetați de ofițerii anticorupție. Unul din ei se află sub control judiciar

Mediafax

Ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la domiciliul unui agent de poliție din cadrul IPJ Botoșani – Poliția Orașului Ștefănești – Formațiunea Rutieră și trei mandate de aducere a unor suspecți, polițiști în cadrul aceluiași inspectorat.

„În fapt, în perioada aprilie-septembrie 2025, în calitate de polițiști rutieri, cu intenție, nu au procedat la constatarea unor infracțiuni și contravenții, săvârșite de anumiți conducători auto depistați că au încălcat normele privind regimul rutier.

În același timp, există presupunerea rezonabilă că unul dintre polițiști desfășura activități specifice unui administrator, respectiv se ocupa de administrarea unei societăți comerciale, în ceea ce privește întocmirea și semnarea documentelor, negocierea contractelor, întreținerea bunurilor din patrimoniul întreprinderii, aprovizionarea, precum și transportul mărfurilor din obiectul de activitate al întreprinderii, utilizând personal autocamioanele din patrimoniul acesteia, în scopul obținerii de profit”, a precizat într-un comunicat de presă Direcția Generală Anticorupție.

Infracțiunile cercetate de polițiștii anticorupție

Polițiștii anticorupție fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, folosirea, în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, omisiunea sesizării, favorizarea făptuitorului, fals intelectual, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și a instituit măsura controlului judiciar cu privire la unul dintre agenții de poliție în cauză.

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat activități procedurale și au întocmit acte de urmărire penală în cauză.

La efectuarea percheziției domiciliare s-a beneficiat de sprijin din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, precum și din partea Direcției de Operațiuni Speciale.

Articolul Botoșani: Polițiști rutieri cercetați de ofițerii anticorupție. Unul din ei se află sub control judiciar apare prima dată în Mediafax.

Comisia Europeană alocă 11,5 milioane de euro pentru fermierii români afectaţi de vremea rea

Mediafax

Potrivit unui comunicat al CE, Comisia mobilizează în total 50 de milioane de euro sub formă de sprijin de urgenţă pentru fermierii din România, Bulgaria, Ungaria, Letonia, Lituania şi Polonia.

Banii provin din rezerva pentru agricultură şi sunt destinaţi sprijinirii fermierilor din sectorul fructelor, fructelor cu coajă lemnoasă şi legumelor, care au suferit recent daune semnificative din cauza fenomenelor climatice nefavorabile.

În urma aprobării de către statele membre, Comisia alocă 11,5 milioane de euro României, 7,4 milioane Bulgariei, 10,8 milioane Ungariei, 4,2 milioane Letoniei, 1,1 milioane Lituaniei şi 14,8 milioane de euro Poloniei.

Aceste ţări pot completa acest sprijin al UE cu până la 200 % din fonduri naţionale.

Articolul Comisia Europeană alocă 11,5 milioane de euro pentru fermierii români afectaţi de vremea rea apare prima dată în Mediafax.

Prima AI Factory națională construită de România. Proiectul este coordonat de ICI și Politehnica București

Mediafax

România face un pas major în domeniul cercetării și tehnologiei prin lansarea RO AI Factory, prima infrastructură națională de inteligență artificială, realizată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, în parteneriat cu un consorțiu de universități, institute și organizații din mediul privat.

Proiectul plasează România printre cele șase state europene selectate în cadrul inițiativei EuroHPC – AI Factories, dedicată dezvoltării de centre de supercomputing și inteligență artificială la nivel continental.

RO AI Factory va include achiziția și operarea unui supercomputer de ultimă generație, optimizat pentru aplicații AI, precum și dezvoltarea unei infrastructuri naționale de cercetare și inovare deschise mediului academic, IMM-urilor și instituțiilor publice. Printre domeniile prioritare de aplicare se numără securitatea cibernetică, industria, științele vieții, serviciile publice digitale și sistemele autonome.

„Rezultatul confirmă că România poate juca un rol important în transformarea digitală a Europei. RO AI Factory va fi piatra de temelie pentru viitoare proiecte europene de infrastructură AI”, a declarat Adrian-Victor Vevera, director general al ICI București.

O oportunitate unică pentru dezvoltarea de tehnologii de top

La rândul său, Mihnea Costoiu, rectorul Politehnicii București, a subliniat importanța proiectului: „Prin această investiție strategică, România se așază la masa marilor actori europeni în domeniul inteligenței artificiale. Este o oportunitate unică de a dezvolta aici, în țară, tehnologii de vârf care pot influența întreaga societate.”

Consorțiul național care va implementa proiectul reunește parteneri precum Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice, Institutul de Cercetare pentru Inteligență Artificială, Asociația Transilvania IT, CNIPMMR și Asociația RoDIH.

România devine astfel parte activă a rețelei europene EuroHPC – AI Factories, care reunește centre de excelență în inteligență artificială din întreaga Europă, contribuind la dezvoltarea unui ecosistem unitar și competitiv în domeniul tehnologiilor emergente.

Articolul Prima AI Factory națională construită de România. Proiectul este coordonat de ICI și Politehnica București apare prima dată în Mediafax.

Alianța pro-rusă din Republica Moldova se destramă. Vladimir Voronin părăsește Blocul „Patriotic”

Mediafax

Deși deputații comuniști au intrat în Parlament pe lista Blocului electoral „Patriotic”, alături de PSRM, Viitorul Moldovei și Inima Moldovei, Vladimir Voronin a anunțat că formațiunea sa intenționează să activeze separat în noul legislativ, informează Ziarul de Gardă.

„PCRM pledează pentru continuarea colaborării dintre partidele blocului, însă aceasta nu va mai fi în cadrul blocului. Va fi elaborat un concept special de cooperare între aceste patru partide, dar în afara blocului. Noi vom forma fracțiunea Partidului Comuniștilor, care se va ocupa de activitatea parlamentară și nu doar, pentru că trebuie să lucrăm cu alegătorii și după alegeri”, a declarat Voronin pentru presa afiliată Kremlinului.

Din cele 26 de mandate care au revenit blocului „Patriotic”, opt vor fi atribuite reprezentanților PCRM.

Blocul „Patriotic”, o alianță cu orientare pro-rusă, a fost creat înaintea alegerilor parlamentare din 2025, cu scopul de a forma o opoziție față de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) al președintei Maia Sandu.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a reacționat la declarațiile lui Vladimir Voronin, precizând că formațiunea „se află în proces de contestare a rezultatelor alegerilor parlamentare”. Socialiștii au adăugat că o decizie privind formarea fracțiunilor parlamentare va fi luată și anunțată în cadrul primei ședințe a noului legislativ, „în cazul în care alegerile vor fi validate de Curtea Constituțională”.

Articolul Alianța pro-rusă din Republica Moldova se destramă. Vladimir Voronin părăsește Blocul „Patriotic” apare prima dată în Mediafax.

Tendințe de Lux în 2025-2026: Modele de Haină de Blană și Blănuri Naturale care se Poartă în Noul Sezon (P)

Mediafax

Hainele de blană pentru femei: rafinament, texturi și nuanțe moderne

1. Haina din blană naturală de miel cu imprimeu natural – combinația perfectă între confort și stil

Blana de miel rămâne una dintre cele mai căutate opțiuni datorită texturii sale fine și a confortului termic pe care îl oferă. Modelele cu imprimeu natural sunt extrem de populare în 2025, deoarece adaugă o notă artistică, unică fiecărei piese. Croielile sunt ușor oversized, cu centuri elegante care accentuează talia și transformă orice ținută într-o apariție sofisticată.

2. Haina de chinchilla – simbolul absolut al luxului feminin

Chinchilla este sinonimă cu rafinamentul suprem. În sezonul 2025-2026, hainele de chinchilla se remarcă prin nuanțe de gri-argintiu, alb perlat sau degradeuri subtile. Designul minimalist, cu linii fluide, permite purtarea acestor piese atât la evenimente exclusiviste, cât și în ținutele urbane de lux.

3. Jacheta scurtă din vulpe Golden Island – modernă, versatilă și sofisticată

Vulpea Golden Island, cu reflexele sale aurii și textura densă, este alegerea perfectă pentru femeile moderne care caută un look tineresc, dar opulent. Jacheta scurtă poate fi combinată cu pantaloni din piele, fuste mini sau cizme înalte, oferind o apariție memorabilă indiferent de ocazie.

Tendințele în moda masculină: blănuri și piele pentru eleganță și funcționalitate

1. Geaca bărbătească din piele velur cu interior de blană – eleganță sportivă pentru sezonul rece

Pentru bărbații care preferă stilul casual-lux, geaca din piele velur cu interior de blană naturală este un must-have. Oferă căldură, durabilitate și un aspect rafinat. Modelele din 2025 pun accent pe nuanțe de coniac, maro-închis și gri-grafit, completate de fermoare metalice și croieli masculine bine definite.

2. Paltonul bărbătesc din blană de miel – rafinament clasic reinterpretat

Paltonul din blană de miel combină eleganța clasică a modei masculine cu funcționalitatea contemporană. Este piesa ideală pentru ținutele business sau evenimentele speciale. În 2025-2026, paltoanele se poartă cu guler amplu, nasturi vintage și tăieturi ce evidențiază linia umerilor.

Culorile, texturile și croielile care domină moda blănurilor în 2025-2026

Anul acesta, designerii mizează pe tonuri naturale, texturi moi și croieli minimaliste, evidențiind frumusețea autentică a materialelor. Se poartă nuanțele de bej, crem, gri, caramel, argintiu și negru intens, alături de imprimeuri subtile inspirate din natură.

Sustenabilitate și etică: cum se transformă industria blănurilor naturale

Industria blănurilor a evoluat semnificativ, orientându-se către proveniență controlată, procese de tăbăcire ecologică și reducerea deșeurilor textile. Astfel, o haină de blană naturală devine nu doar o declarație de stil, ci și o investiție responsabilă, durabilă și respectuoasă față de mediu.

Cum alegi haina de blană perfectă în 2025-2026

Pentru a alege modelul potrivit, ia în considerare:

  • Materialul – optează pentru blană de miel sau chinchilla pentru un look luxos.
  • Croiala – modelele scurte oferă versatilitate, cele lungi eleganță.
  • Culoarea – tonurile neutre sunt mereu la modă, dar poți experimenta cu reflexe metalice.
  • Ocazia – o jachetă casual pentru zi și o haină lungă pentru seară.

În 2025-2026, blănurile revin în forță ca expresie a rafinamentului și a feminității atemporale. Indiferent dacă alegi o haină din blană de miel, o jachetă din vulpe Golden Island sau un palton bărbătesc din blană naturală, aceste piese definesc o eleganță care nu se demodează niciodată.

Articolul Tendințe de Lux în 2025-2026: Modele de Haină de Blană și Blănuri Naturale care se Poartă în Noul Sezon (P) apare prima dată în Mediafax.