Jandarmeria, structurile MAI și autoritățile locale rămân la locul exploziei în timpul nopții

Mediafax

„Zona din jurul blocurilor afectate rămâne în continuare restricționată, iar jandarmii sunt prezenți pentru delimitarea și securizarea perimetrului”, anunță Jandarmeria.

Autoritățile recomandă cetățenilor să evite apropierea de perimetrul restricționat, să respecte indicațiile forțelor de ordine aflate la fața locului, să nu intervină pe cont propriu și să nu împiedice în niciun fel acțiunile echipelor de intervenție.

Explozia produsă vineri dimineață la un bloc din Rahova, a provocat pagube semnificative, mai multe apartamente devenind inutilizabile, iar locatarii fiind evacuați. Ancheta privind cauzele incidentului este în desfășurare.

Articolul Jandarmeria, structurile MAI și autoritățile locale rămân la locul exploziei în timpul nopții apare prima dată în Mediafax.

Romgaz dă în judecată Comisia pe regulamentul NZIA. Răzvan Popescu: „Romgaz nu se va implica în proiecte care ar putea aduce prejudicii companiei, acționarilor săi ori statului român”

Mediafax

Compania Romgaz, principalul producător de gaze naturale din România și operatorul celui mai mare depozit de înmagazinare a gazelor, dar și producător și furnizor de energie electrică, a chemat în instanță Executivul comunitar la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, după cum i-a anunțat, vineri, pe acționari printr-un comunicat publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB).

Astfel, Romgaz companie la care acționar principal este statul român, cu o participație de 70%, a depus pe 16 octombrie la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o acțiune directă împotriva Comisiei Europene.

Prin această acțiune compania solicită în principal anularea Regulamentului delegat nr. 1477/2025 de completare a Regulamentului (UE) 2024/1735 al Parlamentului European şi al Consiliului și anularea Deciziei (UE) 2025/1479 a Comisiei din 22 mai 2025 de specificare a contribuțiilor proporționale la obiectivul Uniunii privind capacitatea de injectare de CO₂ până în 2030 din partea producătorilor de petrol și gaze din Uniunea Europeană.

Regulamentul (UE) 2024/1735, denumit și regulamentul NZIA, completat de cele două acte normative a căror anulare o solicită ROMGAZ, impune producătorilor de petrol și gaze din Uniunea Europeană să asigure până în anul 2030 o capacitate de stocare CO2 de 50 milioane tone/an, din care României îi revine o cotă de 10,25 milioane tone CO2/an, iar companiei ROMGAZ, una dintre cele trei societăți românești obligate, o cotă de 4,12 milioane tone CO2/an.

Potrivit companiei, obligația de stocare a companiilor românești reprezintă mai mult de 20% din obiectivul de stocare UE, în condițiile în care țara noastră este răspunzătoare pentru doar cca. 3% din totalul emisiilor de CO₂ ale sectorului de manufactură din UE între 2020-2023.

„Astfel, decizia Romgaz de a depune o acțiune directă împotriva Comisiei Europene vine în contextul în care actele normative pe care compania le atacă în instanță induc o disproporționalitate semnificativă și o practică anticoncurențială pe piața de petrol și gaze naturale în defavoarea producătorilor UE. Nu în ultimul rând, obligația instituită asupra ROMGAZ și a celorlalte companii producătoare de petrol și gaze presupune investiții semnificative fără ca acestea să fie condiționate de existența condițiilor de fezabilitate economică sau de garanții exigibile”, arată comunicatul transmis.

Este pentru prima dată când compania face o acțiune directă împotriva Executivului comunitar, a transmis conducerea Romgaz.

Potrivit directorului general al Romgaz, Răzvan Popescu, compania, în calitate de principal producător de gaze naturale din România, își asumă pe deplin rolul strategic și responsabilitățile aferente — atât în garantarea securității continue a aprovizionării cu gaze naturale, cât și în demersurile de decarbonare a industriei și de tranziție către energia verde.

Șeful Romgaz a transmis că, în acest context, compania a evaluat și analizat multiple scenarii și opțiuni pentru reducerea amprentei de carbon și pentru implementarea unor proiecte verzi, având ca obiectiv definirea traiectoriei optime pentru atingerea țintelor de decarbonare asumate prin Acordul de la Paris. Printre opțiunile analizate se numără și investițiile în depozite de stocare a CO₂ în zăcăminte de gaze naturale epuizate sau în acvifere saline. De asemenea, ROMGAZ a demarat studii și analize tehnice aprofundate pentru identificarea potențialelor unor astfel de zăcăminte şi pentru evaluarea fezabilității transformării lor în depozite de CO₂.

„Rămânem ferm angajați în implementarea politicilor Uniunii Europene, inclusiv a Green Deal-ului, precum și a noilor obiective privind competitivitatea și relansarea economică stabilite în acest an. Cu toate acestea, Romgaz nu se va implica în proiecte care încalcă regulile de piață, care implică riscuri operaționale majore sau care ar putea aduce prejudicii companiei, acționarilor săi ori statului român. Considerăm că Regulamentul delegat nr. 1477/2025 de completare a Regulamentului (UE) 2024/1735 al Parlamentului European și al Consiliului, precum și Decizia (UE) 2025/1479 a Comisiei din 22 mai 2025 ne expun unor astfel de riscuri; în consecință, am decis să exercităm toate pârghiile legale disponibile şi vom contesta aceste acte normative în fața instanțelor europene”, a declarat directorul general al Romgaz, conform comunicatului citat.

„Suntem obligați să facem investiții de câteva sute de milioane euro”

„Romgaz a depus în data de 16 octombrie, la Curtea Europeană de Justiție, o acțiune directă împotriva Comisiei Europene. Este pentru prima oară când compania face un asemenea demers, acesta fiind generat de implicațiile grave pe care prevederile regulamentului NZIA, ale Regulamentului delegat nr. 1477/2025, și ale Deciziei (UE) 2025/1479 a Comisiei din 22 mai 2025 le au asupra companiei, și mai mult decât atât, o spun foarte direct, în final, suportabilității de către consumator a prețului bunurilor produse în întreprinderi/fabrici etc în care se impun măsuri de captare, transport și injecție CO2”, a precizat și directorului general adjunct al Romgaz, Aristotel Jude.

Potrivit acestuia, inevitabil, costul unor astfel de produse va crește, în opinia sa, „dincolo de limita suportabilității”.

„Și când mă refer la implicații grave, mă refer și la riscurile de natură economică, în contextul în care suntem obligați să facem investiții de câteva sute de milioane euro fără ca acestea să poată fi condiționate, în mod real, de asigurarea de garanții privind recuperarea investiției, dar și la riscuri de natură tehnică și de mediu. Este de evidențiat faptul că puținele proiecte de stocare CO2 implementate sau în fază de dezvoltare sunt în zăcăminte off-shore, eliminând riscul contaminării solului sau apelor în zone locuite în situația unor potențiale migrări. Există state europene care din acest motiv au interzis prin lege stocarea CO2 în zăcăminte on-shore”, a adăugat Aristotel Jude.

Directorului general adjunct al Romgaz a subliniat faptul că este pentru prima oară când Parlamentul European/Comisia Europeană, printr-un regulament european/regulament delegat/decizie, impune în mod direct obligații, inclusiv de natură pecuniară, unor companii supuse rigorilor corporative și regulilor piețelor comerciale pe care activează, fără ca în prealabil să fi fost realizat un studiu de impact tehnic și economic care să arate fezabilitatea tehnica și economică în raport cu obligațiile impuse.

„Cu toate acestea, suntem dispuși să cooperăm deplin cu Comisia Europeană și Parlamentul European pentru a găsi cele mai bune soluții fezabile din punct de vedere tehnico-economic, care să aibă la bază toate studiile de impact realizate anterior emiterii unor astfel de reglementări, care să asigure un viitor sustenabil atât companiei, mediului dar și clienților finali”, a conchis Aristotel Jude.

Poziția patronatelor din petrol și gaze

Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), devenită între timp Federația Patronală a Energiei (FPE), anunța, pe 30 mai 2024, că ia act de adoptarea, în acea săptămână, a Net Zero Industry Act (NZIA) de către Consiliul UE.

Cu aceasta ocazie, FPPG informa publicul și toate părțile interesate despre impactul adoptării acestui nou Regulament ce va produce intervenții semnificative pe piață și obligații specifice, majore, pentru producătorii de petrol și gaze, influențând în mod direct industria României.

„FPPG recunoaște că adoptarea NZIA reprezintă un pas important către atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de carbon. Cu toate acestea, solicităm o atenție sporită asupra nevoilor specifice ale României, fiind o mare producătoare de gaze, pentru a asigura o distribuire echitabilă a cotelor și un sprijin adecvat pentru tranziția energetică”, transmitea Federația Patronală Petrol și Gaze, în calitate de reprezentant al industriei de țiței și gaze, respectiv, peste 95% din producătorii României.

Articolul Romgaz dă în judecată Comisia pe regulamentul NZIA. Răzvan Popescu: „Romgaz nu se va implica în proiecte care ar putea aduce prejudicii companiei, acționarilor săi ori statului român” apare prima dată în Mediafax.

Călin Georgescu, prima reacție după explozia din București

Mediafax

Fostul candidat s-a adresat celor afectaţi de explozia de vineri dimineaţă.

„Tragedia de astăzi din Bucureşti, explozia blocului din Calea Rahovei, ne răneşte pe toţi. În spatele ruinelor sunt vieţi, lacrimi, oameni — fraţi. Îi îmbrăţişez, cu sufletul, pe cei care au pierdut totul şi pe cei care luptă acum pentru viaţă sau pentru a salva vieţi. Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au decedat şi sa-i întărească pe cei răniţi şi pe cei care slujesc în aceste clipe. Mulţumesc celor care ajută, celor care nu se tem să fie oameni — buni, curaţi, adevăraţi”, a scris Călin Georgescu, în mesajul său.

Fostul candidat a îndemnat lumea la solidaritate.

„Fiecare român care simte durerea altuia ţine vie lumina acestei ţări. Adevărata putere a unui popor nu stă în arme, bani sau tehnologie — ci în caracterul colectiv al celor care îl alcătuiesc. Omenia este cea mai adâncă formă de putere, acel da rostit vieţii şi binelui, chiar şi în întuneric. Să nu uităm însă că răul nu vine doar din întâmplare. Când inima se răceşte, viaţa întreagă plăteşte preţul — iar unii, datori să vegheze, caută acum umbre de vină în locul propriei conştiinţe”, a adăugat Călin Georgescu.

Explozia produsă vineri dimineaţă la un bloc din Rahova, a provocat pagube semnificative, mai multe apartamente devenind inutilizabile, iar locatarii fiind evacuaţi. Ancheta privind cauzele incidentului este în desfăşurare.

Articolul Călin Georgescu, prima reacție după explozia din București apare prima dată în Mediafax.

Trump și Zelenski, întâlnire la Casa Albă / Problema rachetelor Tomahawk „pusă în așteptare”

Mediafax

Odată ce ajunge la Casa Albă, Zelenski va fi salutat de Donald Trump, iar apoi, cei doi lideri vor intra în Biroul Oval. Întâlnirea dintre cei doi lideri va dura în jur de 15 minute, fiind apoi urmată de un prânz bilateral.

În urma întâlnirii, cei doi lideri ar putea da declarații de presă, însă acest lucru nu a fost confirmat deocamdată.

 

Livrarea rachetelor Tomahawk către Ucraina, amânată până după întâlnirea Trump-Putin

Decizia privind Tomahawk-urile pentru Ucraina este amânată până după întâlnirea Trump-Putin la Budapesta.

Vicepreședintele Comisiei pentru Securitate Națională din Rada Supremă, Iehor Cerniiev, vineri, într-o intervenție la postul public de televiziune ucrainean că posibila livrare a rachetelor americane Tomahawk către Ucraina a fost „pusă în așteptare”.

Cred că, deocamdată, problema rachetelor Tomahawk va fi pusă în așteptare, dar discuțiile dintre Zelenski și Trump vor viza o serie de alte subiecte importante, precum furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană și cooperarea dintre întreprinderile noastre de apărare”, a declarat parlamentarul ucrainean, citat de Interfax-Ukraine.

Aflat în SUA, Zelenski s-a întâlnit joi cu producătorii de rachete Tomahawk

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit cu producătorii de rachete Tomahawk.

Înainte de întâlnirea propriu – zisă cu Donald Trump, Zelenski s-a întâlnit joi cu  principalii reprezentanți ai companiei Raytheon din domeniul Apărării din SUA.

„Am discutat despre capacitățile de producție ale Raytheon, posibilele modalități de cooperare pentru consolidarea apărării aeriene și creșterea capacităților Ucrainei în materie de rachete cu rază lungă de acțiune, precum și perspectivele producției ucraineano-americane”, a anunțat Zelenski pe Telegram.

 

 

Articolul Trump și Zelenski, întâlnire la Casa Albă / Problema rachetelor Tomahawk „pusă în așteptare” apare prima dată în Mediafax.

Bujduveanu: nimeni nu va rămâne fără locuință indiferent cât va dura

Mediafax

Primarul interimar a anunțat că vineri seara peste 200 de persoane au fost înregistrate în documentele Primăriei și urmează să fie transportate la hotel. Autoritățile au decis ca în weekend sinistrații să stea la hotel astfel încât procedura să fie rapidă. Toate cheltuielile vor fi asigurate de Primărie, iar de luni sinistrații vor fi mutați în apartamente.

Autoritățile estimează că între 400 și 500 de persoane ar putea avea nevoie de cazare.

„Începând de luni punem la dispoziție apartamente pentru a sta pe termen mediu și lung. (…) Nimeni nu va rămâne fără locuință indiferent cât va dura, o locuință mobilată”, a adăugat Stelian Bujduveanu.

Sinistrații vor primi tot felul de ajutoare precum apă, mâncare și obiecte de igienă personală. De asemenea, cei care au rămas fără acte vor primi de urgență cărți de identitate temporare.

Articolul Bujduveanu: nimeni nu va rămâne fără locuință indiferent cât va dura apare prima dată în Mediafax.

Naționala României de eFotbal debutează în calificările pentru UEFA eEURO 2025

Mediafax

Echipa națională de eFotbal a României intră în acest weekend în lupta pentru calificarea la turneul final UEFA eEURO 2025. Tricolorii vor fi reprezentați de Răzvan Puiu, care va concura alături de antrenorul său, Andrés Torres, în cadrul primei runde de calificări, care se va desfășura pe 18 și 19 octombrie, a anunțat joi Federația Română de Fotbal (FRF).

Primul meci – împotriva Ucrainei

„Sunt pregătit să dau totul pentru România și să aducem din nou rezultate bune în competițiile europene. Este o onoare să reprezint tricolorul”, a declarat Răzvan Puiu înainte de debut.

România va disputa primul meci sâmbătă, de la ora 14:00, împotriva Ucrainei, pe consola PlayStation 5, în modul Ultimate Team al jocului EA FC 26. Meciurile se vor juca în format elvețian (Swiss), 1v1 (unu contra unu), fiecare durând aproximativ 18 minute (două reprize a câte 9 minute fiecare).

Opt jucători merg la turneul final

În prima zi, fiecare jucător va disputa șase sau șapte partide, în funcție de numărul participanților. Adversarii vor fi stabiliți pe baza rezultatelor anterioare – cei care câștigă se vor confrunta cu alți jucători cu același parcurs.

Cei mai buni 16 jucători ai zilei de sâmbătă se vor califica în turul II, programat pentru ziua următoare, unde formatul va fi double elimination bracket (eliminare dublă).

La finalul celor două zile de competiție, opt jucători își vor asigura calificarea la turneul final UEFA eEURO 2025, programat în luna decembrie.

Partidele reprezentantului României vor putea fi urmărite în direct pe canalul de YouTube FRF.tv, dar și live, la Mega Mall București – zona Peek, unde va fi amenajată o scenă specială pentru fanii eFotbalului. „Energia publicului contează enorm în astfel de momente”, a transmis FRF.

Articolul Naționala României de eFotbal debutează în calificările pentru UEFA eEURO 2025 apare prima dată în Mediafax.

Bilanțul victimelor exploziei din Rahova. Trei persoane au decedat, alte 15 sunt în spital

Mediafax

Alte șapte persoane aflate în Centrul de asistență constituit în incinta Liceului Bolintineanu au fost asistate de catre echipajele medicale pentru atacuri de panică, fără a fi transportate la spital.

Explozia din Calea Rahovei a afectat întregul imobil, fiind înregistrate pagube semnificative la apartamentele situate între etajele 1 și 5, precum și la scările învecinate. Liceul Teoretic aflat în imediată vecinătate a blocului a avut de suferit din cauza suflului puternic al exploziei.

Sinistrații vor primi tot felul de ajutoare precum apă, mâncare și obiecte de igienă personală. De asemenea, cei care au rămas fără acte vor primi de urgență cărți de identitate temporare.

Articolul Bilanțul victimelor exploziei din Rahova. Trei persoane au decedat, alte 15 sunt în spital apare prima dată în Mediafax.

Regele Charles ar putea să-i retragă Prințului Andrew titlul de Duce de York

Mediafax

Regele Charles ar lua în considerare posibilitatea de a-l priva pe Prințul Andrew de titlul de Duce de York, în contextul în care Palatul Buckingham ar fi ajuns la un „punct critic” din cauza controverselor continue care îl vizează pe acesta, scrie The Independent.

Se pare că monarhul evaluează mai multe opțiuni pentru a distanța oficial Casa Regală de Andrew, al cărui nume a fost asociat în repetate rânduri cu scandaluri și controverse internaționale.

Palatul analizează o măsură majoră împotriva Prințului Andrew

Potrivit publicației The Times, regele Charles „ia în considerare toate opțiunile”, inclusiv retragerea titlului ducal sau excluderea lui Andrew din Ordinul Jartierei (Order of the Garter).

O astfel de decizie ar necesita o lege adoptată de Parlament, însă ar avea sprijin politic și public dacă ar fi susținută de rege.

Surse din cadrul palatului au vorbit despre „îngrijorare” și „anxietate” privind recentele legături ale lui Andrew, sperând că acesta își va ceda voluntar titlurile pentru a proteja imaginea monarhiei.

Noi controverse privind legăturile cu Epstein și oficiali chinezi

Atenția publică asupra Prințului Andrew a fost reînnoită după reapariția informațiilor despre relația sa cu infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein și despre întâlnirile sale cu Cai Qi, un oficial de rang înalt al Partidului Comunist Chinez implicat într-un scandal de spionaj din Marea Britanie.

Andrew s-ar fi întâlnit de mai multe ori cu Cai între 2018 și 2019, perioadă în care doi cetățeni britanici au fost acuzați că spionează pentru Beijing.

Procuratura Coroanei a renunțat ulterior la acuzații, invocând lipsa probelor.

Memoriile Virginiei Giuffre aduc noi acuzații

Controversa s-a amplificat în această săptămână, odată cu publicarea unui fragment din memoriile postume ale Virginiei Giuffre, Nobody’s Girl: A Memoir of Surviving Abuse and Fighting for Justice, în care aceasta descrie presupusele ei întâlniri cu Prințul Andrew.

Giuffre, care a ajuns la o înțelegere în procesul de agresiune sexuală intentat împotriva sa în 2022, l-a descris pe duce drept „amabil, dar arogant”.

Sprijin public pentru retragerea titlului

Opinia publică pare să fie în acord cu poziția suveranului.

Un sondaj YouGov realizat în această vară a arătat că 67% dintre respondenți susțin retragerea titlului de Duce de York.

Dacă decizia va fi pusă în aplicare, aceasta ar reprezenta cea mai fermă măsură luată de Casa Regală împotriva prințului de la momentul în care regina Elisabeta a II-a i-a retras atribuțiile oficiale, în 2019.

Articolul Regele Charles ar putea să-i retragă Prințului Andrew titlul de Duce de York apare prima dată în Mediafax.

Explozia din Rahova. Distrigaz: Sigiliul a fost rupt din cauza unei intervenții neautorizate

Mediafax

„Agentul de intervenție Distrigaz Sud Rețele ajuns pe teren în dimineața zilei de 17 octombrie ca urmare a apelului din Centrul de Apel Urgențe, a constatat că sigiliul aplicat, ca urmare a intervenției din data de 16 octombrie, fusese rupt din cauza unei intervenții neautorizate. Precizăm că robinetul de branșament pe care s-a aplicat sigiliul după închidere nu a fost afectat de explozie, fiind, de altfel, protejat de o firidă”, se arată în comunicatul emis.

În conformitate cu legislația în vigoare, Distrigaz Sud Rețele are obligația de a pune imobilul în siguranță prin întreruperea alimentării cu gaze naturale, până la remedierea defecțiunilor de către o firmă autorizată de ANRE, spune compania.

Distrigaz Sud Rețele menționează că, clientului îi revin următoarele obligații:

  • să întrețină și să exploateze în condiții de siguranță instalația de utilizare a gazelor naturale
  • să asigure efectuarea verificărilor și reviziilor tehnice periodice ale instalației de utilizare a gazelor naturale
  • să asigure remedierea defecțiunilor în funcționarea instalației de utilizare, numai prin intermediul operatorilor economici autorizați de ANRE
  • să folosească exclusiv aparate consumatoare de combustibili gazoși care respectă cerințele legislației în vigoare și să efectueze verificarea și repararea acestora, prin intermediul unor operatori economici autorizați de organisme abilitate

Pentru reluarea alimentării cu gaze naturale, de către Distrigaz Sud Rețele, a clienților afectați, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:

  • contractarea, de către clienți, a unui operator economic autorizat A.N.R.E. pentru remedierea defectelor și efectuarea reviziei tehnice a instalației interioare de utilizare
  • transmiterea către Distrigaz Sud Rețele a documentelor justificative întocmite de către respectivul operator economic
  • „Distrigaz Sud Rețele colaborează cu organele de anchetă prin punerea la dispoziție a tuturor informațiilor solicitate de acestea”

Explozia produsă vineri dimineață la un bloc din Rahova, a provocat pagube semnificative, mai multe apartamente devenind inutilizabile, iar locatarii fiind evacuați. Ancheta privind cauzele incidentului este în desfășurare.

Articolul Explozia din Rahova. Distrigaz: Sigiliul a fost rupt din cauza unei intervenții neautorizate apare prima dată în Mediafax.

Makaveli, influencer și candidat la Primăria Capitalei, a forțat perimetrul de siguranță ca să filmeze în blocul din Rahova / „Nu mai mușamalizați morții! Avem imagini cu mâini căzute, cu picioare căzute”

Mediafax

La câteva ore de la cumplita explozie din Rahova, influencerul Makaveli, împreună cu un grup de persoane a încercat în repetate rânduri să treacă de perimetrul de siguranță delimitat de serviciile de protecție.

Makaveli a insistat mult să treacă, ignorând orice avertisment al jandarmilor.

El voia să filmeze în interiorul ruinelor, spunând că există imagini cu mâini și picioare căzute și acuza organele de protecție de o încercare de mușamalizare a gravității situației.

„Sunt oameni care beau cafea”

„Lăsați presa să intre. Nu mai mușamalizați morții. Avem imagini cu mâini căzute, cu picioare căzute. Ce încercați voi să faceți? Au sărit oameni în aer în România. Un guvern de fătălăi, care nu sunt în stare să tragă la răspundere pe nimeni. Lăsați-i să intre! Nu există niciun risc de pericol. Poliția e la mânecă scurtă acolo (…). Sunt oameni care beau cafea”, striga Makaveli, preluat de Adevărul.

Jandarmeria anunțase, de altfel, pe la orele prânzului, că un grup de oameni fără nicio legătură cu cei afectați de explozie încerca să forțeze perimetrul de siguranță isntituit de autorități.

Influencerul a fost „extras din grup”

Potrivit unui comunicat transmis de Jandarmeria Capitalei, agitatorii au instigat „la acțiuni care pun în pericol buna desfășurare a intervenției”.

„Un bărbat a fost extras din grup și condus la secția de poliție”.

„În urma acestor comportamente, un bărbat a fost extras din grup și condus la secția de poliție, în vederea identificării și luării măsurilor legale.

Reiterăm faptul că jandarmii sunt prezenți pentru delimitarea și securizarea zonei, sprijinind intervenția pompierilor și desfășurarea măsurilor de protecție pentru toți cei implicați”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.

Informații de context

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a preluat ancheta în cazul exploziei din Rahova, produsă vineri dimineața.

Potrivit unui comunit emis de Compartimentul de Informare și relații Publice al Parchetului, această decizie a fost luată „având în vedere complexitatea cauzei”, în temeiul art. 325 din Codul de procedură penală.

Articolul Makaveli, influencer și candidat la Primăria Capitalei, a forțat perimetrul de siguranță ca să filmeze în blocul din Rahova / „Nu mai mușamalizați morții! Avem imagini cu mâini căzute, cu picioare căzute” apare prima dată în Mediafax.