Slovacia, înaintea summitului NATO: Vom susține concluziile evenimentului, dar nu vom contribui financiar suplimentar la asistența militară pentru Kiev

Peter Pellegrini, președintele Slovaciei, a anunțat luni, înainte de summitul NATO, că țara sa va susține concluziile evenimentului, însă nu va contribui financiar suplimentar la asistența militară destinată Ucrainei.

Anunțul a fost făcut într-o postare pe X, după un dejun de lucru al acestuia cu premierul slovac Robert Fico și cu ministrul de externe Juraj Blanár.

„După întâlnirea cu prim-ministrul Robert Fico și cu ministrul de externe Juraj Blanár, înaintea summitului NATO, pot confirma că Slovacia are o poziție unitară. Vom susține concluziile summitului, în timp ce orice contribuții financiare pentru ajutorul militar acordat Ucrainei rămân voluntare pentru fiecare aliat în parte. Slovacia nu va oferi contribuții financiare suplimentare sau împrumuturi pentru asistență militară, dar vom continua ajutorul umanitar, sprijinul pentru infrastructura energetică a Ucrainei și alte forme de asistență neletală”, a scris Pellegrini pe X.

Potrivit agenției TASR, președintele slovac a subliniat că Bratislava o să continue să ajute Kievul în domeniul umanitar, prin sprijinirea infrastructurii energetice și furnizarea de sisteme neletale

„Negocierile comune între guvernele Republicii Slovace și Ucrainei vor continua, următoarea rundă fiind planificată după lunile de vară, la Lviv”, a concluzionat el.

Summit cu miză mare la Ankara

Summitul NATO din acest an se desfășoară în perioada 7-8 iulie, la Ankara, în Turcia. Summitul va reuni liderii celor 32 de state membre ale Alianței, între participanți aflându-se și Donald Trump, președintele SUA.

Reuniunea din capitala Turciei va fi dedicată transformării angajamentelor asumate de aliați în investiții și capabilități militare concrete.

Amenințările liderului de la Casa Albă de a reduce rolul Statelor Unite în NATO – sau de a se retrage complet din acesta – i-au determinat pe alți membri să exploreze potențiale noi aranjamente de securitate. Trump i-a acuzat, de asemenea, pe aliații NATO de lipsă de loialitate pentru că nu au susținut războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului, căruia mulți dintre acești parteneri i-au opus.

Scandalul ia amploare: Apelul Belgiei a fost respins la puțin timp după ce Trump a recunoscut că a intervenit la FIFA

FIFA a respins apelul Belgiei de a anula decizia privind cartonașul roșu al atacantului american Folarin Balogun, anunță CNN. Ca urmare, jucătorul va fi disponibil să joace în meciul de la Cupa Mondială de fotbal. Partida SUA-Belgia din optimile competiției va începe miercuri, la ora 3.00 (ora României).

Președintele american Donald Trump a declarat că nu știa că un cartonaș roșu înseamnă descalificarea pentru următorul meci. De aceea, el a cerut FIFA să anuleze decizia privind suspendarea vedetei SUA. Conform The Guardian, Trump l-a sunat de trei ori pe președintele FIFA, Gianni Infantino. Ulterior, comitetul disciplinar i-a permis lui Balogun să joace în următorul meci, acordându-i o perioadă de probă de un an.

„Balogun este cel mai bun jucător al nostru. A primit un cartonaș roșu. Nu știam ce înseamnă asta, dar apoi am auzit că înseamnă că nu poate juca în următorul meci. Este foarte nedrept. Cum îl poți penaliza pentru un meci care nu a avut loc încă? Am cerut o revizuire, deoarece nu cred că a fost o lovitură. Nu a fost un tip care și-a lovit adversarul în față. Nici măcar nu a fost fault, s-au lovit unul de celălalt”, a declarat Donald Trump.

Scandalul cartonașului roșu. Cum se apără șeful FIFA

Președintele FIFA, Gianni Infantino, a respins acuzațiile care i se aduc. Potrivit Clas Report, el a declarat că i-a spus lui Trump că organele judiciare independente ale FIFA vor decide cazul cartonașului roșu al atacantului american Folarin Balogun și nu o intervenție politică.

„Exista un proces legal în curs, care implica organele judiciare independente ale FIFA. Așa funcționează sistemul FIFA și este un principiu pe care îl voi susține întotdeauna”, a spus Gianni Infantino.

Scandalul a ajuns în Europa

Decizia FIFA a stârnit un imens scandal. Belgia, care va întâlni SUA, a anunțat că analizează toate variantele pentru a ataca decizia. Cazul a căpătat și o dimensiune diplomatică. Federația Belgiană de Fotbal, care s-a declarat „stupefiată” de decizia FIFA, a primit duminică seară sprijin din partea mai multor politicieni belgieni, care au calificat hotărârea drept o „rușine” și o amenințare la adresa principiilor fundamentale ale fair-play-ului.

În discuție au intervenit UEFA și UE. UEFA a spus  că suspendarea automată după un cartonaș roșu nu poate fi anulată în timpul unui turneu și consideră că decizia creează un precedent fără precedent în fotbalul internațional. „Integritatea Cupei Mondiale este în pericol”, a transmis UEFA.

Și Comisia Europeană a cerut, luni, „fair-play și o competiție transparentă” în sport, în urma scandalului.

Scandalul a ajuns și subiect de glume

Scandalul a devenit și subiect de glume. Pe rețelele de socializare circulă mai multe filme realizate cu inteligența artificială în care apare Trump pe stadionul de fotbal, alături de jucătorul pedepsit și de arbitru.

Europarlamentar PNL, ironii la adresa PSD: Luați o lecție de drept constituțional. Cu lămâie! Bolojan poate rămâne la Palatul Victoria până în 2028

Europarlamentarul PNL Daniel Buda îi ironizează pe social-democrați, afirmând într-o postare pe Facebook că, din punct de vedere constituțional, Guvernul condus de Ilie Bolojan poate continua să exercite atribuțiile prevăzute de lege până la depunerea jurământului de către un nou Executiv, chiar dacă mandatul său a încetat în urma unei moțiuni de cenzură.

În mesajul său, europarlamentarul PNL aduce în discuție afirmațiile făcute de un fost judecător al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, despre efectele constituționale ale căderii Guvernului.

„Pentru Sorin Grindeanu și cei din jurul lui: luați o lecție de drept constituțional de la domnul Augustin Zegrean! Cu lămâie… “Ilie Bolojan poate să rămână la Palatul Victoria până în 2028. Augustin Zegrean: ‘Poate sta și 100 de ani la guvern’. PSD a vrut să-l dea jos pe Bolojan. L-a dat jos. Atât de bine l-a dat jos încât Bolojan poate rămâne premier până în 2028. (…) Și mai bun este temeiul constituțional: Guvernul al cărui mandat a încetat face „numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice” până depune jurământul noul guvern”, a scris Daniel Buda pe Facebook.

Daniel Buda: Guvernul rămâne până vine alt guvern

Europarlamentarul subliniază faptul că pentru formarea unui nou Executiv, este nevoie de o majoritate care să-l susțină.

„PSD și AUR l-au demis pe Bolojan, apoi s-au uitat la Constituție și au descoperit că demiterea nu e teleportare. Nu dispare omul ca într-un truc ieftin de bâlci. Guvernul rămâne până vine alt guvern. Iar alt guvern trebuie votat. Iar pentru vot trebuie majoritate. Iar pentru majoritate trebuie să nu fii PSD care blochează, se răzgândește, negociază, amenință, cere, refuză, apoi apare la televizor spunând că țara are nevoie de stabilitate. (…) Ai dat jos guvernul? Felicitări. Acum găsește altul. Nu poți? Atunci stă cel demis. (…) PSD a vrut să-i închidă ușa lui Bolojan. Constituția le-a spus: ușa e acolo, dar cheia e la majoritate. Iar majoritatea nu se face din moft, din orgoliu și din frica de reforme. Se face din voturi, responsabilitate și asumare”, a continuat Daniel Buda.

Acesta a mai precizat că posibilitatea ca actualul executiv să rămână în funcție până la desemnarea și învestirea unui nou cabinet reprezintă o consecință a mecanismelor constituționale și a lipsei unei majorități parlamentare alternative.

„Așa că da, Bolojan poate rămâne la Palatul Victoria până în 2028. Poate nu se va întâmpla. Politic, se mai pot schimba lucruri. Dar faptul că există această posibilitate este deja o ironie perfectă: PSD a aruncat cu moțiunea ca să oprească reforma și s-a trezit că a produs cel mai lung interimat din istoria fricii de reformă”, a conchis europarlamentarul PNL.

Criză politică de două luni

În data de 5 mai, Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis în urma unei moțiuni de cenzură, un demers comun PSD-AUR.

De la momentul respectiv și până în prezent, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac candidat la funcția de premier pe 4 iunie. Cu toate acestea, Tomac și-a depus mandatul zece zile mai târziu, fără să ajungă cu o listă de miniștri în Parlament.

Adrian Veștea a fost desemnat pe 14 iunie, însă Cabinetul propus de acesta a obținut, pe 22 iunie, numai 189 de voturi „pentru” și 23 „împotrivă”, față de cele 233 necesare pentru învestire.

După respingerea Guvernului Veștea, șeful statului a reluat consultările, însă nu a făcut încă o a treia desemnare, cerându-le partidelor parlamentare să ajungă la un acord pentru a asigura o majoritate parlamentară.

Filmul de groază „Obsesia” depășește 400 de milioane de dolari la box office și devine fenomenul anului 2026

Potrivit publicației Variety, pelicula a devenit unul dintre cele mai profitabile filme ale anului 2026 și un adevărat fenomen post-pandemie.

După aproximativ două luni de la lansarea în cinematografe, filmul de groază Obsesia a generat încasări totale de 403 milioane de dolari, dintre care 245 de milioane în America de Nord și 157 de milioane pe piețele internaționale. Performanța este cu atât mai remarcabilă cu cât majoritatea producțiilor își pierd avântul comercial după primele opt weekenduri de la premieră.

În minivacanța de 4 iulie, filmul de groază Obsesia a continuat să atragă publicul nord-american, obținând 5,3 milioane de dolari doar pe piața internă. În restul lumii, producția a mai adăugat alte 12 milioane de dolari la totalul global.

Filmul de groază Obsesia, aproape de un record istoric în America de Nord

Conform analizei realizate de Variety, filmul de groază Obsesia se apropie de pragul simbolic de 250 de milioane de dolari în America de Nord, un nivel rar atins în perioada de după pandemie, când streamingul a devenit principala opțiune pentru mulți spectatori.

Datele furnizate de Box Office Mojo arată că „Obsesia” ocupă în prezent locul 7 în clasamentul filmelor cu cele mai mari încasări din 2026. Prin comparație, blockbusterul Star Wars: The Mandalorian and Grogu, realizat cu un buget estimat la 165 de milioane de dolari, se află abia pe poziția a 9-a, cu încasări de 329 de milioane de dolari.

În România, filmul de groază Obsesia a avut premiera pe 26 iunie, la câteva săptămâni după lansarea din Statele Unite.

Noul val de regizori proveniți din YouTube

Lungmetrajul marchează debutul regizoral în cinematografe al lui Curry Barker, cunoscut pentru canalul de YouTube „that’s a bad idea”.

În rolurile principale apar Michael Johnston, care îl interpretează pe Bear, și Inde Navarrette, în rolul lui Nikki.

Succesul filmului de groază Obsesia se înscrie într-o tendință mai largă, în care creatorii de conținut online reușesc să aducă publicul din fața ecranelor mici în sălile de cinema. Exemple recente includ Iron Lung, realizat de Mark Fischbach (Markiplier), sau Backrooms: Fără ieșire, semnat de Kane Parsons în colaborare cu A24.

Rețeaua electrică a unei țări s-a prăbușit. Toți locuitorii au rămas fără energie electrică

Rețeaua electrică națională a Cubei s-a prăbușit luni la prânz, a anunțat operatorul rețelei, potrivit Reuters. Aproximativ 10 milioane de oameni de pe insula din Caraibe au rămas fără energie electrică. Operatorul rețelei a declarat că investighează cauza penei de curent la nivel național.

Cuba se confruntă de luni de zile cu pene de curent. Uneori, acestea țin ore, dar în ultima perioadă penele s-au întins pe zile întregi.

Criza este provocată de rețeaua foarte veche și de blocadă impusă de SUA, care a întrerupt aprovizionarea cu combustibil a insulei. Înainte de pana de luni, aproape două treimi din locuitori nu aveau energie electrică.

Administrația Trump a izolat Cuba

Administrația Trump a intensificat presiunea asupra Cubei după operațiunea militară din 3 ianuarie de capturare a președintelui venezuelean Nicolás Maduro, un aliat al guvernului cubanez.

Americanii au întrerupt efectiv aprovizionarea Havanei cu petrol venezuelean, au numit guvernul cubanez „o amenințare neobișnuită și extraordinară” și s-au angajat să impună tarife oricărei țări care furnizează petrol Cubei.

Ulterior, SUA și Cuba au început să negocieze. Administrația Trump a comunicat Cubei că pentru a asigura progresul negocierilor este nevoie de demisia președintelui Miguel Díaz-Canel. De asemenea, americanii au lăsat să se înțeleagă că ar putea lansa o operațiune militară asupra Cubei.

17 polițiști români, decorați de Franța, în operațiunea „Musca”. Capturarea lui Mohamed Amra

Mohamed Amra, supranumit „Musca”, este un cunoscut infractor și traficant de droguri francez, devenit celebru la nivel internațional după o evadare sângeroasă în Franța și capturarea sa ulterioară în România.

Amra (născut pe 10 martie 1994) este suspectat de autorități că este un lider important al unei rețele de narcotrafic cu legături strânse în crima organizată din Marsilia. Acesta a fost pus sub acuzare pentru multiple infracțiuni, inclusiv răpire urmată de deces.


Evadarea

Pe 14 mai 2024, în timp ce era transferat de la o închisoare din Evreux către o secție de judecată din Rouen, duba penitenciarului a fost atacată la o stație de taxare din Incarville de complici înarmați cu arme automate.

În urma asaltului spectaculos, doi agenți penitenciari francezi au fost uciși, iar alți trei au fost răniți grav. Amra a reușit să fugă, devenind unul dintre cei mai căutați oameni din Europa.


Arestarea și tentativa de mită

După nouă luni de investigații internaționale, Amra a fost localizat și arestat în februarie 2025 la București. Polițiștii români l-au găsit în mai puțin de 24 de ore de la primirea pistelor sigure. 

În momentul reținerii, acesta a încercat să ofere o mită uriașă de 2 milioane de euro polițiștilor români pentru a-l lăsa să plece, fapt ce a declanșat o anchetă suplimentară de corupție.  Fugarul a fost extrădat ulterior în Franța pentru a-și ispăși pedepsele și a fi judecat pentru atacul sângeros.


Decorarea

Momentul decorării. Imagine MAI

Șaisprezece polițiști români care au participat la capturarea narcotraficantului francez Mohamed Amra, unul dintre cei mai căutați fugari din Europa, au fost decorați astăzi de autoritățile franceze în cadrul unei ceremonii organizate de Ambasada Franței la București.

Prezent la ceremonie, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a subliniat că aceste distincții recompensează nu doar meritele individuale ale polițiștilor români, ci confirmă soliditatea cooperării dintre România și Franța în domeniul securității și al combaterii criminalității organizate.

„Recompensarea polițiștilor români de către statul francez este o recunoaștere a profesionalismului, curajului și eficienței de care au dat dovadă în această operațiune. Este, totodată, o confirmare a faptului că Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale – Poliția Română și Jandarmeria Română – este un partener de încredere în combaterea criminalității organizate la nivel european”, a declarat ministrul.

În discursul său, Predoiu a evidențiat că Medalia de Onoare a Poliției Naționale Franceze simbolizează nu doar recunoașterea unei misiuni îndeplinite exemplar, ci și valorile care definesc profesia de polițist – responsabilitatea, curajul și angajamentul față de lege.

Ministrul a descris relația dintre România și Franța drept „un parteneriat exemplar”, construit pe încredere reciprocă și cooperare operațională eficientă, arătând că succesul operațiunii împotriva lui Mohamed Amra demonstrează cât de importantă este colaborarea dintre autoritățile europene în combaterea criminalității transfrontaliere.

Adresându-se polițiștilor decorați, Predoiu le-a transmis că distincțiile primite reprezintă atât o recunoaștere a rezultatelor obținute, cât și o responsabilitate pentru viitor.

„Medalia pe care o primiți astăzi este o distincție individuală, dar ea vorbește despre onoarea unei întregi instituții. Dacă aceasta este prima recunoaștere importantă a activității dumneavoastră, primiți-o ca pe un semn că sunteți pe drumul cel bun, dar și ca pe o obligație de a continua cu aceeași integritate, aceeași rigoare și același curaj. Dacă nu este prima distincție din cariera dumneavoastră, atunci ea confirmă că ați devenit un reper profesional și moral pentru colegii mai tineri”, a afirmat ministrul.


Capturarea lui Mohamed Amra – „o adevărată provocare”

Cătălin Predoiu a arătat că operațiunea de capturare a lui Mohamed Amra a reprezentat „o adevărată provocare pentru cooperarea polițienească europeană”, fiind posibilă datorită coordonării exemplare dintre autoritățile române și franceze și schimbului eficient de informații.

„Acest rezultat confirmă faptul că România este un partener de încredere în arhitectura europeană de securitate și că aduce o contribuție reală cooperării polițienești din spațiul Schengen, printr-un schimb de informații mai relevant și printr-o cooperare mai rapidă și mai eficientă”, a subliniat ministrul.

Totodată, acesta a evidențiat că, în actualul context de securitate, amenințările generate de criminalitatea organizată depășesc granițele naționale și pot fi combătute doar printr-o acțiune comună a statelor europene.

La rândul său, ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, a apreciat contribuția decisivă a autorităților române la capturarea lui Mohamed Amra și a evidențiat nivelul excelent al cooperării dintre instituțiile de aplicare a legii din cele două țări.

Mohamed Amra, supranumit „Musca”, a fost localizat și arestat în România la nouă luni după evadarea sa spectaculoasă din Franța.

Acesta era urmărit în baza a trei mandate europene de arestare pentru evadare, omor, trafic de droguri și lipsire de libertate și este suspectat de legături cu grupări interlope din Marsilia, precum și de coordonarea unor asasinate din penitenciar.

Capturarea sa a fost salutată la cel mai înalt nivel la Paris. Premierul francez a declarat că, după nouă luni de urmărire, Amra a fost în sfârșit arestat, iar președintele Emmanuel Macron a calificat operațiunea drept „un succes formidabil”.

Ceremonia de decorare a polițiștilor români și distincțiile acordate de autoritățile franceze reprezintă una dintre cele mai importante recunoașteri internaționale primite în ultimii ani de structurile Ministerului Afacerilor Interne, confirmând atât profesionalismul acestora, cât și rolul esențial al cooperării dintre România și Franța în consolidarea securității europene.

Drone deasupra ambasadei Rusiei la Stockholm. Moscova convoacă ambasadorul Suediei

Într-un comunicat oficial, Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a precizat că i-a transmis șefului misiunii diplomatice suedeze că lipsa de reacție a autorităților de la Stockholm în fața incidentului este „inacceptabilă”.

Partea rusă a cerut Suediei să respecte strict obligațiile care îi revin în temeiul Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice și să adopte măsuri cuprinzătoare pentru prevenirea unor astfel de situații pe viitor, scrie Reuters.

„A fost formulată o cerere fermă ca partea suedeză să își îndeplinească obligațiile și să pună capăt acestor incidente”, se arată în declarația Ministerului rus de Externe.

Într-un răspuns transmis prin e-mail, Ministerul Afacerilor Externe al Suediei a calificat evenimentul drept un „incident cu drone”, nu un atac, și a subliniat că responsabilitatea principală pentru securitatea misiunilor diplomatice străine revine poliției suedeze.

„Conform Convenției de la Viena, autoritățile suedeze au obligația de a proteja misiunile diplomatice și personalul diplomatic”, a transmis partea suedeză.

Poliția suedeză nu a oferit imediat un punct de vedere, nefiind disponibilă pentru comentarii la solicitările agenției Reuters, formulate telefonic și prin e-mail.

Decizia a fost justificată de autoritățile de la Stockholm prin preocupări legate de securitate, apărute după ce președintele rus Vladimir Putin a ordonat, cu doi ani în urmă, trimiterea a zeci de mii de soldați ruși în Ucraina.

Germania își va majora cheltuielile pentru apărare cu o treime în 2027 și vrea atingerea țintei NATO cu șase ani mai devreme

Germania își va majora cheltuielile pentru apărare cu o treime anul viitor, proiectul de buget alocând 109,7 miliarde de euro armatei în 2027.

Potrivit documentului consultat de Euractiv, bugetul propus pentru cheltuielile destinate apărării ar duce la îndeplinirea obiectivului NATO, de a aloca 5% din PIB industriei apărării, cu șase ani mai devreme.

În aceste condiții, bugetul federal pentru anul 2027 va ajunge la 555,4 miliarde de euro, finanțat cu aproximativ 200 de miliarde de euro din împrumuturi, mai relevă sursa citată.

„Nu te poți apăra împotriva lui Putin limitându-te pur și simplu la un buget echilibrat”, a declarat duminică ministrul german al Finanțelor, Lars Klingbeil, pentru postul public de televiziune ARD.

Totodată, pe lângă cele 109,7 miliarde de euro din bugetul de bază, vor fi puse la dispoziție și ultimele 30 de miliarde de euro din fondul special destinat forțelor armate, mai notează Euractiv.

Cheltuielile destinate apărării au crescut cu 20% în 2025 la nivelul UE

Informația vine în contextul în care potrivit Agenției Europene de Apărare (EDA), cheltuielile de apărare la nivelul UE au crescut cu 20% în 2025 față de anul precedent, ajungând la 418 miliarde de euro.

Mai departe, proiectul de buget necesită aprobarea parlamentului și ar putea fi modificat de parlamentari înainte de votul final, care va avea loc mai târziu în acest an.

Obiectivul setat de Berlin vine înaintea summitului NATO de la Ankara, programat în perioada 7-8 iulie. În cadrul evenimentului, liderii aliaților vor analiza progresele înregistrate în ceea ce privește angajamentul asumat anul trecut de a cheltui 3,5% din PIB pentru apărare, plus încă 1,5% pentru infrastructura de securitate până în 2035.

Erdogan lansează „moneda NATO” de 5 lire, special pentru Summitul de la Ankara. 500.000 de monede, puse în circulație

Monedele speciale sunt concepute pentru a comemora găzduirea liderilor alianței de către Turcia, rămânând în același timp mijloc legal de plată pentru uzul zilnic, potrivit unui comunicat emis de agenția de stat Anadolu.

Monedele „comemorative” sunt bătute pe cea bimetalică de circulație existentă de 5 ₺. O față prezintă sigla NATO, locul de desfășurare a summitului și datele, împreună cu o grafică a Complexului Prezidențial. Cealaltă față păstrează designul standard utilizat pe monedele de 5 ₺ în circulație.

Monetăria a produs deja un lot inițial de 100.000 de monede și intenționează să bată încă 400.000 în timpul summitului, ajungând la o producție totală de 500.000, anunță presa turcă.

Lansarea își propune să păstreze memoria celui de-al 36-lea Summit al liderilor NATO, oferind totodată publicului o monedă specială de circulație, care poate fi utilizată în tranzacțiile zilnice.

Direcția Generală de Monetărie și Imprimare a Timbrelor a introdus pentru prima dată moneda bimetalică de 5 ₺ în 2023, emitând 21,78 milioane de monede în anul de debut. Distribuția a accelerat la 162,63 milioane de monede în 2024 și 172,79 milioane în 2025.

Monetăria a lansat deja 67,69 milioane de monede de 5 ₺ în primele șase luni ale anului 2026, alături de 90,44 milioane de monede de 1 ₺, ceea ce a dus la emisiunea totală de monede pentru toate denominațiile din acest an la 169,96 milioane.

Din 2009, Direcția Generală de Monetărie și Imprimare a Timbrelor a pus în circulație peste 13,03 miliarde de monede din toate denominațiile, inclusiv 424,9 milioane de monede de 5 ₺.


Al 36-lea Summit al Liderilor NATO

Cel de-al 36-lea Summit al Liderilor NATO debutează marți, 7 iulie 2026, la Ankara, transformând capitala Turciei într-un centru de securitate maximă. Agenda oficială combină discuții strategice la nivel înalt cu forumuri economice și măsuri de securitate fără precedent.

Luni, 6 iulie, a avut loc deschiderea oficială prin conferința de presă a Secretarului General al NATO, Mark Rutte.

Marți, 7 iulie: Va avea loc lansarea Forumului Industriei de Apărare NATO la ATO Congresium. Acesta reunește guverne și lideri din industrie pentru a stimula colaborarea transatlantică.

Mark Rutte, alături de vicepreședintele turc Cevdet Yılmaz și ministrul apărării Yaşar Güler, vor deschide lucrările oficiale.

Cina liderilor va avea loc marți seara. Evenimentul include dineul oficial de stat la care participă liderii celor 32 de state membre, inclusiv Donald Trump și oficiali ai UE.

Miercuri, 8 iulie: Sesiunile plenare ale Consiliului Atlanticului de Nord la Complexul Prezidențial Beştepe. Întâlniri bilaterale critice între gazda Recep Tayyip Erdoğan și oficialii europeni.


Teme de discuție și măsuri de securitate

Subiecte critice de discuție vor fi:
  • Sprijinul pentru Ucraina: Statele aliate urmează să formalizeze un ajutor militar substanțial de 70 de miliarde de euro pentru 2026.
  • Investiții în apărare: Evaluarea promisiunilor statelor membre privind alocarea bugetară din PIB și creșterea producției industriale.
  • Securitatea Flancului Estic: Reevaluarea apărării colective ca urmare a incidentelor recente cu drone de la granițele NATO. 
Măsuri severe de securitate în Ankara:
  • Efective masive: Peste 56.000 de polițiști și jandarmi au fost mobilizați pe străzi, în jurul hotelurilor și la punctele de acces. 
  • Restricții aeriene: Aeroportul Esenboğa aplică restricții temporare de trafic aerian. Sunt exceptate doar aeronavele oficiale ale delegațiilor de stat. 
  • Măsuri la sol: Adunările publice au fost interzise. Patrulele călare și filtrele de securitate au fost intensificate în zonele istorice și administrative.

Replica liberalilor după atacul lui Sorin Grindeanu la adresa lui Ilie Bolojan: Coaliția cu PSD este un capitol încheiat

Într-o postare publicată pe Facebook, Ionel Bogdan afirmă că relația dintre cele două partide nu mai poate continua în lipsa încrederii.

„PSD trebuie să învețe diferența dintre un partener loial și un vânător de zestre. Când încalci orice angajament, fie el față de parteneri, față de stat sau față de români, încrederea dispare. Iar fără încredere, nu poate exista o coaliție funcțională”, a transmis liderul PNL Maramureș.

El susține că decizia liberalilor este una fermă.

„Pentru PNL, coaliția cu PSD este un capitol încheiat. Voința exprimată de membrii și organizațiile partidului este clară: o direcție fără PSD. Indiferent de hotărârile instanțelor, această decizie rămâne neschimbată. România are nevoie de seriozitate, respectarea angajamentelor asumate și de parteneri politici în care poți avea încredere”, a mai scris Ionel Bogdan.

Grindeanu l-a atacat pe Ilie Bolojan

Reacția liberalilor vine după ce președintele PSD, Sorin Grindeanu, a lansat un nou atac la adresa lui Ilie Bolojan, pe care l-a acuzat că nu și-a înțeles rolul într-un guvern de coaliție.

„Nu și-a înțeles rolul. A fost un prim-ministru al unei coaliții în care aproape jumătate din acea coaliție o avea PSD-ul și unde a înțeles în acest an să nu țină cont de aproape nimic din ce vine dinspre PSD”, a declarat Grindeanu.

Liderul PSD a susținut că această atitudine a stat la baza deciziei partidului de a-i retrage sprijinul politic.

Comparația făcută de liderul PSD

În același context, Sorin Grindeanu a folosit o comparație ironică la adresa lui Ilie Bolojan.

„Ilie Bolojan, dacă îmi permiteți o comparație, e ca un negustor de praf. Atâta timp cât nu bate vântul, lucrurile sunt sub control. Când a bătut un pic vântul, dai faliment. Cam ăsta-i Ilie Bolojan…”, a afirmat președintele PSD.

Grindeanu a mai declarat că fostul premier se află încă în funcție doar cu sprijinul parlamentar al AUR și a acuzat partenerii de negocieri că și-au schimbat în repetate rânduri pozițiile în discuțiile privind formarea viitorului Guvern, în timp ce PSD și-ar fi menținut aceeași poziție pe tot parcursul negocierilor.