O asistentă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu a făcut infarct în timpul serviciului

Intervenţia colegilor săi a făcut posibilă acordarea asistenţei medicale de specialitate, iar pacienta se află în viaţă.

Asistenta este sub tratament şi atenta supraveghere a medicilor specialişti.

„Suntem alături de colega noastră şi de familia ei în aceste momente dificile şi îi transmitem întreaga susţinere şi gânduri de însănătoşire grabnică”, au transmis reprezentanţii spitalului.

Franța: Trei femei, arestate pentru că au plănuit un atac asupra unor baruri sau săli de concerte

Un plan sinistru, a fost descoperit, în timp ce Franța se pregătește să comemoreze a zecea aniversare a atacurilor din 13 noiembrie 2015. Trei femei au fost acuzate pe 10 octombrie de „participare la o conspirație criminală teroristă în vederea pregătirii de infracțiuni împotriva persoanelor”, a aflat Le Figaro de la Parchetul Național Antiterorist (PNAT), confirmând dezvăluirile RTL și Le Parisien .

Cele trei suspecte, în vârstă de 18, 19 și 21 de ani, au fost plasate în arest preventiv. Acesta este al șaselea atac dejucat în Franța de la începutul anului 2025, potrivit PNAT.

Femeile neagă acuzațiile

Toate trei, cetățene franceze și radicalizate, au fost arestate în Lyon, Vierzon și Villeurbanne. Tânăra de 19 ani, care a abandonat școala și este șomeră, este considerată creierul grupării. Discuțiile ei cu un islamist au condus DGSI (Direcția Generală de Securitate Internă) la ea și au dezvăluit planul pe care îl punea la punct împreună cu ceilalți doi suspecți. Potrivit RTL, aceasta ar fi discutat despre prețul de achiziție al unei puști de asalt de tip Kalașnikov și despre fabricarea de centuri explozive.

Ancheta va trebui să dezlege adevăratele intenții ale celor implicați, măsura în care a fost elaborat planul lor criminal și capacitatea lor de a-l pune în aplicare. Toate cele trei inculpate neagă că ar fi plănuit atacul.

Fizicianul Cristian Presură despre 3I ATLAS: „Dacă asta arată ca o navă extraterestră, atunci arăt și eu ca unul dintre ei”

Obiectul 3I ATLAS (denumit „3I” pentru că este al treilea obiect interstelar identificat de NASA și care e atipic și greu de încadrat într-o categorie) e, din vară, subiectul unor speculații ce trec în zona non-științifică.

Teorii din tot spectrul de emoții, de la haios la sumbru, au zguduit internetul cu tonurile lor apocaliptice.

Ce este acest 3I ATLAS, care traversează sistemul nostru solar la o viteză atipică și cu o taiectorie imprevizibilă?

O cometă? Un vehicul condus de o inteligență superioară?

„Venim cu gânduri pașnice”

Mulți au speculat că, dat fiind faptul că acest obiect se mișcă precis și-și schimbă traiectoria într-un mod imprevizibil, este condus de o formă inteligentă de viață.

Alții, pe Tik Tok, par că pur și simplu au luat-o razna – o multitudine de „călători astrali” au pretins că au fost contactați de locuitorii acestei „nave”, care au transmis un mesaj umanității, bineînțeles, în limba engleză: „home” (acasă), „friends” (prieteni), „we come in peace” (venim cu gânduri pașnice).

Ce bine! Asta ne mai lipsea: un război interstelar!

Chiar și astrofizicienii Harvard speculează că 3I ATLAS ar fi o navă spațială!

Un astrofizician de la Harvard a speculat că această presupusă cometă ar putea fi o navă extraterestră, care are o „accelerație non-gravitațională”, care își „ambalează motoarele” în timp ce traversează sistemul nostru solar.

„A existat o anumită propulsie care l-a deviat de la traiectoria sa inițială, iar eu m-aș fi așteptat să piardă între 10 și 20% din masă ca rezultat al reculului”, a declarat astrofizicianul Avi Loeb.

Acum două zile, 3I ATLAS a trecut foarte aproape de Soare și a căpătat o nuanță albăstruie, lucru care s-a explicat prin faptul că există „o sursă de lumină artificială”.

„O duzină de anomalii”

Aceste caracteristici ce intrigă se numără printre aproape o duzină de alte anomalii pe care astrofizicianul le-a analizat în ultimele două săptămâni.

Printre altele, obiectul nu are coada obișnuită a unei comete, prezintă semnături chimice neobișnuite și are dimensiuni impresionante, comparabile cu suprafața cartierului Manhattan.

Unii observatori sun sceptici în privința teoriilor lui Loeb. NASA afirmă că 3I ATLAS e o cometă obișnuită, care nu reprezintă o amenințare.

Când blocajul guvernamental blochează nu doar SUA, ci și cosmosul

NASA preconizează că 3I ATLAS va ajunge în punctul cel mai apropiat de Pământ la sfârșitul lui decembrie, înainte de a părăsi sistemul solar în ianuarie.

El sugerează că informațiile valoroase au fost întârziate din cauza blocajului guvernului american.

„Când ai un vizitator în curtea ta, mai bine afli ce natură are”,a spus Loeb vineri. „Nu ne permitem să adoptăm doar cea mai probabilă interpretare, și anunme că este un obiect natural”.

Presură: „Accelerația non-gravitațională vine de la gazul care se evaporă, nu de la motoare”

La rândul său, fizicianul român Cristian Presură, a spus, sâmbătă la Timișoara, că este exclus ca 3I ATLAS să fie altceva decât o cometă. Fizicianul a postat o foarte recentă fotografie a obiectului, lângă care a scris textul:

„Cea mai clară fotografie de până acum a obiectului interstelar 3I/ATLAS. Dacă asta arată ca o navă extraterestră, atunci arăt și eu ca unul dintre ei Am avut un schimb de mesaje cu Madalin Augustin Ionescu, care spunea:

„Orice fizician onest recunoaște că ceea ce vedem la 3I/ATLAS nu se potrivește unui corp natural obișnuit”.

Eu sunt unul dintre ei, cred că sunt onest, și cred că această fotografie, făcută pe 27 august de un telescop din Chile, arată clar o cometă cu coadă și nu o navă extraterestră.

O cometă mai neobișnuită, cu o viteză mai mare, dar hei, este o cometă ce vine de la alte stele, mai bătrână decât Pământul nostru!

Și, da, această cometă are o accelerație non-gravitațională, dar ea nu vine de la motoare, ci de la gazul care se evaporă sau sublimează la apropierea de Soare, imprimând un impuls adițional cometei”.

Taifunul Fung-wong se apropie de intensitatea maximă, amenințând Filipine, deja afectată de furtună

Un al doilea taifun din ultima săptămână se îndreaptă spre Filipine, iar locuitorii din calea sa sunt avertizați să fugă de vânturile distructive care se apropie și de valurile de furtună care le pun viața în pericol, potrivit CNN.

Fung-wong, cunoscut local sub numele de Uwan, vine pe urmele taifunului Kalmaegi, care a ucis aproape 200 de persoane în partea centrală a arhipelagului, precum și cinci persoane în Vietnam.

Meteorologii avertizează acum că ultima furtună s-ar putea transforma într-un super taifun înainte de a atinge coasta de est duminică.

Rafale de până la 170 km/h

Circulația masivă a uraganului Fung-wong, care se întinde pe 1.500 km (932 mile), afectează deja anumite părți ale regiunii cu ploi și vânturi abundente, a declarat meteorologul Benison Estareja de la agenția meteorologică PAGASA a țării, potrivit Reuters.

Sâmbătă dimineață, Fung-wong a traversat Marea Filipinelor cu vânturi susținute de 140 km/h și rafale de până la 170 km/h.

PAGASA a îndemnat locuitorii din zonele joase și de coastă să evacueze zonele mai înalte și să suspende toate activitățile maritime, în timp ce agenția a avertizat asupra vânturilor violente și a valurilor de furtună distructive în Luzon – cea mai populată insulă a națiunii, unde se află capitala Manila – precum și în insulele Visayas și Siargao, cunoscută drept capitala surfingului din țară.

Brazilia: O tornadă a ucis cel puţin cinci persoane şi a rănit peste 400

Tornada de vineri a răsturnat maşini şi a avariat case în Rio Bonito do Iguaçu, în statul Parana, a anunţat serviciul local de meteorologie, potrivit AFP.

Guvernul statului Parana a declarat că a ucis cinci persoane şi a rănit 432. Alte două persoane sunt dispărute, dar acest număr ar putea creşte, a precizat acesta.

Vânturile din Rio Bonito do Iguaçu, localitate cu o populaţie de 14.000 de locuitori, au atins viteze cuprinse între 180 şi 250 de kilometri pe oră, a declarat agenţia de tehnologie şi monitorizare a mediului din Parana. Oficialii Apărării Civile au declarat că 80% din oraş este acum distrus. Imaginile de pe reţelele de socializare arată case distruse de vremea violentă.

„Este o scenă de război”, a declarat Fernando Schunig, şeful agenţiei de Apărare Civilă din Parana, pentru agenţia de ştiri G1.

El a spus că probabilitatea unor mai multe decese este mare, deoarece tornada a lovit chiar în centrul oraşului.

„Când aceste evenimente lovesc o zonă urbană, pagubele sunt majore. Sunt foarte letale”, a spus Schunig.

Guvernatorul provinciei Parana, Ratinho Junior, a declarat pe reţeaua X că „forţele de securitate sunt în alertă, mobilizate şi monitorizează oraşele afectate de furtunile severe”.

Autorităţile meteorologice au anunţat că o alertă de furtuni periculoase era în vigoare pentru tot Parana, precum şi pentru statele sudice Santa Catarina şi Rio Grande do Sul.

O sută de ani și încă plini de viață: Țara din Europa care numără tot mai mulți centenari

Este vorba despre Italia, țara în care oamenii trăiesc mai mult decât oriunde în Europa. Numărul persoanelor din Italia care trăiesc până la 100 de ani a ajuns la peste 23.500, iar 2.000 din ele au împlinit această vârstă doar în 2025, scrie The Guardian.

Potrivit datelor statistice ale agenției naționale din Italia, numărul persoanelor care ating această vârstă este mai mare decât dublul centenarilor din 2009.

Dintre cei care ating această vârstă simbolică în 2025, 82,6% sunt femei, acestea ocupând primul loc și în rândul celor 724 de semi-supercentenari din Italia – persoane cu vârsta de 105 ani și peste.

Lucia Laura Sangenito, care locuiește în regiunea sudică Campania, va împlini în această lună 115 ani și va deveni cea mai în vârstă femeie din Italia și a treia cea mai în vârstă din Europa.

Europa îmbătrânește

Numărul persoanelor care ating vârsta de 100 de ani crește rapid în țările UE, iar estimările arată că acest număr va ajunge la aproape jumătate de milion până în 2050, față de 96.600 în 2019.

Franța, Italia și Grecia au cea mai mare proporție de centenari pe cap de locuitor. Pe de altă parte, în Marea Britanie, numărul centenarilor s-a dublat în decurs de două decenii, de la 8.300 în 2004 la 16.600 în 2024, potrivit cifrelor publicate în luna octombrie.

Care e secretul acestei performanțe

Potrivit The Guardian, dieta mediteraneană a fost considerată mult timp secretul longevității italienilor, combinată cu legături sociale puternice și un sistem de sănătate considerat în general bun. Persoanele cu vârsta de peste 100 de ani din Italia tind, de asemenea, să aibă o stare de spirit pozitivă.

Pe de altă parte, îmbătrânirea populației cauzează probleme guvernului italian, în condițiile în care natalitatea înregistrează o scădere drastică, iar sistemele de pensii și de sănătate se află sub presiune. Anul trecut, în Italia au fost înregistrate doar 370.000 de nașteri.

 

 

 

Duminică începe finala ATP de la Torino și lupta pentru prima poziție în clasament

Turneul care încheie sezonul de tenis, ATP Finals de la Torino, începe duminică.

Potrivit ATPTour.com, Alcaraz îl devansează pe Sinner cu 1.050 de puncte.

Spaniolul trebuie să câștige mai mult de 450 de puncte la Torino pentru a-și asigura locul 1 la sfârșitul anului, indiferent de punctele câștigate de Sinner.

BBC Sport a făcut calcule cu ce trebuie să facă fiecare în următoarele opt zile pentru a termina anul pe primul loc:
-Sinner trebuie să-și apere titlul pentru a avea șanse să-l depășească pe Alcaraz
-Sinner are nevoie ca Alcaraz să piardă un meci din grupă și să nu ajungă în finală
-Alcaraz își va asigura primul loc la sfârșitul anului dacă ajunge în finală
-Alcaraz își poate garanta poziția câștigând toate cele trei meciuri din grupă.

Daniel Băluță: „Eu sunt singurul candidat antisistem”

Invitat în emisiunea „Insider politic” de la Prima TV, Daniel Băluță a declarat că este candidatul antisistem pentru Primăria Capitalei. Mai mult decât atât, Băluță a menționat că nu urmărește nici funcția de președinte al României, nici conducerea PSD.

„Vă spun ceva foarte important despre mine. Dintre toți candidații, eu sunt singurul candidat antisistem. Sunt singurul care am reușit să depășesc barierele, care am reușit să fac metrou, spitale, stație de pompieri. Asta înseamnă ca am găsit energia, tenacitate, diplomația, spiritul de cooperare și de colaborare pentru a depăși toate obstacolele. Știți doar, în trecut m-am prezentat ca fiind cel mai de dreapta primar de stânga. Acum, când verbal, mulți dintre candidați se declară antisistem, adevărul este ca de fapt, singurul candidat care a dovedit că este antisistem sunt eu!”, a declarat Daniel Băluță la Prima TV.

Candidatul PSD la Primăria Bucureștiului a explicat că rezultatele obținute la nivel local îl diferențiază de ceilalți candidați în cursa pentru Capitală.

Mai mult, el a spus că proiectele finalizate în Sectorul 4 sunt dovada capacității sale de a depăși limitele actualului sistem administrativ și de a aduce schimbări vizibile.

Nazare, despre controalele ANAF și Vamă: „Îngrijorările arată că instituțiile își fac treaba mai bine decât se așteptau unii”

În postarea sa, ministrul Finanțelor spune că a observat „unele îngrijorări” legate de acțiunile Fiscului și ale autorității vamale și susține că acest lucru este „foarte bine”, pentru că ar indica faptul că cele două instituții „au început să își facă treaba mai bine decât se așteptau cei îngrijorați”.

„Observ unele îngrijorări cu privire la ANAF și Vamă. E foarte bine, înseamnă că ambele instituții au început să își facă treaba mai bine decât se așteptau cei îngrijorați”, a transmis Nazare într-o postare pe rețelele de socializare.

Mesajul ministrului vine în contextul intensificării controalelor fiscale și vamale, autoritățile anunțând în ultimele luni acțiun pentru combaterea evaziunii și creșterea colectării la bugetul de stat.

Nazare sugerează că reacțiile critice ar reflecta tocmai impactul acestor măsuri asupra celor vizați de verificări.

Emeric Ienei, înmormântat la Oradea cu onoruri militare – imagini EXCLUSIVE

Lumea fotbalului românesc e în doliu azi, când îl conduce pe ultimul drum pe unul dintre cei mai buni antrenori ai României, Emeric Ienei.

Înmormântarea are loc la Oradea, în cimitirul „Rulikowski”, unde participanții au fost întâmpinați cu torțe aprinse, ținute de membrii Peluzei Sud Steaua.

Sunt prezenți, alături de membrii familiei, președintele FRF, Răzvan Burleanu, Anghel Iordănescu, Marius Lăcătuș, Ladislau Bölöni, Mihai Stoica, fotbalistul Claudiu Keșeru și susținători.

Marele antrenor este înhumat cu onoruri militare.

Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost adus la Biserica Militară a Garnizoanei Oradea, unde au loc ceremoniile funerare, și așezat pe afetul de tun.

Informații de context

Emeric Ienei s-a stins din viață miercuri, la 88 de ani.

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj emoționant în memoria fostului antrenor Emerich Ienei, evocând momentele care au marcat istoria fotbalului românesc. Bolojan a amintit de momentele de glorie pe care Ienei le-a oferit sportului românesc și de legătura specială pe care antrenorul o avea cu orașul Oradea.

„De Emerich Ienei se leagă multe dintre momentele memorabile ale fotbalului românesc din ultima jumătate de secol. Noaptea în care, sub bagheta lui, Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni este un moment pe care microbiștii, indiferent cu ce echipă țin, nu îl pot uita o viață întreagă”, a scris premierul, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

„Un lord al fotbalului. Omul care a făcut ca Steaua să strălucească deasupra întregii Europe, a întregii lumi”, spun reprezentanții clubului Steaua București despre Emeric Ienei, care a murit miercuri la vârsta de 88 de ani.

Reprezentanții clubului spun că Emeric Ienei este cel mai valoros antrenor român din toate timpurile: „Omul care a făcut ca Steaua să strălucească deasupra întregii Europe, a întregii lumi”.