Horoscop 17 octombrie 2025: o zi a redescoperirii, a curajului și a reluării planurilor mai vechi

Mediafax

Horoscop Berbec 17 octombrie 2025

Un plan pe care l-ai abandonat cândva îți revine în gând. Nu-l respinge, în el se ascunde o lecție importantă. Ai energia și maturitatea necesare să duci la capăt ceea ce cândva ai lăsat neterminat. Uneori, a pune punct nu înseamnă renunțare, ci o clarificare.

Horoscop Taur 17 octombrie 2025

E timpul să te pui pe tine pe primul loc. De obicei, îți sacrifici propriile nevoi pentru ceilalți, dar azi îți permiți, în sfârșit, un moment de calm. Fie că e o decizie mică sau o pauză asumată, echilibrul interior îți va schimba complet ziua.

Horoscop Gemeni 17 octombrie 2025

Inspirația vine când mintea e liberă. Nu forța ideile, lasă-le să apară natural. O conversație banală sau un detaliu aparent nesemnificativ îți poate aduce o revelație. Ai încredere în intuiția ta, ea știe unde să caute răspunsurile.

Horoscop Rac 17 octombrie 2025

O oportunitate neașteptată îți bate la ușă. Poate fi un mesaj, o veste sau o coincidență cu sens. Accept-o, chiar dacă nu arată cum îți imaginai. Uneori, universul răspunde la întrebări pe care nici nu ți le-ai pus conștient.

Horoscop Leu 17 octombrie 2025

O situație familiară se repetă, dar de data aceasta o privești cu ochi noi. Ai puterea de a opri tiparele care te neliniștesc. Curajul tău nu stă în luptă, ci în sinceritate. Renunță la ceea ce nu mai vibrează cu tine.

Horoscop Fecioară 17 octombrie 2025

Zi flexibilă, cu mici abateri de la plan. Nu le controla, lasă-le să-ți arate ce ai nevoie să vezi. Privește detaliile cu atenție, fără rigiditate. Surprizele mărunte pot dezvălui valoarea reală a unei situații.

Horoscop Balanță 17 octombrie 2025

Ziua te poate surprinde. Renunță la ideea că totul trebuie să urmeze un plan. Acceptă schimbarea și mergi pe drumul care se deschide spontan. Ceea ce pare o schimbare de direcție ascunde, de fapt, un dar.

Horoscop Scorpion 17 octombrie 2025

Renunță la nevoia de productivitate. Adevărata forță vine din prezență, nu din viteză. O pauză sinceră te poate încărca mai mult decât o zi plină de acțiune. Ai nevoie de liniște pentru a-ți reîncărca energia intensă.

Horoscop Săgetător 17 octombrie 2025

Ceva neobișnuit îți stârnește curiozitatea și îți aprinde imaginația. Nu respinge necunoscutul, exact acolo s-ar putea ascunde inspirația. Îmbrățișează noul pas cu bucuria exploratorului. Îndoiala este doar preludiul descoperirii.

Horoscop Capricorn 17 octombrie 2025

O situație inconfortabilă nu e un pericol, ci o șansă de creștere. Nu te grăbi să o eviți. În neliniștea de azi se ascunde forța ta de mâine. Ai puterea de a transforma incertitudinea în stabilitate.

Horoscop Vărsător 17 octombrie 2025

O surpriză te face să-ți testezi încrederea în tine. Poate că ceilalți nu înțeleg ce simți, dar vocea ta interioară are dreptate. Urmează-ți intuiția chiar dacă pare irațională. Progresul tău nu are nevoie de aprobare.

Horoscop Pești 17 octombrie 2025

Cuvintele tale pot vindeca. Fii atent la modul în care comunici. O vorbă blândă poate aduce liniște cuiva apropiat. Nu-ți ascunde emoțiile; sinceritatea ta este forma ta de pace. Puterea ta stă în sensibilitate.

Articolul Horoscop 17 octombrie 2025: o zi a redescoperirii, a curajului și a reluării planurilor mai vechi apare prima dată în Mediafax.

Carlos Alcaraz se califică din nou în finala Six Kings Slam și țintește marele premiu

Mediafax

În finală ar putea să îl întâlnească din nou pe italianul Jannik Sinner, locul 2 mondial, finalist în prima ediție a turneului, dacă acesta va trece de Novak Djokovic, în a doua semifinală.

Spaniolul a obținut al cincilea său succes în fața lui Fritz, după ce anterior îl învinsese în patru dintre cele cinci întâlniri directe. Alcaraz s-a adaptat rapid la condițiile din ANB Arena din Riad, aflată la 612 metri altitudine, și nu a resimțit lipsa de meciuri, deși a jucat cu glezna stângă bandajată, aplicată de fizioterapeutul său, Fran Rubio.

Primul break al meciului a venit în al cincilea game al primului set, când americanul a greșit un rever, iar în setul secund Alcaraz a obținut break-ul decisiv la scorul de 2-2 și nu a mai pierdut avantajul.

„Unul dintre obiectivele mele era să fac puncte bune și cred că am reușit”, a declarat Carlos Alcaraz la finalul partidei.

Conform regulamentului ATP, care nu permite desfășurarea meciurilor demonstrative în trei zile consecutive, Alcaraz va avea o zi de odihnă vineri înainte de finala de sâmbătă. În joc se află premiul cel mare de șase milioane de dolari, cel mai mare din tenis.

Articolul Carlos Alcaraz se califică din nou în finala Six Kings Slam și țintește marele premiu apare prima dată în Mediafax.

China apără achizițiile de petrol rusesc și critică „hărțuirea” unilaterală a SUA

Mediafax

Declarațiile au venit după ce președintele Donald Trump a spus miercuri că premierul indian Narendra Modi a promis să înceteze achizițiile de petrol rusesc și că va încerca să determine China să procedeze la fel. Trump a acuzat atât China, cât și India că finanțează războiul din Ucraina prin aceste achiziții și a cerut, de asemenea, aliaților europeni să oprească imediat importurile de petrol din Rusia. India nu a confirmat și nici nu a infirmat schimbarea politicii sale.

Întrebat despre intenția lui Trump de a exercita presiuni suplimentare asupra Chinei, Ministerul chinez de Externe a apărat „cooperarea economică, comercială și energetică normală și legitimă cu țările din întreaga lume, inclusiv Rusia”, potrivit AFP.

„Acțiunile Statelor Unite reprezintă un exemplu tipic de hărțuire unitară și constrângere economică”, a declarat purtătorul de cuvânt Lin Jian, avertizând că Beijingul va lua „măsuri ferme de contracarare și va apăra cu hotărâre suveranitatea sa”, dacă interesele sale vor fi afectate.

Beijing și Moscova sunt parteneri comerciali importanți, iar China nu a condamnat niciodată războiul Rusiei și nu a cerut retragerea trupelor acesteia. Guvernul de la Kiev și statele occidentale acuză de mult timp China că oferă sprijin politic și economic Moscovei.

Tot joi, China a criticat noile măsuri americane de extindere a controlului exporturilor și introducerea unor taxe portuare suplimentare pentru navele chinezești, afirmând că acestea au un „impact profund negativ” asupra negocierilor comerciale. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Comerțului, He Yongqian, a declarat că SUA au acționat „fără a ține cont de sinceritatea Chinei în consultări”, cauzând daune grave „intereselor Chinei”.

Ministrul chinez al Comerțului, Wang Wentao, a adăugat că stabilitatea relațiilor comerciale China-SUA necesită „eforturi reciproce” și că Beijingul rămâne deschis investițiilor străine.

Articolul China apără achizițiile de petrol rusesc și critică „hărțuirea” unilaterală a SUA apare prima dată în Mediafax.

Putin l-a avertizat pe Trump că trimiterea de Tomahawk Ucrainei ar afecta relațiile SUA-Rusia

Mediafax

Kremlinul a anunțat că președintele Vladimir Putin l-a avertizat pe Donald Trump, în cadrul convorbirii telefonice de joi, că o eventuală decizie a Washingtonului de a furniza Ucrainei rachete de croazieră Tomahawk ar dăuna relațiilor bilaterale și procesului de pace, potrivit SkyNews.

Potrivit consilierului prezidențial rus Iuri Ușakov, liderul de la Kremlin i-a transmis lui Trump că forțele ruse dețin în prezent „inițiativa strategică deplină” pe întreaga linie a frontului din Ucraina.

Ușakov a precizat că un nou summit între cei doi președinți este în pregătire și va fi precedat, în zilele următoare, de o convorbire între secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

Convorbirea dintre Putin și Trump, a mai menționat Ușakov, a avut loc la inițiativa părții ruse și a durat aproape două ore și jumătate.

Președintele american Donald Trump a declarat joi seară că discuția sa telefonică de două ore cu liderul rus Vladimir Putin a fost „foarte productivă” și că „s-au făcut progrese semnificative” în privința războiului din Ucraina.

Trump „crede că este încă posibil”

Potrivit purtătoarei sale de presă, Karoline Leavitt, Trump „crede că este încă posibil” să-i aducă față în față pe Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, într-o tentativă de a avansa spre o înțelegere de pace.

„Președintele va încerca să ducă mai departe procesul de pace”, a declarat Leavitt, citată de Sky News, adăugând că Putin s-a arătat „dispus să se așeze la masa discuțiilor cu Trump”.

Într-o postare pe rețeaua sa Truth Social, Trump a spus că Putin l-a felicitat pentru „marea realizare a păcii în Orientul Mijlociu”, despre care a afirmat că „a fost visată timp de secole”.

Cei doi lideri au convenit organizarea unei întâlniri a echipelor de nivel înalt, condusă din partea SUA de secretarul de stat Marco Rubio, săptămâna viitoare. După aceasta, va urma o întâlnire directă între Trump și Putin la Budapesta, Ungaria, „pentru a vedea dacă putem pune capăt acestui război rușinos dintre Rusia și Ucraina”, a precizat președintele american.

Articolul Putin l-a avertizat pe Trump că trimiterea de Tomahawk Ucrainei ar afecta relațiile SUA-Rusia apare prima dată în Mediafax.

COMUNICAT. Energie pentru România – de la kilowați la zâmbete: un eveniment care transformă energia în solidaritate

Mediafax

BUCUREȘTI – 16.10.2025

Grupul Electrica, în parteneriat cu Fundația Electrica, lansează un eveniment unic în România: „Energie pentru România”, o inițiativă care depășește granițele unei conferințe clasice.

Evenimentul va avea loc pe 23 octombrie 2025, la ora 9.00, în Hala Filaret, Str. Candiano Popescu nr. 2 București.

„Energie pentru România” își propune să transforme dialogul profesional într-o sursă concretă de ajutor pentru copiii din comunitățile vulnerabile, sub conceptul „business to charity”.

Cine participă la eveniment și ce ne propunem

Vorbim despre o punte necesară între progresul tehnologic și nevoile imediate ale societății și de aceea evenimentul reunește lideri din energie, autorități publice, mediul de afaceri și organizații non-guvernamentale, într-un demers comun și sincer de implicare socială, de acțiuni cu scopuri bine definite.

Vorbim despre impact real, despre dialog onest, constructiv, pe teme critice pentru tranziția energetică.

Evenimentul se dorește să fie o acțiune socială prin care fondurile strânse din sponsorizări și participări sunt direcționate către proiectele Fundației Electrica, în special către programul „Energia copiilor, lumina viitorului”, care oferă lămpi solare copiilor din zone fără acces la electricitate.

Structura evenimentului

Pe parcursul întregii zile de 23 octombrie 2025, vor avea loc prezentări, studii de caz și paneluri interactive cu experți din domeniul energiei și domeniile conexe:

  1. Energie pentru viață – despre intersecția dintre infrastructura energetică și sistemele medicale
  2. Construind împreună viitorul energetic – parteneriate între industrie și educație, pentru o tranziție justă
  3. De la kilowați la comunități – soluții inovatoare pentru combaterea sărăciei energetice

Zonă expozițională inedită

Va fi, de asemenea, amenajată o zonă expozițională inedită, realizată cu sprijinul Muzeului Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”, care-și propune să lege timpurile – trecutul – prezentul – viitorul, aducând în prim-plan momente-reper din istoria tehnologiei din domeniul energetic.

Poate că sună cam pompos, însă imaginile vor vorbi cât o mie de cuvinte.

Companiile prezente la eveniment vor beneficia de vizibilitate dublă, atât în cadrul conferinței, cât și în campania socială aferentă proiectului „Energia copiilor, lumina viitorului”.

Astfel, companiile prezente la eveniment își vor consolida poziția de lideri responsabili și promotori ai implicării sociale.

Ce-și propune evenimentul

  • Crearea unei platforme de dialog onest între autorități, mediul de business și ONG-uri
  • Promovarea celor mai noi soluții pentru tranziția energetică
  • Creșterea vizibilității companiilor cu responsabilitate socială
  • Strângerea de fonduri pentru proiectele Fundației Electrica

Ce înseamnă participarea la „Energie pentru România”?

Mai mult decât networking sau vizibilitate!

Înseamnă o contribuție reală, palpabilă, la binele comun:

  • Copiii din sate izolate vor primi lămpi solare care le vor oferi lumină nu doar pentru a învăța, ci și pentru a se juca, pentru a se bucura de un mediu plăcut în familia lor
  • Companiile participante vor intra în cartea mare a actanților schimbării durabile – cei care investesc în inovație și în oameni deopotrivă

Despre Grupul Electrica

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piața de distribuție, furnizare și servicii energetice din România. Are o tradiție de 125 de ani. Grupul Electrica a inițiat proiecte de responsabilizare socială și educațională și a contribuit activ și concret la dezvoltarea comunităților și la tranziția către un viitor energetic sustenabil.

Despre Fundația Electrica

Fundația Electrica este organizația prin care Grupul Electrica își canalizează eforturile d eimplicare socială, derulând proiecte ce susțin educația, sănătatea și incluziunea socială, cu focus pe combaterea sărăciei energetice.

 

Pentru detalii suplimentare și înscrieri:

energiepentruromania.ro

 

Articolul COMUNICAT. Energie pentru România – de la kilowați la zâmbete: un eveniment care transformă energia în solidaritate apare prima dată în Mediafax.

România se califică în sferturile de finală ale Campionatului European 2025 la tenis de masă feminin

Mediafax

Într-una dintre cele mai dramatice întâlniri ale competiției, trio-ul român Andreea Dragoman, Bernadette Szöcs și Elizabeta Samara a revenit de două ori, învingând echipa Serbiei formată din Sabina Šurjan, Aneta Maksuti și Izabela Lupulesku, iar victoria finală a fost obținută în meciul decisiv dintre Dragoman și Maksuti.

Desfășurarea meciurilor:

  • Andreea Dragoman – Sabina Surjan 2-3 (11-5, 5-11, 11-7, 6-11, 10-12)
  • Bernadette Szöcs – Aneta Maksuti 3-1 (6-11, 11-4, 11-4, 11-8)
  • Elizabeta Samara – Izabela Lupulesku 2-3 (13-11, 8-11, 11-5, 11-13, 5-11)
  • Bernadette Szocs – Sabina Surjan 3-0 (11-9, 13-11, 11-9)
  • Andreea Dragoman – Aneta Maksuti 3-2 (11-8, 8-11, 11-4, 10-12, 11-6)

Bernadette Szöcs, cea mai bine clasată româncă din ierarhia mondială, a recunoscut presiunea resimțită în momentele critice. „Nu a fost deloc ușor să merg la masă când scorul era 2-1 pentru adversare. Dar știam ce am de făcut și cât de important era să aduc aceste două puncte. Sunt mândră că am rămas încrezătoare și am reușit să joc bine”, a spus jucătoarea română, la finalul întâlnirii.

Despre meciul decisiv dintre Dragoman și Maksuti, Szöcs a adăugat: „Am avut multe emoții, dar am crezut că poate câștiga și am încercat să-i dau încredere. Sunt mândră că a reușit să câștige la 2-2; nu e ușor deloc, dar a gestionat foarte bine situația. Cel mai important este că am câștigat ca echipă”.

La rândul ei, Andreea Dragoman a spus: „Știam de la început că va fi un meci dificil. La 2-2 am avut calmul necesar să mă concentrez și să fac ceea ce trebuia, ceea ce m-a ajutat foarte mult. În meciul anterior cu Šurjan, mingile și mesele nu mi-au convenit prea mult, iar ea a jucat foarte bine, dar am rămas concentrată”.

În sferturile de finală, România va întâlni vineri câștigătoarea duelului dintre Slovacia și Croația.

Articolul România se califică în sferturile de finală ale Campionatului European 2025 la tenis de masă feminin apare prima dată în Mediafax.

Incendiile extreme alimentează creșterea emisiilor globale de CO₂, avertizează un nou raport

Mediafax

Raportul „State of Wildfires”, preluat de AFP, arată că, între martie 2024 și februarie 2025, incendiile au generat cu 10% mai multe emisii de CO₂ decât media ultimilor 20 de ani, în ciuda faptului că suprafața totală arsă la nivel global a fost sub media istorică.

Potrivit autorilor, căldura extremă, seceta și activitățile umane au contribuit la intensificarea focurilor în păduri și ecosisteme bogate în carbon.

„Scara și frecvența acestor evenimente extreme sunt absolut uluitoare”, a declarat cercetătorul Matthew Jones, de la Universitatea East Anglia (Marea Britanie), coautor al studiului.

El a explicat că monitorizarea prin satelit arată cum incendiile devin „mai mari, mai fierbinți și mai rapide”, arzând mai mult material decât în trecut.

Cercetătorii estimează că incendiile devastatoare din Los Angeles și din părți ale Americii de Sud au fost de două până la trei ori mai probabile din cauza schimbărilor climatice, iar suprafețele arse au fost de 25 până la 35 de ori mai mari decât ar fi fost în absența încălzirii globale.

2024 – cel mai călduros an înregistrat vreodată

Anul 2024 a fost cel mai călduros înregistrat vreodată, depășind pentru prima dată pragul de +1,5°C față de perioada preindustrială.

Incendiile au mistuit milioane de hectare de pădure și teren agricol în Canada, în vestul Statelor Unite ale Americii, în Amazon și în Pantanal, cea mai mare zonă umedă tropicală din lume, aflată între Brazilia, Bolivia și Paraguay.

În perioada analizată, incendiile au provocat 100 de decese în Nepal, 34 în Africa de Sud și 31 în Los Angeles, în timp ce fumul s-a răspândit pe mii de kilometri, afectând calitatea aerului la nivel global.

Raportul estimează că incendiile au emis peste 8 miliarde de tone de CO₂ între 2024 și 2025 – cu 10% mai mult decât media din 2003 încoace.

Avertismentul vine la o zi după ce Organizația Meteorologică Mondială (OMM) a anunțat că creșterea nivelului de dioxid de carbon în atmosferă în 2024 a fost cea mai mare înregistrată vreodată. OMM a exprimat „îngrijorare majoră” față de faptul că pământul și oceanele absorb tot mai puțin CO₂, riscând să intre într-un „cerc vicios climatic” în care emisiile alimentează încălzirea globală, care, la rândul ei, amplifică incendiile și emisiile suplimentare.

Articolul Incendiile extreme alimentează creșterea emisiilor globale de CO₂, avertizează un nou raport apare prima dată în Mediafax.

Trump anunță „progrese semnificative” după convorbirea cu Putin. Posibilă întâlnire la Budapesta

Mediafax

Potrivit purtătoarei sale de presă, Karoline Leavitt, Trump „crede că este încă posibil” să-i aducă față în față pe Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, într-o tentativă de a avansa spre o înțelegere de pace.

„Președintele va încerca să ducă mai departe procesul de pace”, a declarat Leavitt, citată de Sky News, adăugând că Putin s-a arătat „dispus să se așeze la masa discuțiilor cu Trump”.

Convorbirea, care a durat aproximativ două ore, a fost descrisă de Casa Albă ca fiind „bună și productivă”.

Într-o postare pe rețeaua sa Truth Social, Trump a spus că Putin l-a felicitat pentru „marea realizare a păcii în Orientul Mijlociu”, despre care a afirmat că „a fost visată timp de secole”.

Cei doi lideri au convenit organizarea unei întâlniri a echipelor de nivel înalt, condusă din partea SUA de secretarul de stat Marco Rubio, săptămâna viitoare. După aceasta, va urma o întâlnire directă între Trump și Putin la Budapesta, Ungaria, „pentru a vedea dacă putem pune capăt acestui război rușinos dintre Rusia și Ucraina”, a precizat președintele american.

Trump a adăugat că va discuta rezultatele convorbirii cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în cadrul întrevederii programate pentru vineri la Casa Albă.

În timpul apelului, potrivit liderului american, Putin a mulțumit primei doamne, Melania Trump, pentru „implicarea ei în sprijinirea copiilor”, făcând referire la o scrisoare pe care aceasta i-o trimisese în august, în Alaska, privind soarta copiilor ucraineni dispăruți.

De asemenea, Trump a precizat că au fost discuții și despre cooperarea economică dintre SUA și Rusia după încheierea războiului.

Articolul Trump anunță „progrese semnificative” după convorbirea cu Putin. Posibilă întâlnire la Budapesta apare prima dată în Mediafax.

Fanii echipei Maccabi Tel Aviv nu vor fi primiți la meciul cu Aston Villa din motive de siguranță

Mediafax

Decizia poliției din West Midlands are la bază incidentele de anul trecut de la Amsterdam, când fanii Maccabi Tel Aviv prezenți la meciul împotriva lui Ajax au fost ținta unor atacuri antisemitice.

Aston Villa a precizat că decizia a urmat recomandărilor grupului local de siguranță (Safety Advisory Group – SAG), care a recomandat ca niciun fan al clubului israelian să nu fie prezent la meciul de pe 6 noiembrie.

Poliția a catalogat partida drept „cu risc ridicat” după o evaluare amănunțită. „Această decizie se bazează pe informații curente și incidente anterioare, inclusiv confruntări violente și infracțiuni motivate de ură în timpul meciului UEFA Europa League 2024 dintre Ajax și Maccabi Tel Aviv de la Amsterdam. Pe baza evaluării noastre profesionale, considerăm că această măsură va ajuta la reducerea riscurilor pentru siguranța publică”, menționează poliția într-un comunicat, preluat de Sky News.

Clubul a subliniat că rămâne în dialog continuu cu Maccabi Tel Aviv și autoritățile locale, având prioritate siguranța suporterilor și a rezidenților locali.

Articolul Fanii echipei Maccabi Tel Aviv nu vor fi primiți la meciul cu Aston Villa din motive de siguranță apare prima dată în Mediafax.

Trump avertizează gruparea Hamas că va interveni, dacă vărsarea de sânge continuă în Fâșia Gaza

Mediafax

Trump a făcut declarația pe rețeaua Truth Social. Președintele american afirmase anterior că acţiunile de eliminare a unor grupuri armate pot fi comparate cu operaţiuni de combatere a crimei.

„Au scos la iveală câteva bande foarte rele. Au ucis un număr de membri de bande. Asta nu m-a deranjat foarte mult, ca să fiu sincer”, a spus președintele american.

Israel și Hamas se acuză reciproc de încălcarea armistițiului. Israelul a spus joi că se pregătește pentru redeschiderea frontierelor cu Egiptul, dar a dat vina pe Hamas pentru încălcarea acordului mediat de SUA şi nu a stabilit o dată, întrucât disputa privind returnarea cadavrelor ostaticilor şi alte puncte nevralgice rămân nerezolvate. Hamas susține că a predat un număr de cadavre, pe care Israelul le contestă, iar facțiunile armate au mai cerut admiterea utilajelor de excavare pentru recuperări.

Articolul Trump avertizează gruparea Hamas că va interveni, dacă vărsarea de sânge continuă în Fâșia Gaza apare prima dată în Mediafax.