Cursa pentru taxiurile aeriene: Americanii de la Archer cumpără portofoliul rivalilor germani

Mediafax

Archer Aviation, unul dintre principalii dezvoltatori de aeronave electrice de tip eVTOL (cu decolare și aterizare verticală), a anunțat miercuri că a câștigat licitația pentru achiziția a aproximativ 300 de brevete deținute de compania germană Lilium. Ambele firme lucrează la dezvoltarea de taxiuri aeriene electrice, capabile să transporte pasageri pe distanțe scurte, ca alternativă rapidă și ecologică la transportul rutier urban.

Tehnologiile preluate de la germani

Tranzacția, evaluată la 20,91 milioane de dolari, extinde portofoliul Archer la peste 1.000 de drepturi de proprietate intelectuală”, potrivit agenției Reuters. Imediat după anunț, acțiunile companiei americane au crescut cu 8,5% la debutul ședinței de tranzacționare.

Potrivit oficialilor Archer, tehnologiile preluate de la Lilium acoperă „sisteme de înaltă tensiune, managementul bateriilor, proiectarea avansată a aeronavelor, controlul zborului, motoare electrice și tehnologii cu ventilatoare carenate”. Aceste domenii, susține compania, „ar putea deschide calea pentru progrese viitoare în avioanele ultraușoare sportive și mobilitatea aeriană regională”.

Lilium, fondată în 2015 în Germania, a investit peste 1,5 miliarde de dolari în dezvoltarea aeronavelor electrice cu decolare și aterizare verticală. Compania a intrat însă în insolvență în 2024, din cauza unor dificultăți financiare persistente.

Taxiurile aeriene, la câțiva ani distanță de prezent

Deși lansările comerciale ale acestor aeronave sunt încă la câțiva ani distanță, industria eVTOL consumă rapid capital, întrucât firmele caută investiții pentru a susține cercetarea și producția. Specialiștii estimează că piața se va consolida în timp ce firmele încearcă să obțină aprobările necesare și să lanseze primele modele.

În Statele Unite, administrația de la Washington sprijină dezvoltarea acestui tip de transport prin ordine executive și un program-pilot lansat recent, toate menite să accelereze integrarea taxiurilor aeriene în traficul urban.

 

Articolul Cursa pentru taxiurile aeriene: Americanii de la Archer cumpără portofoliul rivalilor germani apare prima dată în Mediafax.

ONU afirmă că Israelul ar trebui să deschidă „imediat” punctele de trecere spre Gaza pentru ajutor

Mediafax

Șeful ONU pentru asistență umanitară, Tom Fletcher, spune că Israelul ar trebui să deschidă „imediat” punctele de trecere a frontierei din Gaza pentru a oferi ajutor

Punctul de trecere vital Rafah dintre Gaza și Egipt a rămas închis miercuri, în ciuda rapoartelor conform cărora s-ar putea redeschide pentru convoaie de ajutoare, în timp ce Israelul a insistat ca Hamas să predea rămășițele ultimilor ostatici decedați pe care îi deține.

Miercuri, postul public de televiziune israelian KAN a relatat că punctul de trecere se va redeschide, dar surse umanitare au declarat pentru AFP că acest lucru nu s-a întâmplat, iar o purtătoare de cuvânt a guvernului a ignorat întrebările pe această temă.

„Așa cum a fost de acord, Israelul trebuie să permită creșterea masivă a ajutorului umanitar, mii de camioane pe săptămână, de care depind atât de multe vieți și pentru care lumea a insistat. Avem nevoie de mai multe puncte de trecere deschise. Ar trebui să se întâmple acum. Vrem să se întâmple imediat, ca parte a acestui acord”, a declarat Fletcher într-un interviu acordat la Cairo.

Articolul ONU afirmă că Israelul ar trebui să deschidă „imediat” punctele de trecere spre Gaza pentru ajutor apare prima dată în Mediafax.

Cătălin Predoiu: În MAI se desfășoară un amplu proces de modernizare și reformă instituțională

Mediafax

„În minister, în structuri, în arme, se desfășoară de câteva luni de zile un efort important de regândire a unor proceduri, de modernizări și de încadrare în constrângeri bugetare, pe care înțelegem să le abordăm responsabil”, a explicat Cătălin Predoiu.

Ministrul a subliniat că modernizarea continuă și auto-evaluarea permanentă sunt esențiale în contextul evoluțiilor tehnologice accelerate și al provocărilor de securitate tot mai complexe.

Predoiu a mai anunțat că este în derulare un proiect de reformă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) și că procesul de recalibrare și reconfigurare va continua în toate structurile ministerului.

„Știm unde vrem să mergem, iar această destinație este foarte simplu de descris: mai multă siguranță pentru cetățeni”, a conchis ministrul Afacerilor Interne.

Articolul Cătălin Predoiu: În MAI se desfășoară un amplu proces de modernizare și reformă instituțională apare prima dată în Mediafax.

Miniștrii apărării din NATO au discutat la Bruxelles despre consolidarea Flancului Estic

Mediafax

Miniștrii apărării din statele membre ale NATO s-au reunit miercuri la Cartierul General al Alianței din Bruxelles pentru a analiza măsurile de consolidare a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, precum și modalitățile de sprijin pentru Ucraina. România a fost reprezentată de ministrul apărării naționale, Ionuț Moșteanu, conform MApN.

Reuniunea a cuprins două sesiuni de lucru: una dedicată temelor de apărare și descurajare, urmată de un prânz informal în formatul Consiliului NATO-Ucraina, la care au participat și Înaltul Reprezentant al UE, Kaja Kallas, precum și ministrul ucrainean al apărării, Denys Shmyhal.

Miniștrii analizează situația de securitate de pe Flancul Estic

În cadrul Consiliului Nord-Atlantic, miniștrii au analizat implementarea angajamentelor asumate la Summitul NATO de la Haga, situația de securitate de pe Flancul Estic, inclusiv incursiunile recente ale Federației Ruse în spațiul aerian al României, Poloniei și Estoniei, precum și operația Eastern Sentry, lansată pentru întărirea apărării colective în regiune.

De asemenea, au fost discutate progresele în domeniul apărării aeriene și antirachetă, creșterea capacităților industriale de apărare, precum și angajamentul aliat de alocare a 5% din PIB pentru apărare până în 2035, stabilit la Haga.

Ministrul român al apărării a subliniat rolul activ al României în asigurarea securității la Marea Neagră și angajamentul ferm pentru consolidarea Flancului Estic.

„România este deplin angajată în demersurile aliate de asigurare a securității și stabilității Flancului Estic. Susținem dezvoltarea unor inițiative NATO pentru un răspuns colectiv la amenințările generate de dronele care au violat spațiul aerian al statelor aliate”, a declarat ministrul Liviu-Ionuț Moșteanu.

Sprijin sporit pentru Ucraina

Cea de-a doua parte a reuniunii, desfășurată în formatul Consiliului NATO-Ucraina, a fost dedicată sprijinului pentru Kiev și eforturilor diplomatice pentru o pace durabilă. Miniștrii au analizat modalitățile de accelerare a asistenței pentru Ucraina prin Pachetul Cuprinzător de Asistență (CAP) și prin misiunea NATO de asistență și securitate (NSATU).

Totodată, la Bruxelles a avut loc și reuniunea Grupului de Contact pentru Ucraina (UDCG), găzduită de ministrul britanic al apărării, John Healey, și de omologul german, Boris Pistorius, a precizat MApN.

Articolul Miniștrii apărării din NATO au discutat la Bruxelles despre consolidarea Flancului Estic apare prima dată în Mediafax.

Patroni de firme de transport alternativ, reținuți de procurorii DNA Timișoara

Mediafax

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 octombrie 2025, a patru administratori de societăți comerciale, fiecare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

„Cei patru suspecți, în calitate de administratori de fapt, respectiv coordonatori a șapte societăți comerciale cu activitate de transport alternativ de persoane, ar fi conceput un mecanism infracțional de sustragere de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin neînregistrarea în documentele financiar – contabile și nedeclararea veniturilor obținute în perioada 2023-2025 din activitatea de transport alternativ de persoane, în valoare de peste 110 milioane lei, producând bugetului de stat un prejudiciu de peste 30,5 milioane lei prin neplata TVA și a impozitului pe profit”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

În ordonanțele de reținere, procurorii au scris că administratorii firmelor de transport alternativ de persoane înființate între 2021 și 2024 au colaborat cu peste 800 de șoferi. Acestora li s-ar fi oferit posibilitatea de a obține venituri mai mari decât cele realizate prin încheierea contractelor de muncă.

Potrivit procurorilor, după recrutare, șoferii încheiau fie contracte de închiriere a autoturismelor deținute de suspecți, fie contracte de comodat, prin care transmiteau cu titlu gratuit autoturismul lor către societățile comerciale, care se ocupau de obținerea autorizațiilor de transport de la Autoritatea Rutieră Română (ARR), precum și de înscrierea pe platformele de ride-sharing.

Societățile comerciale nu aveau angajați proprii și figurau cu sedii pe raza județelor Timiș și Arad

Administratorii își oreau un comision de 10 la sută, dar percepeau și o taxă fixă de la fiecare șofer.

„În timpul derulării activității de transport alternativ de persoane, săptămânal, din sumele încasate de la companiile deținătoare ale platformelor de ride-sharing, suspecții care coordonau societățile de transport își rețineau un comision de 10 %, plus o sumă fixă de 70 lei/șofer, cu titlu de servicii de contabilitate, iar restul sumelor fiind remise în numerar șoferilor. Suma reținută săptămânal fiecărui șofer, în cuantum de 70 lei, în fapt nu era virată vreunui contabil, ci folosită în interes propriu tot de către suspecți”, transmite DNA.

Ancheta DNA arată că unul dintre suspecți ar fi retras în numerar, din conturile societăților comerciale controlate, sume de ordinul milioanelor de lei, pe care le-ar fi împărțit cu ceilalți suspecți. Din banii încasați aceștia achiziționau imobile, autoturisme de lux și autoturisme folosite pentru activitățile comerciale de transport. Activitatea se desfășura în modalitatea descrisă mai sus pe o perioadă de maxim un an, până când societatea intra în atenția organelor fiscale, după care, activitatea era mutată pe altă societate.

Procurorii susțin că pentru eludarea răspunderii penale, societățile comerciale erau fie înființate pe numele unor persoane interpuse, fie cesionate în ultima parte a activității, când se proceda, în schimbul oferirii unor sume de bani (1.000 lei/săptămânal sau lunar), la desemnarea altor reprezentanți legali, persoane cu statut social și economic precar.

Procurorii DNA au efectuat dimineață nouă percheziții domiciliare în Timișoara, precum și în localități din județele Arad, Caraș-Severin și Timiș. Acțiunile au loc atât la domiciliile unor persoane fizice, cât și la sediile și punctele de lucru ale unor firme vizate în dosar.

Articolul Patroni de firme de transport alternativ, reținuți de procurorii DNA Timișoara apare prima dată în Mediafax.

Nicușor Dan a discutat cu António Costa despre sprijinul pentru Ucraina și competitivitatea UE

Mediafax

Potrivit unui mesaj transmis de șeful statului pe platforma X, discuțiile au vizat teme majore de pe agenda europeană, între care apărarea UE, sprijinul pentru Ucraina, cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni la adresa Rusiei și creșterea competitivității Uniunii Europene prin simplificarea birocrației și tranzițiile verde și digitală.

Nicușor Dan a subliniat necesitatea unor politici climatice echilibrate, care să nu afecteze creșterea economică și competitivitatea europeană, și a salutat inițiativa viitorului Plan european pentru locuințe accesibile.

„Tocmai am avut o convorbire productivă cu președintele António Costa înaintea summit-ului EUCO de săptămâna viitoare”, a transmis președintele României, miercuri seara.

Articolul Nicușor Dan a discutat cu António Costa despre sprijinul pentru Ucraina și competitivitatea UE apare prima dată în Mediafax.

Ministerul Economiei reamintește că mașinile neradiate trebuie să aibă RCA valabilă, chiar dacă nu sunt folosite. Miza campaniei „Îndepărtarea vehiculelor abandonate pe domeniul public”

Mediafax

Strategia națională privind economia circulară prevede o serie de acțiuni menite, printre altele, să reducă numărul de mașini abandonate pe domeniul public. Coordonator al Acțiunii „Îndepărtarea vehiculelor abandonate pe domeniul public” și a campaniei de informare este Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, care a detaliat, la solicitarea Mediafax, și la ce să se aștepte proprietarii de vehicule înmatriculate care nu au încheiată o asigurare de răspundere civilă auto obligatorie (RCA) chiar dacă nu le conduc pe drumurile publice.

Solicitarea Mediafax privind amploarea acestui fenomen de abandonare a mașinilor și măsurile concrete a venit în contextul în care Primăria Municipiului București a anunțat, pe 23 septembrie, că se alătură campaniei naționale coordonate de Ministerul Economiei, care urmărește responsabilizarea proprietarilor de autovehicule și reducerea efectelor negative generate de mașinile abandonate în spațiul public.

Potrivit legii, asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) este obligatorie în România pentru toate vehiculele înmatriculate, pentru a acoperi daunele materiale și/sau corporale cauzate terților într-un accident. Asigurarea este obligatorie chiar și pentru mașinile care nu circulă, atâta timp cât nu au fost radiate din circulație. Circulația pe drumurile publice este interzisă fără o poliță RCA valabilă, iar nerespectarea acesteia atrage amenzi și reținerea documentelor mașinii.

În Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate existau, la sfârșitul anului 2024, 10.785.260 de vehicule înmatriculate și 8.856.128 de deținători de permise de conducere. Din întreg parcul auto național, autoturismele sunt cele mai numeroase, respectiv 8.449.781, 78,3%.

Obligațiile proprietarilor de vehicule

Campania de informare coordonată de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) este desfășurată de instituțiile implicate în implementarea Acțiunii 16 – Îndepărtarea vehiculelor abandonate pe domeniul public, conform Hotărârea Guvernului nr. 927/2023 pentru completarea Strategiei naționale privind economia circulară, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.172/2022. Este vorba de Ministerul Transportului și Infrastructurii, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Registrul Auto Român și autoritățile administrației publice locale, potrivit reprezentanților MEDAT.

„În calitate de coordonator al Acțiunilor 12-16 ale Comisiei 3 (Auto), constituită în cadrul Comitetului de coordonare pentru economia circulară a României, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului are rolul, printre altele, de facilitator și catalizator pentru celelalte instituții implicate, prin consolidarea comunicării, colaborării și conlucrării interinstituționale, precum și prin promovarea unei abordări unitare în îndeplinirea acțiunilor stabilite”, arată reprezentanții instituției.

În acest sens, Ministerul Economiei precizează că a oferit sprijin pentru identificarea și stabilirea mesajelor de interes public ale campaniei, comunicate de instituțiile responsabile, cu scopul informării și conștientizării proprietarilor de autovehicule în legătură cu următoarele aspecte prevăzute de Planul de Acțiune pentru Economie Circulară (PAEC), respectiv:

  • impactul economic și asupra mediului generat de deținerea unor autovehicule neutilizate;
  • beneficiile reutilizării acestora prin înstrăinare către un nou proprietar;
  • avantajele reciclării prin intermediul programelor de casare, în cazul în care autovehiculele nu mai pot fi utilizate în siguranță;
  • necesitatea instituirii obligației de plată a asigurării de răspundere civilă auto (RCA) pe întreaga durată în care vehiculul există, indiferent dacă este utilizat sau nu.

„Campania de informare are, astfel, o componentă de promovare a tranziției către economia circulară, specifică domeniului auto, dat fiind numărul mare de vehicule abandonate pe domeniul public care pot contribui la recuperarea resurselor și la creșterea utilizării materialelor prime secundare. Realizarea cu succes a acțiunii presupune o cooperare strânsă între toate instituțiile implicate și aplicarea unui proces unitar, care să asigure integrarea tuturor etapelor – de la comunicarea publică, identificarea vechiculelor, până la reciclarea acestora – pentru atingerea obiectivelor stabilite prin PAEC”, arată reprezentanții ministerului.

În ceea ce privește întrebările Mediafax referitoare la regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, precum și la aplicarea măsurilor legale care se impun în aceste situații, Ministerul Economiei a transmis că aceste atribuții intră în competența altor instituții publice, motiv pentru care nu poate furniza datele solicitate.

 

Articolul Ministerul Economiei reamintește că mașinile neradiate trebuie să aibă RCA valabilă, chiar dacă nu sunt folosite. Miza campaniei „Îndepărtarea vehiculelor abandonate pe domeniul public” apare prima dată în Mediafax.

Trilaterală România – Bulgaria – Turcia la Bruxelles. Miniștrii apărării au discutat despre Marea Neagră

Mediafax

Ministrul apărării naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut miercuri, în cadrul Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO, o întrevedere cu omologii din Bulgaria, Atanas Zaprianov, și Turcia, Yașar Güler.

Potrivit MApN, discuțiile au vizat consolidarea securității în regiunea Mării Negre și dezvoltarea proiectelor comune ale celor trei aliați riverani, printre care se numără Grupul operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră (MCM Black Sea), Coridorul de mobilitate militară România–Bulgaria–Turcia și Comandamentul Regional de Componentă pentru Operații Speciale (HQ R-SOCC).

Ministrul Liviu-Ionuț Moșteanu a subliniat rolul strategic al MCM Black Sea pentru siguranța navigației și a reiterat importanța implicării constante a aliaților în această inițiativă comună. România deține în prezent, pentru o perioadă de șase luni, comanda Grupului MCM Black Sea, în cadrul căruia sunt prevăzute două activări operaționale până la finalul anului, mai transmite MApN.

Ministrul român a amintit că în cadrul exercițiului POSEIDON 25, desfășurat recent în România, scafandrii specializați în distrugerea minelor au testat viteza de reacție și coordonarea cu partenerii bulgari și turci, confirmând nivelul ridicat de interoperabilitate în cadrul grupului trilateral, precizează MApN.

Articolul Trilaterală România – Bulgaria – Turcia la Bruxelles. Miniștrii apărării au discutat despre Marea Neagră apare prima dată în Mediafax.

Ministrul Transporturilor, la străpungerea ultimei porțiuni a tunelului feroviar Mureni

Mediafax

„Astăzi, am verificat, alături de Ion Simu, director general CFR SA, stadiul reabilitării liniei feroviare Brașov-Simeria, parte a Coridorului european Rin-Dunăre. La finalizare, tronsonul va permite circulația cu viteza maximă de 160 km/h, îmbunătățind conectivitatea națională și europeană. Un moment cheie este străpungerea ultimei porțiuni a tunelului de cale ferată cu cale dublă de pe varianta nouă Mureni (lângă localitatea Mureni, județul Mureș). Tunelul măsoară 740 m și este realizat de Asocierea RailWorks (Alstom, Aktor, Arcada și Euro Construct), cu o valoare totală de 294 mil. lei (fără TVA). Cu această ocazie, am verificat și stadiul lucrărilor celor 2 tuneluri de la Ormeniș (7,1 km) și Homorod (5,2 km), unde avem 4 TBM-uri care excavează în acest moment. Toate aceste lucrări implică tehnologii avansate de foraj și consolidare, asigurând durabilitate pe termen lung și rezistență la condiții extreme”, transmite ministrul.

Potrivit acestuia, sunt înregistrați pași importanți în modernizarea rețelei feroviare românești, promovând o mobilitate verde accesibilă tuturor: „Aceste proiecte optimizează transportul și stimulează dezvoltarea economică locală și regională.

Evenimentul de la Mureni a fost transmis live la Summitul Zilele Feroviare, care a avut loc ieri și astăzi la București, un eveniment care a devenit un reper pentru dialogul profesionist și responsabil în jurul transportului feroviar din România. Profit de ocazie pentru a-i felicita pe organizatori”.

Articolul Ministrul Transporturilor, la străpungerea ultimei porțiuni a tunelului feroviar Mureni apare prima dată în Mediafax.

Cazinoul din Constanța va avea o cafenea-bistro, cu terasă exterioară cu vedere la mare

Mediafax

Cazinoul din Constanța va avea o cafenea-bistro, cu terasă exterioară descoperită cu vedere la mare. Autoritățile locale organizează licitație.

Cazinoul din Constanța va include, în curând, o cafenea-bistro destinată publicului larg, în urma unei licitații publice lansate miercuri de autoritățile locale.

Potrivit unui comunicat transmis de administrația Cazinoului, persoanele juridice interesate pot depune conceptul și oferta pentru operarea viitoarei cafenele până la data de 12 decembrie.

Prețul de pornire

Spațiul vizat pentru amenajare se află la parterul și subsolul clădirii și are o suprafață interioară utilă de aproximativ 550 de metri pătrați, la care se adaugă o terasă exterioară descoperită cu vedere la mare, de 324 de metri pătrați.

În comunicat mai scrie că prețul de pornire al licitației este de 48.700 de lei pe lună, fără TVA, valoarea chiriei urmând să fie stabilită în baza ofertei câștigătoare.

Contractul va fi semnat pentru o perioadă inițială de patru ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă doi ani.

Cafenea-bistro cu preparate reci

Câștigătorul va fi desemnat de o comisie formată din reprezentanți ai Consiliului Local Municipal Constanța, ai societății Patrimoniu Constanța Litoral SRL și ai ANAF.

În viitoarea cafenea-bistro vor putea fi comercializate băuturi răcoritoare și alcoolice, cafea și preparate reci, fără utilizarea unor proceduri de gătire termică.

Cazinoul din Constanța a fost închis pentru public în 2008, fiind într-o stare avansată de degradare.

Lucrările de reabilitare s-au încheiat în 2025, iar obiectivul a fost redeschis pentru public în luna mai.

Articolul Cazinoul din Constanța va avea o cafenea-bistro, cu terasă exterioară cu vedere la mare apare prima dată în Mediafax.