FC Argeș învinge Dinamo și obține ultimul bilet pentru play-off. FCSB, oficial în play-out

Unicul gol al partidei Dinamo – FC Argeș a fost marcat în minutul 75, de Ricardo Matos. Acesta a înscris cu un șut din voleu, de la aproximativ 11 metri, după o fază prelungită în careul dinamovist.

Reușita a consfințit prezența formației pregătite de Bogdan Andone în play-off.

Dinamo a controlat prima jumătate a meciului și a avut cele mai mari ocazii prin Karamoko. Dar, acesta a fost blocat de două ori de portarul Căbuz și a lovit bara în minutul 40.

În partea secundă însă, echipa antrenată de Zeljko Kopic a scăzut ritmul și a creat puține situații de poartă.

FC Argeș a profitat și a obținut a 15-a sa victorie din campionat.

Grație succesului, piteștenii ajung la cota de 49 de puncte, ocupând locul 6.

FCSB se află la șase puncte în urma echipei din Argeș și nu o mai poate depăși.

În situație de egalitate la puncte, se ia în calcul meciurile directe. FC Argeș a câștigat ambele partide disputate cu FCSB în actualul sezon.

Dinamo, în schimb, în urma înfrângerii, pierde contactul cu liderul, Universitatea Craiova, care se află acum la șapte puncte avans.

În plus, a coborât pe locul 3. Rapid, ocupanta poziției secunde la egalitate de puncte cu Dinamo, se poate distanța, având de jucat cu Unirea Slobozia, luni seară, în cadrul etapei a 29-a.

TAROM organizează curse speciale pentru repatrierea cetățenilor români din Orientul Mijlociu

După obținerea aprobărilor autorităților egiptene pentru cursele speciale Cairo – București, peste 360 de români vor putea ajunge pe Aeroportul Otopeni în dimineața zilei de luni, anunță compania duminică într-un comunicat.

Operațiunile se desfășoară în coordonare cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și alte autorități naționale, care mențin legătura permanentă cu reprezentanțele diplomatice ale României din regiune.

De asemenea, compania anunță că echipele TAROM rămân în contact cu grupurile de cetățeni români aflați în zonă.

Printre aceștia se numără pelerinii surprinși la Bethlehem la debutul conflictului, care se deplasează rutier către Cairo pentru a se îmbarca, potrivit companiei.

„Șase profesioniști formează echipajul primului zbor special TAROM din Cairo, susținuți de la sol de echipele comerciale, operaționale și tehnice ale companiei, mobilizate pentru realizarea în siguranță a acestei misiuni de repatriere”, precizează compania.

Arsenal învinge pe Chelsea, în derbiul din Premier League, și își consolidează poziția de lider

Toate cele trei goluri ale partidei de pe Emirates Stadium au fost marcate în urma fazelor fixe. Fundașul francez de la Arsenal, William ivaa, a deschis scorul în minutul 21, cu o lovitură de cap. Reușita a venit după un corner executat de Bukayo Saka și deviat de Gabriel Magalhães.

Chelsea a restabilit egalitatea în prelungirile primei părți a jocului (45+2). Fundașul ecuatorian Piero Hincapié a trimis mingea în propria poartă, în urma unui nou corner periculos al oaspeților.

Golul victoriei pentru Arsenal a fost marcat în minutul 66 de fundașul neerlandez Jurriën Timber. Acesta a înscris tot cu capul, după un corner executat de Declan Rice.

Portarul spaniol David Raya a avut mai multe intervenții decisive, păstrând avantajul gazdelor.

Chelsea a evoluat în inferioritate numerică din minutul 70, după eliminarea lui Pedro Neto.

Arsenal este neînvinsă în ultimele nouă confruntări de campionat cu Chelsea (șase victorii, trei egaluri).

Golul decisiv marcat din corner a fost al nouălea din acest sezon în Premier League prin care Arsenal a câștigat un meci. Reprezintă un record absolut într-o singură stagiune, depășind performanța reușită de Manchester United în 2012-2013.

„Tunarii” au înscris de 16 ori din corner în actualul sezon, egalând un recordul competiției.

În urma acestui succes, Arsenal își menține avansul de cinci puncte față de Manchester City, care are un meci mai puțin disputat, cu nouă etape înainte de finalul sezonului.

Petrolul și Csikszereda remizează la Ploiești, în etapa a 29-a din Superliga de fotbal

Petrolul Ploiești a deschis scorul, prin Rareș Pop, în minutul 51, cu un șut din afara careului.

Ospeții au egalat după doar 10 minute, dintr-un penalti, acordat după un fault comis de Rareș Pop asupra lui Trif.

Lovitura de penalitate a fost transformată de Paszka.

Meciul a fost dominat inițial de gazde, dar ambele echipe au avut dificultăți în a-și crea ocazii clare în prima parte a jocului.

După pauză, Csikszereda a crescut presiunea, iar portarul Petrolului, Bălbărău, a fost pus serios la încercare.

Ploieștenii au avut șansa victoriei în minutul 84, când șutul lui Rafinha a fost respins de Eduard Pap.

În urma rezultatului, cele două echipe rămân la egalitate de puncte în clasament: 29.

Petrolul se află înaintea echipei din Miercurea Ciuc, pe locul 12, grație unui golaveraj mai bun (-8, față de -29).

Partidă din LaLiga, întreruptă ca urmare a activării protocolului anti-rasism

Arbitrul a oprit imediat meciul și a comunicat incidentul delegatului de teren, punând în aplicare protocolul anti-rasism.

Rafa Mir a negat imediat gesticulând cu mâna, încercând să diminueze gravitatea incidentului.

Scorul era 2-1 pentru Espanyol, echipă aflată în luptă directă cu formația la care evoluează românul Ionuț Radu, Celta Vigo, pentru un loc în cupele europene.

Jocul a fost reluat câteva minute mai târziu, însă tensiunea a persistat pe teren și în tribune.

Arbitrul a consemnat incidentul în raportul oficial de meci, iar forurile fotbalistice vor analiza cazul pentru a stabili eventualele sancțiuni.

Partida s-a încheiat cu o remiză, după golul marcat din penalti în minutul 90, chiar de Rafa Mir.

Elche se luptă pentru evitarea retrogradării, fiind prima deasupra liniei locurilor care duc în liga secundă.

Incidentul apare la scurt timp după evenimentul din Liga Campionilor, din meciul Benfica – Real Madrid.

Virusul care imită banca ta și nu poate fi dezinstalat. Prima amenințare Android cu IA generativă

Malware-ul imită serviciile JPMorgan Chase pentru a inspira încredere victimelor. Este primul virus Android care folosește inteligență artificială în timp real, potrivit ESET, citat de Cybersecurity360.it.

Odată descărcat, virusul lansează automat o pagină web. Aceasta se prezintă fraudulos ca un serviciu al băncii JPMorgan Chase, sub numele „MorganArg”. Exploatează autoritatea mărcii bancare pentru a câștiga încrederea utilizatorului.

Dropperul solicită apoi victimei permisiunea de a instala aplicații din surse necunoscute. Odată acordată, instalează automat virusul, completând lanțul de infecție.

Ce poate face virusul pe telefonul tău

PromptSpy preia controlul complet al dispozitivului. Un modul VNC permite atacatorilor să vadă și să controleze ecranul de la distanță. Poate face capturi de ecran, înregistra videoclipuri și colecta date de pe ecranul de blocare, inclusiv coduri PIN și parole.

Comunicațiile cu serverul atacatorilor sunt criptate AES, îngreunând detectarea.

De ce nu îl poți dezinstala

Virusul suprapune elemente invizibile peste ecran. Orice tentativă de dezinstalare este blocată.

PromptSpy folosește modelul Gemini al Google pentru a interpreta interfața telefonului în timp real. Trimite modelului structura ecranului și primește instrucțiuni despre cum să acționeze. Se adaptează la orice dispozitiv, fără a necesita actualizări de cod.

„Utilizarea IA generative permite atacatorilor să se adapteze la orice dispozitiv, layout sau versiune de sistem de operare”, avertizează cercetătorul ESET Lukas Stefanko.

Dacă această abordare ar deveni larg răspândită, ne-am putea confrunta cu malware capabile să-și modifice comportamentul în timp real, adaptându-se la schimbările din mediul de operare.

PromptSpy nu este disponibil pe Google Play. Instalați aplicații doar din surse oficiale, transmit cei de la ESET.

Google Play Protect detectează versiunile cunoscute ale virusului și este activ implicit pe dispozitivele Android.

Manchester United urcă pe podium în Premier League, după șase victorii în șapte meciuri

Sub conducerea lui Michael Carrick, numit antrenor interimar pe 14 ianuarie, Manchester United a înregistrat șase victorii și un egal în ultimele șapte meciuri.

Partida a fost influențată în mod special de doi jucători: Maxence Lacroix pentru Crystal Palace și Bruno Fernandes pentru Manchester United.

Palace a dominat prima jumătate de oră. Lacroix a deschis scorul pentru oaspeți, în minutul 4, cu o lovitură de cap bine plasată, la un corner executat de Daichi Kamada.

Însă, Lacroix a fost eliminat după ce l-a faultat pe Matheus Cunha în careu (56’).

Imediat după eliminarea jucătorului de la Palace, Bruno Fernandes a transformat penaltiul acordat (1-1, 57’). Fernandes s-a remarcat și prin alte acțiuni ofensive.

Decisiv a fost golul lui Benjamin Sesko din minutul 65. Atacantul sloven a înscris cu o lovitură de cap puternică, după o centrare a lui Fernandes.

La momentul numirii lui Carrick pe banca lui United, echipa ocupa locul 7, la 11 puncte de locul 3.

Acum se află la 8 puncte de locul 2 (Manchester City) și la 10 puncte de prima poziție (Arsenal).

3 funcții ale Google Maps care te ajută să știi pe ce lume te afli. La propriu

Îți oferim trei ponturi ale Google Maps care să te ajute să ajungi din punctul A în punctul B ca un adevărat ce ești!

Nu uita că utilitatea aplicației nu se oprește în momentul în care începe călătoria și că poți începe s-o folosești îndă dinainte de a te urca în avion.

Specialiștii în tehnologie recomandă trei funcții esențiale care pot fi folosite chiar înainte de a ieși din casă.

Descărcarea hărților offline

Trăim, ce-i drept, într-o lume hiperconectată, dar asta nu poate să-ți dea siguranța că o să ai mereu semnal la mobil sau conexiune la Wi-Fi, mai ales în zone montane, în străinătate sau oriunde.

Google are o funcție – funcția „Hărți offline” – care permite descărcarea în prealabil a unei zone specifice direct pe telefon, astfel ca, dacă n-ai internet, măcar să ai acces la hartă.

Poți, deci, folosi funcția și fără internet – aplicația indicând direcțiile și virajele necesare. Singura limitare este lipsa informațiilor live despre trafic.

Pentru a activa opțiunea, în aplicația de Android sau iOS se accesează fotografia de profil din dreapta sus, apoi secțiunea „Hărți offline”, unde poate fi selectată zona dorită.

Utilizatorii pot ajusta perimetrul, pot vedea cât spațiu va ocupa fișierul și pot seta actualizarea automată a hărților descărcate.

Această funcție este utilă mai ales în vacanțe externe, unde costurile de roaming pot fi ridicate.

Planificarea unei călătorii pentru o dată viitoare

Mulți utilizatori verifică durata traseului chiar înainte de plecare.

Totuși, estimarea afișată reflectă condițiile de trafic din acel moment, care pot fi diferite de cele din ziua sau ora la care urmează efectiv deplasarea.

Google Maps oferă opțiunea de a seta o zi și o oră de plecare (sau de sosire), disponibilă pe Android, iOS și versiunea web. Astfel, aplicația afișează durata medie a călătoriei pentru intervalul respectiv, pe baza datelor istorice de trafic.

Deși nu poate anticipa accidente, închideri de drum sau devieri temporare, funcția ajută la evitarea orelor de vârf și la o mai bună organizare a timpului.

Este important ca, înainte de plecarea efectivă, ora să fie resetată la „acum”, pentru a reveni la informațiile de trafic în timp real.

Verificarea gradului de aglomerație

Pentru cei care merg la cumpărături, la restaurant sau într-o zonă turistică, aplicația poate indica nivelul de aglomerație înainte de sosire.

Pe hartă, anumite zone apar marcate drept „Zonă aglomerată” atunci când înregistrează un flux ridicat de vizitatori. Prin selectarea unei locații, utilizatorii pot vedea:

  • cât de aglomerat este locul în acel moment
  • orele cele mai aglomerate și cele mai liniștite
  • durata medie a vizitei
  • variația nivelului de ocupare pe parcursul săptămânii

Datele sunt generate anonim, pe baza informațiilor agregate de la dispozitivele mobile, și pot fi extrem de utile pentru alegerea momentului potrivit pentru o vizită.

Trump: Operațiunea SUA împotriva Iranului se desfășoară „mai rapid decât era programată”

Trump afirmă că operațiunile militare împotriva Iranului sunt „înaintea programului”.

El a făcut aceste declarații într-un interviu acordat duminică postului CNBC.

Conform The Atlantic, Trump a spus și că Iranul vrea să discute și a fost de acord să discute.

„Majoritatea acelor oameni au dispărut. Unii dintre oamenii cu care aveam de-a face au dispărut, pentru că a fost o mare… a fost o mare lovitură. Oamenii de acolo strigă pe străzi de fericire, dar, în același timp, cad o mulțime de bombe. Oamenii de acolo strigă pe străzi de fericire, dar, în același timp, cad o mulțime de bombe”, a spus Trump despre Iran, conform The Atlantic.

Pentru Fox News, Trump a declarat că 48 de lideri iranieni au fost eliminați în același moment.

Șeful UE: „Riscul unei escaladări viitoare este real”

„Riscul unei escaladări suplimentare este real. De aceea, este nevoie urgentă de o tranziție credibilă în Iran. Una care să restabilească stabilitatea și să pregătească terenul pentru o soluție durabilă”, a scris von der Leyen pe X.

Șefa UE a declarat că a discutat cu emirul Qatarului, șeicul Tamim bin Hamad Al Thani, precum și cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman al Arabiei Saudite.

„Am discutat despre consecințele atacurilor nesăbuite și nediscriminatorii ale Iranului asupra țării”, a declarat ea despre convorbirea sa cu emirul Qatarului.

„În contextul tulburărilor profunde din regiune, Qatarul poate conta pe o solidaritate europeană puternică.”