Un lider european îndeamnă NATO să-și reconsidere politica privind cheltuielile de apărare: „Dezbaterea trebuie purtată”

Italia își va majora cheltuielile destinate apărării în acest an la 2,8% din PIB, o creștere cu 0,71% față de anul trecut. Totuși, premierul italian Giorgia Meloni a atras atenția asupra faptului că NATO ar trebui să își regândească prioritățile militare.

Într-un discurs susținut joi în fața parlamentului italian, Meloni a anunțat că o mare parte din creșterea de cheltuieli va merge spre securitatea internă, inclusiv unele atribuții ale poliției, relatează Reuters.

Meloni: Un tanc care costă milioane de euro poate fi distrus de o dronă care costă 20 de mii de euro

Ea a avertizat că războiul din Ucraina a demonstrat că puterea militară modernă nu poate fi măsurată doar prin prisma sistemelor de arme tradiționale, printre care și tancurile, în contextul în care conflictul este marcat de o intensificare a utilizării dronelor.

„Se vorbește în continuare despre cheltuieli, dar nu există nicio dezbatere serioasă privind destinația acestora, dincolo de o linie pe care Italia a contribuit la adoptarea ei.
Astăzi, problema securității depășește cu mult domeniul armamentului. Trebuie să acceptăm faptul că lumea se schimbă: în Ucraina, frontul nu avansează deoarece este complet înconjurat de drone. Un tanc care costă milioane de euro poate fi distrus de o dronă care costă 20 de mii de euro. (…) Acea dezbatere trebuie purtată la nivelul summitului NATO și este o problemă la care voi reveni și eu la summitul NATO (de la Ankara – n.r.)”, a spus Meloni în discursul adresat parlamentului italian, potrivit agenției ANSA.

Comentariile făcute de Meloni vin în contextul în care președintele american Donald Trump a acuzat în repetate rânduri guvernele europene că investesc prea puțin în armatele lor și se bazează prea mult pe protecția conferită de Washington. Din acest motiv, el a cerut aliaților din NATO să își majoreze cheltuielile pentru apărare la 3,5% din PIB, lucru decis în cele din urmă la summitul Alianței din iunie 2025.

Psiholog: Dacă partenerul îți spune des aceste patru fraze, relația ar putea fi în pericol

Există semne vizibile când o relație se strică, dar și unele care se ascund în limbajul de zi cu zi. Ana María Sepé, psiholog citat de as.com, spune că anumite fraze, repetate des, pot indica o ruptură emoțională reală.

Nu sunt insulte, nu sunt certuri, sunt replici obișnuite care, în timp, dezvăluie distanța dintre doi oameni.

„Suntem foarte diferiți” – provocare sau scuză?

Această frază nu este în sine un semn rău. Poate fi un punct de plecare pentru a lucra la relație, pentru a împărți activități noi sau pentru a accepta spațiul personal al celuilalt. Devine îngrijorătoare atunci când se repetă des și funcționează mai mult ca o justificare decât ca o invitație la dialog.

„Nu am timp” – când prioritățile nu te mai includ

Viața de cuplu înseamnă alegeri constante. Dacă partenerul refuză în mod repetat să facă un efort minim – să schimbe un program, să elibereze o după-amiază sau să planifice ceva împreună – ceva s-a schimbat. Experta subliniază că atunci când vrei cu adevărat, găsești întotdeauna timp.

„Nu am chef” sau „mă plictisesc” – semnalul cel mai subtil

O zi de oboseală sau un plan nepotrivit sunt normale în orice relație. Devine o problemă atunci când refuzul devine un tipar.

„Plictiseala îndelungată într-o relație poate fi un semn că ați încetat să vă mai distrați împreună, că nu mai împărtășiți vise și dorințe și, prin urmare, vă simțiți foarte singuri”, explică Ana María Sepé.

Insulta – linia pe care iubirea nu o traversează

Dacă într-o ceartă partenerul recurge la insulte directe, experta este tranșantă: iubirea nu mai este acolo. Poate a existat cândva, dar în acel moment a dispărut. Niciun context nu justifică umilirea celui de lângă tine.

NYT: SUA intenționează să reducă numărul avioanelor de vânătoare și al navelor de război pentru operațiunile NATO din Europa

SUA are în plan să facă schimbări semnificative în privința resurselor puse la dispoziție pentru operațiunile NATO din Europa. Potrivit The New York Times (NYT), care citează doi înalți oficiali europeni, administrația americană intenționează să reducă numărul de avioane și de nave de război puse la dispoziție pentru desfășurarea operațiunilor NATO în Europa.

Planul SUA a fost comunicat țărilor aliate la începutul acestei luni printr-un document scris, mai relevă NYT.

Planul, dacă se va concretiza în cele din urmă, ar avea consecințe semnificative: ar limita capacitatea NATO de a lansa atacuri la distanță mare și de a desfășura operațiuni de supraveghere.

Ce includ reducerile planificate

Potrivit NYT, planul prevede reducerea numărului de avioane de vânătoare F-16 și F-15E de la aproximativ 150 la 100, dar și de avioane de recunoaștere maritimă, de la 26 la 15. În plus, planul vizează și retragerea tuturor celor opt avioane-cisternă de realimentare aeriană disponibile în Europa.

De asemenea, și realocarea unuia dintre cele două grupuri de bombardiere alocate anterior pentru apărarea Europei face parte din modificările pe care SUA intenționează să le facă.

Deși Pentagonul nu a comentat cifrele specifice din document, a adus în atenție, într-o reacție pentru NYT, declarația Comandamentului său European de săptămâna trecută, care vorbea în termeni generali despre intenția sa de a-și reduce angajamentele în Europa.

Pentagonul nu a dezvăluit încă public calendarul reducerii, însă oficialii americani au indicat că acesta va intra în vigoare foarte curând, mai notează sursa citată.

Informațiile vin în contextul în care recent, Statele Unite au anunțat și intenția de a accelera retragerea unor trupe din bazele militare aflate în Europa.

 

Consumul de alcool este în scădere la nivel mondial. Cum schimbă noile generații piața băuturilor

Oamenii vor bea mai puțin alcool până cel puțin în 2031, iar tendința se va menține și în anii următori, potrivit unei prognoze realizate de compania de cercetare IWSR, care a analizat evoluțiile din 160 de piețe globale. Potrivit Euronews, datele arată că volumul consumului de alcool a scăzut deja cu aproximativ 2% între 2024 și 2025. Până în 2035, consumul total este estimat să rămână cu 1% sub nivelul actual, chiar dacă numărul persoanelor care au vârsta legală pentru consumul de alcool va crește cu aproximativ 9%.

Marile piețe reduc consumul

Scăderea este alimentată în principal de piețele tradiționale ale industriei alcoolului. În Statele Unite și China, două dintre cele mai importante piețe mondiale, consumul este așteptat să se reducă cu aproape 20% până în 2035. În Europa, Germania ar putea înregistra o scădere de 14%, iar Regatul Unit de 13%. Japonia este, de asemenea, pe un trend descendent, cu o reducere estimată de aproximativ 15%.

Sticle pentru bauturi alcoolice. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Pixabay

Specialiștii explică fenomenul prin schimbarea comportamentului generațiilor mai tinere, care consumă mai rar alcool și sunt mai preocupate de sănătate, sport și echilibrul stilului de viață. În paralel, costul tot mai ridicat al vieții îi determină pe mulți consumatori să își reducă cheltuielile considerate neesențiale.

India și alte piețe emergente merg în direcția opusă

În timp ce economiile dezvoltate reduc consumul, mai multe piețe emergente continuă să crească. India este considerată unul dintre principalele motoare de creștere ale industriei și ar putea înregistra un avans de 38% al consumului până în 2035. Creșteri importante sunt prognozate și în Columbia, Vietnam și Mexic. Această schimbare indică o mutare treptată a centrului de greutate al industriei dinspre Europa și America de Nord către economiile aflate în expansiune.

Vinul, marele perdant al următorului deceniu

Raportul arată că nu toate categoriile de băuturi sunt afectate în aceeași măsură. Vinul este segmentul care pierde cel mai mult teren, cu o scădere estimată de 14% până în 2035. Consumul de băuturi spirtoase este prognozat să scadă cu aproximativ 2%, iar cel de bere cu 1%. În schimb, băuturile ready-to-drink (RTD), precum cocktailurile gata preparate, continuă să câștige popularitate. Acest segment ar putea crește cu 17% la nivel mondial în următorii zece ani.

Vin

Vin roșu, strugur,i pahar, festival de vin. Sursa foto: X

Pentru producătorii de alcool, tendințele actuale reprezintă una dintre cele mai importante transformări din ultimele decenii. După ani în care creșterea consumului era aproape garantată în multe regiuni ale lumii, companiile sunt nevoite să se adapteze unei generații care bea mai puțin, caută produse diferite și pune tot mai mult accent pe sănătate. Potrivit IWSR, piața alcoolului din 2035 va arăta semnificativ diferit față de cea de astăzi, iar succesul producătorilor va depinde de capacitatea lor de a răspunde noilor preferințe ale consumatorilor.

Oana Gheorghiu și-a făcut ”autodenunțul” pe Facebook: ”Declar pe proprie răspundere că sunt vinovată”

Alături de Ilie Bolojan, dar și de lideri ai USR, Oana Gheorghiu a fost menționată în raportul CSM care denunță o campanie de subordonare a actului de Justiție (DETALII AICI!).

„Campania publică îndreptată în special împotriva judecătorilor a generat, așa cum era de așteptat, și consecințe colaterale de o gravitate greu de imaginat și imposibil de acceptat într-un stat de drept, concretizate în luări de poziție pe rețelele sociale de o agresivitate fără precedent la adresa judecătorilor, care au vizat chiar și instigări directe la săvârșirea unor infracțiuni grave sau a altor fapte antisociale împotriva acestora sau a membrilor familiilor lor. (…)

Situația dramatică a justiției din România nu poate să rămână fără ecou şi consecinţe în mediile juridice naționale și internaționale, motiv pentru care aspectele menționate trebuie aduse la cunoștință tuturor entităților relevante din domeniu.

Hotărârea va fi comunicată spre informare Comisiei Europene, Parlamentului European, Reţelei Curţilor Supreme, a Inspecţiilor Judiciare şi a Consiliilor Judiciare, Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum şi Asociaţiilor internaţionale ale judecătorilor (MEDEL, EAJ), Preşedintelui României, Guvernului României şi Ministerului Afacerilor Externe în calitate de coordonator al aderării la OCDE”, arată CSM.

”Autodenunțul” Oanei Gheorghiu

Drept răspuns, Oana Gheorghiu s-a ”autodenunțat” într-o postare pe Facebook: ”Declar pe proprie răspundere că sunt vinovată de decredibilizarea justiției”.

„Da, este adevărat, consider că România nu își mai permite să aibă pensionari speciali, din magistratură ori alt domeniu, care să se retragă din activitate la 48-50 de ani. Am constatat ieri că am ajuns pe lista neagră a Consiliului Superior al Magistraturii, alături de alți oameni și entități. Ca să fie cât se poate de clar: ca simplu cetățean, am fost în stradă și am militat pentru o justiție independentă, corectă, dreaptă. Am crezut atunci și cred și acum că magistrații trebuie plătiți bine. Chiar foarte bine! Un judecător corect, independent, care rezistă presiunilor politice și pecuniare, merită un salariu care să îl pună la adăpost de orice tentație. Însă pensionarea la 48-50 de ani, cu pensii de câteva ori mai mari decât salariul mediu pe economie, nu este un instrument al independenței judiciare. Este un privilegiu. Și privilegiile nu fac justiția mai dreaptă, ci o izolează de societatea pe care ar trebui să o slujească”, a scris Oana Gheorghiu.

Aceasta a mai adăugat că regretă cu sinceritate dacă există magistrați care s-au simțit „decredibilizați” ca urmare a afirmațiilor sale, dar că nu poate să nu constate, în același timp, că apar tot mai multe voci din magistratură care spun că nu au fost consultați și nu au votat raportul de 70 de pagini al CSM-ului.

„Chiar și așa, este regretabil că cei aflați la conducerea CSM au adoptat această atitudine publică. Da, cu siguranță că judecătorii merită independență reală și salarii care să garanteze acest lucru. În egală măsură însă, atunci când există privilegii ori beneficii nejustificate, cred că fiecare cetățean are tot dreptul să își exprime opinia neîngrădit. Nicio instituție dintr-o democrație nu are dreptul să fie la adăpost de critică. Nici măcar cea care împarte dreptatea”, afirmă Oana Gheorghiu.

Surse Reuters: Statele Unite intenționează să expulzeze mai mulți iranieni într-o țară din Africa

Administrația Trump intenționează să-i expulzeze pe mai mulți iranieni și alți migranți în Republica Centrafricană, o țară afectată de violență și sărăcie. Printre iranienii vizați se numără și două femei care riscă să fie torturate și persecutate dacă sunt forțate să revină în Iran, au declarat pentru Reuters doi avocați și un oficial.

Acest lucru ar putea fi pus în aplicare în contextul în care Departamentul de Stat al SUA și președinția Republicii Centrafricane au ajuns recent la un acord privind acceptarea așa-numiților deportați din țări terțe.

Azil cerut în SUA

Cele două femei au fost reținute la intrarea în SUA în noiembrie 2024, însă au primit o formă de protecție odată ce au solicitat azil.

Oficialul familiarizat cu acest subiect a declarat pentru Reuters că primul zbor către Republica Centrafricană în cadrul acordului dintre cele două țări ar urma să transporte aproximativ 20 de persoane.

Și un cetățean turc, care a fugit de persecuția politică, ar putea fi și el expulzat odată cu acest prim zbor, a declarat avocatul acestuia pentru Reuters, sub condiția anonimatului.

Nu este pentru prima dată când administrația americană apelează la încheierea de acorduri cu alte țări pentru expulzarea unor persoane pe care nu le poate trimite legal în țara de origine.

Un astfel de acord a fost încheiat anterior cu Republica Democrată Congo, țara vecină cu Republica Centrafricană.

Sute de migranți ar urma să fie deportați

Persoanele deportate vor fi cazate în apartamente din Bangui, capitala Republicii Centrafricane, și nu se preconizează că vor fi repatriate imediat, a declarat oficialul pentru Reuters.

Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al Organizației Internaționale pentru Migrație a declarat pentru Reuters că agenția va „oferi asistență umanitară după sosire” migranților trimiși la Bangui, dacă acest lucru va fi solicitat de guvernul Republicii Centrafricane.

Meteorologii avertizează: patru săptămâni cu ploi sub normal și temperaturi ridicate în România

România va traversa aproape o lună cu temperaturi peste normale și precipitații deficitare, potrivit estimărilor meteorologice publicate pentru intervalul 15 iunie – 13 iulie 2026. Regiunile vestice vor fi cel mai afectate atât de căldura excesivă, cât și de lipsa ploilor.

Ce temperaturi sunt așteptate în prima săptămână, 15–22 iunie

În intervalul 15–22 iunie, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât normalul sezonului în regiunile vestice, sud-vestice și centrale. În restul țării, temperaturile vor fi apropiate de cele specifice acestei perioade.

Precipitațiile vor fi deficitare la nivelul întregii țări. Deficitul pluviometric va fi resimțit mai ales în zonele montane.

Ce se schimbă în săptămâna 22–29 iunie

Săptămâna 22–29 iunie aduce temperaturi mai ridicate decât normalul în cea mai mare parte a României. Abaterea termică pozitivă va fi mai accentuată în regiunile vestice.

Și în această perioadă, precipitațiile vor tinde spre deficit în majoritatea regiunilor. Zonele vestice și nord-vestice vor înregistra cel mai pronunțat deficit de ploi.

Cum evoluează vremea între 29 iunie și 6 iulie

În intervalul 29 iunie – 6 iulie, temperatura medie va fi apropiată de valorile normale doar în sud-estul țării. În rest, mercurul va depăși ușor normalul specific acestei perioade.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile sud-vestice. În celelalte zone, precipitațiile se vor situa în jurul valorilor normale.

Ce aduce ultima săptămână, 6–13 iulie

Săptămâna 6–13 iulie menține același tipar în jumătatea vestică a țării: temperaturi ușor peste normale și precipitații deficitare. În restul României, atât temperaturile, cât și cantitățile de ploaie vor fi apropiate de valorile normale ale perioadei.

Vacanța de vară 2026 începe pentru primele categorii de elevi. Calendarul complet al finalului de an școlar

Elevii din România se apropie de finalul anului școlar 2025-2026 și de începutul vacanței de vară, cea mai lungă perioadă de pauză din calendarul educațional.

Primii care încheie cursurile sunt elevii de clasa a VIII-a, care termină școala vineri, 12 iunie, pentru a se avea timp să se pregătească pentru Evaluarea Națională.

Deși structura anului școlar este organizată în continuare pe module de învățare și perioade de pauză repartizate pe parcursul anului, vacanța de vară rămâne cea mai așteptată de elevi, pentru că este timpul lor de refacere completă după un an încărcat.

Când începe vacanța de vară

Conform calendarului oficial al anului școlar 2025-2026, cei mai mulți elevi, din învățământul primar, gimnazial și liceal, vor încheia cursurile pe 19 iunie. Din 20 iunie începe vacanța de vară, care va dura până duminică, 6 septembrie 2026.

Perioada de pauză se întinde pe aproape două luni și jumătate, adică aproximativ 11 săptămâni, timp în care elevii vor putea participa la activități recreative, tabere, vor merge în vacanță, sau se vor putea pregăti pentru noul an școlar.

Elevii din anii terminali au terminat deja cursurile

Potrivit structurii anului școlar, elevii din clasele terminale au încheiat deja cursurile mai devreme pentru a se putea pregăti pentru examenele naționale.

Absolvenții claselor a XII-a de la învățământul de zi și cei ai clasei a XIII-a de la seral și frecvență redusă au terminat școala pe 4 iunie 2026. Având în vedere că data de 5 iunie a fost zi liberă în sistemul de învățământ, cu ocazia Zilei Învățătorului, aceștia au intrat oficial în vacanță din 6 iunie.

Elevii de clasa a VIII-a își încheie cursurile pe 12 iunie și intră în vacanță din 13 iunie, urmând să se concentreze pe pregătirea pentru Evaluarea Națională.

În schimb, elevii din învățământul profesional și liceal tehnologic vor continua cursurile până pe 26 iunie 2026, din motiv că programul lor școlar include aproximativ 37 de săptămâni de studiu.

Când începe anul școlar 2026-2027

După vacanța de vară, elevii vor reveni în bănci luni, 7 septembrie 2026, când începe oficial anul școlar 2026-2027.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, noul an școlar va avea 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se va încheia pe 18 iunie 2027.

Activitatea va fi organizată, ca și în prezent, în module de studiu separate de perioade de vacanță care vor avea loc pe parcursul anului.

Destinația preferată de mulți români nu poate fi vizitată în această vară. Autoritățile au impus restricții stricte

Plaja Navagio din insula grecească Zakynthos, celebră pentru epava ruginită „Panagiotis” și una dintre cele mai fotografiate destinații din Mediterana, nu poate fi vizitată de turiști până cel puțin pe 31 octombrie 2026.

Autoritățile grecești au menținut interdicția din cauza riscului continuu de prăbușiri de stânci, conform derstandard.at.

De ce este închisă plaja Navagio în vara lui 2026

Golful Navagio este înconjurat de pereți calcaroși cu înălțimi de până la 200 de metri, considerați instabili din punct de vedere geologic. Autoritatea greacă pentru protecție împotriva cutremurelor și dezastrelor (EPPO) a efectuat o inspecție de rutină și a constatat riscuri semnificative de alunecări de teren.

Închiderea nu este o premieră. În 2018, șapte persoane au fost rănite într-o prăbușire de stânci. În 2022, un cutremur a declanșat noi alunecări în zonă.

Ce le este interzis turiștilor și ambarcațiunilor

Vizitatorii nu au voie să pășească pe plajă și nici să înoate în golf. Ambarcațiunile trebuie să păstreze o distanță de cel puțin 50 de metri față de coastă. Singurele excepții sunt operațiunile de salvare și asistență.

Cei care încalcă restricțiile se expun unor sancțiuni administrative. Ministrul grec al turismului, Vassilis Kikilias, a subliniat că decizia se bazează pe date științifice și că siguranța vizitatorilor are prioritate maximă.

Ce mai pot vedea turiștii care ajung în zonă

Epava cargoului „Panagiotis”, eșuată pe plajă din 1980, rămâne vizibilă doar de la distanță. Turiștii pot admira golful de la punctul de belvedere aflat deasupra stâncilor, cu condiția ca barierele de protecție planificate să fie finalizate la timp.

Cea mai vârstnică studentă din România a absolvit facultatea la 90 de ani. Povestea impresionantă a Amaliei-Susana Tușa

Amalia-Susana Tușa a fost una dintre prezențele speciale ale ceremoniei de absolvire organizate marți în sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

La 90 de ani, aceasta și-a văzut împlinit visul de a obține diploma Facultății de Teologie, devenind un exemplu de perseverență și dorință de cunoaștere.

Sunt foarte fericită, în primul rând, că am reușit să iau diploma. Mai bine mai târziu decât niciodată. A fost o bucurie și am avut parte de un colectiv tânăr”, a declarat absolventa pentru Trinitas TV.

Mesajul transmis tinerilor absolvenți

La finalul studiilor, Amalia-Susana Tușa le-a oferit un sfat celor care își încep acum cariera profesională.

Să tindă la mai bine și să aibă încredere în Dumnezeu”, a spus aceasta, potrivit basilica.ro.

Femeia a subliniat că sprijinul credinței a fost esențial în parcursul său academic și personal.

„Pe mine numai Dumnezeu m-a ajutat în toți acești ani”, a mărturisit absolventa.

Profesor: Toată viața ai de învățat

Părintele lector Bogdan Ivanov, îndrumătorul de an al promoției, a evidențiat semnificația prezenței Amaliei-Susana Tușa printre absolvenți.

„Am avut și o studentă care, la finalizarea studiilor, a împlinit vârsta de 90 de ani. Ceea ce arată că practic toată viața ai de învățat”, a declarat cadrul universitar.

Mitropolitul Andrei: V-ați format ca buni misionari ai lui Hristos

La festivitatea de absolvire au participat reprezentanți ai mediului academic și bisericesc, printre care și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

Acesta le-a vorbit absolvenților despre responsabilitatea pe care o au în societate și despre rolul lor de promotori ai valorilor creștine.

„Noi nădăjduim că frățiile voastre v-ați format ca buni misionari ai Domnului nostru Iisus Hristos. Nădăjduim că într-o lume singularizată, într-o lume cu probleme, frățiile voastre veți putea face lucruri minunate”, a afirmat ierarhul.

Decanul facultății: Performanța teologiei este întâlnirea cu Dumnezeu

Părintele arhimandrit Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a subliniat că studiul teologiei nu înseamnă doar acumulare de informații, ci și dezvoltare spirituală.

„Teologia are o performanță sau o excelență aparte. La finalul teologiei, performanța ei este să ajungi la o cunoaștere personală a lui Dumnezeu. Dumnezeu se face simțit, îți schimbă viața în bine, îți dă entuziasm de viitor și îți oferă siguranță până la moarte”, a spus decanul.

Facultatea de Teologie din Cluj pregătește sute de studenți

Promoția 2026 a Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai a inclus absolvenți ai programelor de licență și master.

Instituția oferă în prezent patru specializări de licență, șapte programe de master și 11 domenii de doctorat, fiind una dintre cele mai importante facultăți de teologie din România.