Incident la meciul Rapid București – Universitatea Craiova; partida oprită 3 minute

În repriza secundă a meciului de fotbal Rapid București – Universitatea Craiova, în zona Tribunei a II-a, în cadrul dispozitivului de jandarmi, a fost acționat accidental, pentru scurt timp, un pulverizator de capacitate mărită, cu substanță iritant-lacrimogenă.

În acest context, arbitrul a oprit meciul timp de trei minute, din cauza efectelor substanței.

Jandarmeria București menționează faptul că efectul a fost de scurtă durată și nicio persoană nu a solicitat asistență medicală.

Totodată, Jandarmeria cere scuze pentru acest incident pe care îl consideră ca fiind unul izolat.

Liderul opoziției din Ungaria, Péter Magyar, cere Rusiei să se abțină de la interferența în alegeri

Liderul opoziției maghiare, Péter Magyar, a cerut Rusiei să se abțină de la a se amesteca în alegerile parlamentare din aprilie, pe fondul acuzațiilor că Kremlinul a trimis o echipă secretă pentru a influența rezultatul în favoarea prim-ministrului Viktor Orbán, scrie Euronews.

Ungaria se prezintă la urne pe 12 aprilie, într-un scrutin considerat de mulți drept cea mai importantă provocare pentru guvernarea lui Orbán de la preluarea puterii în 2010. Magyar, liderul Partidului Tisza, se află în prezent în fruntea sondajelor de opinie.

Operațiune sub acoperire

Săptămâna trecută, portalul de investigații VSquare a raportat că Rusia a trimis o echipă de trei persoane, condusă de Vadim Titov și operând sub acoperire diplomatică la ambasada Rusiei din Budapesta, cu scopul de a asigura victoria lui Orbán.

Potrivit raportului, operațiunea este supravegheată de Serghei Kiriyenko din Moscova, un înalt oficial al Kremlinului și aliat apropiat al președintelui Vladimir Putin, care se spune că a dirijat și interferența Rusiei în recentele alegeri din Moldova. Această acțiune a avut ca scop înlăturarea președintei pro-occidentale Maia Sandu prin intermediul fermelor de troli și al agenților operaționali de pe teren.

Ambasada Rusiei la Budapesta a negat acuzațiile, respingând rapoartele ca fiind știri false.

„Nicio delegație rusă condusă de Serghei Kirijenko sau Vadim Titov nu lucrează la ambasadă”, a declarat aceasta pe rețelele de socializare, în care l-a acuzat pe Magyar că este sursa acestor afirmații. „Nu este clar de ce Péter Magyar a trebuit să recurgă la astfel de metode”, se arată în declarație.

Magyar a răspuns solicitând Rusiei să evite interferențele.

„Solicit cu tărie conducerii ruse să se abțină de la orice influență asupra alegerilor parlamentare maghiare și de la amenințarea maghiarilor”, a declarat el duminică. El a adăugat că, dacă va fi ales, Partidul Tisza va căuta relații echilibrate cu Rusia, consolidând în același timp poziția Ungariei în cadrul alianței europene.

Orban menține relația cu Rusia, iar cea cu UE s-a deteriorat

Războiul din Ucraina a devenit o problemă decisivă în campania electorală din Ungaria. Orbán rămâne unul dintre puținii lideri europeni care mențin contacte regulate cu Putin, iar Ungaria continuă să importe volume mari de combustibili fosili din Rusia, în ciuda presiunilor UE de a reduce dependența de energia rusă.

Săptămâna trecută, Rusia a eliberat doi prizonieri de război maghiaro-ucraineni, în urma unei cereri personale din partea lui Orbán, o mișcare care a subliniat legăturile personale ale lui Orbán cu Putin.

În același timp, relațiile Ungariei cu Ucraina s-au deteriorat brusc. Budapesta a blocat un pachet financiar al UE în valoare de 90 de miliarde de euro pentru Kiev, invocând refuzul Ucrainei de a repara conducta Druzhba, o conductă cheie pentru transportul petrolului rusesc către Ungaria, după ce aceasta a fost avariată în urma unui atac cu drone rusești în ianuarie.

Tensiunile s-au intensificat și mai mult săptămâna trecută, când președintele ucrainean Volodimir Zelenski a amenințat că va divulga datele de contact ale lui Orbán trupelor ucrainene, ca răspuns la blocarea fondurilor.

A doua zi, autoritățile maghiare au confiscat o cantitate mare de numerar și aur și au reținut șapte cetățeni ucraineni în timpul unui raid asupra a două vehicule ucrainene de transport de numerar care tranzitau Ungaria. Budapesta a deschis o anchetă pentru spălare de bani. Kievul a acuzat Ungaria de terorism de stat și răpire.

Zelenski avertizează că prelungirea conflictului din Orientul Mijlociu ar putea afecta sprijinul acordat Ucrainei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat că situația conflictuală din Orientul Mijlociu ar putea să se prelungească și ar putea afecta sprijinul din partea Occidentului pentru Kiev.

„Sper că războiul (din Orientul Mijlociu – n.r.) nu va dura mult, nu numai pentru că îmi fac griji pentru Ucraina, ci și pentru că fiecare viață omenească pierdută sau distrusă este o tragedie. Între timp, nu vedem progrese în negocierile de pace. Dacă nu se negociază o pace durabilă sau un armistițiu în primele zile ale conflictului, există un risc mare de prelungire a acestuia”, a scris Zelenski într-o postare pe X.

Liderul ucrainean a mai punctat faptul că „acest lucru va avea cu siguranță o influență asupra situației din Ucraina. Mai puțină atenție înseamnă mai puțin sprijin. Mai puțin sprijin înseamnă mai puțină apărare aeriană”.

Anterior în cursul zilei de duminică, Zelenski a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul Olandei, Rob Jetten, că experții ucraineni vor fi în Orientul Mijlociu „săptămâna viitoare”, pentru a-și oferi expertiza în lupta împotriva dronelor iraniene.

„Dacă vorbim despre acumularea anumitor active, ne-am dori foarte mult ca aceasta să fie o oportunitate pentru ambele părți. Știți despre deficiențele anumitor capacități pe care le avem și înțelegem deficiențele pe care le au țările din Golf. Deci, există și discuții în acest sens. Deocamdată este prea devreme să vorbim despre alte detalii. Săptămâna viitoare, când experții vor fi la fața locului, vor evalua situația și vor oferi asistență, deoarece vin echipați cu capacitățile necesare”, a spus Zelenski.

Elvețienii au decis ca garantarea plăţilor în numerar să fie consacrată în constituția țării

73,4% dintre elvețienii cu drept de vot au susţinut, duminică, o iniţiativă care impune entităţilor statului să garanteze disponibilitatea constantă a numerarului, excluzând posibilitatea înlocuirii totale a acestuia cu monedă virtuală.

Referendumul a avut loc după ce inițiativa Mișcării pentru Libertatea Elveției, de protejare a numerarului, a strâns peste 100.000 de semnături, scrie POLITICO.

Textul aprobat la referendumul care a fost organizat duminică stabileşte că această garanţie va fi înscrisă în Constituţie.

Iniţiativa aprobată astăzi urmează să fie integrată în legislația țării.

Elveția a înregistrat o scădere a plăților în numerar în ultimul deceniu. În 2017, mai mult de șapte din zece plăți la casă erau în numerar. În 2024, numerarul a reprezentat doar 30% din tranzacțiile efectuate în magazine, potrivit datelor Băncii Naționale a Elveției.

Planurile Băncii Centrale Europene de a emite o extensie virtuală a euro au alimentat teoriile conspiraționiste conform cărora guvernele urmăresc să controleze populația prin retragerea completă a numerarului. Acest lucru a determinat executivul UE să propună un proiect de lege care va consolida numerarul fizic în societățile din întreaga uniune.

Proteste în marile orașe europene de Ziua Femeii. Manifestanții cer încetarea inegalității și a violenței de gen

Mii de oameni au ieșit duminică, de Ziua Internațională a Femeii, pe străzile din mai multe mari orașe europene, participanții la manifestații cerând încetarea inegalității și a violenței de gen.

Femeile au protestat și pentru un acces mai bun la servicii medicale specifice de gen, pentru egalitate salarială, dar și pentru tratament echitabil în orice domeniu, relatează Euronews.

În Berlin, aproximativ 20.000 de persoane au participat la marșul organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. Manifestanții au condamnat violența împotriva femeilor în Germania, dar și discriminarea de gen.

Mii de oameni au ieșit și pe străzile din marile orașe din Spania. În Barcelona, peste 22.000 de persoane au cerut egalitate şi încetarea violenţei, iar manifestații au avut loc și în Madrid, Barcelona, Valencia, Sevilla, Granada, Bilbao și San Sebastian.

„Nu războiului” și „Feministele antifasciste împotriva războiului imperialist” au fost printre sloganurile scrise pe pancartele protestatarilor.

Cei care au luat parte la manifestații și-au exprimat solidaritatea cu femeile afectate de războiul din Ucraina, Iran, Gaza și din alte părți, mai relevă sursa citată.

Ziua Internațională a Femeii a fost recunoscută de ONU în 1977 și este o sărbătoare globală marcată de demonstrații, în mare parte ale femeilor, în întreaga lume, de la proteste combative la curse caritabile.

Rezultate LOTO, 8 martie 2026. Care sunt numerele câștigătoare

Duminică, 8 martie 2026, de la ora 18:30, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, organizate de Loteria Română.

Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au avut loc două trageri: una principală și una suplimentară.

Pentru cea de-a doua tragere, Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri al categoriei I, după cum urmează:

LOTO 6/49 – 200.000 de lei

JOKER – 100.000 de lei

LOTO 5/40 – 50.000 de lei

Numerele câștigătoare de duminică, 8 martie

Iată ce numere au fost extrase duminică, 8 martie:

Loto 6/49 tragerea principală: 3, 48, 22, 29, 31, 44

Loto 6/49 tragerea suplimentară: 30, 22, 14, 36, 41, 46

Noroc: 2 6 1 1 6 1 3

Noroc Plus: 6 7 9 9 2 3

Joker tragerea principală: 18, 24, 41, 16, 20 + 10

Joker tragerea suplimentară: 43, 18, 26, 20, 3 + 15

Loto 5/40 tragerea principală: 40, 20, 9, 2, 12, 31

Loto 5/40 tragerea suplimentară: 9, 8, 11, 22, 7, 25

Super Noroc: 2 9 8 8 8 7

Efectele conflictului din Orientul Mijlociu: Piața petrolului se pregătește pentru 100 de dolari pe baril

Prețul petrolului se apropie de pragul de 100 de dolari pe baril pentru prima dată în aproape patru ani, în contextul în care conflictul din Orientul Mijlociu îi determină pe cei mai mari producători să reducă producția.

Potrivit Financial Times, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Irak, Kuweit și Iran reduc producția sau închid complet câmpurile petroliere, întrucât riscă să depășească volumul rezervoarelor de stocare. Pe fondul războiului SUA-Israel împotriva Iranului, țițeiul se acumulează în Golf.

Comercianții au avertizat că sectorul petrolier se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări din istorie, în timp ce atacurile Iranului asupra tancurilor petroliere din Strâmtoarea Ormuz afectează producția în țările responsabile pentru aproximativ un sfert din aprovizionarea globală cu țiței.

În ultimele zile, indicele de referință al petrolului american West Texas Intermediate, a înregistrat cea mai mare creștere săptămânală din istorie, depășind 90 de dolari pe baril. În aceeași situație se află și indicele internațional Brent.

„Dacă situația nu se îmbunătățește rapid, mă aștept ca prețul Brent să atingă trei cifre la începutul săptămânii viitoare. Nu există semne reale de ieșire diplomatică din impas, în timp ce tot mai mulți producători din Golf anunță reduceri de producție”, a spus Richard Bronze, șeful departamentului de geopolitică al companiei de consultanță Energy Aspects, pentru Financial Times.

În această săptămână, ministrul energiei din Qatar a avertizat, în exclusivitate pentru Financial Times, că războiul din Orientul Mijlociu ar putea „dărâma economiile lumii”, anticipând că toți exportatorii de energie din Golf vor opri producția în câteva săptămâni, iar prețul petrolului va ajunge chiar și la 150 de dolari pe baril.

Dispozitivul aruncat în apropierea casa primarului New York-ului era putea provoca răni grave

„Echipa de geniști a poliției din New York a efectuat o analiză preliminară a dispozitivului care a fost detonat și utilizat ieri în timpul unui protest și a stabilit că nu este vorba de un dispozitiv fals sau de o bombă fumigenă”, a declarat comisarul Jessica S. Tisch într-o postare pe X. „Este, de fapt, un dispozitiv exploziv improvizat care ar fi putut provoca leziuni grave sau moartea”.

Analiza unui al doilea dispozitiv recuperat de la fața locului este în curs de desfășurare. Nu au fost raportate victime, scrie CNN.

Manifestație și contra-manifestație

Incidentul s-a petrecut în timpul lunii sacre islamice Ramadan, în fața casei primului primar musulman al orașului New York, Zohran Mamdani, și a soției sale, Rama Duwaji.

O manifestație anti-islamică organizată de influencerul de dreapta și revoluționarul grațiat din 6 ianuarie, Jake Lang, a atras aproximativ 20 de participanți, în timp ce o contra-manifestație numită „Drive the Nazis Out of New York” (Alungați naziștii din New York) a atins un număr maxim de aproximativ 125 de persoane, a spus Tisch.

Cele două grupuri au fost separate în zone de protest desemnate de ofițerii NYPD, dar tensiunile au escaladat puțin înainte de prânz. În jurul orei 12:15, un protestatar asociat grupului lui Lang a folosit spray cu piper împotriva contraprotestatarilor, a spus Tisch.

Aproximativ 20 de minute mai târziu, un contraprotestatar în vârstă de 18 ani „a aprins și a aruncat un dispozitiv incendiator către zona de protest”, care a aterizat pe o trecere de pietoni, a spus Tisch.

Flăcări și fum

„Martorii au raportat că au văzut flăcări și fum în timp ce acesta zbura prin aer înainte de a lovi o barieră și de a se stinge la câțiva metri de ofițerii de poliție”, a adăugat ea.

Un videoclip înregistrat cu aplicația Citizen arată momentul în care dispozitivul a fost aruncat, protestatarii și polițiștii încercând să se îndepărteze de locul unde a aterizat. Din alt unghi, se vede un bărbat sărind peste cineva care vorbea la un megafon și aruncând dispozitivul aprins.

Bărbatul a fugit apoi spre sud pentru a recupera un al doilea dispozitiv de la un tânăr de 19 ani, înainte de a-l aprinde și a începe să fugă, a spus Tisch. El a aruncat al doilea dispozitiv pe stradă, iar polițiștii au securizat zona, reținând ambii bărbați.

Înregistrarea video arată fum în aer și mai multe persoane fugind de al doilea dispozitiv, în timp ce poliția reține un bărbat la pământ.

Echipa de geniști a NYPD a examinat ambele dispozitive, stabilind preliminar că erau puțin mai mici decât o minge de fotbal și păreau a fi un borcan înfășurat în bandă neagră, conținând bolțuri, șuruburi și un fitil de hobby, a spus Tisch.

Doi răniți grav, încarcerați, în urma unui accident în apropiere de centura ocolitoare din Satu Mare

Potrivit ISU Satu Mare, un accident rutier s-a produs în municipiul Satu Mare, în apropiere de Centura Ocolitoare, în zona Sătmărel. Aici, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar două persoane au rămas încarcerate.

Intervin o autospecială de stingere, echipajul de descarcerare, un echipaj EPA SMURD și terapia intensivă mobilă.

De asemenea, la intervenție participă și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Din primele informații, o victima a fost proiectată în afara mașinii și se afla în stop cardio-respirator. Echipajele medicale efectuează manevrele de resuscitare.

Papa Leon face apel la încetarea bombardamentelor din Orientul Mijlociu

Papa Leon al XIV-lea a îndemnat, duminică, la încetarea bombardamentelor și a solicitat revenirea la dialog în contextul violențelor din Iran și Orientul Mijlociu.

În cadrul rugăciunii Angelus din Piața Sfântul Petru de duminică, Papa Leon a afirmat că războiul din Orientul Mijlociu alimentează frica și ura și s-a declarat îngrijorat că situația conflictuală s-ar putea extinde, implicând și alte țări aflate în vecinătate.

„Pe lângă episoadele de violență și devastare și climatul generalizat de ură și frică, există și îngrijorarea crescândă că conflictul s-ar putea extinde și că alte țări din regiune, inclusiv dragul Liban, ar putea cădea din nou în instabilitate”, a spus Papa Leon, potrivit Reuters.

„Să ne ridicăm rugăciunea umilă către Domnul ca zgomotul bombelor să înceteze, ca armele să tacă și ca spațiul să se deschidă pentru dialog, în care vocile popoarelor să poată fi auzite”, a completat Suveranul Pontif.

Papa Leon al XIV-lea a lansat apeluri la încetarea focului și în legătură cu celelalte mari conflicte actuale, respectiv războiul Rusiei în Ucraina și cel al Israelului în Gaza.