În fiecare zi, convoaie de petroliere uriașe, unele dintre ele lungi cât trei terenuri de fotbal, intră și ies din Golful Persic prin acest culoar maritim îngust, transportând petrolul care alimentează economiile planetare.

Strâmtoarea funcționează ca un fel de supapă a Golfului Persic, pentru că toate exporturile maritime de petrol ale Arabiei Saudite, Irakului, Kuwaitului, Qatarului sau Emiratelor Arabe Unite trebuie să treacă prin acest pasaj înainte de a ajunge în Oceanul Indian.

De aceea, Strâmtoarea Hormuz este numită adesea cel mai important chokepoint energetic al lumii, aproximativ o cincime din petrolul consumat global traversând zilnic această rută maritimă.

Geografia locului explică de ce această strâmtoare este atât de vulnerabilă. În punctul cel mai îngust, distanța dintre cele două țărmuri este de aproximativ 20-21 mile marine, iar în centrul strâmtorii, mările teritoriale ale Iranului și Omanului se suprapun, ceea ce înseamnă că navele comerciale navighează practic între două state care au jurisdicție asupra apelor din jurul lor.

În plus, zona abundă de insule strategice, precum Larak, Qeshm sau Abu Musa, care oferă puncte de observație și poziții militare extrem de importante.

Pentru a face navigația mai sigură într-un spațiu atât de aglomerat, Organizația Maritimă Internațională a introdus încă din anii 70 un sistem de separare a traficului. Astfel, petrolierele care intră în Golful Persic urmează un culoar maritim diferit de cel folosit de navele care ies, la fel cum autostrăzile au benzi separate pentru sensuri diferite de circulație.

Dar Strâmtoarea Hormuz nu este doar un loc de tranzit comercial, ci este și un spațiu militar extrem de sensibil. De aceea, ori de câte ori apare o criză în regiune, revine aceeași întrebare- dacă Iranul controlează partea nordică a strâmtorii, ar putea să o închidă și să oprească fluxul de petrol către restul lumii?

Pentru a răspunde, trebuie înțeles mai întâi regimul juridic al strâmtorilor internaționale și modul în care dreptul internațional limitează puterea statelor de coastă asupra unor rute maritime vitale precum Strâmtoarea Hormuz.

Eliza Ene Corbeanu: Stăpânii Strâmtorii Hormuz

La prima vedere, logica pare simplă: dacă o strâmtoare se află între două state și marea lor teritorială se întâlnește în mijloc, atunci acele state ar trebui să o controleze.

Dar dreptul internațional a evoluat tocmai pentru a evita ca rutele maritime esențiale ale lumii să ajungă la discreția unui singur stat, motiv pentru care, de-a lungul ultimelor decenii a fost construit un sistem juridic complex, care încearcă să păstreze un echilibru între principiul suveranității statelor asupra apelor lor teritoriale și principiul libertății navigației globale.

Primul pas important a fost făcut în 1958, când a fost adoptată Convenția de la Geneva privind marea teritorială și zona contiguă, care stabilea că fiecare stat are suveranitate asupra unei fâșii de mare din fața coastelor sale, numită mare teritorială. Această suveranitate include apa, spațiul aerian de deasupra și fundul mării.

Dar convenția prevede o limitare, în sensul că suveranitatea trebuie exercitată în conformitate cu dreptul internațional. Cu alte cuvinte, statul de coastă nu poate bloca pur și simplu navigația internațională.

În acea perioadă, regula principală era ceea ce dreptul mării denumește trecere inofensivă, adică navele străine aveau dreptul să traverseze marea teritorială a unui stat, atât timp cât trecerea era continuă și nu reprezenta o amenințare pentru securitatea statului respectiv. Această regulă a funcționat o vreme, dar a devenit insuficientă pe măsură ce comerțul mondial a crescut și anumite strâmtori au devenit vitale pentru economia globală.

De aceea, în 1982 a fost adoptată Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, cel mai important tratat din acest domeniu, care a reglementat regimul juridic special al strâmtorilor utilizate pentru navigație internațională, introducând noțiunea  dreptului de tranzit.

În cuvinte simple, dreptul de tranzit permite navelor și aeronavelor să traverseze o strâmtoare internațională continuu și rapid între două spații maritime, fără ca statele de coastă să poată suspenda sau bloca tranzitul.

Regimul juridic al Strâmtorii Hormuz este completat și de dreptul tratatelor, adică de Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor din 1969, care stabilește că un stat este legat juridic de un tratat numai după ratificarea acestuia.

Această regulă este importantă pentru că explică cel mai bine poziția Iranului. Iranul a semnat Convenția asupra dreptului mării, dar nu a ratificat-o și, din acest motiv, autoritățile iraniene susțin că regimul complet al tranzitului prin strâmtori nu li se aplică.

În interpretarea oficială a Teheranului, navele militare străine ar trebui să obțină permisiunea înainte de a traversa marea teritorială iraniană. Mai mult decât atât, legislația maritimă iraniană adoptată în anii ’90 stabilește că Iranul acceptă trecerea inofensivă, dar își rezervă dreptul de a controla sau chiar de a suspenda această trecere dacă securitatea sa națională este amenințată.

Eliza Ene Corbeanu: Stăpânii Strâmtorii Hormuz

Această interpretare este contestată de majoritatea statelor maritime și de numeroși specialiști în dreptul mării, care consideră că regulile privind tranzitul prin strâmtori au devenit parte a dreptului cutumiar internațional (în dreptul internațional, regula cutumiară se naște atunci când statele urmează constant o anumită practică și, în timp, aceasta devine obligatorie).

Prin urmare, chiar dacă un stat nu a ratificat un tratat, el poate fi totuși obligat de regulile care au devenit parte a dreptului cutumiar, adică exact situația Strâmtorii Hormuz.

Analiza juridică nu se oprește, însă, aici. Regimul Strâmtorii Hormuz trebuie privit și prin prisma dreptului conflictelor armate pe mare, adică a regulilor care se aplică atunci când tensiunile diplomatice se transformă în confruntări navale. În astfel de momente, dreptul internațional încearcă să păstreze un echilibru delicat, pentru a asigura neutralitatea și protejarea comerțului global și a navelor statelor neimplicate în conflict.

Aceste reguli nu sunt cuprinse într-un singur tratat, ci într-o multitudine de convenții, practici ale statelor și manuale militare care sintetizează dreptul internațional aplicabil pe mare. Unul dintre cele mai importante astfel de documente este Manualul de la San Remo privind dreptul aplicabil conflictelor armate pe mare, adoptat în 1994, care stabilește reguli clare pentru blocadele navale.

Blocada navală este încercarea unui stat de a împiedica accesul navelor către coastele sau porturile unui adversar, iar dreptul internațional nu permite ca această măsură să fie aplicată arbitrar.

Manualul de la San Remo stabilește că o blocadă este legală doar dacă este declarată oficial și notificată tuturor statelor, astfel încât navele comerciale să știe că zona este supusă restricțiilor.

Totuși, blocada nu poate avea ca scop înfometarea populației civile și nu poate împiedica în mod arbitrar navigația navelor statelor neutre, care nu participă la conflict.

Un alt document des citat de specialiști este The Commander’s Handbook on the Law of Naval Operations, Manualul juridic al Marinei Statelor Unite. Acesta arată că strâmtorile internaționale beneficiază de un regim juridic special chiar și în situații de conflict militar, navele statelor neutre având dreptul să tranziteze aceste rute, iar orice restricție trebuie să respecte principiile necesității militare și ale proporționalității.

Eliza Ene Corbeanu: Stăpânii Strâmtorii Hormuz

Cu alte cuvinte, din punct de vedere juridic, Iranul nu poate închide pur și simplu Strâmtoarea Hormuz pentru navele comerciale ale statelor neutre, o asemenea acțiune intrând în conflict cu regimul juridic al strâmtorilor internaționale și cu principiile fundamentale ale dreptului mării.

În practică însă, dreptul internațional nu funcționează așa. Iranul controlează coasta nordică a strâmtorii și mai multe insule strategice din zonă, iar această poziție geografică îi oferă capacitatea de a perturba traficul maritim sau de a crea tensiuni în regiune.

Oficialii iranieni au făcut, de-a lungul timpului, numeroase declarații publice despre Strâmtoarea Hormuz, iar acestea reflectă exact tensiunea dintre poziția juridică a Iranului și presiunile geopolitice din regiune.

Una dintre cele mai citate declarații a fost făcută în 2011 de Mohammad-Reza Rahimi, vicepreședintele Iranului la acea vreme. În contextul sancțiunilor occidentale asupra petrolului iranian, Rahimi a declarat public că dacă Iranul nu va putea să își exporte petrolul, „nici o picătură de petrol nu va mai trece prin Strâmtoarea Hormuz”.

Ayatollahul Ali Khamenei, fostul Lider suprem al Iranului, a făcut mai multe declarații în aceeași logică, afirmând că Iranul nu caută să închidă strâmtoarea, dar că nu va accepta o situație în care petrolul iranian este blocat, în timp ce alte state din regiune își exportă liber resursele.

Amiralul Ali Fadavi, fost comandant al forțelor navale ale Gardienilor Revoluției, declara într-un interviu că închiderea Strâmtorii Hormuz ar fi „ușor de realizat” pentru Iran, dacă ar exista o decizie politică în acest sens.

Diplomații iranieni argumentează că Iranul nu a blocat niciodată efectiv strâmtoarea și că libertatea navigației este importantă și pentru economia iraniană.

Președintele Donald Trump îndemna statele occidentale și aliații SUA să contribuie activ la protejarea transportului maritim prin Strâmtoarea Hormuz, avertizând că libertatea navigației într-una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii nu poate depinde doar de intervenția americană.

Donald Trump a transmis că, dacă situația o va impune, marina SUA ar putea începe escortarea petrolierelor prin Strâmtoarea Hormuz pentru a menține deschisă această rută vitală pentru economia globală.

În plan juridic însă, escortarea petrolierelor de către nave de război ridică o problemă delicată. Potrivit Manualului de la San Remo privind dreptul aplicabil conflictelor armate pe mare, dacă navele comerciale navighează în convoi sub escorta directă a unor nave militare ale unui stat aflat în conflict, ele pot fi considerate nave comerciale ale inamicului și pot deveni, în anumite condiții, obiective militare care pot fi atacate.

După cum spuneam, din punct de vedere juridic, Strâmtoarea Hormuz rămâne deschisă navigației internaționale, deoarece tratatele privind dreptul mării nu permit închiderea unilaterală a unei asemenea rute. În practică însă, amenințările militare și atacurile asupra navelor au creat o închidere de facto a strâmtorii (multe companii maritime au suspendat transporturile, iar sute de nave au rămas ancorate în porturi sau au evitat complet zona).

Ca o concluzie, se dovedește încă o dată că dreptul internațional devine iluzoriu atunci când este pus în fața intereselor strategice ale marilor puteri, iar regulile care ar trebui să guverneze libertatea navigației ajung să fie umbrite de logica puterii.

Josep Borrell, care a ocupat funcția de vicepreședinte al Comisiei și de Înalt Reprezentant pentru afaceri externe în perioada 2019-2024, a declarat pentru POLITICO faptul că UE nu a reușit să tragă la răspundere SUA pentru încălcările dreptului internațional în contextul războiului din Iran. Acesta a subliniat că războiul SUA împotriva Iranului „este ilegal din punctul de vedere al dreptului internațional [și] nu este justificat de o amenințare iminentă, așa cum au susținut unii”.

Borrell a lansat critici și la adresa președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre care a spus că „a continuat să-și depășească atribuțiile” prin conducerea politicii externe, deși nu ține de competența sa.

„Ea este sistematic părtinitoare în favoarea SUA și a Israelului”, a spus Borrell pentru sursa citată.

El a continuat subliniind că Europa „suferă de pe urma consecințelor în ceea ce privește prețurile la energie, în timp ce Trump se laudă că acest lucru este benefic pentru SUA, deoarece sunt exportatori de petrol”.

Borrell: Ne pierdem credibilitatea când aplicăm normele internaționale în mod selectiv

În plus, fostul înalt diplomat a explicat că actuala șefă a diplomației UE, Kaja Kallas, ar trebui să fie mai „să fie mai clară în condamnarea încălcărilor dreptului internațional”, indiferent dacă acestea sunt comise de Rusia, Israel sau SUA.

„Ne pierdem credibilitatea [atunci când] aplicăm normele internaționale în mod selectiv”, a explicat el.

Pe de altă parte, Borrell a lăudat abordarea premierului spaniol Pedro Sanchez, cel mai vehement critic european al atacurilor lui Trump asupra Iranului.

Fostul înalt diplomat a cerut ca UE să nu continue ratificarea acordului comercial încheiat de von der Leyen și Trump vara trecută.

„Acordul a fost nedrept de la început. Ei ne-au impus tarife de 15% și noi ne reducem tarifele pentru ei”, a spus Borrell.

Comentariile lui Borrell vin în contextul în care Ursula von der Leyen și-a moderat criticile la adresa SUA și a Israelului. Aceasta a afirmat că regimul de la Teheran merită să cadă, însă a insistat să se apeleze la soluții diplomatice privind conflictul.

Rezultatele oficiale au fost anunțate luni de Comisia Electorală Centrală, care a confirmat validitatea procesului electoral și participarea semnificativă a populației, titrează Reuters.

Referendumul constituțional din Kazakhstan reprezintă un moment-cheie în procesul de reformare a statului, fiind parte a unui pachet amplu de modificări politice și instituționale. Potrivit autorităților electorale, prezența la vot a fost una ridicată, ceea ce conferă legitimitate rezultatelor și susținere populară clară pentru noua constituție din Kazakhstan.

Documentul adoptat prevede, printre altele, limitarea atribuțiilor președintelui, consolidarea rolului Parlamentului și întărirea mecanismelor de protecție a drepturilor civile. Oficialii au subliniat că aceste schimbări urmăresc tranziția către un model de guvernare mai echilibrat și mai transparent.

Impactul asupra societății

Autoritățile de la Astana au declarat că noua constituție va contribui la modernizarea instituțiilor statului și la creșterea încrederii publice în sistemul politic. De asemenea, reforma constituțională introduce garanții suplimentare privind independența justiției și accesul cetățenilor la procese decizionale mai deschise.

Analiștii politici consideră că referendumul constituțional din Kazakhstan reflectă dorința conducerii de a răspunde nemulțumirilor sociale exprimate în ultimii ani și de a repoziționa țara pe scena internațională ca un stat angajat pe calea reformelor democratice.

Implementarea noilor prevederi constituționale urmează să se facă etapizat, prin ajustarea legislației naționale și a cadrului instituțional existent.

Potrivit a trei exit-poll-uri, Grégoire s-a detașat clar de principala sa rivală, conservatoarea Rachida Dati, fost ministru al Culturii. Un sondaj Ipsos-BVA-Cesi îl creditează pe candidatul socialist cu 36,4% din voturi, față de 24,8% pentru Dati, în timp ce un sondaj Ifop-Fiducial îl plasează la 37%, comparativ cu 25,2% pentru adversara sa. Un al treilea institut de sondare a indicat un ecart de 10 puncte procentuale între cei doi.

„Femeile și bărbații din Paris ne-au pus clar în frunte în acest prim tur”, le-a spus Grégoire susținătorilor săi, după publicarea primelor estimări.

Fost viceprimar al Parisului, Emmanuel Grégoire conduce o alianță de stânga care reunește socialiștii, ecologiștii și comuniștii. El promite să continue transformarea ecologică a capitalei, marcată în ultimii ani de extinderea pistelor pentru biciclete, a spațiilor verzi și a zonelor pietonale, dar și să aducă o „schimbare de metodă” după mandatul controversat al actualei primărițe Anne Hidalgo.

În același timp, rezultatul obținut de candidata LFI, Sophia Chikirou, estimată la aproximativ 13%, riscă să fragmenteze electoratul de stânga înaintea turului decisiv din 22 martie. În seara alegerilor, Chikirou a declarat că „așteaptă un apel” din partea lui Grégoire pentru a construi un „front antifascist” în turul al doilea. În lipsa unei înțelegeri, ea a anunțat că își va menține candidatura.

Turul doi

Sistemul electoral francez, care impune un prag de 10% pentru calificarea în turul decisiv din 22 martie, deschide însă calea unor confruntări în trei, patru sau chiar cinci candidați, ceea ce face rezultatele finale greu de anticipat. În acest context, atenția se mută acum către negocierile intense dintre partide, pe fondul fragmentării tot mai accentuate a stângii și al semnelor că „cordonul sanitar” care ținea până acum dreapta tradițională departe de alianțe cu extrema dreaptă începe să se erodeze.

Pentru Grégoire, o alianță cu LFI ar putea însă costa sprijinul alegătorilor de centru din propria tabără și ar contrazice angajamentele sale repetate de a nu încheia acorduri cu partidul lui Jean-Luc Mélenchon.

De partea cealaltă, Rachida Dati încearcă să unească electoratul de centru-dreapta în jurul său și i-a cerut în repetate rânduri lui Pierre-Yves Bournazel să i se alăture pentru a evita dispersarea voturilor. Mai mulți candidați, printre care Bournazel și Sophia Chikirou, au depășit pragul de 10% necesar pentru calificarea în turul al doilea, iar în unele estimări apare și candidata extremei drepte, Sarah Knafo. Retragerile sau alianțele din zilele următoare ar putea influența decisiv deznodământul celei mai urmărite curse municipale din Franța.

Alegerile de la Paris au o miză simbolică majoră. Stânga conduce capitala de un sfert de secol, mai întâi sub Bertrand Delanoë, apoi sub Anne Hidalgo, perioadă în care orașul a trecut prin schimbări urbane profunde. Totuși, bilanțul administrației locale este umbrit de nemulțumiri legate de lucrările rutiere, creșterea datoriei publice și un scandal privind acuzații de abuz sexual asupra unor copii, care vizează personal din școli materne și primare.

Nici Rachida Dati nu intră fără vulnerabilități în această confruntare. Ea a demisionat recent din funcția de ministru al Culturii pentru a se concentra pe campania pentru Paris, însă urmează să fie judecată în septembrie într-un dosar de corupție și abuz de putere legat de perioada în care a fost europarlamentar. Dati respinge acuzațiile.

Dincolo de Paris, rezultatele din primul tur arată și o revigorare a stângii radicale și extremei dreapta la nivel național. LFI a obținut scoruri peste așteptări în mai multe orașe, precum Toulouse, Roubaix, Limoges și Saint-Denis, egalând sau depășind candidații stângii moderate. RN a câștigat deja direct mai multe curse locale, iar în marile orașe a înregistrat scoruri care confirmă ascensiunea formațiunii conduse de Marine Le Pen.

HOROSCOP 16 MARTIE – BERBEC

Ziua aduce lecții importante despre felul în care te raportezi la trecut. Ai observat deja cât de ușor poți aluneca spre nostalgie și regrete atunci când retrăiești anumite momente. Dacă vrei să vindeci răni vechi sau să te stabilizezi emoțional, este esențial să rămâi ancorat(ă) în prezent. Altfel, riști să repeți aceleași tipare și să intri într-un cerc vicios. Ascultă-ți vocea interioară și privește înainte.

HOROSCOP 16 MARTIE – TAUR

Atenția ta se mută asupra planurilor de viitor și a vieții sociale. Unele proiecte pot începe din nou să prindă contur după o perioadă de stagnare. Totodată, ai văzut mai clar pe cine te poți baza cu adevărat și cine nu a fost alături de tine în momentele dificile. Chiar dacă te-a afectat lipsa de implicare a unor oameni, experiența aceasta te ajută să investești de acum doar în ceea ce și în cine merită.

HOROSCOP 16 MARTIE – GEMENI

Pe plan profesional, lucrurile încep să se miște din nou în direcția dorită. După o perioadă mai dificilă, revii mai pregătit(ă), mai sigur(ă) pe tine și mai eficient(ă). Ai învățat multe despre tine, despre oamenii cu care lucrezi și despre domeniul în care activezi, iar acest lucru se vede. Reușești să impresionezi prin idei clare și poziții bine argumentate. Continuă în același ritm și te apropii de promovarea dorită.

HOROSCOP 16 MARTIE – RAC

Ultima perioadă a lăsat urme puternice asupra ta, mai ales prin experiențele legate de partenerul de viață sau de afaceri. Ai înțeles mai bine unde este nevoie să tragi linie și cât de important este să nu cedezi mereu. Deși ai tendința să lași mult de la tine, ai văzut că poți avea de pierdut dacă nu știi când să te oprești. Tot ce ai trăit îți va fi util de acum înainte.

HOROSCOP 16 MARTIE – LEU

Se conturează șanse bune de a rezolva probleme financiare sau patrimoniale apărute în relație cu alte persoane. Ai înțeles mai bine ce trebuie făcut pentru a evita conflictele și pentru a găsi soluții. Dialogul sincer și disponibilitatea de a mai face compromisuri acolo unde este cazul pot aduce aceeași deschidere și din partea celorlalți. Astfel, pot fi evitate pierderi sau oportunități ratate.

HOROSCOP 16 MARTIE – FECIOARĂ

În relațiile apropiate apare o mai mare claritate. Dacă până acum au ieșit la suprafață probleme de comunicare între tine și partenerul de viață sau de afaceri, acum începi să vezi cum pot fi rezolvate pe termen lung. Cel mai probabil, a lipsit un plan comun și o împărțire clară a responsabilităților. Experiențele recente vă ajută să construiți o formulă mai eficientă de colaborare și conviețuire.

HOROSCOP 16 MARTIE – BALANȚĂ

În plan profesional, reușești să aplici lecțiile învățate în ultima perioadă pentru a lucra mai bine și pentru a comunica mai eficient cu colegii. Chiar dacă unele situații nu au fost deloc ușoare, te-au ajutat să devii mai organizat(ă) și mai atent(ă) la ce ai de făcut. În privința sănătății, este bine să eviți excesele și să îți impui mai multă disciplină. Un program mai bun de alimentație și somn ți-ar prinde foarte bine.

HOROSCOP 16 MARTIE – SCORPION

Viața sentimentală și relația cu copiii cer mai multă atenție. Comunicarea cu partenerul, cu persoana care îți place sau cu cei mici a avut de suferit, însă ai înțeles că este nevoie de mai multă răbdare și înțelegere. În același timp, ai văzut că nu este bine nici să cedezi prea mult. Echilibrul rămâne cea mai bună soluție.

HOROSCOP 16 MARTIE – SĂGETĂTOR

Relația cu familia și chestiunile legate de casă revin în prim-plan. Unele probleme s-au complicat în ultima perioadă, iar tensiunile cu rudele nu au lipsit. Ai realizat că multe dintre neînțelegeri au pornit fie din lipsă de comunicare, fie din neatenția față de ce s-a stabilit în casă sau în legătură cu o proprietate. Acum este momentul să vezi ce trebuie reparat și cum poți îndrepta lucrurile.

HOROSCOP 16 MARTIE – CAPRICORN

Abilitățile tale de comunicare revin la nivelul cu care ești obișnuit(ă). După o perioadă în care ai simțit că nu îți găsești cuvintele sau că spui lucruri nepotrivite, începi să capeți din nou claritate și siguranță. Te exprimi mai bine, te simți mai stăpân(ă) pe tine și mai conectat(ă) la realitate. Este un moment bun pentru a relua negocieri și discuții importante.

HOROSCOP 16 MARTIE – VĂRSĂTOR

Situația financiară începe să se stabilizeze treptat. Ultima perioadă a adus provocări, fie din cauza unor decizii neinspirate, fie din pricina unor cheltuieli sau pagube neașteptate. Important este să tragi concluziile potrivite din aceste experiențe și să înveți să fii mai atent(ă) cu banii. Altfel, aceleași situații s-ar putea repeta.

HOROSCOP 16 MARTIE – PEȘTI

Ai trecut printr-o perioadă în care încrederea în tine a fost mai scăzută, iar tendința de a te raporta prea mult la trecut nu ți-a făcut bine. De acum, începi să îți schimbi felul în care te prezinți în fața celorlalți și să îți reconstruiești imaginea. Ai înțeles că nu poți cere un anumit tratament din partea oamenilor dacă nu te apreciezi mai mult pe tine. Cu mici ajustări, vei observa rapid o schimbare și în felul în care ești perceput(ă).

Natalie Musteață este o regizoare și artistă vizuală de origine română, stabilită în prezent la New York. Născută în România, ea și-a construit cariera în mediul artistic internațional, explorând granița dintre film, artă contemporană și norme sociale. Înainte de succesul de la Oscar, Musteață era deja cunoscută în cercurile filmului independent și ale artei contemporane. Proiectele sale explorează adesea teme precum puterea, relațiile umane, dorința și controlul social, folosind un stil vizual minimalist și simbolic.

Regizoarea a colaborat frecvent cu artistul britanic Alexandre Singh, iar împreună au dezvoltat proiecte cinematografice care combină estetica artei conceptuale cu povestirea cinematografică.

Filmul care i-a adus Oscarul

Scurtmetrajul „Two People Exchanging Saliva” (2024) este o producție franco-americană de 36 de minute, scrisă și regizată de Natalie Musteață și Alexandre Singh. Filmul prezintă o lume distopică în care gesturile de afecțiune, precum sărutul, sunt interzise și pot fi pedepsite chiar cu moartea. În schimb, oamenii plătesc pentru bunuri și servicii prin palme peste față, transformate într-o monedă de schimb absurdă.Acțiunea urmărește relația dintre două femei care se întâlnesc într-un magazin de lux din Paris și dezvoltă o apropiere emoțională într-o societate în care intimitatea este strict controlată. Filmul combină elemente de satiră socială, distopie și tragicomedie pentru a critica consumerismul și reprimarea dorinței.

În distribuție apar actrițe cunoscute precum Zar Amir Ebrahimi, Luàna Bajrami și Vicky Krieps.

Parcursul filmului în festivaluri

Înainte de Oscar, scurtmetrajul a avut un parcurs impresionant în festivalurile internaționale.

Printre cele mai importante momente:

• Premiera mondială: Festivalul de Film Telluride (2024)
• AFI Fest – Grand Jury Prize pentru scurtmetraj
• Clermont-Ferrand International Short Film Festival – Audience Award
• San Francisco International Film Festival – Golden Gate Award
• Tallgrass Film Festival – Best Narrative Short

Aceste premii au consolidat reputația filmului ca una dintre cele mai originale producții scurtmetraj ale ultimilor ani.

Alte proiecte și lucrări

Pe lângă „Two People Exchanging Saliva”, Natalie Musteață a fost implicată în mai multe proiecte artistice și cinematografice în colaborare cu Alexandre Singh și alți artiști vizuali:

• „Echo Chamber” (2022) – o instalație imersivă prezentată la MoMA PS1 din New York, utilizând proiecții 360° și sunet spațial pentru a explora izolarea digitală în era rețelelor sociale;
• „Borders of Skin” (2023) – o serie de performance-uri video despre granițele corporale și politicile consimțământului, prezentată la Performa Biennial;
• „Kinetic Dialogues” (2024) – colaborare cu Baletul Orașului New York pentru un proiect hibrid de dans contemporan și film;
• „Memory Palaces” – expoziție personală recentă combinând sculptură, sunet și proiecție video despre memoria colectivă a migrației est-europene.

Lucrările sale se situează la granița dintre cinema și artă contemporană și includ scurtmetraje experimentale prezentate în festivaluri internaționale, proiecții video cu instalații multimedia expuse în galerii de artă. Natalie participă și la colaborări interdisciplinare care combină teatru, film și artă vizuală produsă live, în fața publicului.

Criticii remarcă faptul că stilul ei combină estetica cinematografică cu influențe din arta conceptuală, ceea ce face ca proiectele sale să fie greu de încadrat într-un gen anume.

Viața personală și angajamentele sociale

Deși discretă în ceea ce privește viața intimă, se știe că Musteață locuiește în cartierul Bushwick din Brooklyn împreună cu partenerul său, compozitorul și artistul sonor Thomas Ankersmit. Este cunoscută pentru activismul său în sprijinul cineaștilor independenți din Europa de Est, fondând în 2020 fundația „Eastern Lens”, care oferă burse de producție și rezidențe artistice tinerilor regizori din România, Republica Moldova și Bulgaria. De asemenea, predă ocazional cursuri de „Film as Installation” la School of Visual Arts din New York, influențând o nouă generație de creatori interdisciplinari.

Premiul Oscar din 2026 marchează un moment important pentru cineaștii de origine română și pentru filmul independent european. Victoria filmului „Two People Exchanging Saliva” este cu atât mai specială cu cât categoria s-a încheiat la egalitate – un eveniment rar în istoria premiilor Oscar.

„Two People Exchanging Saliva” are o durată de 36 de minute și propune o distopie absurdă în care sărutul este interzis, iar bunurile sunt „plătite” prin palme. Povestea urmărește apropierea dintre două femei într-un magazin universal din Paris, într-o lume în care tandrețea devine un gest subversiv. După triumful de la Oscar, filmul regizoarei româno-americane Natalie Musteata are acum șanse mari să ajungă la un public și mai larg.

Scurtmetrajul „Two People Exchanging Saliva”, premiat la gala Oscar 2026, semnat de Natalie Musteata și Alexandre Singh, poate fi văzut gratuit.

Unde poate fi văzut filmul premiat?

Scurmetrajul ce a luat premiul în categoria sa este disponibil în prezent la liber în mai multe medii de distribuție. Una dintre variante este pe site-ul revistei The New Yorker, publicația care a distribuit filmul și îl include în selecția sa de scurtmetraje nominalizate și premiate. În pagina dedicată producției, revista invită direct publicul să urmărească filmul, iar în secțiunea cu nominalizările sale la Oscar apare mențiunea „Watch these nominated films”, unde este inclus și titlul semnat de Musteata.

O altă metodă este direct pe canalul de Youtube al publicației:

Natalie Musteata legătura sa cu România

În centrul acestui succes se află Natalie Musteata o autoare, curatoare și cineastă româno-americană, cu doctorat în istoria artei.

Într-un interviu, ea spunea că a crescut „într-o familie românească de artiști și disidenți” venită în SUA via Franța, că a crescut cu limba română și franceza și că familia ei avea rădăcini puternice în teatrul din România. În același interviu spunea și că se gândește adesea cum ar fi arătat viața ei dacă ar fi crescut în România.

Influența României apare și în felul în care își descrie cinemaul. Natalie Musteata descria într-un interviu acordat Filmmaker Magazine o formă de „Romanian New Wave” prezentă în ADN-ul ei creativ, vizibilă mai ales în secvențele mai dure, filmate din mână, din Two People Exchanging Saliva.

Există și o legătură intelectuală directă cu cultura română în activitatea ei de cercetare: profilul ei de la Independent Curators International menționează eseul „Wired to History: Romanian and Lithuanian Video Art Post 1989” și participarea la conferința „To Act or Not to Act: Ethics in Romanian Cinema”.

Ea trăiește și lucrează în Brooklyn, New York, iar formarea sa în zona artei contemporane și a teoriei imaginii se reflectă clar în stilul conceptual al filmelor pe care le realizează. TorinoFilmLab notează și activitatea ei în curatoriat, critică de artă și educație, un parcurs neobișnuit care o diferențiază în noul val al cinemaului independent.

Pentru publicul din România, vestea are o miză aparte, deoarece unul dintre filmele câștigătoare este semnat de cineasta româno-americană Nataliei Musteață, alături de Alexandre Singh.

„Two People Exchanging Saliva” propune o distopie stranie și provocatoare: într-o societate în care sărutul este ilegal, iar cumpărăturile se „plătesc” prin palme, apropierea dintre oameni devine un act periculos. Filmul urmărește întâlnirea dintre două femei într-un magazin universal parizian, iar relația care începe să se contureze între ele capătă rapid dimensiunea unei revolte intime împotriva unei lumi care reprimă tandrețea și normalizează violența.

Victoria de la Oscar confirmă traseul impresionant al acestui scurtmetraj, care a avut premiera la Telluride Film Festival și a intrat apoi în cursa marilor premii internaționale.

Scurtmetrajul poate fi urmărit gratuit AICI

Natalie Musteata, legătura sa cu România

În centrul acestui succes se află Nataliei Musteață o autoare, curatoare și cineastă româno-americană, cu doctorat în istoria artei.

Într-un interviu, ea spunea că a crescut „într-o familie românească de artiști și disidenți” venită în SUA via Franța, că a crescut cu limba română și franceza și că familia ei avea rădăcini puternice în teatrul din România. În același interviu spunea și că se gândește adesea cum ar fi arătat viața ei dacă ar fi crescut în România.

Influența României apare și în felul în care își descrie cinemaul. Nataliei Musteață descria într-un interviu acordat Filmmaker Magazine o formă de „Romanian New Wave” prezentă în ADN-ul ei creativ, vizibilă mai ales în secvențele mai dure, filmate din mână, din Two People Exchanging Saliva.

Există și o legătură intelectuală directă cu cultura română în activitatea ei de cercetare: profilul ei de la Independent Curators International menționează eseul „Wired to History: Romanian and Lithuanian Video Art Post 1989” și participarea la conferința „To Act or Not to Act: Ethics in Romanian Cinema”.

Ea trăiește și lucrează în Brooklyn, New York, iar formarea sa în zona artei contemporane și a teoriei imaginii se reflectă clar în stilul conceptual al filmelor pe care le realizează. TorinoFilmLab notează și activitatea ei în curatoriat, critică de artă și educație, un parcurs neobișnuit care o diferențiază în noul val al cinemaului independent.

Pentru publicul din România, vestea are o miză aparte, deoarece unul dintre filmele câștigătoare este semnat de cineasta româno-americană Natalie Musteata, alături de Alexandre Singh.

Potrivit datelor oficiale, în cei 98 de ani de existență ai Oscarurilor, o astfel de situație s-a mai produs de doar șase ori.

Primul caz datează din 1932, când Fredric March pentru Dr Jekyll and Mr Hyde și Wallace Beery pentru The Champ au fost declarați la egalitate la categoria cel mai bun actor. Totuși, Academia precizează că nu a fost vorba despre o egalitate „adevărată”, întrucât March obținuse de fapt cu un vot mai mult. Regulile de atunci permiteau însă ca și ocupantul locului al doilea să fie declarat câștigător dacă se afla la mai puțin de trei voturi de lider. Între timp, regulamentul a fost modificat, astfel încât doar egalitățile perfecte mai sunt recunoscute.

Prima egalitate reală a venit în 1949, la categoria documentar de scurtmetraj, unde au triumfat atât A Chance To Live, cât și So Much For So Little.

În categoriile de actorie, a existat o singură egalitate autentică: în 1968, când Katharine Hepburn pentru The Lion in the Winter și Barbra Streisand pentru Funny Girl au împărțit Oscarul pentru cea mai bună actriță.

Alte cazuri rare au urmat în 1986, când Artie Shaw: Time Is All You’ve Got și Down and Out in America au terminat la egalitate în categoria documentar, și în 1994, când Franz Kafka’s It’s a Wonderful Life și Trevor au împărțit premiul pentru scurtmetraj live-action.

Până la egalitatea anunțată în acestă noapte, cel mai recent astfel de moment data din 2012, când Skyfall și Zero Dark Thirty au fost recompensate împreună pentru montaj de sunet.

Noua egalitate intră astfel într-un cerc restrâns și spectaculos din istoria Oscarurilor, confirmând încă o dată că, uneori, competiția de la Hollywood se joacă pentru fiecare vot.

Victoria consacră parcursul neașteptat al lui Pavel Talankin, un fost videograf școlar devenit avertizor de integritate și coautor al unuia dintre cele mai discutate documentare despre Rusia ultimilor ani.

Pelicula urmărește transformarea unei școli din Karabash, un orășel industrial din Munții Ural, într-un spațiu de propagandă și pregătire militarizată după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia. În centrul poveștii se află Pavel Talankin, angajat al școlii responsabil de filmarea activităților și evenimentelor, care a început să documenteze în secret noile ceremonii patriotice, lecțiile oficiale și vizitele cu tematică militară impuse de autorități.

Potrivit relatărilor despre realizarea filmului, Talankin a trimis imaginile în afara Rusiei către regizorul american David Borenstein, iar colaborarea s-a transformat într-un documentar despre felul în care sistemul educațional a fost folosit pentru a susține discursul de război al Kremlinului. Filmul arată, între altele, lecții despre „denazificarea” Ucrainei, exerciții militarizate și prezența unor reprezentanți ai grupării Wagner în școală.

Pentru Talankin, succesul de la Oscar vine după un exil forțat. El a părăsit Rusia în 2024, după ce riscurile la adresa sa au crescut, iar în prezent trăiește în Europa, unde a obținut azil politic. La Los Angeles, el a urcat pe scenă alături de Borenstein pentru a ridica trofeul.

Înainte de Oscar, „Mr Nobody Against Putin” câștigase deja BAFTA pentru cel mai bun documentar și un Special Jury Award la Sundance 2025, intrând în cursa pentru premiile Academiei cu un profil deja puternic pe circuitul internațional al documentarului.