Cel mai mare gheizer acid din lume erupe din nou la Yellowstone

Cel mai mare gheizer acid din lume a erupt din nou în Parcul Național Yellowstone, SUA, după ce a rămas în mare parte inactiv timp de peste cinci ani. Oficialii parcului au confirmat că Gheizerul Echinus, situat în Bazinul Norris Geyser, a început să erupă din nou la începutul anului 2026, scrie CBSNews.

Reluarea activității a atras atenția atât a oamenilor de știință, cât și a vizitatorilor. Cercetătorii spun că chimia neobișnuită a gheizerului și comportamentul său imprevizibil îl fac unul dintre cele mai fascinante fenomene geotermale din Yellowstone.

Un gheizer rar și neobișnuit din Yellowstone

Gheizerul Echinus se află în partea din spate a Bazinului Norris Geyser, una dintre cele mai active zone geotermale din Yellowstone. Gheizerul are aproximativ 20 de metri lățime și este înconjurat de roci țepoase care seamănă cu aricii de mare.

Formațiunea a fost denumită în 1878 de mineralogul Albert Charles Peale, care a observat aceste structuri neobișnuite. Ele s-au format datorită chimiei speciale a apei acide din gheizer.

Potrivit cercetătorilor din Yellowstone, apa conține un amestec de gaze acide și ape subterane neutre. Aciditatea este relativ slabă, comparabilă cu cea a sucului de portocale sau a oțetului.

Acest echilibru chimic produce depozite minerale roșii în jurul bazinului. De asemenea, permite structurii gheizerului să rămână stabilă, în ciuda mediului acid.

Un gheizer odinioară celebru pentru erupțiile frecvente

Gheizerul Echinus a fost foarte activ în a doua jumătate a secolului al XX-lea. În anii 1970, erupțiile aveau loc la fiecare 40 – 80 de minute, ceea ce îl făcea o atracție populară pentru vizitatori.

În anii 1980 și 1990, erupțiile puteau ajunge la aproximativ 23 de metri înălțime și puteau dura până la 90 de minute. Uneori jeturile de apă erau proiectate chiar lateral, stropind vizitatorii din apropiere.

Activitatea a început să scadă la începutul anilor 2000. Un sistem de monitorizare a temperaturii instalat în 2010 a înregistrat doar erupții ocazionale.

Semne de activitate reapar în 2026

Gheizerul a început să dea din nou semne de activitate în februarie 2026, când au fost înregistrate mai multe erupții în decurs de câteva zile. Până la mijlocul lunii februarie, erupții mai mici de 6 – 9 metri aveau loc la fiecare câteva ore.

Creșteri recente ale temperaturii indică o activitate subterană continuă. Totuși, oamenii de știință spun că este dificil de prezis dacă erupțiile vor continua.

Oficialii din Yellowstone notează că activitatea ar putea fi temporară. Cu toate acestea, revenirea gheizerului Echinus evidențiază natura dinamică și în continuă schimbare a peisajului geotermal din Yellowstone.

Comisia Europeană îl atacă pe Donald Trump, după amenințările asupra Spaniei și avertizează: „Suntem pregătiți să acționăm”

Printr-o declarație făcută de Olof Gill, Comisia Europeană subliniază că SUA trebuie „să respecte angajamentele asumate” în acordul comercial semnat cu UE vara trecută și își reiterează sprijinul pentru Sánchez.

„Comisia va asigura că interesele Uniunii Europene sunt pe deplin protejate. Suntem pe deplin solidari cu toate statele membre și cu toți cetățenii lor și, prin intermediul politicii noastre comerciale comune, suntem pregătiți să acționăm, dacă este necesar, pentru a proteja interesele UE”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru comerț, Olof Gill.

Uniunea Europeană spune că declarațiile SUA reprezintă o „amenințare comercială din partea președintelui Trump”.

„UE și Statele Unite au încheiat un acord comercial important anul trecut . Comisia Europeană se așteaptă ca Statele Unite să respecte pe deplin angajamentele asumate în Declarația noastră comună”, se arată în mod specific în declarație.

Executivul condus de Ursula von der Leyen adaugă că „ este mai important ca niciodată ” să se protejeze comerțul dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, deoarece acesta este „profund integrat”, „reciproc avantajos” și „în mod clar în interesul ambelor părți”.

Comerțul dintre Uniunea Europeană și Statele Unite este profund integrat și reciproc avantajos.

Protejarea acestei relații, în special într-o perioadă de perturbări globale, este mai importantă ca niciodată și, în mod evident, în interesul ambelor părți.

UE și Statele Unite au încheiat anul trecut un acord comercial important. Comisia Europeană se așteaptă ca Statele Unite să își onoreze pe deplin angajamentele asumate în declarația comună din augustul trecut.

UE continuă să își onoreze partea sa din acordul respectiv, permițând multor bunuri americane să intre în bloc fără taxe vamale, chiar dacă Curtea Supremă a SUA a decis că tarifele de 15% impuse de Trump asupra bunurilor UE au fost ilegale.

Vom continua să apărăm relații comerciale transatlantice stabile, previzibile și reciproc avantajoase, în beneficiul tuturor”, conchide textul.

Președintele SUA, Donald Trump, a spus ieri, că întrerupe relațiile comerciale cu Spania după ce premierul Pedro Sanchez a refuzat să pună la dispoziție bazele militare pentru atacarea Iranului. Într-o declarație făcută astăzi, premierul Spaniei a spus că poziția Guvernului de la Madrid este „Nu războiului”.

Petrișor Peiu acuză CE: Gazul din UE, de șase ori mai scump decât în SUA

Liderul grupului senatorial AUR, Petrișor Peiu, acuză Comisia Europeană de nepricepere în gestionarea politicilor energetice.

Senatorul susține că, după izbucnirea conflictului din Iran, gazul din UE a ajuns să fie de aproape șase ori mai scump decât cel din SUA, afectând direct industriile dependente de gaze.

„Evoluția din ultima săptămână a prețului gazului american: de la un minim de 2,77 dolari/MMBTU (echivalent cu 8,12 euro/MWh) la un maxim de 3,17 dolari/MMBTU (echivalent cu 9,28 euro/MWh)
Evoluția prețului gazului european în ultima săptămână: de la un minim de 29,3 euro/MWh la un maxim abrupt de 62,76 euro/MWh și acum o stabilizare la 53,59 euro/MWh . Și mai simplu: înainte de războiul din Iran, gazul era de trei ori și jumătate mai scump în UE decât în SUA. Acum este de aproape șase ori mai scump”, a declarat Petrișor Peiu.

El arată care sunt industriile în care se consumă cel mai mult gaz în UE: industria chimică/petrochimică (32%), ciment, sticlă și ceramică (13%), industria alimentară (13%), rafinarea petrolului (8%), industria metalurgică (7%), industria hârtiei și cartonului (7%). Plus încălzirea populației.

„Oare de câte ori ar trebui să fie gazul mai scump în UE decât în SUA pentru a putea să priceapă și Comisia Europeană ceva din economie și competitivitate?”, a mai declarat liderul senatorilor AUR.

Morgan Stanley: până la 71 de miliarde de dolari ar putea intra în apărare din fondurile de sustenabilitate europene

Până recent, fondurile ESG excludeau în mod sistematic producătorii de arme. Tensiunile geopolitice și conflictele deschise au schimbat această abordare, notează Bloomberg.

 Administratori de active precum Allianz Global Investors și DWS al Deutsche Bank au anunțat că apărarea democrației impune o regândire a principiilor investițiilor etice. Schimbarea a inclus și expunerea la armele nucleare.

Analiștii Morgan Stanley Arushi Agarwal și Marie-Ange Riggio estimează două scenarii.

În primul, fondurile fără expunere actuală în apărare – aproximativ 40% din activele ESG administrate – își aliniază portofoliile la indicii MSCI. Rezultatul: fluxuri de 38 de miliarde de dolari. În al doilea scenariu, restul de 60% dintre fonduri, deja parțial expuse, își ajustează și ele deținerile. Se adaugă alte 33 de miliarde de dolari, total: 71 de miliarde.

Contextul care accelerează schimbarea

Raportul apare pe fondul intensificării războiului din Orientul Mijlociu. Atacurile SUA și Israelului asupra Iranului s-au transformat într-un conflict regional.

Piețele au scăzut, iar prețurile petrolului au crescut. Presiunea asupra fondurilor ESG de a-și revizui restricțiile privind industria de apărare este în creștere.

O navă rusească care transporta gaze s-a scufundat în Marea Mediterană după o explozie

Potrivit autorităților libiene, un apel de urgență a fost recepționat marți seară de la petrolierul rusesc Arctic Metagaz, aflat în tranzit în Marea Mediterană. 

Oficialii libieni au precizat că nava s-a scufundat după ce a fost afectată de „explozii subite”, urmate de un incendiu, relatează Le Figaro

Pentru incident, Rusia a blamat Ucraina. Printr-un comunicat oficial, Ministerul Transporturilor de la Moscova, s-a anunțat că atacul asupra navei ar fi fost „lansat de pe coasta libiană, folosind ambarcațiuni rapide fără pilot aparținând Ucrainei”. 

Ministerul a adăugat că toți cei 30 de membri ai echipajului sunt în siguranță. 

ATP repatriază jucătorii turneului Challenger de la Fujaïrah. Un român, printre participanți

Potrivit informațiilor publicate miercuri, ATP a pus la punct o soluție pentru evacuarea tuturor jucătorilor și antrenorilor prezenți la turneu.

Un zbor charter va decola joi seară, din Muscat, capitala Omanului, cu destinația Milano, Italia. Aeronava, un Boeing 737 cu 90 de locuri, va face o escală tehnică în Egipt.

Transportul până la Muscat va fi asigurat pe cale rutieră, distanța dintre Fujaïrah și capitala Omanului fiind de aproximativ 340 de kilometri, parcurși în circa patru ore. Plecarea este programată pentru joi dimineață.

Potrivit reprezentanților circuitului ATP Challenger, costurile zborului vor fi suportate integral de ATP, fără cheltuieli pentru sportivi. Odată ajunși la Milano, jucătorii își vor organiza individual continuarea deplasării către destinațiile finale.

Printre sportivii afectați de această situație se numără și românul Adrian Boitan, singurul jucător din țara noastră aflat pe tabloul principal al competiției.

Situat pe locul 286 ATP, Boitan câștigase ultimul turneu la care participase, de categorie ITF 25. Competiția se disputase în Antalya, Turcia, în luna februarie.

Drulă, despre referendumul în București: PSD și PNL au blocat-o la Senat, acum vine la Camera Deputaților

Drulă susține că proiectul de lege, realizat în colaborare cu Nicușor Dan, reprezintă singura cale prin care bugetul Capitalei poate deveni predictibil.

„La Senat, ca primă cameră, este un subiect cum nu se poate mai actual, pentru că chiar astăzi, înțeleg, în ședința de coaliție s-a discutat foarte mult despre bugetul Bucureștiului. Această lege, discutată la vremea respectivă și cu președintele Nicușor Dan, cel care a inițiat referendumul votat covărșitor de bucureșteni, este soluția structurală pentru problema bugetului Bucureștiului. Odată votată această lege de Parlamentul României, nu mai avem această veșnică târguială anuală, pe care o vedem și în aceste zile, în care se mai ciupesc 14% sau 2% sau 3% și, în funcție de cine este la putere la guvern, se dă mai mult la sectoare, mai mult la municipiu”, a declarat, miercuri, Drulă.

„Legea transpune voința bucureștenilor”

Deputatul a explicat parcursul legislativ de la Senat, unde proiectul nu a beneficiat de un raport din partea comisiilor de specialitate, fiind adoptat fără vot prin expirarea termenului legal.

„Această lege a fost adoptată în prima cameră tacit, adică plenul Senatului nu s-a pronunțat asupra ei, comisiile de specialitate, comisiile raportoare nu s-au pronunțat asupra acestei legi, a expirat termenul acela de 60 de zile și legea a trecut fără să fie votată. (…) Din păcate, atât PSD cât și PNL nu au dorit dezbaterea acestei legi la Senat, ceea ce ridică niște semne de întrebare, mai ales că nou alesul primar al Bucureștiului este din partea PNL și, repet, această lege transpune exact voința bucureștenilor, ca banii bucureștenilor, impozitul pe venit, taxele locale, să revină într-un singur buget global, municipal, cu subdiviziuni pentru activitățile de la sectoare”.

Acesta a făcut un apel către partidele aflate la guvernare pentru a debloca proiectul în Camera Deputaților.

„Acum legea vine la Camera Deputaților și fac un apel și la PSD și la PNL să o punem în dezbatere de urgență, să o votăm astfel încât această problemă într-adevăr mare a bugetului bucureștenilor să fie rezolvată o dată și pentru totdeauna în mod structural și să nu mai avem acest tip de târguială. Înțeleg că s-a discutat o oră și jumătate astăzi în ședința de coaliție, mai dăm și mie un pic, uite taxa asta nu o aplicăm la București, pe cealaltă o aplicăm, nu e în regulă așa. Nu e în regulă că, dacă primarul e mai simpatic sau mai antipatic, Guvernul să decidă asupra banilor bucureștenilor, așa cum Iașul, Clujul, Timișoara își primesc anual, predictibil, în anumite limite, banii cu care contribuie cetățenii de acolo, așa trebuie să facă și Bucureștiul și reprezentanții bucureștenilor să decidă asupra destinațiilor”, a conchis Drulă.

Captură de produse contrafăcute într-un autocar venit din Turcia

Polițiștii de frontieră din Giurgiu au descoperit peste 6.400 de produse vestimentare și de parfumerie contrafăcute, cu o valoare estimată de peste 1,1 milioane de lei, în urma unui control efectuat asupra unui autocar care circula pe ruta Turcia-România.

Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, controlul a avut loc marți, în cadrul unei acțiuni de tip BLITZ, desfășurate pe DN5 de polițiștii Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu și ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

Captură de peste un milion

În autocar au fost găsite 6.421 de articole vestimentare și parfumuri inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.

Bunurile aparțineau unui pasager, cetățean turc în vârstă de 35 de ani, care nu a putut prezenta documente de proveniență.

Potrivit polițiștilor de frontieră, valoarea totală a produselor ar depăși 1.172.500 de lei dacă ar fi fost comercializate ca produse originale.

Dosar pentru mărci contrafăcute

Articolele au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor și depozitate în camera de corpuri delicte a instituției. În acest caz, se fac cercetări pentru punerea în circulație a unor produse care poartă o marcă identică sau similară cu una înregistrată și care prejudiciază titularul mărcii.

La finalul anchetei, cazul va fi trimis procurorilor pentru dispunerea măsurilor legale.

Putin va discuta cu ministrul de externe al Ungariei despre „șantajul energetic al Ucrainei”

Kievul a declarat că ramura ucraineană a conductei de petrol Drujba, care furnizează petrol rusesc Ungariei și Slovaciei, a fost grav avariată de un incendiu după un atac rus la sfârșitul lunii ianuarie și nu poate fi reparată rapid, potrivit Reuters.

Ungaria și Slovacia au acuzat ambele Ucraina – care este de mult timp nemulțumită de faptul că acestea continuă să cumpere petrol rusesc – că întârzie în mod deliberat reparațiile din motive politice.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin va discuta, miercuri, problema cu Szijjarto, un vizitator frecvent la Moscova.

„Știți că cumpărătorii petrolului nostru, precum Ungaria și Slovacia, se confruntă acum cu șantajul regimului de la Kiev. Este vorba de șantajul legat de blocarea deliberată a aprovizionării prin conducta de petrol Drujba. Desigur, acest lucru va fi discutat astăzi”, a spus Peskov.

El a declarat reporterilor în cadrul aceleiași conferințe telefonice că Rusia nu a fost contactată de alte țări europene care să îi ceară să reia livrările de energie, având în vedere situația din Iran.

Sindicatele îndeamnă profesorii să nu semneze pentru participarea la simularea examenelor naționale

Încă din luna februarie, federațiile „Spiru Haret” și FSLI au început un referendum printre membrii privind neparticiparea la simularea examenelor naționale și/sau declanșarea grevei în perioada acestora.

„În mod regretabil – dar previzibil – Ministerul Educației și Cercetării și inspectoratele școlare au ignorat semnalul nostru de alarmă și încearcă să forțeze organizarea acestor simulări. Atragem atenția asupra faptului că Ministerul Educației și Cercetării a emis Procedura nr. 25350/03.03.2026 privind organizarea și desfășurarea simulării examenelor naționale. Imediat după aceea, asupra conducerilor unităților de învățământ au început presiunile din partea inspectoratelor școlare, care:
• solicită propuneri de cadre didactice pentru comisiile de organizare;
• somează școlile să trimită macheta cu comisia centrului de examen de la nivelul unității de învățământ
• semnarea de declarații pe proprie răspundere în care își asumă îndeplinirea sarcinilor asumate, respectarea termenelor stabilite, păstrarea confidențialității privind activitatea în cadrul procesului de scanare/încărcare/transfer/evaluare a lucrărilor scrise”, transmite miercuri FSLI România.

Conform reprezentanților federației, se cere nominalizarea unui număr de asistenți mai mare cu 10% față de necesar.

„Nu semnați niciun document prin care să vă asumați participarea la simulările examenelor naționale din luna martie. Nu cedați presiunilor de a fi incluși în organizarea simulărilor”, le transmit liderii sindicali profesorilor.

Aceștia susțin că profesorii trebuie să fie uniți „pentru a face față oricăror încercări de intimidare venite din partea decidenților: „Dacă nici acum, în al doisprezecelea ceas, nu dăm dovadă de unitate și nu blocăm organizarea simulărilor examenelor naționale, riscăm ca veniturile să ne fie afectate și mai mult, în urma măsurilor de austeritate ale Guvernului”.