Rutte: Dacă România ar fi atacată, întregul NATO ar veni în ajutor. Nimeni nu va îndrăzni să încerce

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat mircuri, la Bucureşti, că România este protejată de întreaga Alianţă Nord-Atlantică şi că, în cazul unui atac, „31 de alte naţiuni vor veni în ajutorul României”.

„Avem planuri clare pentru apărarea fiecărui centimetru de teritoriu aliat. Dacă România ar fi atacată, nu doar forţele dislocate aici ar acţiona, ci întreaga capacitate NATO, flota de F-35, forţele navale şi terestre. Asta ne face de neoprit. Nimeni nu va îndrăzni să încerce”, a afirmat Rutte.

El a subliniat că forţele terestre dislocate în România urmează să fie extinse de la 1.500 la peste 5.000 de militari, astfel încât Alianţa să poată reacţiona imediat, dacă situaţia de securitate o va cere.

„Putem aduce sprijin suplimentar oriunde este nevoie. Dacă apărarea o impune, inclusiv în România”, a spus oficialul NATO.

La rândul său, preşedintele Nicuşor Dan a respins ideea unei „împărţiri între Nord şi Sud” în cadrul Alianţei.

„În planurile şi strategiile NATO nu există o astfel de diferenţiere. Există o abordare comună pentru flancul estic, care este astăzi prioritar, iar dacă va exista o ameninţare pe flancul sudic, răspunsul va fi la fel de unitar”, a afirmat şeful statului.

Cei doi lideri au transmis un mesaj comun de solidaritate aliată şi de fermitate în faţa oricărei ameninţări la adresa securităţii României şi a flancului estic al NATO.

Nicuşor Dan: Ţara noastră are aliaţi şi este protejată corespunzător

„Legat de NATO şi de apărare, România implementează Strategia Naţională pentru Industria de Apărare. Asta înseamnă că luăm foarte în serios revigurarea acestei zone economice. Avem o tradiţie pe care nu am avut cel mai bun management în ultimii ani, dar pe care în acest context suntem nevoiţi şi o vom revigora”, a spus Dan.

Preşedintele afirmă că a discutat cu Rutte despre situaţia de securitate în spaţiul euro-atlantic şi colaborarea „pe care trebuie să o avem în acest context”, despre necesitatea majorării cheltuielor de apărare, despre Ucraina, despre Santinela Estului, care este programul NATO pentru apărare aeriană a flancului estic, inclusiv a României, nu numai partea de drone, ci un întreg program de apărare aeriană coerentă pe tot flancul de est.

Nicușor Dan, în urma discuțiilor cu Rutte: Țara noastră are aliați și este protejată corespunzător

NATO și România organizează împreună Forumul NATO pentru Industrie, cu câteva sute de companii din industria de apărare.

„Legat de NATO și de apărare, România implementează Strategia Națională pentru Industria de Apărare. Asta înseamnă că luăm foarte în serios revigurarea acestei zone economice. Avem o tradiție pe care nu am avut cel mai bun management în ultimii ani, dar pe care în acest context suntem nevoiți și o vom revigora”, a spus Dan.

Președintele afirmă că a discutat cu Rutte despre situația de securitate în spațiul euro-atlantic și colaborarea „pe care trebuie să o avem în acest context”, despre necesitatea majorării cheltuielor de apărare, despre Ucraina, despre Santinela Estului, care este programul NATO pentru apărare aeriană a flancului estic, inclusiv a României, nu numai partea de drone, ci un întreg program de apărare aeriană coerentă pe tot flancul de est.

„Și în acest context am discutat despre capacitățile militare suplimentare care vor fi aduse pe întreg flancul estic, inclusiv în România. Din partea României am menționat că România va continua să investească în consolidarea capabilităților sale militare. Am vorbit puțin de zona Mării Negre, în care România are un interes particular de securitate în ceea ce privește flancul estic. Am vorbit, de asemenea, de amenințările hibride și de modul în care putem să colaborăm cu privire la acestea. Am reafirmat faptul că România își va îndeplini obligațiile pe care și le-a sumat, va continua să fie un furnizor de securitate și de țară care contribuie la securitatea euroatlantică”, a adăugat președintele.

Potrivit acestuia, concluzia acestor discuții a fost că România are aliați și este protejată în mod corespunzător față de orice fel de potențial amenințare.

Declarații de presă comune cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte.

Norocul nu-i pentru demnitari: AUR și POT vor autoexcluderea politicienilor din jocurile de noroc

Proiectul de lege, inițiat de câțivaparlamentari AUR, POT și independenți, prevede modificarea Ordonanței de Urgență nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, prin introducerea obligației de autoexcludere pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică sau funcții de conducere în instituțiile și autoritățile publice.

„Cine servește interesul public trebuie să fie imun la tentațiile hazardului financiar”, spun inițiatorii.

Obligație verificată și sancționată

Potrivit textului propus, cei vizați ar trebui să fie obligați să se înscrie în Registrul Național al Persoanelor Autoexcluse, gestionat de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), în termen de 15 zile de la validarea mandatului sau numirea în funcție. Dovada înscrierii se depune la instituția competentă (locul unde persoana își exercită funcția), iar nerespectarea acestei obligații va constitui abatere disciplinară gravă.

În plus, ONJN va transmite semestrial către Agenția Națională de Integritate (ANI) situația actualizată a persoanelor înscrise, iar ANI va verifica respectarea obligației de autoexcludere în cadrul activităților sale.

În prezent, autoexcluderea din jocurile de noroc este o procedură voluntară, prin care orice persoană poate solicita înscrierea în Registrul Persoanelor Autoexcluse, gestionat de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, pentru a se proteja de riscul de dependență, de pierderi financiare sau de comportamente compulsive asociate jocurilor de noroc.

Demnitarii, feriți de tentațiile norocului

Inițiatorii susțin că proiectul are drept scop „consolidarea integrității în exercitarea funcțiilor publice și prevenirea situațiilor de vulnerabilitate morală și financiară care pot afecta independența și credibilitatea” și că jocurile de noroc comportă riscuri de dependență, dezechilibru financiar și vulnerabilitate comportamentală.

În cazul persoanelor cu responsabilități publice, aceste riscuri ar fi „nu doar o chestiune de morală privată, ci de siguranță publică și integritate instituțională”, iar „măsura propusă nu restrânge un drept fundamental, ci reglementează o obligație de integritate”, spun semnatarii propunerii.

Cum procedează alte țări

Reguli similare există deja. În Norvegia, funcționarii publici sunt înscriși automat în baza de date a operatorului național de jocuri de noroc și nu pot participa la activități licențiate de acest tip. În Suedia, există un sistem național de autoexcludere care îi blochează automat, pe durata mandatului, pe cei aflați în funcții guvernamentale.

Legea care reglementează funcționarea cazinourilor în Singapore interzice accesul oficialilor publici și al personalului militar la jocuri de noroc, inclusiv pe platformele online. Potrivit normelor de etică publică, angajații guvernamentali, parlamentarii și polițiștii pot fi excluși automat din activitățile de jocuri de noroc în Canada (Ontario). Iar legea britanică a jocurilor de noroc permite autorităților să restricționeze participarea funcționarilor cu acces la informații confidențiale.

Inițiativa se află în faza preliminară a procedurii legislative, așteptând avizele necesare înainte de a intra în dezbaterea comisiilor parlamentare.

Emerich Jenei, înmormântat cu onoruri militare. Anunțul dat de Steaua București

Cei care doresc să cinstească memoria fostului mare antrenor pot aprinde o lumânare începând cu ora 18:00, pe esplanada din fața Stadionului Steaua (Zona tunurilor).

General de brigadă, Emerich Jenei va fi înmormântat cu onoruri militare.

„Moartea marelui antrenor român a lăsat un gol imens în familia Stelei, dar nu numai. Ne vom aminti mereu de zâmbetul său cald, de vocea lui blândă și de exemplul unui om care a pus onoarea mai presus de victorie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au adăugat reprezentanții clubului stelist.

Emerich Jenei, antrenorul care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, cu Steaua, a murit miercuri dimineață la locuința sa din Oradea, după ce a suferit o comoție cerebrală.

De 1 Decembrie, românii vor putea circula pe autostradă de la București la Focșani

CNAIR a confirmat că, până la finalul lunii noiembrie, va fi deschisă circulației secțiunea Ploiești-Buzău a Autostrăzii Moldovei, ultimul tronson necesar pentru ca traficul să se desfășoare neîntrerupt de la București până la Focșani.

„Ne dorim ca, de Ziua Națională a României, să se circule în regim de autostradă, de la București la Focșani. Lucrările sunt într-un stadiu avansat pe lotul 3, Ploiești-Buzău, așadar, până la finalul lunii noiembrie, ne așteptăm ca și această secțiune să fie deschisă circulației”, a declarat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

În prezent, muncitorii finalizează pasajul DN2, peste autostradă, în apropierea municipiului Buzău, potrivit Promotor.

Conform CNAIR, au fost deja așternute straturile de uzură pe ambele căi de rulare, iar echipele montează rosturile de dilatație și parapetele de protecție.

După terminarea acestor lucrări, va fi posibilă realizarea legăturii directe între intersecțiile DN2 – Hanul lui Țintă și DN2 – Spătaru, fără a mai folosi bretelele provizorii ale autostrăzii.

Dacă vremea va permite, șoferii vor putea circula, de 1 Decembrie, în regim de autostradă de la București până la Focșani, un moment simbolic pentru cea mai importantă investiție rutieră a Moldovei din ultimele decenii.

De ce nu a fost prezentă Gabriela Firea la sfințirea picturii Catedralei Naționale? „În ce calitate aș fi mers?”

Fostul primar general a oferit o serie de motive care țin atât de convingerile sale religioase, cât și de contextul politic din jurul proiectului Catedralei.

„Merg la biserică în calitate de creștin, nu la un spectacol”, a spus Firea, subliniind că pentru ea, participarea la un astfel de eveniment ar fi putut fi interpretată drept o recompensă simbolică pentru implicarea pe care a avut-o, în calitate de primar general, în finanțarea lucrărilor la catedrală.

„Simplul fapt că am primit o invitație era o formă de recompensă. În ce calitate aș fi mers? Ca fost primar care a alocat fonduri?”, a întrebat retoric fostul edil.

Firea a amintit că în mandatul său, Primăria Capitalei a contribuit cu aproape 15 milioane de euro la construcția Catedralei Mântuirii Neamului – decizie care, la momentul respectiv, a fost aspru criticată de o parte a opiniei publice.

„Câte cuvinte dure mi s-au adresat atunci! A fost un subiect de campanie: „bani la catedrale, nu la spitale”. Dar în mandatul meu s-au dat și cele mai mari sume pentru spitale”, a adăugat ea.

Fosta primăriță spune că a simțit o „amărăciune” văzând cum unele dintre persoanele care au criticat vehement proiectul în trecut au fost prezente la ceremonia de sfințire. Totuși, Firea a mai precizat că „până la urmă e tot o minune a lui Dumnezeu. Poate că acei oameni au regretat. Viața ne oferă surprize.”

Ea a mai spus că intenționează să viziteze Catedrala Mântuirii Neamului „ca un creștin oarecare”.

„Nu merg la evenimente care pot semăna cu un spectacol. A fost un eveniment foarte monden”, a conchis ea.

Nicușor Dan despre războiul hibrid: Să ne împărtășim experiențele față de această amenințare

Președintele Nicușor Dan a subliniat importanța cooperării între statele membre NATO pentru a face față agresiunilor hibride, iar secretarul general al Alianței Nord-Atlantice a subliniat că NATO lucrează intens pentru a se proteja în fața amenințărilor.

„Fără îndoială, în NATO și în cadrul aliației noastre suntem foarte activi, extrem de activi, pentru a fi siguri că vom avea ce este necesar. Lucrăm foarte intens împreună, colectiv, pentru a oferi orice apărare, inclusiv împotriva amenințărilor hibride”, a spus Mark Rutte, miercuri, în urma întâlnirii cu președinte Dan.

Despre acest fenomen, șeful statului a declarat: „Hibrid înseamnă mai multe lucruri. Înseamnă cyber, înseamnă, cum a spus domnul secretar general, acte nerevendicate pe infrastructura critică”.

Președintele a explicat că, în fața acestei forme moderne de conflict, Alianța Nord-Atlantică are deja o strategie: „este un fenomen relativ nou pentru țările membre NATO și pentru NATO. NATO are o strategie de care am vorbit și este evident că trebuie să colaborăm, să ne împărtășim experiențele față de această amenințare, care este relativ nouă”.

Black Friday cu reduceri de neratat la Vegis, Niavis, Workspace Studio, Bringo și Complice

Printre brandurile de top participante se numără Niavis, Dacia Plant, Secom, Herbagetica, Zenyth, Cosmopharm, SanoVita, Biona, Albina Carpatină, Aronia Charlottenburg, Faunus Plant și Biobaza.

Campania aduce în prim-plan produse naturale, create pentru echilibru, sănătate și stare de bine, reunind branduri românești și internaționale de încredere.

Black Friday reprezintă o oportunitate importantă de a consolida încrederea clienților în produsele naturale și în brandurile din portofoliul nostru. Observăm tot mai mult interes pentru suplimente, alimente bio sau produse de îngrijire naturale, semn că oamenii caută soluții durabile pentru un stil de viață echilibrat. Prin campania din acest an, ne propunem să oferim acces la calitate, varietate și prețuri corecte, menținând standardul de transparență și responsabilitate care definește Vegis.ro”, a declarat Mihai Bucuroiu, Director Vegis.ro.

Citeşte comunicatul integral AICI

Aproape 19.000 de consumatori rămân joi fără gaze în sectorul 4 din București

Distrigaz Sud Rețele a anunțat că va sista furnizarea gazelor naturale joi, între orele 08:00 și 22:00, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță la conducta amplasată pe strada Aurel Perșu, din sectorul 4 al Bucureștiului.

Potrivit companiei, întreruperea planificată va afecta 18.834 de clienți casnici și non-casnici de pe străzile Odei, Aurel Perșu, Turnu Măgurele, Metalurgiei, Binelui, Dumitru Brumărescu, Dealu Babii, Dealu Bradului, Dealul Caselor și Drumul Jilavei.

Distrigaz Sud Rețele recomandă clienților ca, după reluarea alimentării, să verifice cu atenție instalațiile și să anunțe imediat dispeceratul de urgență în cazul în care simt miros de gaze.

Premierul Ilie Bolojan, mesaj de condoleanțe după moartea lui Emerich Ienei

Premierul României, Ilie Bolojan, a transmis miercuri un mesaj de condoleanțe după moartea lui Emerich Ienei, una dintre figurile legendare ale fotbalului românesc.

Într-o postare pe Facebook, Bolojan a amintit de momentele de glorie pe care Ienei le-a oferit sportului românesc și de legătura specială pe care antrenorul o avea cu orașul Oradea.

„De Emerich Ienei se leagă multe dintre momentele memorabile ale fotbalului românesc din ultima jumătate de secol. Noaptea în care, sub bagheta lui, Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni este un moment pe care microbiștii, indiferent cu ce echipă țin, nu îl pot uita o viață întreagă”, a scris premierul.

Ilie Bolojan a adăugat că în ultimii ani, orădenii îl vedeau adesea pe Emerich Ienei în centrul orașului, „mereu cu un zâmbet în colțul gurii”.

„Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească!”, a transmis șeful Guvernului.