Topul celor mai îndatorate țări din lume. Ce loc ocupă România?

Nivelurile globale ale datoriei rămân ridicate în marile economii în 2025. Mai multe țări au acum o datorie totală care depășește 300% din PIB, potrivit VisualCapitalist.

Cele mai recente date provin de la Monitorul global al datoriei al Institutului de Finanțe Internaționale.

Clasamentul combină datoria populației, a companiilor și a guvernului. Datele reflectă situația din trimestrul al patrulea din 2025.

Hong Kong și Japonia conduc clasamentul

Hong Kong ocupă primul loc, cu o datorie totală de 380% din PIB. Doar datoria companiilor reprezintă 227% din PIB. Datoria guvernamentală este de 67%, iar cea a gospodăriilor ajunge la 86%.

Următoarea în clasament este Japonia cu o datorie totală de 372% din PIB. Datoria guvernamentală se apropie de 199% din PIB. Datoria companiilor este de 113%, iar cea a populației de 60%.

Singapore ocupă locul al treilea, cu 347% din PIB. Franța și Canada depășesc, de asemenea, pragul de 300%.

Statele Unite se află pe locul șapte, cu 264% din PIB. Datoria guvernamentală conduce, cu 123%, urmată de datoria corporativă, de 73%.

Economiile dezvoltate, sub presiune tot mai mare

Multe economii avansate au crescut împrumuturile după crize succesive. Măsurile de stimulare din timpul pandemiei și cheltuielile pentru apărare au majorat deficitele. Creșterea ratelor dobânzilor pune acum presiune pe gospodării și companii.

Perturbările din transportul maritim și riscurile geopolitice afectează piețele. Sustenabilitatea datoriei rămâne o preocupare majoră la nivel global.

Cum se poziționează țările europene în clasamentul global al datoriei

Franța este cea mai îndatorată economie europeană din top, ocupând locul 4 la nivel global, cu o datorie totală de 326% din PIB. Datoria companiilor este cea mai ridicată componentă, la 156%, urmată de datoria guvernamentală de 110% și cea a populației de 59%.

Italia se află pe locul 9, cu un nivel total al datoriei de 236% din PIB. În cazul său, datoria publică este dominantă, ajungând la 141%, în timp ce datoria companiilor este de 59%, iar cea a gospodăriilor de 36%.

Marea Britanie ocupă locul 13, cu o datorie totală de 214% din PIB. Datoria populației reprezintă 74% din PIB, datoria companiilor este de 59%, iar datoria guvernamentală ajunge la 81%.

Germania este pe locul 14, cu o datorie totală de 200% din PIB, unde datoria companiilor are cea mai mare pondere – 89%, urmată de datoria guvernamentală (63%) și de cea a populației (49%).

Ungaria se situează pe locul 21, cu o datorie totală de 161% din PIB. Structura este: 70% datorie corporativă, 73% datorie guvernamentală și 18% datorie a populației.

Cehia ocupă locul 30, cu o datorie totală de 129% din PIB, din care 32% reprezintă datoria populației, 51% datoria companiilor și 47% datoria guvernamentală.

Rusia se află pe locul 31, cu 127% din PIB, structura fiind formată din 21% datorie a populației, 79% datorie corporativă și 27% datorie guvernamentală.

În ansamblu, economiile vest-europene prezintă niveluri mai ridicate ale datoriei totale, în timp ce statele din Europa Centrală și de Est se situează în partea inferioară a clasamentului global.

Unde se situează România?

România se află pe poziția 36 în clasamentul global al datoriei. Potrivit datelor, datoria totală a României este de 102% din PIB. Datoria populației reprezintă 11% din PIB. Datoria companiilor este de 29%, iar cea guvernamentală ajunge la 61%.

Comparativ cu marile economii dezvoltate, nivelul datoriei României rămâne moderat. Valoarea totală este semnificativ sub cea a liderilor globali.

Restaurant amendat cu 40.000 de dolari după ce a servit insecticid în loc de suc de merișoare unor copii

Hannah Lemin, în vârstă de 12 ani, și sora ei Olivia, în vârstă de 11 ani, luau cina împreună cu părinții lor, Marcus și Michele, la restaurantul Miky’s Italian Fusion din suburbia Crawley a orașului Perth, în iunie 2024, scrie ABC.

În timpul mesei, fetele s-au plâns că sucul de merișoare avea un gust de „otravă”.

Ulterior s-a descoperit că un barman angajat al restaurantului le-a servit fetelor o soluție de citronella de culoare roz și ulei pentru lămpi.

Fetele au fost tratate la spital, iar incidentul a declanșat o anchetă a Departamentului Sănătății.

Marți, la Tribunalul Magistraturii din Perth, fostul proprietar al afacerii a fost găsit vinovat de vânzarea de alimente nesigure și de neîndeplinirea obligației de diligență, împreună cu două acuzații conexe.

Magistratul a declarat că Angiuli nu și-a îndeplinit obligația de diligență și că restaurantul nu părea să fie gestionat în mod adecvat sau să respecte o serie de norme, inclusiv asigurarea faptului că personalul deținea certificări de siguranță alimentară.

Avocatul propietarului a declarat că clientul său și-a pierdut afacerea și nu mai lucrează în domeniul ospitalității.

ABC a intervievat familia a doua zi după incident, iar părinții fetelor au descris groaza pe care au simțit-o când au realizat ce au băut fiicele lor.

„E otrăvit”

„Fiicele mele au început să bea, dar amândouă au scuipat sucul de afine și au spus: «E otrăvit»”, a declarat Michele Lemin.

„Le-am spus: «Nu fiți prostuțe», am luat paharul, am băut și eu, apoi l-am scuipat”.

Marcus Lemin a declarat că a alergat la tejghea după ce a mirosit lichidul și a cerut să vadă sticla din care provenea.

El a susținut că angajatul a refuzat inițial, spunându-i că era „doar suc de merișoare vechi”. „A scos sticla [din frigider] și a pus-o sub tejghea”, a spus tatăl.

Familia s-a grăbit la Spitalul de Copii din Perth și la Spitalul Sir Charles Gairdner după ce a primit sfaturi de la centrul de informare privind otrăvurile.

„Fiicele mele… aveau arsuri la stomac, le furnicau degetele și mâinile. Aveau dureri de cap… era îngrozitor”.

Copiii au fost ținuți sub observație la spital timp de câteva ore înainte de a fi externați.

După ședința de judecată, tatăl fetelor a declarat că nu are idee care ar fi pedeapsa potrivită, dar speră că amenda va transmite un mesaj industriei ospitalității.

O replică impresionantă a „Atacului de la Smârdan” a lui Nicolae Grigorescu va fi licitată la casa Artmark

O apariție spectaculoasă pe piața de artă din România readuce în prim-plan una dintre imaginile-fanion ale istoriei naționale: „Atacul de la Smârdan” al lui Nicolae Grigorescu.

O variantă de mai mici dimensiuni a celebrei compoziții, realizată în 1903 de pictorul româno-francez Emilian Lăzărescu, va fi oferită în licitație de Casa A10 by Artmark.

Lucrarea reprezintă o replică a capodoperei considerate una dintre cele mai valoroase opere de artă românească aflate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, se arată într-un comunicat ArtMark.

Replica a fost realizată la doar 18 ani după realizarea originalului

Pictura lui Lăzărescu a fost realizată la doar 18 ani după finalizarea monumentalei versiuni semnate de Grigorescu, în 1885, la rândul ei inspirată direct din experiența artistului pe frontul Războiului de Independență din 1877–1878.

Momentul are o semnificație culturală aparte: readuce în atenția publicului nu doar forța iconică a compoziției lui Grigorescu, ci și importanța procesului de restaurare prin care va trece lucrarea de mari dimensiuni din colecția Muzeului Național de Istorie.

„Una dintre cele mai importante opere din patrimoniul cultural”

„Este, fără discuție, una dintre cele mai importante opere aflate în patrimoniul instituției noastre și sigur una din cele mai importante piese din patrimoniul cultural național.

După deschiderea muzeului, în 1972, a făcut parte din expoziția permanentă până în 2002.

L-am expus în anul 2023, pentru a putea fi admirat de public înainte de a intra în restaurare și este foarte important ca acest proces să aibă loc, pentru ca pictura să-și recapete strălucirea de altădată și pentru a putea fi prezentată, din nou, în cadrul expozițiilor noastre”, arată Cornel Constantin Ilie, managerul interimar al Muzeului Național de Istorie a României.

Restauratori de excepție

Acesta și-a exprimat încrederea în echipa de restauratori, Sorina Gheorghiță și lector univ. Romeo Gheorghiță, subliniind că măiestria lor poate fi deja observată în cadrul unei expoziții dedicate restaurării picturilor din patrimoniul muzeului, unde este prezentată și o altă lucrare de Grigorescu, „Dorobanțul”.

Nicolae Grigorescu a construit celebra compoziție pornind de la experiența directă a frontului, fiind unul dintre pictorii oficiali ai campaniei românești din Bulgaria.

Numeroasele crochiuri și schițe realizate pe teren au stat la baza marilor sale compoziții istorice. Tocmai această autenticitate, dublată de forța plastică a scenei, face din „Atacul de la Smârdan” una dintre capodoperele artei românești și, probabil, cea mai importantă operă de artă cu temă istorică aflată încă pe teritoriul României.

„Să transpui o operă de la scară mare la scară mică nu e ușor”

În acest context, replica realizată de Emilian Lăzărescu capătă o valoare aparte, depășind simpla dimensiune de piață.

„Nu este de mirare că Emilian Lăzărescu a dorit să se raporteze la opera lui Nicolae Grigorescu.

A fost atras de această lucrare și a reprodus-o aproape identic, ceea ce este mare lucru, pentru că e foarte greu să transpui în opera ta, la o scară mai mică, opera identică a celui pe care, poate, l-ai considerat a fi un maestru al tău.

Evident că lucrarea l-a provocat. Și opera sa este, de asemenea, remarcabilă”, a mai spus directorul muzeului.

De admirat la Palatul Cesianu

Pictura semnată de Lăzărescu poate fi admirată în cadrul expoziției dedicate Licitației de Primăvară, la Palatul Cesianu-Racoviță, zilnic, de luni până duminică, între orele 10:00 și 20:00, cu intrare liberă.

Astfel, „Atacul de la Smârdan” trăiește, simbolic, un nou moment de vizibilitate: în timp ce capodopera lui Grigorescu așteaptă să revină restaurată în fața publicului, ecoul său artistic continuă să emoționeze și să circule prin istorie, prin ateliere și prin sălile de licitație.

Țigările electronice sau cele cu tutun încălzit sunt la fel de toxice precum țigările clasice

Faptul că țigările electronice sau produsele pe bază de tutun încălzit ar fi mai sănătoase este un „mit”, potrivit INSP. Reprezentanții precizează că nu există dovezi științifice care să susțină afirmațiile prezente în spațiul public.

INSP precizează că și produsele pe bază de tutun încălzit (HTP) conțin fum. Potrivit specialiștilor, aerosolii din aceste produse se încadrează în definiția fumului, iar orice fum emis de acest tip de produse, este „fără echivoc”, fum de tutun.

Produsele pe bază de tutun încălzit, la fel de toxice precum țigările clasice

Specialiștii atrag atenția că produsele din tutun încălzit sunt la fel de toxice precum țigările clasice, având, în unele cazuri, concentrații mai mari ale unor substanțe toxice.

„Emisiile provenite de la tutunul încălzit, conțin concentrații ridicate de particule, gudron, acetaldehidă (un potențial cancerigen), acrilamidă (un potențial cancerigen) și formaldehidă (un potențial cancerigen). 

Deși unele dintre produsele din tutun încălzit pot emite concentrații mai reduse de produși de ardere comparativ cu țigările convenționale, pentru alte douăzeci și două de substanțe nocive sau potențial dăunătoare au fost cu >200% mai mari și șapte au fost >1000% mai mari decât în fumul de țigară de referință”, afirmă reprezentanții INSP.

INSP a atras atenția că și produsele din tutun pentru uz oral, nazal, precum și cele din tutun încălzit sunt cancerigene pentru oameni.

Potrivit unei evaluări independente, peste 20 de substanțe chimice au cantități semnificativ mai concentrate decât în fumul de țigară de referință.

Nu există suficiente date care să confirme că țigările electronice ar fi mai sănătoase

În consecință Organizația Mondială a Sănătății precizează că nu există suficiente date epidemiologice independente pe termen lung care să confirme reducerea morbidității sau mortalității asociate utilizării exclusive de produse din tutun încălzit.

În ceea ce privește mitul legat de faptul că produsele din tutun încălzit îi ajută pe dependenții de tutun să se lase de țigări, INSP afirmă că și acesta este un mit. Produsele HTP, la rândul lor, creează creează dependență și sunt cancerigene. Ba mai mult, ele pot reprezenta „o poartă de acces la dependența de fumat, în special pentru tineri.

„Există dovezi solide că nicotina din lichidele pentru fumat este implicată în dezvoltarea dependenței și că aromele au o contribuție relevantă la atractivitatea utilizării țigărilor electronice și a inițierii”, afirmă INSP.

Produsele pe bază de tutun încălzit afectează plămânii

Potrivit INSP, afirmația că studiile sugerează că poate exista o corelație între utilizarea produselor pe bază de tutun încălzit și apariția bolilor respiratorii. Acestea au un impact negativ asupra funcționării plămânilor, ducând la apariția Pneumoniei Eozinofilice Acute (AEP), rinitei alergice și astmului.

„Au fost observate creșterea nivelului de stres oxidativ, disfuncția mitocondrială și creșterea infecțiilor la nivelul căilor respiratorii (…)”, precizează INSP.

Rusia afirmă că nu există dovezi privind dezvoltarea armelor nucleare de către Iran

„Încă nu vedem nicio dovadă că Iranul dezvoltă arme nucleare, ceea ce a fost principala, dacă nu singura, justificare a războiului”, a declarat Lavrov în marja unei întâlniri cu omologul său din Brunei, potrivit Reuters

Șeful diplomației de la Moscova a reiterat apelul pentru oprirea voințelor și protejarea civililor. „Ca prim pas necondiționat, trebuie să facem tot posibilul pentru a opri orice acțiuni care au ca rezultat victime civile”, susține Lavrov. 

Declarația oficialului rus vine după ce peste 160 de persoane și-au pierdut viața după ce o școală din sudul Iranului a fost bombardată. 

Începând de sâmbătă, Israel și Statele Unite ale Americii au început să atace Iranul cu scopul de a opri programele nucleare și de rachete balistice ale Teheranului.

Trump îl compară pe Zelenski cu un organizator de circ. „Cel mai mare spectacol de pe Pământ”

„Stocurile de muniții ale Statelor Unite, la nivel mediu și mediu-superior, nu au fost niciodată mai mari sau mai bune – După cum mi s-a spus astăzi, avem o rezervă practic nelimitată de astfel de arme.

Războaiele pot fi purtate „la nesfârșit” și cu mare succes, folosind doar aceste provizii (care sunt mai bune decât cele mai bune arme ale altor țări!). La nivel superior, avem o rezervă bună, dar nu suntem unde ne-am dori să fim.

Mult mai mult armament de înaltă calitate este depozitat pentru noi în țările îndepărtate.

Somnorosul Joe Biden și-a petrecut tot timpul și banii țării noastre DĂRUIND totul lui PT Barnum (Zelenski!) din Ucraina – în valoare de sute de miliarde de dolari – Și, deși a donat atât de mult din armamentul super-de înaltă calitate (GRATUIT!), nu s-a obosit să-l înlocuiască.

Din fericire, am reconstruit armata în primul meu mandat și continui să o fac. Statele Unite sunt dotate și gata să CÂȘTIGE, LA MAXIMUM!!! Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei probleme.

Președintele DONALD J. TRUMP”, a scris Donald Trump, în postare, aseară.

Circul lui PT Barnum, cunoscut sub numele de „Cel mai mare spectacol de pe Pământ ” a fost un spectacol din secolul al XIX-lea care a revoluționat divertismentul american prin expoziții itinerante masive de „curiozități”, animale și acrobații.

P.T. Barnum (Phineas Taylor Barnum) a fost un antreprenor și om de spectacol american. Deși este adesea asociat cu circul, Barnum a intrat în această industrie abia la vârsta de 60 de ani, în 1870, după o carieră de succes în care a condus Muzeul American din New York.

Barnum a transformat circul într-un spectacol gigantic, fiind creditat cu popularizarea formatului cu trei ringuri și utilizarea trenurilor pentru transportul masiv de echipamente și animale.

Printre cele mai cunoscute exponate s-au numărat elefantul Jumbo, Generalul Tom Thumb (un bărbat de doar 63 cm înălțime) și diverse curiozități precum „Sirena din Fiji”.

Vor suna sirenele, dar nu e motiv de panică

Potrivit autorităților, sirenele vor fi acționate pentru câteva minute, în mod controlat, pentru testarea echipamentelor și creșterea gradului de familiarizare a populației cu semnalele de alarmare. În județul Dâmbovița, exercițiul se va desfășura în localități din întreg județul, în același interval orar.

„Prin acționarea mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările transmise de către autorități. Cetățenii nu trebuie să se îngrijoreze, acesta fiind doar un exercițiu”, a transmis IGSU.

Autoritățile reamintesc faptul că semnalele de alarmare utilizate în situații de protecție civilă sunt:

  • Alarmă aeriană
  • Alarmă la dezastre
  • Prealarmă aeriană
  • Încetarea alarmei

Exercițiul are loc în contextul Săptămânii Protecției Civile (26 februarie – 4 martie 2026), eveniment dedicat informării, educării și pregătirii populației pentru situații de urgență. În această perioadă, ISU „Dealul Spirii” București-Ilfov organizează activități pentru publicul larg, cu scopul dezvoltării unui comportament preventiv și creșterii rezilienței populației.

CNN: „Marele val” în războiul cu Iranul urmează să vină, declară Trump

În cadrul dialogului de nouă minute purtat cu jurnalistul Jake Tapper, liderul de la Casa Albă a precizat că, deși armata SUA acționează deja cu fermitate, nivelul maxim de intensitate al loviturilor nu a fost încă atins, scrie CNN.

„Până în acest moment, nu am utilizat întreaga noastră forță de lovire. Valul principal de operațiuni va fi declanșat în perioada imediat următoare”, a declarat Trump pentru CNN. Referitor la durata estimată a ostilităților, președintele a indicat un interval de aproximativ patru săptămâni. El a mai subliniat că acțiunile militare se desfășoară într-un ritm mai rapid decât cel prevăzut inițial.

Reacția Iranului față de vecinii arabi, o surpriză pentru Washington

Un punct central al interviului a fost uimirea exprimată de Trump față de modul în care Iranul a ales să riposteze. Au fost vizate state arabe din regiune precum Iordania, Kuweit, Qatar, Bahrain și Emiratele Arabe Unite.

Președintele a sugerat că implicarea acestor națiuni nu era prevăzută. Astfel, atacurile asupra unor zone rezidențiale și unități hoteliere, au forțat liderii arabi să adopte o poziție mult mai severă față de regimul de la Teheran.

Conform declarațiilor președintelui SUA, tactica militară aplicată până acum ar fi vizat eliminarea factorilor de decizie, susținând că 49 de lideri iranieni au fost scoși din joc. Această situație ar fi generat un vid de putere și confuzie în structurile de comandă ale Iranului.

„În prezent, există o mare incertitudine la Teheran. Nu este clar cine mai deține controlul politic și militar”, a afirmat Donald Trump.

Eșecul diplomației și motivele intervenției militare

Trump a justificat necesitatea acțiunii militare prin eșecul negocierilor anterioare. Acesta a fost cauzat de refuzul Teheranului de a renunța la programul de îmbogățire a uraniului. El a reiterat criticile la adresa acordului nuclear semnat în mandatul lui Barack Obama. A descris-o drept o strategie care nu ar fi oprit, ci ar fi facilitat obținerea armelor nucleare.

De asemenea, el a amintit de eliminarea generalului Qasem Soleimani în 2020, considerând acel moment drept o etapă crucială în gestionarea amenințărilor venite din partea Iranului.

Aceste declarații survin într-un context de tensiuni extreme între Statele Unite, Israel și Iran. Deși oficialii americani susțin că scopul principal este neutralizarea pericolului nuclear, avertismentul privind „marele val” de atacuri indică posibilitatea unei extinderi semnificative a conflictului în viitorul apropiat.

O nouă descoperire pune sub semnul întrebării originile monumentului Stonehenge

U nou studiu, publicat în revista Nature, schimbă ceea ce știam despre originile Stonehenge. Cercetătorii susțin că Piatra Altarului nu provine din Țara Galilor, potrivit PopularMechanics.

În schimb, dovezile indică faptul că aceasta își are originea în nord-estul Scoției.

Descoperirea contrazice decenii de cercetări geologice. De asemenea, ridică noi întrebări despre rețelele comerciale din perioada neolitică.

Amprenta chimică indică Scoția

Oamenii de știință au analizat granulele minerale din fragmente ale Pietrei Altarului, care cântărește șase tone. Blocul de gresie măsoară aproximativ 4,8 metri lungime și aproape un metru lățime. Acesta este parțial îngropat în cercul de la Stonehenge, în Wiltshire.

Cercetătorii au creat o amprentă chimică pe baza vârstei și compoziției mineralelor. Rezultatele au arătat granule cu vârste cuprinse între între 1 și 2 miliarde de ani. Alte minerale au fost datate la aproximativ 450 de milioane de ani.

Semnătura chimică a coincis cu roci din Bazinul Orcadian, în Scoția. Aceasta diferă clar de substratul geologic din Brecon Beacons, în Țara Galilor.

Regândirea Britaniei neolitice

Mult timp s-a crezut că Piatra Altarului provine din sud-estul Țării Galilor. Noua cercetare respinge această teorie larg acceptată. Cercetătorii încearcă acum să identifice sursa exactă din Scoția.

Piatra a parcurs aproximativ 750 de kilometri până în sudul Angliei. O asemenea călătorie ar fi necesitat o planificare avansată. Specialiștii sugerează că ar fi putut fi folosite rute maritime de coastă.

Descoperirea indică existența unor rețele comerciale complexe în jurul anului 2600 î.e.n. De asemenea, ea sugerează un nivel ridicat de organizare socială.

Experții spun că transportul terestru al unui asemenea bloc ar fi fost extrem de dificil. Concluziile studiului oferă o nouă perspectivă asupra Britaniei preistorice.

Buzoianu: Din martie, toți directorii Apele Române vor avea indicatori clari de performanță

„De luna aceasta, schimbăm regulile jocului. Începând din martie, toți directorii din cele 11 Administrații Bazinale de Apă și din cadrul Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor vor avea indicatori clari de performanță. Măsurați corect. Evaluați pe bune”, susține Diana Buzoianu.

Ea susține că noile criterii se bazează pe lucruri concrete: organizare mai bună, capacitate reală de coordonare și management, reacție rapidă în situații de urgență, eficientizarea inspecțiilor și realizarea la timp a lucrărilor hidrotehnice.

Iată o parte dintre indicatorii esențiali, prezentați de ministra Mediului:
1. Emiterea mai rapidă și mai eficientă a actelor de reglementare în domeniul apelor.
2. Timp de intervenție redus în caz de urgență – inundații, poluări accidentale, probleme la baraje sau diguri – și readucerea rapidă a lucrărilor la parametri normali.
3. Inspecții mai eficiente: mai multe controale, măsuri aplicate ferm.
4. Investiții optimizate în reabilitarea și întreținerea lucrărilor hidrotehnice, din surse proprii și fonduri atrase.
5. Management mai bun al resurselor de apă – atât cantitativ, cât și calitativ – prin monitorizare riguroasă și laboratoare specializate.
6. Management financiar și de resurse umane responsabil.
7. Digitalizare și automatizare accelerate – inclusiv integrarea componentelor de inteligență artificială pentru fluxuri de date, sisteme de alertă timpurie, suport decizional și analiză geospațială în prevenirea riscului la inundații.