Ilie Bolojan: „Toate instituțiile publice trebuie să-și facă reducerea de personal de 10%.”

Premierul Ilie Bolojan a declarat marți seara, la Euronews, că Guvernul pregătește măsuri pentru reducerea cheltuielilor publice și pentru reformarea companiilor de stat.

Ilie Bolojan a explicat că una dintre principalele direcții de acțiune este reducerea personalului din instituțiile publice, o măsură care va fi aplicată pe scară largă.

„Toate instituțiile publice trebuie să-și facă reducerea de personal de 10%, de la Televiziunea Română, de exemplu, până la celelalte autorități, la ministere și așa mai departe”, a spus premierul.

Totuși, el a precizat că există domenii în care nu se pot face astfel de reduceri, din cauza lipsei de personal, cum sunt structurile de ordine publică sau apărare.

„În zona ministerelor unde există un personal deficitar, unde nu ne putem permite reducere de personal, nu știu, Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, intră în vigoare măsura prin care până la sfârșitul acestei luni trebuie să venim cu un proiect în dezbatere publică pentru creșterea vârstei de pensionare, pentru aceste categorii, având în vedere mecanismul de pensionare mult mai rapidă, pe care nu-l mai putem susține din punct de vedere bugetar”, a explicat Ilie Bolojan.

El a mai vorbit și despre situația companiilor de stat, pe care le consideră o prioritate de reformă, dar și un domeniu dificil de schimbat din cauza modului în care sunt conduse.

„Reforma companiilor este și asta o prioritate, dar nu este foarte comod de făcut”, a spus acesta.

Premierul a descris apoi pe larg problemele din sistem, spunând că, în multe cazuri, funcțiile de conducere au fost tratate ca recompense.

„Aceste companii sunt conduse de manageri, care au fost numiți pe baza unui concurs mai corect sau mai puțin corect, dar la final au un contract de management în care, din păcate, mulți dintre ei nu au clauze care să facă ca ocuparea acestui post să fie o problemă de provocare și nu o recompensă pentru ei. Din păcate, în multe cazuri, am avut o abordare de tip recompensă și oamenii aceștia, pe de o parte, n-au nici motivația interioară să facă ceea ce trebuie, dar n-au niciun contract care să le impună anumite aspecte de performanță”, a declarat Bolojan.

„Trebuie să recunoaștem că administrarea companiilor de stat nu se face la nivelul la care s-ar putea face de bine. Gândiți-vă, pe piața energiei, jumătate din energia României se produce de către companii de stat. Dacă aceste companii ar fi administrate bine și prețul de producție ar scădea cu câteva procente, ar fi un efect în lanț care s-ar vedea peste tot”, a explicat premierul.

Ilie Bolojan a mai spus că schimbările nu vor fi ușor de implementat, din motiv că Guvernul nu are control asupra tuturor acestor companii. Reformele trebuie realizate prin colaborare cu ministerele și autoritățile implicate.

„Am încercat ca orice aprobare care s-a făcut să fie condiționată de anumite reforme, de îmbunătățirea serviciilor, de scăderea cheltuielilor, de creșterea veniturilor. Dar nu e foarte ușor acest lucru”, a anunțat premierul.

Decizie surpriză: UE amână propunerea de interzicere a petrolului rusesc pe fondul războiului din Iran și creșterilor bruște ale prețurilor

Comisia Europeană a amânat prezentarea unei propuneri mult așteptate de interzicere permanentă a importurilor de petrol rusesc, având în vedere că războiul din Orientul Mijlociu continuă să trimită unde de șoc pe piețele energetice și să mențină barilul Brent peste 100 de dolari, relatează presa europeană.

Decizia surpriză vine pe fondul unei confruntări tensionate cu Ungaria și Slovacia, singurele două state membre care încă cumpără petrol rusesc, prin conducta Drujba din epoca sovietică.

Legislația, care face parte din foaia de parcurs REPowerEU, urma să fie prezentată pe 15 aprilie, dar data a fost acum eliminată din calendar.

„Nu avem date noi de oferit”

„Nu am date noi de oferit”, a declarat marți dimineață Anna-Kaisa Itkonen, purtătoarea de cuvânt a Comisiei pentru energie. „Ceea ce vă pot asigura este că ne menținem angajamentul de a face această propunere.”

Amânarea este influențată de atacurile americano-israeliene asupra Iranului, care au dat peste cap piețele energetice și au închis Strâmtoarea Ormuz, un pasaj vital care, până acum, transporta zilnic o cincime din petrolul și GNL-ul global.

Luni, președintele american Donald Trump a salutat „conversațiile productive” cu Iranul pentru a pune capăt războiului, un anunț care a fost imediat contestat de Teheran. Cu toate acestea, cuvintele lui Trump au contribuit la scăderea prețului Brent de la 112 dolari la 102 dolari pe baril.

În încercarea de a calma piețele agitate, SUA au relaxat sancțiunile asupra petrolului rusesc, provocând indignare și consternare în rândul europenilor.

Comisia a insistat că schimbarea momentului nu înseamnă o schimbare de politică.

„Propunerea va fi făcută”, a spus Itkonen.

Citând cuvintele președintelui Comisiei, Ursula von der Leyen, purtătorul de cuvânt a avertizat că o revenire la combustibilii fosili ruși după încheierea războiului din Ucraina ar fi o „gafă strategică”.

Opoziția maghiaro-slovacă

UE interzisese anterior petrolul rusesc în cadrul regimului său tradițional de sancțiuni, care trebuie reînnoit la fiecare șase luni în unanimitate. Ungaria și Slovacia beneficiază de o derogare pe termen nelimitat de la aceste sancțiuni, permițându-le să continue achizițiile.

Legislația, acum amânată, este considerată mai degrabă politică energetică decât politică externă, așa că necesită doar o majoritate calificată pentru a fi aprobată. Bruxelles-ul consideră că interdicția permanentă va preveni vetourile în viitor și va închide lacunele rămase.

În cadrul REPowerEU, blocul comunitar a interzis deja importurile de gaze rusești: gaz natural lichefiat (GNL) până la sfârșitul anului 2026 și gaze din conducte până în toamna anului 2027.

Ungaria și Slovacia au lansat deja acțiuni în justiție împotriva interdicției de gaze și au amenințat că vor face același lucru dacă propunerea privind petrolul va avansa.

Cele două țări fără ieșire la mare sunt în prezent implicate într-o dispută amară cu Ucraina privind conducta Drujba, care transportă țiței rusesc ieftin prin teritoriul ucrainean către Europa Centrală.

Kievul susține că infrastructura a fost grav avariată de Moscova la sfârșitul lunii ianuarie și trebuie reparată înainte ca transportul să poată fi reluat.

Însă Budapesta și Bratislava contestă acest argument, susținând că conducta este închisă în mod deliberat din „motive politice” înainte de alegerile maghiare din 12 aprilie.

Disputa privind Drujba a paralizat un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina.

Trimite România forțe în Golf? Răspunsul premierului Bolojan

„Avem acest război din Golf, iar Statele Unite, de a căror umbrelă de securitate România și NATO au beneficiat în toți acești ani, ne-au solicitat un sprijin”, a afirmat premierul.

El a reamintit că România a răspuns deja pozitiv prin punerea la dispoziție a bazelor militare pentru avioane de aprovizionare.

Ilie Bolojan a precizat că, în prezent, există doar un acord de principiu privind o eventuală participare la misiuni care țin de capacitățile României.

„Acordul de principiu este să participăm la misiuni care țin de posibilitățile noastre, pe zona de deminare, de supraveghere, dar numai după ce zona de conflict nu mai este una agresivă și se ajunge la o formă de armistițiu”, a spus șeful Executivului, făcând referire la situația din Strâmtoarea Ormuz.

Premierul a subliniat că România are o tradiție de implicare în misiuni post-conflict, acolo unde a fost solicitată.

„Dacă a fost nevoie de o prezență în Bosnia, după terminarea conflictelor, pentru stabilizarea situației, România a participat. Armata noastră a demonstrat că este profesionistă și că își face datoria”, a declarat Ilie Bolojan.

Întrebat despre perspectivele României în contextul războiului din Ucraina și al conflictului din Orientul Mijlociu, premierul a avertizat că perioada următoare va fi dificilă.

„Nu va fi un an ușor pentru Europa. Cele două războaie vor avea efecte care nu ne pot ocoli și le vedem deja”, a spus el.

Ilie Bolojan a adăugat însă că evoluția României depinde și de deciziile interne.

„Dacă păstrăm disciplina financiară, dacă punem în practică proiectele europene și reformele pe care ni le-am asumat și dacă creăm condiții pentru ca economia să fie mai competitivă, putem crea premise mai bune pentru România în anii următori”, a concluzionat premierul.

Ilie Bolojan face clarificări privind discuțiile din PNL despre o posibilă colaborare cu AUR: „Am făcut o propunere de rezoluție”

Premierul României, Ilie Bolojan, a oferit marți seara, într-un interviu la Euronews, clarificări despre discuțiile din PNL referitoare la posibile colaborări cu partidul AUR.

Întrebat dacă s-a opus unei rezoluții care să interzică orice colaborare cu AUR, Bolojan a precizat: „Nu. Am făcut o propunere de rezoluție. La această propunere de rezoluție s-au făcut tot felul de propuneri pentru a se mai face adăugiri și mi s-a părut normal să spun atâta trebuie să spunem, cât trebuie să spunem.”

Referitor la eventualele speculații că partidul liberalilor ar putea negocia proiecte cu opoziția, premierul a făcut câteva clarificări pe acest subiect.

„Ascultați-mă, gândiți-vă că în fiecare zi se fac speculații, dar problema de fond este să ai o guvernare care se bazează pe oameni serioși, care lucrează dimineața până seara pentru țară, care își respectă înțelegerile, care duc proiectele la capăt și în felul acesta dispar toate speculațiile. Când nu se întâmplă asta, speculăm. Am evitat întotdeauna speculațiile.”, a spus Ilie Bolojan.

Biroul Politic Național al PNL a adoptat luni o rezoluție prin care reafirmă angajamentul pentru stabilitatea guvernamentală, în contextul economic și politic dificil prin care trece România.

Bolojan avertizează PSD: Ruperea coaliției înseamnă instabilitate și costuri economice pentru România

„Asta va rămâne de văzut. Eu cred că ar fi bine să avem o coaliție, pentru că suntem într-o situație dificilă, într-un context internațional care nu este deloc comod”, a spus Bolojan, întrebat dacă actuala coaliție va rezista și după Paști.

Premierul a subliniat că România are constrângeri bugetare majore și nevoie de stabilitate politică.

„Anul acesta trebuie să ne reducem deficitul. Doar dobânzile pe care le plătim sunt prognozate la 60 de miliarde de euro. Asta înseamnă echivalentul unor investiții majore pe care nu le mai putem face”, a declarat el, adăugând că o guvernare stabilă nu poate exista fără o coaliție stabilă.

Ilie Bolojan a acuzat Partidul Social Democrat că a escaladat conflictele din interiorul coaliției, încălcând protocolul convenit.

„Este evident pentru toți că PSD a încălcat protocolul coaliției. Sunt reguli legate de votul din Parlament, de inițierea proiectelor și, în general, de respectul între parteneri. Fără respect, nu putem cere respectul cetățenilor”, a afirmat premierul.

Întrebat despre rezoluțiile adoptate de Partidul Național Liberal și Uniunea Salvați România, potrivit cărora nu ar mai fi formată o majoritate cu PSD în cazul ruperii coaliției, Bolojan a vorbit despre responsabilitatea politică a partidelor mari.

„PNL și PSD au o responsabilitate majoră pentru situația în care se află România astăzi. Deficitul mare acumulat în timp este și rezultatul modului în care aceste partide au guvernat”, a spus el.

Premierul a arătat că PNL și-a asumat guvernarea într-un moment dificil, din rațiuni de responsabilitate.

„Ne-am asumat o poziție dificilă, nu pentru ca o persoană să ocupe o funcție, ci pentru stabilitate, pentru ratingul de țară, pentru predictibilitate”, a declarat Bolojan.

El a avertizat că o ieșire a PSD de la guvernare ar însemna o asumare clară a responsabilității pentru instabilitate.

„Ar fi o anormalitate să dai cu piciorul la tot ce s-a făcut în aceste luni. Instabilitatea ne poate întoarce rapid la situația din care am ieșit cu greu”, a spus premierul, adăugând că măsurile adoptate au fost „dureroase, dar necesare” pentru corectarea dezechilibrelor bugetare.

Scandal în Guvernul israelian: consilierul lui Netanyahu i-a numit „babuini” și „retardați” pe colegii de partid ai premierului. Ce a spus despre gențile soției premierului dar și despre restul cabinetului

„Marocanii sunt babuini, Shas doar ia bani, iar Netanyahu este responsabil pentru masacru”, acestea sunt doar câteva dintre lucrurile spuse de Ziv Agmon, omul cel mai apropiat de prim-ministru Benjamin Netanyahu, publicate, în exclusivitate, de Canal 12 Israel marți seară.

Agmon este purtătorul de cuvânt al prim-ministrului și, practic, șeful de cabinet. El l-a atacat și pe Netanyahu în conversații purtate cu ușile închise spunând:

  • „E terminat și trebuie să meargă acasă”,
  • Sara Netanyahu, soția sa – „Doar lingușirea funcționează/ soția prim-ministrului are o geantă Dior care valorează cât un Rolex”
  • Yair Netanyahu, fiul lui Netanyahu – „L-a obligat pe Eli Cohen să-i elibereze un pașaport diplomatic” 

Despre unii parlamentari Ziv Agmon a spus că sunt „retardați marocani”.

Canal 12 Israel

Ziv Agmon, șef de cabinet interimar și purtător de cuvânt al prim-ministrului Benjamin Netanyahu și, de fapt, cea mai înalta persoană din cabinetul prim-ministrului, nu este doar cel mai apropiat consilier al lui Netanyahu, ci este și aproape singurul consilier.

După ce alți patru consilieri ai lui Netanyahu fie au fost suspendați, anchetați, au plecat sau au fost concediați, acum Agmon a fost cel care a rămas singurul lângă premier, relatează ziariștii.

„De la un rol extern în sistemul de propagandă din timpul războiului, a devenit purtător de cuvânt, apoi purtător de cuvânt principal și apoi șef de cabinet interimar. În timpul războiului, el a fost omul care l-a separat pe Netanyahu de restul lumii, uneori chiar de restul biroului”, arată Canal 12.

Jurnaliștii relatează că Agmon a fost auzit spunând că „Netanyahu e terminat” în lumina evenimentelor din 7 octombrie, susținând că „parlamentarii proști” înțeleg că „doar lingușirea funcționează” împotriva Sarei Netanyahu și că „fără justificare, Yair Netanyahu a venit la Ministerul de Externe și l-a obligat pe Eli Cohen să-i elibereze un pașaport diplomatic”. 

Agmon împotriva parlamentarilor Likud, partidul premierului: „Știm de unde vin marocanii voștri. Vaturi este un babuin. Revivo este un marocan retardat”

  • Nu e bine că au deschis Marocul turismului israelian, acum știm de unde vin marocanii noștri. Din Africa. Un babuin este o maimuță.”
  •  (Nissim) Vaturi e un babuin, (Eli) Revivo e un marocan retardat. Nu e clar cum sunt aleși acești oameni în Knesset. Eli Dellal e un ticălos. Cine i-ar cunoaște pe acești oameni? Ce babuini. E păcat că e imposibil să rezervi întreaga listă și să termini alegerile primare.”
  • „Când Amsalem a spus că protestatarii sunt cu Rolexuri, de ce a uitat să spună că soția prim-ministrului are o geantă Dior care valorează cât un Rolex?”
  • „Yair a venit la Ministerul de Externe și l-a obligat pe Eli Cohen să-i elibereze un pașaport diplomatic, chiar dacă nu există nicio justificare pentru asta.”
  • „Membrii Knessetului idioți înțeleg de la Sarah că doar lingușirea funcționează, se ceartă tot timpul pe tema asta”

În ajunul ultimelor alegeri, Agmon a candidat pentru un loc în districtul Tel Aviv în alegerile primare Likud (iulie 2022), dar a pierdut în fața lui Osher Shekelim, arată Canal 12.

Trebuie să publicăm un anunț de căutare pentru violatori și criminali pe lista Likud pentru Knesset, pentru că există deja un hoț, un spărgător și un răpitor”, citează televiziunea din consilierul premierului.

El ar mai fi spus în diverse discuții, unele dintre ele înregistrate: „Vreau un loc pe lista lui Gantz. Sunt mult mai potrivit pentru el decât pentru maimuțe, Shas – partidul ăsta știe doar să ia bani.”

Canal 12 spune că șeful de cabinet al lui Netanyahu  a vorbit și despre premierul Israelului în termeni nefavorabili. Agmon îl învinovățește pe premier pentru eșecul din 7 octombrie și pentru războiul dificil care a început de atunci pe șapte fronturi.

„Bibi e terminat. Întrebarea este dacă țara va rămâne.” Trebuie să se întoarcă acasă. Mă întreb cine va fi responsabil pentru negocierile pentru cei răpiți, Qari sau Amsalem? O țară terminată”

În plus, Agmon le-ar fi trimis multora dintre prietenii săi pe WhatsApp un sticker cu o fotografie a lui Netanyahu cu fața mânjită de sânge.

HOROSCOP 25 martie. Zodiile navighează astăzi între iubire, familie și echilibru personal

Horoscop Berbec

Astăzi te menții activ prin sport sau mișcare, corpul și mintea se armonizează. Investițiile în proprietăți aduc satisfacții materiale. Bucură-te de activități care te încântă, dar evită să te implici în problemele altora. Partenerul tău caută atenția ta și apreciază gesturile calde. Fii dedicat muncii tale, sprijinul celor din jur poate fi limitat. Un mesaj neașteptat din trecut îți poate însenina ziua. Relația conjugală se arată echilibrată și plină de armonie.

Horoscop Taur

Astăzi ține-ți dorințele sub control și bucură-te de viață așa cum vine. Yoga îți echilibrează corpul, mintea și spiritul. Evită investițiile în terenuri sau proprietăți, pot aduce pierderi. O vizită la un membru al familiei bolnav aduce alinare și conexiune. Un moment romantic neașteptat poate înfrumuseța seara dacă ieși cu prietenii. Cei din domenii creative pot primi recunoașterea mult așteptată. Rămâi concentrat la muncă pentru a-ți valorifica ziua, iar partenerul te poate surprinde cu afecțiune și căldură.

Horoscop Gemeni

Astăzi te bucuri de o zi relaxantă și plăcută. Cheltuielile neprevăzute din trecut te fac să apreciezi mai mult economisirea, mai ales dacă apar nevoi financiare. Copiii și familia rămân prioritatea ta. Vei descoperi o latură nouă și plăcută a partenerului, consolidând legătura dintre voi. Planifică-ți atent sarcinile pentru rezultate bune, evitând stresul mental legat de muncă. Folosește timpul liber pentru a te conecta cu membrii mai tineri ai familiei, aducând bucurie și armonie. Viața de cuplu va fi caldă, plină de momente afectuoase care îți ridică spiritul.

Horoscop Rac

Astăzi sănătatea ta rămâne excelentă, iar vitalitatea te susține în tot ce faci. Cei care conduc afaceri mici pot primi sfaturi valoroase de la apropiați, aducând câștiguri neașteptate. Dragostea și conexiunea cu partenerul se adâncesc, iar un simplu zâmbet poate lumina ziua acestuia. Este un moment favorabil pentru negocieri sau noi colaborări. Dacă ai copii, aceștia pot simți lipsa atenției tale, dar grija și sprijinul partenerului îți amintesc cât de prețioasă este relația voastră.

Horoscop Leu

Menține-ți calmul, pentru că certurile prelungite pot afecta relațiile pe termen lung. Fii deschis și renunță la prejudecăți pentru a păstra armonia cu cei din jur. Tranzacțiile financiare continuă azi, iar la final poți economisi o sumă frumoasă. Familia îți va oferi sprijin și energie pozitivă acasă. Viața ta amoroasă strălucește, cu momente speciale și conexiuni profunde. La serviciu poți întâlni persoane impresionante, iar pentru studenți este esențial să rămână concentrați pentru rezultate viitoare. Emoțiile romantice se adâncesc, iar legătura cu partenerul devine și mai frumoasă.

Horoscop Fecioară

Astăzi vei avea nevoie de curaj și forță interioară pentru a face față provocărilor emoționale. Optimismul te va ajuta să treci ușor peste dificultăți. Un frate sau o soră ar putea cere ajutor financiar; dacă vei ajuta, fii atent la impactul asupra bugetului tău. Petrece timp de calitate cu familia pentru a menține echilibrul și liniștea. Un apel de la persoana iubită îți poate ridica moralul și face ziua mai plină de emoție. Participarea la seminarii sau cursuri îți va aduce cunoștințe valoroase. O excursie de plăcere poate fi plină de bucurie, iar viața conjugală se arată armonioasă, exprimarea iubirii întărindu-ți legătura cu partenerul.

Horoscop Balanță

Astăzi te vei simți mai sensibil din punct de vedere emoțional, așa că evită situațiile care te-ar putea răni. Stabilitatea financiară devine un sprijin real, așa că prioritizează economiile și redu cheltuielile inutile. Prietenii îți pot ridica moralul printr-un plan surprinzător pentru seară, aducând o schimbare plăcută de energie. Este posibil să ai parte și de o experiență romantică unică și revigorantă. La locul de muncă, vei rămâne înaintea provocărilor, gestionând politica de birou și sarcinile cu claritate și încredere. În ansamblu, ziua aduce o energie ușoară și plăcută, iar relația ta conjugală poate fi privită cu mai multă recunoștință și bucurie.

Horoscop Scorpion

Începe ziua cu yoga și meditație pentru a-ți menține echilibrul și energia constantă. Cei implicați în afaceri internaționale pot avea câștiguri financiare încurajatoare. O persoană apropiată ar putea avea un comportament imprevizibil, așa că răbdarea va fi esențială. Este posibil să simți lipsa unui prieten și prezența lui în gânduri. Momentul este favorabil pentru a te înscrie la cursuri scurte și a-ți îmbunătăți abilitățile, menținându-te conectat la noutăți și tehnologii. Copiii vor fi activi în sport, iar părinții trebuie să supravegheze pentru a evita accidentele. În plan personal, ziua va fi armonioasă și liniștită alături de partener, fără conflicte, bucurându-vă de compania celuilalt.

Horoscop Săgetător

Rămâi calm în fața provocărilor, pentru că micile disconforturi te ajută să prețuiești mai profund bucuria. Participarea la o reuniune socială sau eveniment de familie îți va ridica moralul și va reduce stresul. Probleme financiare pot apărea, iar sfaturile tatălui sau ale unei figuri paterne de încredere vor fi utile. Nu neglija viața socială – ieși cu familia sau prietenii pentru a te reconecta și a-ți spori încrederea în tine. Un simplu zâmbet cald poate lumina ziua partenerului, iar cu răbdare și efort constant vei progresa spre obiectivele tale. În plan personal, vei retrăi momente frumoase și romantice alături de partener, aducând căldură și nostalgie în relație.

Horoscop Capricorn

Grijile personale pot tulbura liniștea interioară, dar implicarea în activități care îți stimulează mintea, precum lectura, te va ajuta să gestionezi presiunea. Problemele financiare ar putea afecta claritatea gândirii, așa că rămâi calm și pragmatic. Atitudinea veselă a membrilor familiei aduce armonie acasă, însă partenerul poate întâmpina dificultăți în fața comportamentului tău imprevizibil; păstrează răbdarea și echilibrul. Profesional, apar oportunități de progres, dar e înțelept să te ferești de interacțiuni sociale inutile și să acorzi timp pentru tine. În plan personal, amintirile prețioase cu partenerul te vor ajuta să scazi tensiunile și să readuci armonia în cuplu.

Horoscop Vărsător

Problemele de sănătate pot aduce disconfort, așa că păstrează un ritm calm și echilibrat. Fii prudent în chestiunile financiare și alege investițiile cu înțelepciune. Dacă planifici o întâlnire, apropierea prietenilor va ridica moralul și va crea o atmosferă plină de voie bună. Zâmbetul tău aduce alinare partenerului și ușurează grijile acestuia. La serviciu, sprijinul colegelor te ajută să finalizezi cu succes sarcinile noi. Vei avea și timp pentru tine, pe care îl poți folosi pentru lectură sau muzică preferată. În plan personal, partenerul îți va arăta recunoștință sinceră, amintindu-ți cât de important ești în viața lor.

Horoscop Pești

Astăzi câteva schimbări pozitive în aspectul tău îți pot amplifica farmecul și încrederea în sine. Ieșirile cu partenerul pentru cumpărături utile pot aduce satisfacție, dar fii atent la cheltuieli. Este momentul potrivit să te reconectezi cu oameni cu care nu ai mai vorbit de mult. În relație, evită cuvintele dure și comunică cu blândețe pentru a preveni regretele. La serviciu, concentrează-te pe finalizarea sarcinilor restante înainte să atragi atenția superiorilor. Studenții trebuie să gestioneze timpul petrecut pe telefon pentru a menține echilibrul. Partenerul tău poate fi ocupat cu muncă, iar răbdarea și înțelegerea te vor ajuta să menții armonia și apropierea în cuplu.

Trump: „Iranul a acceptat să nu aibă niciodată armă nucleară. Ne-au oferit un cadou azi” Axios: SUA așteaptă răspunsul Iranului pentru un summit de pace. Iranul anunță că doar navele care nu sunt ostile pot trece prin Strâmtoarea Ormuz

UPDATE. Iranul anunță că doar navele „neostile” Teheranului pot trece prin Strâmtoarea Ormuz. Navele cu legături cu SUA, Israelul sau aliații vor fi blocate.


UPDATE. Președintele SUA, Donald Trump, a vorbit marți seară, de la Casa Albă despre negocierile cu Iranul: „Vorbim cu oamenii potriviți, iar ei își doresc atât de mult să facă o înțelegere – habar n-ai cât de mult își doresc să facă o înțelegere”.

  • Se pare că suntem în negocieri cu Iranul, din câte se pare chiar acum. Ei fac asta împreună cu Marco, JD și alți oameni. Cealaltă parte vrea să facă o înțelegere – și cine nu ar vrea?”
  • „Aproape tot ce aveau a dispărut. Poți numi un lucru care nu a dispărut? Dacă ai citi ziarele, ai crede că suntem legați. Hoinărim liberi deasupra Teheranului și putem face ce vrem”
  • „Ei au convenit că nu vor avea niciodată o armă nucleară; au fost de acord cu asta.”.
  •  „Chiar am schimbat regimul; aceasta este o schimbare de regim, deoarece liderii sunt cu toții foarte diferiți de cei cu care am început”.
  • „Cred că o să punem capăt; nu vă pot spune cu siguranță. Am câștigat acest război”.
  • Pete Hegseth: „Niciodată o armată modernă nu a fost distrusă atât de rapid și din punct de vedere istoric încă din prima zi”.
  • Pete Hegseth despre Iran: „Aici nu este vorba despre Irak și Afganistan”. Hegseth spune Trump și-a fixat ținte clare în războiul din Iran. A dat ca exemplu renunțarea de către Iran la ambițiile sale de a avea arme nucleare
  • Donald Trump: „Iranienii ne-au oferit un cadou, iar cadoul a sosit astăzi. A fost un cadou foarte mare, în valoare de o sumă enormă de bani, și nu vă voi spune ce este cadoul, dar a fost un premiu foarte important”. Era „legat de petrol și gaze”. „Avea legătură cu fluxul, cu strâmtoarea”, a spus președintele, referindu-se la Strâmtoarea Ormuz, o arteră petrolieră esențială care a fost practic închisă. El a spus că darul indica faptul că negociatorii iranieni care discutau cu administrația sa erau dispuși să își respecte promisiunile. „Ni l-au dat și au spus că îl vor da, așa că asta a însemnat un lucru pentru mine: avem de-a face cu oamenii potriviți”, a spus Trump, adăugând ulterior: „Ei sunt singurii care ar fi putut să o facă”.

  • Trump despre Strâmtoarea Ormuz: „Vom avea controlul asupra a tot ce dorim„.
  • „Am distrus aproximativ 82% din lansatoarele lor”
  • Reporter: Vă încurajează MBS să faceți anumite lucruri legate de Iran? Trump: „O face – este un războinic. Apropo, luptă alături de noi”

Planul în 15 puncte

Președintele Trump este interesat să încetinească războiul, dar dominația Iranului asupra Golfului Ormuz complică orice potențială strategie de ieșire din criză.

SUA au transmis Israelului planul său în 15 puncte de a pune capăt războiului și au susținut că Iranul a fost de acord cu multe dintre punctele cheie.

Două surse israeliene spun pentru Axios că premierul israelian Benjamin Netanyahu este îngrijorat că Trump ar putea încheia un acord care nu atinge obiectivele Israelului. Planul include concesii semnificative și limitează capacitatea Israelului de a efectua atacuri împotriva Iranului, cred israelienii.

O a treia sursă a declarat că liderii israelieni sunt sceptici că Iranul a oferit de fapt concesiile susținute de SUA.

În prezent, oficialii iranieni neagă afirmațiile lui Trump despre negocieri în culise, deși au confirmat că SUA a trimis mesaje și propuneri.

Pakistanul vrea să găzduiască discuțiile pentru Pace. Discută cu Trump

Pakistanul, care a transmis mesaje între Teheran și Washington, împreună cu Egiptul și Turcia, a declarat că „este pregătit și onorat” să găzduiască discuții de pace dacă ambele țări sunt de acord. Trump a distribuit mesajul pakistanez pe Truth Social, semn al interesului său pentru organizarea unui astfel de summit.

Dacă planurile pentru un summit se consolidează, este probabil ca vicepreședintele Vance să fie implicat. „Dar nu este clar dacă există ceva în care să fie implicat. Toată lumea încearcă să-și dea seama dacă este real”, a declarat o sursă informată.

Vicepreședintele american J.D. Vance ar putea fi negociatorul principal cu reprezentanții iranieni la o posibilă întâlnire din Pakistan, a relatat și The Guardian , citând surse.

Haos în comunicarea Iranului

Oficialii americani spun că în guvernul iranian este în haos și are probleme de comunicare în cadrul său. Starea incertă a noului lider suprem, Mojtaba Khamenei, sporește confuzia cu privire la cine este împuternicit să ia decizii.

Între timp, unii oficiali iranieni susțin că Trump încearcă doar să calmeze piețele și să câștige timp pentru planurile sale militare, cu afirmații false despre progrese diplomatice.

SUA pregătește, de asemenea, opțiuni pentru o posibilă escaladare. Un oficial american a declarat pentru Axios că elementul de comandă al Diviziei 82 Aeropurtate a Armatei a primit ordin să se desfășoare în Orientul Mijlociu cu o brigadă de infanterie formată din câteva mii de soldați, conform anunțului Fox News.

Asta ar oferi SUA mai mult spațiu pentru potențiale operațiuni terestre.

SUA au prezentat Iranului o propunere în 15 puncte pentru un posibil acord de încheiere a războiului. Aceasta include multe dintre aceleași cerințe pe care SUA le-au formulat în timpul ultimei runde de discuții nucleare de la Geneva, au declarat surse americane și israeliene.

Emisarul american Steve Witkoff i-a spus lui Trump că iranienii au convenit asupra mai multor puncte cheie, inclusiv renunțarea la stocul lor de uraniu puternic îmbogățit, a declarat o sursă americană pentru Axios. Aceasta ar fi o concesie majoră, dar nu este clar dacă cineva cu autoritate la Teheran a oferit-o de fapt.

„Steve și Jared au încercat să stabilească un canal credibil pentru negocierile cu Iranul, dar este prea devreme să spunem ce se va întâmpla și dacă vor avea un canal real, viabil”, a declarat sursa.

Israelul este îngrijorat

 SUA au transmis, de asemenea, Israelului planul său în 15 puncte. Deși documentul se aliniază cu pozițiile Israelului, Israelul este foarte sceptic că Iranul va fi de acord cu toate cerințele lui Trump, a declarat un oficial israelian.

„Există îngrijorări că Trump va decide să încheie un acord și să oprească războiul chiar dacă sunt îndeplinite doar unele dintre cererile sale și le va amâna pe celelalte pentru mai târziu, fără o soluție clară”, a declarat o a doua sursă israeliană.

SUA le-au comunicat israelienilor că Iranul a fost de acord să renunțe la stocul său de 450 kg de uraniu îmbogățit cu 60%, să accepte inspecții și monitorizări sporite ale ONU asupra amplasamentelor sale nucleare, să limiteze raza de acțiune a rachetelor sale balistice și să reducă sprijinul pentru rachetele intermediare, a declarat sursa.

Documentul solicită zero îmbogățiri de uraniu în Iran, a declarat o sursă israeliană. Partea americană a declarat că Iranul a fost de acord să suspende îmbogățirea, dar nu este clar pentru cât timp.

De asemenea, nu este clar cine ar fi luat aceste angajamente în numele Iranului. Regimul a respins anterior multe dintre aceste cereri americane, iar serviciile de informații israeliene consideră că există încă o mare diferență între pozițiile americane și iraniene.

Chiar și la nivelurile superioare ale administrației Trump, foarte puțini oameni știu ce se întâmplă de fapt în ceea ce privește discuțiile cu Iranul.

O sursă a declarat că doar Witkoff și Kushner vorbesc direct cu Trump, puțini alții fiind la curent.

Israelienii au adunat în ultimele zile informații care sugerau că „se coc ceva” între SUA și Iran, dar nimic mai specific decât atât, au declarat cei doi oficiali israelieni.

Vance l-a informat pe Netanyahu mai detaliat luni, cam în aceeași perioadă în care Trump a început să vorbească public despre contactele cu Iranul.

În așteptarea deciziei lui Mojtaba Khamenei

O sursă israeliană și o a doua sursă familiarizată cu diplomația au declarat că SUA așteaptă o decizie din partea iranienilor – posibil chiar a lui Mojtaba Khamenei – cu privire la organizarea sau nu a discuțiilor în această săptămână.

Nu este clar dacă părțile vor fi reprezentate de Vance și Mohammad Bagher Ghalibaf, președintele parlamentului iranian, considerat de Casa Albă drept cel mai înalt potențial intermediar, sau de oficiali de nivel inferior.

Una dintre țările mediatoare a propus un armistițiu temporar pentru a permite negocieri detaliate, însă administrația Trump preferă să negocieze sub critici deocamdată pentru a-și menține influența, potrivit a doi oficiali israelieni.

Oficialii americani și israelieni plănuiesc încă două până la trei săptămâni de război, indiferent dacă discuțiile vor avea loc sau nu.

Secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat într-un comunicat: „În timp ce președintele Trump și negociatorii săi explorează această nouă posibilitate diplomatică, Operațiunea Epic Fury continuă fără încetare pentru a atinge obiectivele militare stabilite de Comandantul Suprem și de Pentagon”.

 Un oficial de la Casa Albă a descris situația ca fiind „fluidă”: Trump vrea să vadă dacă se poate ajunge la o înțelegere, dar „dacă nu, ne vom întoarce la bombardarea lor”.

Trump a suspendat atacurile planificate asupra centralelor electrice iraniene, dar doar până vineri.

SUA ia în considerare opțiuni pentru o escaladare militară, inclusiv potențiale intervenții la sol, testând în același timp și diplomația.

Guvernul României a organizat conferință la Palatul Victoria despre rolul României în reconstrucția Ucrainei

Guvernul României, împreună cu Grupul Băncii Mondiale, a organizat marți la Palatul Victoria o conferința cu tema „Consolidarea rolului României în procesul de redresare și reconstrucție a Ucrainei”, în contextul situațiilor internaționale din prezent.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor statului, mediului asociativ și ai sectorului privat, pentru a discuta oportunitățile și responsabilitățile României în sprijinirea Ucrainei.

Potrivit comunicatului oficial, discuțiile s-au concentrat pe evaluările privind nevoile de reconstrucție și modernizare ale Ucrainei, dar și pe modalitățile prin care România poate consolida contribuția sa în sectoare strategice.

În cadrul conferinței s-a pus accent pe conturarea unui cadru de acțiune care să permită valorificarea poziției geografice și economice favorabile a României în sprijinul Ucrainei.

„România continuă să fie un partener solid al Ucrainei, motiv pentru care ne dorim să participăm activ în programul de redresare și reconstrucție. Guvernul își propune să acționeze coordonat, atât la nivel național, cât și local, pentru a consolida implicarea instituțiilor publice și a facilita accesul companiilor românești pe piața ucraineană. Conturăm o viziune concretă și un calendar de acțiuni în vederea valorificării acestei oportunități pentru România, în contextul consolidării fiscale și al avantajului de proximitate”, a declarat Mihai Jurca, șeful Cancelariei prim-ministrului și reprezentant special al României pentru reconstrucția Ucrainei.

Anna Akhalkatsi, director al Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană, a apreciat, în cadrul evenimentului, implicarea României în sprijinul Ucrainei de la începutul conflictului.

Ea a punctat că este de foarte mare importanță potențialul companiilor românești în procesul de reconstrucție a țării vecine.

„Companiile românești din industrii precum construcții, energie, logistică sau servicii digitale sunt bine poziționate pentru a contribui la această reconstrucție și a crea locuri de muncă și creștere economică acasă. Grupul Băncii Mondiale este pregătit să sprijine România în valorificarea avantajului său competitiv și în transformarea lui într-un avantaj economic de durată”, a spus Anna Akhalkatsi.

Reprezentantul Ministerului Energiei a spus că România are un rol important în creșterea securității energetice regionale, prin producția de gaze din Marea Neagră și capacitatea de stocare a Ucrainei.

„Totodată, România extinde sprijinul acordat Ucrainei ca partener comercial în domeniul tranzacționării energiei electrice, precum și al interconectării active la nivel regional, prin dezvoltarea a două linii electrice aeriene între Cernăuți și Suceava și între Porubne și Siret”, a arătat oficialul.

Ministerul Transporturilor a vorbit și el despre prioritățile României pentru reconstrucția Ucrainei, printre care modernizarea infrastructurii feroviare și rutiere, deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei, dezvoltarea portului Constanța și creșterea capacității de tranzitare pe canalul Sulina.

În cadrul evenimentului s-a discutat și despre rolul mediului privat, prin stimularea participării companiilor românești în proiectele de reconstrucție.

„Printre modalitățile de sprijin financiar pentru demararea proiectelor de investiții se numără atât fondurile de coeziune, programul East-Invest, cât și o serie de platforme ale Băncii Mondiale”, a precizat Guvernul.

La conferință au participat oficiali guvernamentali, reprezentanți ai agențiilor regionale, ai patronatelor și ai mediului de afaceri, cu scopul de a defini o strategie clară de implicare a României în sprijinul reconstrucției Ucrainei.

SUA evaluează reluarea testelor nucleare. Ce spune oficialul Departamentului de Stat

Thomas DiNanno, subsecretar de stat pentru Controlul Armelor și Securitate Internațională, a informat Comitetul pentru Relații Externe al Senatului că nu au avut loc discuții privind efectuarea testelor nucleare atmosferice. Statele Unite nu au mai realizat un test nuclear atmosferic din 1962, scrie Reuters.

Cu toate acestea, DiNanno nu a exclus reluarea testelor nucleare subterane, ultima explozie de acest tip fiind efectuată de SUA în 1992.

„Nu am luat nicio decizie specifică privind modul sau forma pe care ar urma să o aibă un eventual program de testare”, a declarat oficialul.

Declarațiile lui DiNanno au venit ca răspuns la întrebarea legată de modul în care se implementează directiva emisă în octombrie de președintele Trump de a relua testele nucleare. Oficialul a reiterat acuzațiile SUA că Rusia și China ar fi efectuat teste nucleare subterane, acuzații pe care Moscova și Beijingul le neagă, iar unele analize independente le contestă.

„Aceasta creează un dezavantaj intolerabil pentru Statele Unite dacă nu testăm”, a subliniat DiNanno.

Experții în securitate și controlul armelor avertizează că reluarea testelor nucleare de către SUA ar putea intensifica tensiunile internaționale și ar genera îngrijorări privind o nouă cursă a înarmării nucleare. De asemenea, aceste teste subterane sau atmosferice ar necesita o monitorizare atentă a mediului și respectarea acordurilor internaționale privind proliferarea nucleară.

Pe de altă parte, oficialii americani susțin că reluarea testelor nucleare ar consolida poziția SUA în negocierile strategice globale și ar descuraja potențiale provocări din partea altor puteri nucleare.