Cazul Lukoil. Ce înseamnă de fapt amânarea termenului de aplicare a sancțiunilor internaționale? Explicațiile specialiștilor

Noul termen până la care Lukoil trebuie să își vândă activele globale, dacă nu vrea să suporte sancțiunile SUA este 1 aprilie, decizie fiin anunțată joi după-amiază, cu mai puțin de două zile înaintea expirării termenului actual.

De amintit că, după mai multe prorogări, pe 28 februarie expiră actuala „păsuire” în cazul în care gigantul rus nu își vinde activele, iar data până la care sunt exceptate benzinăriile Lukoil de la aplicarea sancțiunilor din afara Rusiei a fost amânat pentru 29 aprilie.

În același timp, Lukoil a confirmat, într-o declarație pentru Mediafax de miercuri, continuarea discuțiilor cu americanii de la Carlyle pentru vânzarea activelor sale globale.

Licența stabilește clar ce nu îi este permis Lukoil

Contactați de reporterul Mediafax, specialiștii în drept cu experiență în domeniul sancțiunilor internaționale au detaliat conceptul și implicațiile în cazul gigantului rus.

Potrivit specialiștilor, sancțiunile internaționale urmăresc blocarea fluxului de fonduri către Rusia, iar nu destabilizarea piețelor energetice și economice din restul lumii. Intenția este neechivocă și facil de observat, datorită faptului că a existat o continuitate neîntreruptă a permisiunilor încă de la momentul zero al sancționării PJSC Lukoil. Astfel, încă din 22 octombrie 2025, derogarea prin licențe generale a fost imediată, fiind adoptate concomitent. Licențele noi au fost adoptate întotdeauna înainte de ieșirea din vigoare a celor curente, iar autoritățile au oferit constant explicații prin FAQ-uri pentru a clarifica regimul aplicabil, cadrul cuprins de licențe și exemple aplicate.

„Întrucât vorbim de o situație fără precedent în legislația europeană, cauzată de o jurisdicție terță ce nu are aplicabilitate directă în spațiul economic european, tendința în piață a fost una defensivă – dar nu din rea-credință, ci din lipsa de cunoaștere și înțelegere a cadrului legislativ. Tendința mediului privat de business, a instituțiilor financiare și a autorităților publice a fost mai restrictivă decât însăși sistemul sancționator a cărui respectare s-a pretins, din teama de necunoscut. Această reacție a pus în pericol mii de locuri de muncă, tranzacții și contracte de sute de milioane de euro și proiecte de interes național, motiv pentru care OFAC a revenit cu recurență pentru a explica regimul sancționator, cadrul de aplicare, limitările de sancționare și delimitarea clară între jurisdicția SUA și alte jurisdicții”, arată specialiștii consultați de Mediafax.

Care sunt excepțiile agreate

Astfel, OFAC a emis o nouă licență temporară în data de 26 februarie, numită Licența Generală 131C. Această licență nu introduce reguli noi și nu schimbă esența cadrului derogatoriu deja existent de la finalul anului trecut, ci doar prelungește perioada în care anumite activități pot continua. Termenul până la care se aplică această derogare este 1 aprilie 2026, ora 07:01 dimineața, ora României. În rest, conținutul și limitele sunt aceleași ca în licențele anterioare.

„Pentru a înțelege mai ușor, trebuie spus că această licență nu ridică și nu anulează sancțiunile aplicabile Lukoil. Sancțiunile rămân în vigoare. Licența creează doar un cadru temporar și controlat, care permite continuarea anumitor activități deja existente, pentru a evita blocaje majore și pentru a permite o perioadă de tranziție organizată. În mod concret, licența permite continuarea contractelor care existau deja înainte de data de 22 octombrie 2025. Asta înseamnă că dacă o companie din grup avea un contract semnat înainte de acea dată, acel contract poate fi dus la capăt. Pot fi efectuate plățile necesare și pot fi realizate activitățile tehnice sau comerciale care țin de acel contract, atât timp cât ele respectă modul obișnuit în care lucrurile funcționau anterior”, explică specialiștii contactați de Mediafax, care au preferat să își mențină anonimatul.

Astfel, explică aceștia, se pot face plăți către angajați, furnizori, parteneri contractuali, creditori, proprietari sau autorități publice. Se pot plăti salarii și beneficii, chirii, asigurări, servicii IT, servicii juridice, servicii de mediu și alte servicii necesare pentru funcționarea normală. Se pot face lucrări de întreținere, reparații, revizii tehnice și se pot cumpăra piese sau materiale necesare pentru ca rafinăria sau celelalte entități să continue să funcționeze.

Este important de precizat că activitatea poate continua în regim normal, dar doar în legătură cu contractele existente înainte de 22 octombrie 2025. Nu este permisă extinderea activității dincolo de ceea ce exista deja, cu câteva excepții. Nu se pot începe proiecte noi care nu au legătură cu activitățile anterioare.

„Ca o excepție la excepție, licențele au permis și permit în continuare și încheierea unor contracte noi, însă doar într-o situație foarte clară: atunci când ele sunt necesare pentru a susține sau finaliza un contract vechi. De exemplu, dacă pentru a finaliza un contract de procesare este nevoie de o piesă sau de o intervenție tehnică, atunci poate fi încheiat un contract nou pentru acea piesă sau pentru acea reparație. Aceste situații sunt considerate activități de mentenanță și sunt permise pentru că sprijină activități deja existente”, detaliază sursa citată.

Cum pot circula banii rușilor

Potrivit specialiștilor, un element foarte important este legat de circulația banilor în interiorul grupului. Licența permite creditarea și debitarea conturilor entităților din grup pentru activitățile permise. Cu alte cuvinte, banii pot circula între companiile din același grup pentru a susține mentenanța și finalizarea contractelor existente. Conturile pot fi folosite în acest scop, singura interdicție fiind ca fondurile să nu ajungă la entitatea mamă din Rusia.

Mai mult decât atât, conform clarificărilor oferite de OFAC, noțiunea de „cont blocat” este aplicabilă exclusiv jurisdicției SUA, iar persoanele care nu sunt supuse jurisdicției SUA nu se supun riscului sancțiunilor americane, atâta timp cât activitatea desfășurată este permisă de licențele generale aflate în vigoare, arată sursa citată.

Ce înseamnă „wind down”

În același timp, licența stabilește clar ce nu este permis. Nu sunt autorizate transferuri de fonduri către Rusia. Nu este permisă finalizarea vânzării companiei fără o aprobare individuală separată din partea OFAC. Nu sunt permise tranzacții cu alte persoane sau entități sancționate, în afara celor menționate și doar pentru scopurile strict limitate prevăzute. De asemenea, nu este permisă începerea unor activități complet noi sau modificarea substanțială a celor existente.

Documentul explică și noțiunea de „wind down”, care înseamnă o perioadă de tranziție în care activitățile deja începute sunt închise sau duse la capăt în mod organizat.

„Scopul acestei perioade este de a preveni întreruperi bruște, blocaje comerciale sau disfuncționalități majore, mai ales în sectorul energetic. Practic, este o perioadă temporară în care se permite continuarea controlată a activităților existente și pregătirea procesului de vânzare a activelor, fără a modifica drepturile de proprietate până la obținerea unei aprobări speciale”, explică specialiștii în drept.

Concluzia: Licența Generală 131C este o prelungire a unui regim temporar deja existent încă de la emiterea sancțiunilor. Ea permite continuarea activităților obișnuite legate de contractele încheiate înainte de 22 octombrie 2025 și permite efectuarea plăților și transferurilor interne necesare pentru funcționare și mentenanță. Nu ridică sancțiunile, nu permite extinderea activităților și nu autorizează schimbări majore, ci creează doar un cadru de operare legal pentru o tranziție controlată până la 1 aprilie 2026.

Artemis 3 nu va mai ajunge pe Lună. NASA anunță o restructurare majoră a programului

Pentru a respecta acest termen, NASA va „adăuga misiuni” între misiunea Artemis 2 (care tocmai a fost amânată pentru luna aprilie din cauza unor scurgeri de heliu) și revenirea pe suprafața lunară, relatează Le Figaro.

Astfel, misiunea Artemis 3, programată inițial pentru septembrie 2028, va fi devansată pentru jumătatea anului 2027, însă nu va mai include o aselenizare.

NASA plănuiește un test de andocare pe orbita Pământului între capsula sa, Orion, și „unul sau două” module de aselenizare.

Space X,compania lui Elon Musk, și Blue Origin, compania lui Jeff Bezos, își dezvoltă în prezent propriile vehicule.

Teoretic, Starship HLS de la SpaceX trebuia să finalizeze misiunile 3 și 4, iar Blue Moon de la Blue Origin, misiunile 5 și 6. Acest anunț pare să reîmpartă cărțile și să îl readucă pe Jeff Bezos în cursa pentru prima aselenizare.

Costumele dezvoltate de Axiom Space

Această nouă misiune Artemis 3 ar trebui să fie și un prilej pentru a testa costumele lunare în timpul unei ieșiri extravehiculare, a precizat Isaacman.

Acestea, dezvoltate de Axiom Space, au suferit, de asemenea, numeroase întârzieri în dezvoltare.

Jared Isaacman a dat asigurări că această restructurare nu are legătură cu întârzierea misiunii Artemis 2, ci că anunțul fusese programat pentru perioada de după zbor și a fost menținut în ciuda amânării.

El a explicat pe larg că această nouă abordare, cu un ritm mai susținut de lansări și pași de testare intermediari, este mai apropiată de filozofia programului Apollo.

Ce se întâmplă cu Artemis 2

Misiunea Artemis 2 nu va fi modificată. Aceasta trebuie să trimită capsula Orion într-o călătorie în jurul Lunii cu patru astronauți la bord, marcând prima revenire a oamenilor în spațiul îndepărtat după mai bine de 50 de ani de la ultima misiune Apollo.

Punctul culminant al acestui test va fi revenirea capsulei la viteză foarte mare, o manevră cu grad ridicat de risc. În timpul primului zbor, fără echipaj, scutul termic a prezentat un comportament neașteptat, degradându-se mult mai rapid decât anticipaseră inginerii, ceea ce explică parțial întârzierile înregistrate de program.

Noua clădire pentru tratarea tuberculozei, din București, aproape de finalizare

Clădirea este situată pe Calea Șerban Vodă, din Sectorul 4, București.

Daniel Băluță a anunțat că în prezent se execută finisajele interioare, montarea instalațiilor de specialitate și alte lucrări necesare pentru punerea în funcțiune a clădirii.

„Deja nu mai discutăm despre un șantier, ci despre un spital în toată regula!”, a transmis Băluță.

Potrivit acestuia, centrul va fi funcțional în a doua jumătate a acestui an și va intra în folosința Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Noua facilitate medicală are ca scop creșterea capacității de diagnostic și tratament pentru pacienții cu tuberculoză, aducând un standard modern în domeniul pneumologiei.

Unitatea medicală reprezintă o investiție cu o valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, după cum anunța primarul Daniel Băluță în luna decembrie 2025.

Este finanțată din fonduri nerambursabile accesate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Construcția acesteia a început în urmă cu aproximativ un an.

Epidemia de rujeolă din SUA, scăpată de sub control: „Copiii mor din cauza unei boli care poate fi prevenită”

Statele Unite au depășit 1.100 de cazuri de rujeolă în primele opt săptămâni ale anului. Numărul este de șase ori mai mare decât media anuală, potrivit CNN.

Medicii avertizează că urmează noi decese. „Ne îndreptăm spre alte decese. Și este inadmisibil”, a declarat dr. Paul Offit, de la Spitalul de Copii din Philadelphia.

96% dintre bolnavi, nevaccinați

Aproape toate cazurile raportate în SUA implică persoane nevaccinate sau incomplet vaccinate. Peste 80% dintre cazuri sunt înregistrate la copii și adolescenți.

„Copiii mor din cauza unei boli care poate fi prevenită prin vaccinare, deoarece părinții aleg să nu-i vaccineze”, a spus Offit.

Carolina de Sud are cel mai mare focar: aproape 980 de cazuri din octombrie până acum. Spartanburg, cu rate scăzute de vaccinare, este cel mai afectat.

Au fost raportate complicații grave: pneumonie, encefalită, cazuri la femei însărcinate. Nu s-au înregistrat decese, dar statul avertizează că epidemia nu s-a terminat.

Focare active există și în Florida, Utah, Arizona și de-a lungul coastei de vest. Jumătate dintre statele americane au raportat cazuri în 2026.

Cât de periculoasă este rujeola

Din fiecare 1.000 de copii infectați, până la 3 pot muri. Unul poate dezvolta encefalită. Cu cât pacientul este mai în vârstă, cu atât boala este mai severă.

„Rujeola este o infecție gravă. Poate afecta orice copil sănătos”, a avertizat dr. William Schaffner, de la Universitatea Vanderbilt.

Rujeola fusese declarată eradicată în SUA în anul 2000. Răspândirea actuală amenință acest statut. Organizația Panamericană a Sănătății se reunește în aprilie pentru o decizie oficială.

FC Hermannstadt învinge FC Botoșani și elimină echipa moldoveană din cursa pentru play-off în Superliga de fotbal

FC Hermannstadt, aflată pe loc retrogradabil, penultimul, a deschis scorul în minutul 17 prin Chorbadzhiyski. Reușita a venit după o centrare din corner deviată de Chițu cu călcâiul.

În minutul 32, echipa antrenată de Dorinel Munteanu s-a desprins la 2-0. Neguț a înscris din 3 metri, după o deviere norocoasă a mingii de pe bară.

Partea secundă a început cu Hermannstadt în atac. Aurelian Chițu a majorat diferența în minutul 50, marcând de la aproape 12 metri, după ce a depășit doi fundași adversi.

FC Botoșani a redus din diferență în minutul 59. Bordeianu a înscris cu un șut plasat de la marginea careului.

Până la final, nu s-a mai marcat, iar echipa sibiană a obținut al patrulea succes din campionat.

FC Hermannstadt rămâne pe locul 15, penultimul, cu 20 de puncte.

De partea cealaltă, echipa antrenată de Leo Grozavu a suferit a doua înfrângere consecutivă. Rămâne pe locul 8, cu 42 de puncte, și iese din cursa pentru play-off.

FC Botoșani, care a și condus clasamentul pentru o perioadă, în 2025, se află la patru puncte de ultima poziție de play-off, cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat.

Obiceiul de dimineață pe care îl ratați zilnic și care vă dă peste cap întreaga zi

Ziua începe de obicei la fel: alarmă, scroll, grabă. Până ajungeți cu adevărat „treji”, corpul vostru a ratat deja cel mai important moment al dimineții.

Este vorba despre primul contact cu lumina naturală a zilei.

Când lumina naturală vă atinge ochii la primele ore ale dimineții, creierul primește un semnal clar: ziua a început. De aici, ceasul vostru intern pornește un lanț de reacții. Hormonii, temperatura corpului, senzația de foame și capacitatea de concentrare se reorganizează în jurul acelui semnal.

Dacă ratați acea fereastră, corpul vostru își petrece restul zilei încercând să recupereze. Energia scăzută, pofta de mâncare dezordonată și somnul prost pot fi consecințe directe.

De ce îl ignorați

Majoritatea oamenilor nu văd cu adevărat lumina dimineții. Trec prin ea în drum spre cafea, spre telefon, spre „viața reală”. Intervalul scurt dintre noapte și zi, când lumea abia se trezește, trece neobservat.

Nu e nevoie de un ritual complicat. Nu de o baie rece sau de un ceai detoxifiant. Este vorba despre un obicei simplu: câteva minute afară sau lângă o fereastră, înainte ca ziua să înceapă.

Generații întregi au trăit în sincron cu lumina naturală fără să știe că fac ceva benefic. Era pur și simplu modul în care ziua începea. Lumina artificială, telefoanele și perdelele opace au rupt această conexiune.

Ritmul circadian, ceasul intern al corpului, funcționează de sute de mii de ani pe același principiu. Lumina dimineții îl resetează. Fără ea, corpul vostru navighează în ceață.

Ce puteți face

Înainte de prima cafea, ieșiți câteva minute afară. Sau deschideți larg perdelele și stați lângă fereastră. Câteva minute sunt suficiente pentru ca semnalul să ajungă unde trebuie.

Este cel mai simplu obicei pe care îl puteți adăuga dimineții voastre. Și cel mai ignorat.

Echipa României învinge Thailanda și urcă pe primul loc la Mondialul feminin de hochei Divizia III/Grupa A

După două treime fără gol marcat, echipa României făcut diferența în ultima parte a jocului, dominând clar pe final.

Scorul a fost deschis în minutul 42:24 de Reka Petho, care a punctat pentru 1-0, din pasa oferită de Maissa Simina.

România a gestionat apoi avantajul, iar în minutul 55:22 Julia Bende a închis tabela, stabilind scorul final, 2-0, după o acțiune la care au mai contribuit Timea Csiszer și Daniela Sabalin.

Reprezentativa României s-a impus și la capitolul șuturi pe poartă: 29-26 (11-12, 7-8, 11-6).

În plus, echipa tricoloră a reușit să neutralizeze ambele perioade de superioritate numerică ale Thailandei.

Grație succesului, al treilea, în patru partide, România ajunge pe prima poziție a clasamentului, cu 8 puncte.

Devansează, astfel, Thailanda (7 puncte) și Turcia (6 puncte), care joacă în al doilea meci al zilei, contra Bulgariei, de la ora 17:00.

Duelul Serbia – Croația închide ziua, de la ora 20:30.

România mai are de jucat contra Croației, în ultimul meci al turneului, programat duminică, de la ora 20:30.

Prim clasată promovează în Divizia II / Grupa B.

Ziua Femeii, sărbătorită printr-un eveniment comun MApN – Ambasada Franței la București

„Femei militar: deconstruind stereotipurile, modelând leadership-ul” este un eveniment organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Femeii de Ambasada Franței în România, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale şi cu Grupul de Luptă al NATO din România.

Evenimentul se desfășoară miercuri, 4 martie, începând cu ora 10.00, la Reședința Franței (Strada Biserica Amzei nr. 13-15).

Potrivit Ambasadei, este un eveniment dedicat rolului femeilor în instituțiile militare și promovării egalității de gen în domeniul apărării.

„Sub titlul «Femei militar: deconstruind stereotipurile, modelând leadership-ul», evenimentul își propune să evidențieze parcursurile profesionale ale femeilor militar din Franța și România, să abordeze provocările întâmpinate de femei într-un mediu considerat eminamente masculin și să sublinieze importanța cooperării bilaterale în promovarea valorilor comune: egalitate, merit, profesionalism și modernitate”, transmite Ambasada Franței la București.

La eveniment vor lua cuvântul ambasadorul Franţei la București, ES Nicolas Warnery, secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Eduard Bachide, precum şi femei militar din MApN și Grupul de Luptă al NATO din România.

Evenimentul se înscrie în cadrul celebrării Zilei Internaționale a Drepturilor Femeii (8 martie) și reflectă angajamentul comun al Franței și României de a promova egalitatea de șanse și diversitatea în toate domeniile, inclusiv în cel al apărării și securității.

Ministrul Sănătății, la lansarea Registrului Neonatal: „Zona de prevenție nu este acolo unde ar fi putut să fie”

Ministerul Sănătății a lansat vineri Registrul Național de Screening Neonatal, la Palatul Cotroceni, în cadrul proiectului „România în Lumină”.

Ministrul Alexandru Rogobete a recunoscut că România are întârzieri în acest domeniu. „Zona de screening, zona de prevenție nu este acolo unde ar fi putut să fie”, a declarat el.

Rogobete a adăugat că registrul „deschide calea către digitalizarea sănătății și către o monitorizare completă și atentă încă din primele zile de viață”.

Mirabela Grădinaru despre ideea registrului

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, a explicat că registrul s-a născut dintr-o promisiune făcută în urmă cu trei luni, la o întâlnire despre situația copiilor prematuri.

„Am promis că nu vom rămâne doar la nivelul discuțiilor. Iată-ne astăzi aici, după trei luni, cu o soluție concretă”, a spus ea.

Grădinaru a subliniat scopul registrului: „Niciun copil să nu fie pierdut din vedere”, astfel încât „fiecare nou-născut să aibă acces la prevenție, diagnostic, intervenție și tratament adecvat încă din primele zile de viață”.

Rogobete a anunțat că vor urma și alte registre și programe naționale. „Împreună cu profesioniștii din sănătate putem recupera acest timp prețios pentru sănătatea tuturor”, a adăugat ministrul.

O naștere neașteptată readuce speranța într-un trib amazonian aflat în pericol de dispariție

Pe măsură ce femeile au înaintat în vârstă, fără un copil care să ducă mai departe linia, mulți se așteptau ca tribul Akuntsu să dispară odată cu moartea femeilor. Acest lucru s-a schimbat în decembrie, când Babawru – cea mai mică dintre cele trei, în vârstă de 40 de ani – a născut un băiat. Sosirea lui Akyp a adus speranță nu doar pentru linia Akuntsu, ci și pentru eforturile de protejare a pădurii tropicale la fel de fragile, scrie AP.

„Acest copil nu este doar un simbol al rezistenței poporului Akuntsu, ci și o sursă de speranță pentru popoarele indigene”, a declarat Joenia Wapichana, președinta agenției braziliene pentru protecția indigenilor, cunoscută sub numele de Funai. „El reprezintă modul în care recunoașterea, protecția și gestionarea acestui pământ sunt extrem de necesare”.

Protejarea teritoriilor indigene

Protejarea teritoriilor indigene este considerată pe scară largă ca fiind una dintre cele mai eficiente modalități de a reduce defrișările din Amazon, cea mai mare pădure tropicală din lume și un regulator cheie al climei globale. Cercetătorii avertizează că pierderea continuă a pădurilor ar putea accelera încălzirea globală. O analiză din 2022 realizată de MapBiomas, o rețea de grupuri non-guvernamentale care urmărește utilizarea terenurilor, a constatat că teritoriile indigene din Brazilia au pierdut doar 1% din vegetația nativă în trei decenii, comparativ cu 20% pe terenurile private la nivel național.

În statul Rondonia, unde locuiesc tribul Akuntsu, aproximativ 40% din pădurea nativă a fost defrișată, iar ceea ce a rămas neatins se află în mare parte în zonele de conservare și în zonele indigene. Terenul tribului Akuntsu iese în evidență în imaginile din satelit ca o insulă de pădure înconjurată de pășuni pentru vite, precum și de câmpuri de soia și porumb.