Trupa britanică Radiohead cere agenției de imigrație ICE din SUA să retragă o piesă folosită într-un clip promoțional

„Cerem amatorilor care controlează contul de social media al ICE să îl dea jos. Nu e amuzant, piesa asta înseamnă mult pentru noi și pentru alți oameni, și nu aveți dreptul să o apropriați fără luptă”, se arată în declarația trupei, care își încheie mesajul cu o formulare extrem de dură și explicită la adresa agenției.

Reacția vine după ce agenția a folosit o versiune corală a melodiei – inclusă pe albumul din 1997 OK Computer – într-un clip distribuit pe platforma X.

Videoclipul asocia imigrația ilegală cu infracțiuni violente, fiind însoțit de un mesaj potrivit căruia „cetățeni americani au fost violați și uciși de persoane care nu au dreptul să se afle în țară”.

Nu este prima confruntare indirectă dintre administrația președintelui Donald Trump și membri ai trupei.

Chitaristul Jonny Greenwood, împreună cu regizorul Paul Thomas Anderson, au solicitat anterior eliminarea unei compoziții din filmul Phantom Thread folosită într-un documentar dedicat Melaniei Trump, invocând lipsa unei informări corespunzătoare privind licențierea.

Reacția Radiohead se alătură pozițiilor publice exprimate anterior de alți artiști pop.

În noiembrie, Olivia Rodrigo a criticat utilizarea piesei sale „All American Bitch” într-un videoclip al autorităților, cerând ca muzica ei să nu fie asociată cu „propagandă rasistă și plină de ură”.

La rândul său, Sabrina Carpenter a condamnat folosirea melodiei „Juno” într-un material care prezenta arestări de imigranți, calificând clipul drept „malefic și dezgustător”.

Fritz, la congresul USR: „Cadourile electorale plătite din datorii nu sunt politică socială, ci strategie de supraviețuire”

Președintele USR Dominic Fritz a atacat dur PSD vineri, la deschiderea Congresului „Viitorul, acum” de la Sibiu. A acuzat social-democrații că au produs cea mai mare inflație din ultimii ani și că protejează monopolurile de stat în detrimentul românilor de rând.

„Inflația record pe care am simțit-o cu toții în ultimii ani nu a căzut din cer. Faptul că un coș de cumpărături costă în România aproape cât în Austria, deși salariul mediu al românilor e de trei ori mai mic decât cel austriac, nu e o calamitate naturală. Este rezultatul a 35 de ani de politici deliberate”, a declarat Fritz.

„Culmea a fost guvernul Ciolacu-Ciucă, care a cheltuit bani pe care nu îi avem Și așa a dus deficitul la un record de 10% și a lăsat oamenii de rând cu nota de plată. PSD a guvernat România mai mult decât orice alt partid și a livrat cel mai mic standard de viață din Uniunea Europeană. Asta este adevărul pe care nu vor să-l audă.

Și mecanismul e simplu și cinic. Crești salariul minim sau pensiile. Înainte de alegeri și după alegeri lași inflația să-i mănânce. Protejezi monopolurile de stat care îți finanțează rețeaua și te miri public că prețurile nu scad. Valoarea transelectrică la bursă sunt sigur că unii dintre voi aveți acțiuni felicitări valoarea transelectrică la bursă unde statul român este acționar majoritar Și a dublat, s-a dublat în ultimele 12 luni s-a dublat, la fel Transgaz”, a spus Fritz.

Statul câștigă, românii plătesc

Liderul USR a atras atenția asupra valorii acțiunilor Transelectrica și Transgaz la bursă, unde statul român este acționar majoritar. „Valoarea Transelectrica s-a dublat în ultimele 12 luni, la fel Transgaz. Foarte bine trăiește statul, în timp ce românii plătesc din ce în ce mai mult pentru factura de curent și de gaz. Ceva nu e în regulă aici. Cineva profită pe spatele românilor”, a spus Fritz.

El a criticat și practica PSD de a crește salarii și pensii înainte de alegeri, lăsând apoi inflația să le erodeze. „Crești salariul minim sau pensiile înainte de alegeri și după alegeri lași inflația să le mănânce. Protejezi monopolurile de stat care îți finanțează rețeaua și te miri public că prețurile nu scad”, a declarat Fritz.

„Cadouri electorale plătite din datorii”

Fritz a respins categoric discursul social al PSD. „Cadourile electorale plătite din datorii nu sunt o politică socială, cum pretind ei. E doar o strategie de supraviețuire politică tocmai a celor cu ceasuri scumpe, pentru care plătesc cel mai mult fix oamenii pe care PSD pretinde să îi protejeze”, a spus el.

Liderul USR a cerut partenerilor de coaliție să renunțe la propunerile fără acoperire bugetară. „Dacă vreți să îi protejați pe români de prețuri mari, terminați să mai faceți propuneri pentru care nu există bani. Trebuie să rupem contractul social falimentar al celor 35 de ani și să scriem unul nou”, a adăugat Fritz.

PSD, acuzat că este „însuși statul nereformat”

Fritz a mers mai departe, acuzând PSD și parțial PNL că blochează orice reformă structurală. „PSD nu vrea să reformeze statul român pentru că ei sunt însuși statul român nereformat. Orice reformă structurală reală le distruge rețeaua de extracție construită în 30 de ani”, a declarat președintele USR.

Congresul USR „Viitorul, acum” se desfășoară în perioada 27 februarie – 1 martie, la Sibiu. Pe ordinea de zi se află modificarea statutului partidului și lansarea campaniei „România 2036″.

50 de ani de inovație în sprijinul performanței fermierilor români cu hibrizii Pioneer®

Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience în România și Republica Moldova, a prezentat cele mai importante repere ale brandului la nivel global și local. Ea a evidențiat angajamentul de durată al Pioneer® față de fermierii români prin investiții locale, capacități integrate de producție și o rețea națională puternică de suport. Maria Cîrjă a menționat dezvoltarea stației de procesare semințe din Afumați, județul Ilfov, investițiile cumulate de 84 de milioane USD și capacitatea de producție de 2 milioane de unități, toate contribuind la o prezență solidă în agricultura românească. De asemenea, a subliniat poziția de lider a Pioneer® pe piața porumbului din România din 2020 până în prezent și sprijinul acordat unui număr de peste 20.000 de fermieri.

Citeşte comunicatul integral AICI

Cât estimează Primăria Capitalei că va încasa în acest an din instituirea taxei speciale pentru promovarea turistică? Răspunsul oficial al PMB

Fiecare turist care vine în București trebuie să plătească 10 lei pentru fiecare noapte de cazare, confomr prevederilor Hotărârii Consiliului General al Municipiului București privind instituirea taxei speciale pentru promovarea turistică a municipiului București pentru anul 2026. Acesta a fost publicată în transparență decizională pe 19 decembrie și adoptată, cu tot cu Regulamentul privind modul de instituire și utilizare a acesteia, pe 23 decembrie. Solicitarea reporterului Mediafax a fost trimisă cu o zi înainte de adoptarea actului normativ la nivel local.

În răspunsul transmis vineri, oficialii Direcției Cultură, învățământ, Turism a PMB au detaliat ce măsuri sunt luate pentru identificarea turiștilor veniți prin platformele online precum Booking și Airbnb, pentru ca aceștia să fie puși la plată.

„Conform celor aprobate prin Regulament privind modul de instituire și de utilizare a taxei speciale pentru promovarea turistică, anexă la HCGMB 516/23.12.2025, persoanele fizice – rezidente și nerezidente și juridice – rezidente și nerezidente (inclusiv deținătorii platformelor online de intermediere a serviciilor de cazare), prin intermediul cărora se realizează cazarea, vor avea obligația ca în documentele utilizate pentru încasarea tarifelor de cazare să evidențieze distinct taxa specială pentru promovarea turistica a municipiului București. Totodată prin efectul art. 5 alin. (1) Structura de primire turistică cu funcțiune de cazare sau operatorul intermediar, au obligația de a depune lunar o declarație decont la Direcția de Impozite și Taxe Locale a sectorului în raza căruia este situată respectiva unitate”, au precizat oficialii PMB.

Venitul anual estimat

În ceea ce privește suma pe care o estimează Primăria Capitalei ca ar urma să o încaseze din taxa specială în 2026, implicit numărul de turiști pe care îi luați în calcul pentru acest an, oficialii au transmis un calcul pe baza cifrelor privind fluxul de turiști din 2025.

„Numărul de înnoptări estimat pentru anul 2026 este 4.068.794 x 102,87% = 4.185.568, utilizând aceeași rată de creștere din 2025 față de 2024. Venit anual estimat (RON): 42.692.793”, au răspuns reprezentanții PMB.

Din acest total, peste un milion sunt turiștii străini care au ajuns în București anul trecut, conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS)

Oficialii și-au declinat atribuțiile la întrebarea Mediafax privind o estimare a turismului la negru.

„Controlul și verificarea unităților de cazare nedeclarate nu intră în sfera atribuțiilor Primăriei Municipiului București, aceste competențe revenind altor autorități abilitate, potrivit prevederilor legale în vigoare”, au subliniat oficialii Primăriei Capitalei.

 

CSM București învinge SCM Râmnicu Vâlcea și revine pe primul loc în Liga Florilor la handbal feminin

CSM București a condus și la cinci goluri diferență în prima jumătate a meciului, încheiată cu scorul de 15-13.

În partea secundă, gazdele au revenit, preluând conducerea în minutul 46.

CSM București s-a descurcat mai bine, însă, în momentele de final.

Omoregie, Mette Hansen și Maslova au condus echipa campioană spre victorie, după un parțial de 5-2, în ultimele 8 minute de joc.

Principalele marcatoare ale echipei campioane au fost Valeriia Maslova – 8 goluri, Elizabeth Omoregie – 6 goluri, Trine Ostergaard Jensen – 7 goluri

De partea cealaltă, pentru SCM Râmnicu Vâlcea Tuva Hove Ulsaker a fost cea mai bună marcatoare, cu 8 goluri.

Cu această victorie, a 15-a din campionat, CSM București revine pe primul loc în Liga Florilor, cu 31 de puncte.

SCM Râmnicu Vâlcea rămâne pe locul 4, cu 19 puncte.

MAE a aprobat repatrierea voluntară a personalului neesențial și a familiilor din Israel

MAE a precizat, vineri, că va continua să urmărească evoluția situației de securitate și este pregătit să acorde protecție consulară cetățenilor români aflați în zonă.

Măsura vine pe fondul unor decizii similare la nivel internațional.

Statele Unite au permis personalului guvernamental neesențial și membrilor familiilor acestora să părăsească Israelul, iar Marea Britanie și-a retras temporar tot personalul diplomatic din Iran.

De asemenea, China a sfătuit cetățenii săi să evacueze Iranul „cât mai curând posibil”.

Tensiunile regionale au determinat o mobilizare militară semnificativă. SUA a trimis două grupuri de portavioane, Gerald R. Ford și Abraham Lincoln, pre regiune, marcând cea mai mare concentrare de forțe americane în zonă din 2003.

Portavionul Ford a părăsit baza NATO din Creta și se îndreaptă spre Israel și estul Mediteranei, iar Lincoln este deja operațional în Golful Persic.

Mai multe țări au început să retragă persoanele aflate în întreținerea personalului diplomatic și personalul neesențial din unele locații din Orientul Mijlociu sau să recomande cetățenilor să evite călătoriile în Iran, pe fondul tensiunilor crescânde dintre Washington și Teheran.

Suplimentele cu colagen „pot îmbunătăți sănătatea pielii”, dar nu sunt o soluție împotriva ridurilor

Analiza a constatat că suplimentele luate pe o perioadă lungă de timp pot îmbunătăți elasticitatea și hidratarea pielii și pot reduce simptomele artritei, cum ar fi articulațiile rigide și dureroase, arată SkyNews.

Cu toate acestea, ele nu au afectat în mod semnificativ rugozitatea pielii.

Analiza a arătat că produsele ar trebui să fie destinate persoanelor care doresc o îngrijire „holistică” a pielii.

De asemenea, s-a constatat că suplimentele reprezintă un tratament anti-îmbătrânire suplimentar „legitim” pentru femeile care au trecut prin menopauză sau pentru pacienții cu pielea afectată de radiațiile UV.

„Colagenul poate fi poziționat cel mai bine nu ca un „remediu rapid” antirid, ci ca un suport dermic fundamental pentru persoanele care doresc o îngrijire holistică a pielii”, au afirmat cercetătorii.

Prin urmare, suplimentele susțin un „model de întinerire a pielii din interior spre exterior”, a constatat studiul, acționând ca „agenți de regenerare profundă a țesuturilor” mai degrabă decât ca „ajutoare cosmetice superficiale”.

„Afirmații îndrăznețe”

Lee Smith, profesor de sănătate publică la ARU, a declarat: „Au fost făcute afirmații îndrăznețe în legătură cu suplimentarea cu colagen, adesea de către cei care comercializează produsul. De exemplu, producătorii au făcut promisiuni că suplimentarea cu colagen are ca rezultat un efect anti-îmbătrânire semnificativ, rapid și pentru întregul corp. Colagenul nu este un remediu universal, dar are beneficii credibile atunci când este utilizat în mod constant în timp, în special pentru piele și osteoartrită. Concluziile noastre arată beneficii clare în domenii cheie ale îmbătrânirii sănătoase, în timp ce disipă unele dintre miturile care înconjoară utilizarea sa”.

El a adăugat: „Dacă definim anti-îmbătrânirea ca un produs sau o tehnică concepută pentru a preveni apariția îmbătrânirii, atunci cred că concluziile noastre susțin această afirmație pentru anumiți parametri. De exemplu, îmbunătățirea tonusului și a hidratării pielii este asociată cu un aspect mai tânăr”.

Implicații financiare

Totuși, consumatorii ar trebui să fie conștienți de costuri, potrivit Shefalee Loth, nutriționist la grupul de consumatori Which.

Reacționând la studiu, ea a declarat: „Suplimentele de colagen sunt adesea comercializate cu afirmații îndrăznețe privind combaterea îmbătrânirii, dar dovezile științifice care le susțin sunt limitate. Merită să reținem că, în prezent, nu există nicio afirmație aprobată privind sănătatea pentru suplimentele de colagen în registrul afirmațiilor nutriționale și de sănătate. Costul consumului de colagen poate crește rapid. Majoritatea suplimentelor costă cel puțin 25 de lire sterline pe lună pentru utilizarea zilnică, iar studiile sugerează că acestea trebuie luate în mod constant pentru a obține cele mai bune rezultate. Consumatorii ar trebui să fie precauți în privința afirmațiilor mărcilor și să evalueze potențialele beneficii în raport cu costul înainte de a se angaja într-o utilizare pe termen lung”.

Autorii studiului au recunoscut că sunt necesare analize suplimentare privind factori precum doza de colagen și durata de administrare, precum și dacă compoziția corpului influențează eficacitatea acestuia.

Ouă prăjite fără mizerie și arsuri: secretul stă într-un ingredient pe care îl ai deja acasă

Uleiul fierbinte care stropește când prăjești ouă este una dintre cele mai frecvente probleme în bucătărie. Murdărește aragazul, pătează hainele și poate provoca arsuri. Există însă un truc simplu care rezolvă totul, potrivit elEconomista.es.

Soluția nu este să reduci temperatura sau să folosești mai puțin ulei. Secretul stă într-un ingredient pe care îl ai deja în bucătărie: făina.

Cum funcționează trucul cu făină

Încălzești uleiul în tigaie în mod normal, la temperatura obișnuită. Înainte să spargi oul, presari un vârf de cuțit de făină în tigaie. Nu mai mult, altfel gustul oului se poate altera.

Imediat după ce ai adăugat făina, introduci oul în tigaie. Vei observa că uleiul nu mai clocotește și nu mai stropește, indiferent cât de fierbinte este.

De ce trebuie să te grăbești

Este important să adaugi oul imediat după făină. Dacă aștepți prea mult, uleiul capătă gustul făinii. Pentru a fi mai rapid, sparge oul în prealabil într-un bol. Astfel, după ce presari făina, introduci oul direct din bol, fără să pierzi timp.

Oul se prăjește normal, cu același gust și aceeași consistență. Diferența este că tigaia și aragazul rămân curate, iar riscul de arsuri dispare aproape complet.

Chiar și cu acest truc, uleiul fierbinte rămâne periculos. Experții recomandă să nu lași tigaia nesupravegheată în timpul gătitului. Retrage tigaia de pe foc imediat ce oul este gata.

Alternative pentru cei care vor să evite uleiul

Dacă vrei să renunți complet la uleiul abundent, există și alte opțiuni. Poți pregăti ouăle la grătar sau cu o cantitate mică de apă în tigaie. Rezultatul este diferit ca gust, dar mult mai puțin periculos.

Trucul cu făina rămâne însă cea mai simplă soluție pentru cine vrea oul prăjit clasic, fără bătăi de cap, potrivit sursei citate.

Kriszta Incze aduce medalia de argint pentru România la turneul internațional de lupte de la Tirana

Kriszta Incze a cedat în finala categoriei 65 kg în fața vicecampioanei mondiale Alina Kasabieva. Sportiva rusă s-a impus cu scorul de 4-2.

Până în finală, Incze a trecut de următoarele sportive:

Sferturi: a învins pe Jennifer Page Rogers, cu 4-0 (victorie prin VPO1)

Semifinală: a trecut de Aizhan Suiduova, cu 10-0 (victorie prin VSU)

Podiumul a fost completat de americanca Emma Bruntil și de Gulnura Taștanbekova, din Kârgâzstan.

La aceeași competiție, românca Beatrice Ferent (55 kg) a obținut locul 5, după ce a pierdut finala pentru bronz.

Turneele de categoria Ranking Series reprezintă cele mai importante din circuitul forului mondial de lupte.

Paramount cumpără Warner Bros pentru 31 de dolari pe acțiune: Netflix s-a retras din cursă

Paramount a câștigat lupta pentru Warner Bros Discovery după ce Netflix s-a retras din cursă. Tranzacția a fost încheiată la 31 de dolari pe acțiune pentru întreaga companie, inclusiv CNN, potrivit ANSA.

Netflix a explicat decizia de a renunța printr-un mesaj direct. „Tranzacția nu mai este atractivă din punct de vedere financiar. Ar fi fost o afacere bună la prețul potrivit, nu la orice preț”, au declarat directorii executivi Ted Sarandos și Greg Peters.

CBS și CNN, rivali sub același acoperiș

Paramount deține deja CBS, un rival direct al CNN. Nimeni nu știe încă ce planuri are David Ellison pentru cele două rețele care vizează același public.

Fuziunea ridică întrebări serioase despre viitorul angajaților din cele două redacții. Paramount a identificat deja sinergii în valoare de 6 miliarde de dolari, ceea ce stârnește temeri privind reduceri masive de locuri de muncă.

Umbra lui Trump asupra fuziunii

Mai îngrijorătoare decât fuziunea în sine este posibila influență a lui Donald Trump asupra noului imperiu media. Larry Ellison, tatăl lui David, este prieten cu președintele și a cumpărat recent o proprietate în Florida pentru a fi mai aproape de el.

Trump, critic vocal al presei, pe care a numit-o „dușmanul poporului”, ar putea folosi această prietenie pentru a influența acoperirea mediatică. În schimb, spun criticii, ar putea aproba fuziunea în instanță antitrust.

Odată cu achiziția Warner, familia Ellison controlează acum Hollywood, știri, streaming, social media și tehnologie. Paramount+ și HBO Max, CNN și CBS, Oracle și TikTok se află sub același acoperiș.

Este un imperiu comparabil cu cel al lui Rupert Murdoch la apogeu, când includea și Sky în Europa. Murdoch și-a redus dimensiunile între timp, dar rămâne cea mai influentă voce pentru publicul conservator american prin rețeaua Fox.

Reacția autorităților

Procurorul general al Californiei, Rob Bonta, a avertizat că fuziunea nu este o afacere încheiată. „Nu este o afacere încheiată”, a declarat el, promițând o analiză riguroasă a implicațiilor pentru economia statului California.