Ministrul Muncii a participat la reuniunea Consiliului EPSCO

Mediafax

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Florin Manole, a participat la reuniunea Consiliului EPSCO, unde a discutat cu miniştrii muncii şi afacerilor sociale din statele membre ale Uniunii Europene despre teme legate de combaterea violenţei împotriva femeilor, protecţia minorilor, precum şi drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

„La reuniunea Consiliului EPSCO am discutat cu miniştrii muncii şi afacerilor sociale din statele membre despre combaterea violenţei împotriva femeilor, despre consimţământ şi căsătorii care afectează drepturile minorilor, despre dreptul persoanelor cu dizabilităţi la o viaţă independentă şi despre ce trebuie să facem ca respectul şi demnitatea umană să nu rămână doar în hârtii oficiale”, a scris ministrul Manole, pe reţelele sociale.

De asemenea, ministrul Muncii a avut o discuţie cu Hadja Lahbib, Comisarul european pentru pregătire, gestionarea situaţiilor de criză şi egalitate, pe tema drepturilor omului şi a provocărilor generate de creşterea extremismului în Europa.

Reuniunea Consiliului EPSCO reuneşte periodic miniştrii responsabili cu ocuparea forţei de muncă, politica socială, sănătatea şi protecţia consumatorilor din statele membre ale Uniunii Europene, pentru a dezbate politici comune în domeniile sociale şi ale muncii.

Articolul Ministrul Muncii a participat la reuniunea Consiliului EPSCO apare prima dată în Mediafax.

Donald Trump reacționează la propunerea unui tunel care să lege Rusia de Statele Unite

Mediafax

Dmitriev a prezentat ideea pentru prima dată joi, sugerând că un tunel feroviar „Putin-Trump” ar putea conecta Rusia și SUA sub Strâmtoarea Bering, care separă regiunea vastă și slab populată Chukotka din Rusia de Alaska, scrie Sky News.

Întrebat despre această propunere vineri, în cadrul unei conferințe de presă cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, Donald Trump a descris ideea drept „interesantă”. De asemenea, l-a întrebat pe Zelenski ce părere are, la care acesta a răspuns: „Nu sunt mulțumit de această idee.” Răspunsul președintelui ucrainean a stârnit râsete în tabăra americană.

În timpul nopții, Dmitriev a postat pe X că studiul de fezabilitate pentru tunelul Rusia-Alaska a început acum șase luni.

„Fondul Rus pentru Investiții Directe, împreună cu partenerii, a finanțat pe bază comercială primul pod feroviar dintre Rusia și China. Podul a redus ruta de transport cu peste 700 de kilometri”, a precizat el.

Dmitriev a făcut un apel către Elon Musk, sugerând că tunelul ar putea fi realizat de firma de construcții a miliardarului, Boring Company.

Visul unei legături între SUA și Rusia prin Strâmtoarea Bering reflectă o viziune durabilă – de la calea ferată Siberia-Alaska din 1904 până la planul Rusiei din 2007. RDIF a analizat propunerile existente, inclusiv calea ferată SUA-Canada-Rusia-China, și va sprijini cea mai viabilă soluție. Imaginați-vă conectarea SUA și Rusiei, a Americilor cu Afro-Eurazia, prin tunelul Putin-Trump – o legătură de 70 de mile care simbolizează unitatea.”

„Costurile tradiționale depășesc 65 de miliarde de dolari, dar tehnologia @boringcompany ar putea reduce cheltuielile în viitor”, a adăugat Dmitriev.

Până în prezent, Elon Musk nu a oferit nicio reacție publică.

Articolul Donald Trump reacționează la propunerea unui tunel care să lege Rusia de Statele Unite apare prima dată în Mediafax.

Verdictul ISC: Blocul din Rahova trebuie demolat! | Publicăm fragmente din raportul tehnic care a fost depus la mapa premierul Ilie Bolojan

Mediafax

Inspectoratul de Stat în Constucţii a finalizat expertiza tehnică la blocul unde a avut loc explozia din cartierul Rahova, în prezenţa Prefectului şi a Primarului General, Sebastian Bujduveanu. Concluziile specialiştilor indică faptul că imobilul a suferit avarii iremediabile, iar consolidarea acestuia ar reprezenta un risc ridicat şi ar implica costuri mult prea ridicate. Într-o primă fază, experții ISC recomandă demolarea controlată a etajelor 5-8 pe zona avariată, pentru ca, în cele din urmă, întreaga scară să fie dezafectată.

  • Raportul tehnic confirmă gravitatea avariilor structurale şi stabileşte că utilizarea în continuare a clădirii nu este posibilă, construcţia prezentând risc major de prăbuşire şi neîndeplinind cerinţa fundamentală de calitate rezistenţă mecanică şi stabilitate
  • Totodată, având în vedere concluzia experţilor potrivit căreia consolidarea imobilului nu este justificată din punct de vedere tehnico-economic, iar lucrările necesare ar depăşi valoarea de înlocuire a construcţiei şi ar implica un risc ridicat în execuţie, Inspectoratul de Stat în Construcţii – 1.S.C. apreciază că măsurile de intervenţie trebuie orientate exclusiv către punerea în siguranţă şi, ulterior, către dezafectarea controlată a clădirii.

  • Având în vedere că în prezent organele judiciare desfăşoară o cercetare penală, Inspectoratul de Stat în Construcţii I.S.C. nu poate recomanda, până la finalizarea acesteia, niciun tip de intervenţie de natură să modifice starea de fapt existentă. O asemenea intervenţie ar putea conduce la alterarea sau distrugerea probelor materiale, afectând ireversibil reconstituirea cauzelor exploziei şi implicit cursul anchetei penale.
  • Toate măsurile propuse prin rapoartele tehnice se pot realiza numai cu avizul expres al organelor de urmărire penală competente, astfel încât să fie respectate atât exigenţele de securitate structurală, cât şi necesitatea conservării probelor.

Articolul Verdictul ISC: Blocul din Rahova trebuie demolat! | Publicăm fragmente din raportul tehnic care a fost depus la mapa premierul Ilie Bolojan apare prima dată în Mediafax.

Răspunsul oficialilor întrebaţi de ce Trump se va întâlni cu Putin la Budapesta: „Mama ta a ales”

Mediafax

Casa Albă a atras atenţia şi a stârnit controverse după ce doi oficiali ai Preşedinţiei americane au răspuns cu o remarcă surprinzătoare atunci când au fost întrebaţi despre summitul preşedintelui american Donald Trump cu omologul său rus, Vladimir Putin, care ar urma să aibă loc la Budapesta.

Trump a anunţat că va avea o altă întâlnire cu Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina, de data aceasta la Budapesta, Ungaria, acelaşi oraş în care, în urmă cu trei decenii, Rusia s-a angajat să nu invadeze Ucraina în schimbul acceptului Kievului de a renunţa la armele sale nucleare.

Când reporterul HuffPost a întrebat cine a ales locaţia pentru viitoarea întâlnire a lui Trump cu Putin, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a răspuns: „Mama ta a ales-o”. Şi directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung, a venit şi el cu acelaşi răspuns: „Mama ta”, scrie The Independent.

Reporterul a întrebat-o apoi pe Leavitt dacă i se pare amuzant răspunsul pe care îl oferise, ceea ce a stârnit şi mai multă nemulţumire din partea purtătoarei de cuvânt.

„Mi se pare amuzant că te consideri de fapt un jurnalist. Eşti o persoană de extremă stânga pe care nimeni nu o ia în serios, nici măcar colegii tăi din presă, dar pur şi simplu nu-ţi spun asta în faţă. Nu-mi trimite mesaje cu întrebările tale părtinitoare şi absurde”, a răspuns ea.

The Independent a contactat Casa Albă pentru a întreba dacă aceasta este un răspuns potrivit, iar purtătorul de cuvânt Taylor Rogers a răspuns că acesta a fost „mai mult decât potrivit”.

„Persoana care a primit aceste mesaje nu este un reporter adevărat, ci un activist democrat. Prin urmare, răspunsul pe care l-au primit a fost mai mult decât potrivit. Echipa de presă a Casei Albe preia şi răspunde la sute de solicitări serioase în fiecare zi din partea reporterilor reali, nu avem timp de pierdut cu atacuri partizane”, a spus Rogers.

Cheung a redistribuit, de asemenea, o postare X despre schimbul de replici vineri după-amiază, dar nu a făcut niciun comentariu suplimentar.

Articolul Răspunsul oficialilor întrebaţi de ce Trump se va întâlni cu Putin la Budapesta: „Mama ta a ales” apare prima dată în Mediafax.

Rusia își reconstruiește rețeaua de spioni în Europa, după pierderea a peste 700 de agenți

Mediafax

Potrivit sursei, aproximativ 700 de agenți ruși au fost expulzați de serviciile de securitate europene, majoritatea dintre ei activând sub acoperirea misiunilor diplomatice ale Moscovei.

Cele mai ample epurări au avut loc în Bulgaria, unde 82 de diplomați ruși au fost declarați persona non grata, urmate de Germania (65), Polonia (58), România (52), Slovacia (39), Olanda și Slovenia (câte 34). În urma acestor pierderi masive, Moscova își schimbă strategia și se orientează către recrutarea de „spioni ocazionali” – civili dispuși să îndeplinească misiuni punctuale pentru serviciile ruse.

Rusia recurge la „spioni ocazionali” pentru a reface rețeaua de spioni ruși în Europa

Conform informațiilor publicate de BRC Ukraine, serviciile ruse folosesc acum internetul, rețelele sociale, comunitățile religioase și cluburile sportive pentru a identifica și recruta potențiali colaboratori. Aceste persoane sunt angajate temporar pentru a aduna informații sau pentru a duce la îndeplinire sarcini specifice.

Între 2022 și 2024, au fost descoperite peste 130 de cazuri de civili suspectați că lucrează pentru Rusia în 12 țări europene: 47 în Polonia, 20 în Estonia, 19 în Letonia, 12 în Germania și 10 în Regatul Unit.

Serviciul de Informații Externe al Ucrainei avertizează că această practică face parte din strategia hibridă a Kremlinului, menită să submineze securitatea statelor europene. Instituția le cere cetățenilor să fie vigilenți și să nu devină, fără să știe, instrumente ale agresiunii ruse.

Amenințări crescânde la adresa securității europene și a Regatului Unit

În paralel, agențiile britanice de contrainformații avertizează că Regatul Unit se confruntă cu riscuri sporite venite din partea Rusiei, Iranului și Chinei. Conform MI5, spionii acestor state vizează politicieni, funcționari și persoane cu acces la informații sensibile, încercând să obțină date strategice pentru activități ostile.

Articolul Rusia își reconstruiește rețeaua de spioni în Europa, după pierderea a peste 700 de agenți apare prima dată în Mediafax.

Maramureș. Misiune de salvare a unor ucraineni blocați de trei zile într-o zonă montană periculoasă

Mediafax

Salvamontiștii și polițiștii de frontieră încearcă să salveze trei tineri ucraineni blocați de trei zile într-o zonă montană periculoasă. Misiunea se desfășoară sâmbătă seara în Munții Maramureșului. Victimele au hipotermie și au solicitat ajutor prin serviciul 112.

Echipe de la Salvamont Maramureș și Poliția de Frontieră Valea Visrului au fost trimise în misiune. Potrivit Salvamont, trei tineri ucraineni, cu vârste de 24 și 26 de ani, sunt blocați într-o zonă stâncoasă.

Ei se află în hipotermie din cauza temperaturilor scăzute și au rămas blocați pe munte de trei zile.

Misiunea se desfășoară pe Vârful Pop Ivan, zona Criva, o porțiune extrem de dificilă, conform salvamontiștilor. Apelul de urgență a venit prin serviciul 112, iar membrii STS au reușit localizarea ucrainenilor.

Articolul Maramureș. Misiune de salvare a unor ucraineni blocați de trei zile într-o zonă montană periculoasă apare prima dată în Mediafax.

Horoscop 19 octombrie 2025. Zi potrivită pentru discuții importante: Berbeci vor avea nevoie de clarificări, iar Racii au nevoie de timp pentru reflecție

Mediafax

Horoscop Berbec

Energia zilei te ajută să te afirmi prin idei și inițiative curajoase. Comunicarea este punctul tău forte, iar cei din jur par mai deschiși la propunerile tale. Totuși, evită impulsivitatea și graba în luarea deciziilor, mai ales în plan profesional. Spre seară, poți avea parte de o conversație care aduce clarificări într-o relație apropiată.

Horoscop Taur

Ziua aduce preocupări legate de bani și siguranță materială. Poți primi o veste legată de o plată întârziată sau de o colaborare care se concretizează. Atenție, însă, la cheltuieli neprevăzute, pentru că tentațiile pot fi mai mari decât de obicei. O discuție sinceră cu un coleg sau partener te ajută să clarifici prioritățile.

Horoscop Gemeni

Luna se află în semnul tău și îți oferă un plus de energie, dar și o nevoie accentuată de schimbare. Ești curios, activ și dornic să te implici în proiecte noi. Ai grijă totuși la superficialitate sau la tendința de a te risipi în prea multe direcții. Relațiile cu cei apropiați pot deveni mai armonioase dacă ești dispus să asculți cu adevărat.

Horoscop Rac

Ai nevoie de mai multă liniște și de timp pentru reflecție. Poate fi o zi potrivită pentru activități care cer răbdare și atenție la detalii. În plan profesional, e bine să nu te grăbești cu deciziile, ci să analizezi faptele obiectiv. Spre seară, te poți bucura de o atmosferă caldă în familie, care îți reîncarcă energia emoțională.

Horoscop Leu

Ziua aduce întâlniri plăcute și posibilitatea de a-ți extinde cercul de cunoștințe. Ai idei bune, dar succesul depinde de modul în care știi să le prezinți. În plan profesional, poți primi sprijinul cuiva influent, dacă dai dovadă de modestie. Seara vine cu dorința de socializare, dar și cu nevoia de a fi admirat.

Horoscop Fecioară

Astăzi ești concentrat pe carieră și pe consolidarea reputației tale. Poți avea parte de o conversație importantă cu un superior sau de o veste legată de un proiect mai vechi. Chiar dacă ești exigent, evită critica excesivă – calmul și argumentele logice te vor ajuta mai mult. Spre finalul zilei, ai nevoie de relaxare și detașare.

Horoscop Balanță

Soarele din semnul tău te susține să găsești echilibrul între muncă și viața personală. Este o zi potrivită pentru negocieri, colaborări sau activități care cer tact și diplomatie. Poți primi o propunere interesantă din partea unui prieten sau partener. Seara, lasă deoparte responsabilitățile și acordă-ți timp pentru tine.

Horoscop Scorpion

Ziua aduce clarificări într-o chestiune financiară sau emoțională. E posibil să primești informații care te ajută să înțelegi mai bine o situație din trecut. În relații, se pot reaprinde discuții mai vechi, dar acum ai maturitatea de a le gestiona altfel. Nu forța lucrurile – lasă adevărul să iasă la suprafață în mod natural.

Horoscop Săgetător

Comunicarea cu partenerii, fie ei de afaceri sau de viață, este esențială astăzi. Ai ocazia să lămurești neînțelegeri și să stabilești direcții comune. Totuși, evită promisiunile făcute în grabă, pentru că planurile pot suferi modificări. Spre seară, te bucuri de compania unor oameni care îți împărtășesc entuziasmul.

Horoscop Capricorn

Ziua îți aduce o serie de sarcini practice, dar și satisfacția lucrului bine făcut. Poți descoperi soluții eficiente pentru o problemă profesională care te preocupă de ceva timp. Ai grijă totuși la epuizare, pentru că riști să-ți consumi energia prea repede. O discuție cu cineva din familie îți oferă un sfat prețios.

Horoscop Vărsător

Creativitatea este la cote înalte, iar ideile tale pot atrage atenția celor din jur. Este o zi favorabilă pentru activități artistice, proiecte personale sau timp petrecut cu copiii. În dragoste, spontaneitatea aduce un plus de farmec, dar și nevoia de sinceritate. Nu te teme să arăți ce simți, chiar dacă pare riscant.

Horoscop Pești

Ziua favorizează planurile legate de casă, familie și stabilitate emoțională. Poți avea o conversație importantă cu cineva drag, care te ajută să vezi lucrurile mai clar. În plan profesional, e bine să nu iei decizii grăbite – apar detalii care merită analizate atent. Spre seară, găsești liniștea de care aveai nevoie.

Articolul Horoscop 19 octombrie 2025. Zi potrivită pentru discuții importante: Berbeci vor avea nevoie de clarificări, iar Racii au nevoie de timp pentru reflecție apare prima dată în Mediafax.

Salariu minim comun pentru toți muncitorii din Uniunea Europeană, propus de Președintele Guvernului spaniol

Mediafax

Pedro Sánchez a prezentat această propunere la închiderea congresului socialiștilor europeni, îndemnând participanții să se mobilizeze pentru a contracara extrema dreaptă prin politici care să rezolve problemele reale ale cetățenilor. În acest context, el a susținut necesitatea stabilirii unui salariu minim pentru toți lucrătorii din Europa comunitară, scrie EFE.

Depinde de noi să garantăm că Uniunea Europeană oferă o viață mai bună cetățenilor noștri, inclusiv printr-un salariu minim comun în întreaga Uniune Europeană”, a afirmat Sánchez, adresându-se sutelor de reprezentanți ai partidelor din familia social-democrată europeană.

Pentru Sánchez, este necesară consolidarea pilonului social european, avertizând că drepturile muncitorilor și ale claselor de mijloc, câștigate de-a lungul decadelor, sunt în prezent amenințate. În consecință, el a pledat pentru crearea de locuri de muncă decente și, în acest cadru, a lansat propunerea unui salariu minim comun pentru toți lucrătorii celor 27 de state membre.

Totodată, Sánchez a subliniat importanța apărării sănătății și educației publice, adoptării de măsuri pentru facilitarea accesului la locuințe, asigurarea unui aer curat prin tranziția energetică și reducerea inegalităților.

Articolul Salariu minim comun pentru toți muncitorii din Uniunea Europeană, propus de Președintele Guvernului spaniol apare prima dată în Mediafax.

Apartamentul din care a izbucnit explozia din Rahova aparținea avocatei Vasilica Enache. O rudă a victimei a confirmat: „Explozia a avut loc chiar în apartamentul ei, și asta spune tot”

Mediafax

Explozia produsă pe 17 octombrie 2025 într-un bloc din cartierul Rahova, București, a pornit din apartamentul avocatei Vasilica Enache, scrie Adevărul. Deflagrația s-a produs la etajul 5 al blocului nr. 32 de pe strada Vicina, în apropiere de Calea Rahovei nr. 317, fiind provocată de o acumulare de gaze naturale provenite de la centrala termică a avocatei — se pare, singura existentă în întregul imobil.

Locuința servea și ca sediu profesional al biroului de avocatură înregistrat la aceeași adresă. În urma exploziei, etajele 4 și 5 au fost complet distruse, iar structura blocului, construit în 1981 și compus din 108 apartamente, a fost grav afectată.

Tragedia s-a soldat cu moartea a trei persoane, printre care și avocata Vasilica Enache, o tânără de 24 de ani însărcinată și o femeie de 65 de ani care locuia singură.

Identitatea avocatei ar fi fost confirmată de o rudă a acesteia, Radu Florentina Georgiana, într-o postare pe Facebook citată de mai multe publicații.

„Am stat mult pe gânduri dacă să scriu această postare, dar simt că trebuie, din respect pentru un om bun, un om care a fost mereu alături de noi. Explozia din blocul din Rahova a avut loc chiar în apartamentul ei, și asta spune tot. Nimeni nu merită un asemenea sfârșit. O tragedie care a lăsat în urmă oameni pierduți, oameni răniți, oameni fără casă… totul din cauza nepăsării. Enache Vasilica, pentru unii Vivi, pentru mine nașa, o femeie puternică, pe care viața a încercat-o de nenumărate ori, dar care de fiecare dată a găsit puterea să se ridice”, a fina victimei.

„Un exemplu de curaj, de bunătate și de echilibru, mereu cu zâmbetul pe buze. Vocea ei caldă, care te întâmpina mereu cu «pupă mama ochii tăi», nu mai este… Iar acum, în urma ei, a rămas doar amintirea și durerea unei tragedii. A fost mai mult decât o nașă – a fost un om bun, un sprijin pentru familia mea, asemenea unei mame.. (…) Am un nod în gât și în suflet, pentru că viața ei s-a stins brusc, într-o explozie, fără un rămas bun. Avocat, mamă, bunică, soră, prietenă, și pentru mine, nașa mea… Vei rămâne mereu în amintirea noastră ca o femeie puternică, cu suflet bun și zâmbetul mereu pe chip”, a mai scris aceasta.

Zeci de zvonuri circulă pe internet

De la aflarea identității victimelor, pe rețelele de socializare există zeci de postări cu zvonuri care speculează că ar fi vorba de tentativă de crimă, majoritatea afirmând că vecinii acesteia susțin că avocata ar fi avut dosare importante ce îi priveau pe câțiva politicieni.

Ancheta autorităților continuă pentru a stabili cauza exactă a defecțiunii tehnice și pentru a evalua stabilitatea clădirii afectate.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat că va propune schimbarea cadrului legislativ astfel încât responsabilitatea în cazuri asemănătoarea celui de la Rahova să fie clar stabilită. Ivan a cerut ca persoanele vinovate să fie aspru pedepsite.

Articolul Apartamentul din care a izbucnit explozia din Rahova aparținea avocatei Vasilica Enache. O rudă a victimei a confirmat: „Explozia a avut loc chiar în apartamentul ei, și asta spune tot” apare prima dată în Mediafax.

Prefectul şi primarul Capitalei s-au întâlnit cu persoanele evacuate din blocul din Rahova

Mediafax

Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, a anunţat sâmbătă seară, după o întâlnire cu primarul general interimar şi locatarii scării afectate de explozie, un set de măsuri de sprijin pentru persoanele evacuate.

Potrivit acestuia, toţi locatarii afectaţi beneficiază de până la şapte zile de cazare la hotel, iar după finalizarea anchetei va fi analizată revenirea în locuinţe pentru cei din scările care nu au fost afectate direct.

Pe termen lung, Direcţia de Asistenţă Socială va oferi ajutor prin decontarea chiriei, sprijin în găsirea de locuinţe şi apartamente puse la dispoziţie de municipalitate.

Primăria Capitalei va asigura punerea în siguranţă a clădirii, urmând ca, în funcţie de expertiza tehnică, să fie stabilite măsuri de consolidare. Totodată, Administraţia Străzilor Bucureşti, Compania Municipală Parking şi Poliţia vor gestiona ridicarea şi depozitarea maşinilor avariate. Acestea vor fi depozitate temporar în spaţiile STB, până la finalizarea procedurilor legale.

Articolul Prefectul şi primarul Capitalei s-au întâlnit cu persoanele evacuate din blocul din Rahova apare prima dată în Mediafax.