OCDE avertizează: Războiul din Iran frânează economia globală și accelerează inflația

Escaladarea războiului din Orientul Mijlociu a schimbat în mod major perspectivele economiei mondiale, potrivit unui nou raport al Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), relatează Reuters.

OCDE a anunțat, în urma datelor colectate, că evoluțiile din regiune au anulat așteptările optimiste privind creșterea economică și au amplificat riscurile legate de inflație.

Economia globală se îndrepta către o perioadă mai favorabilă înainte de izbucnirea conflictului din Iran, însă această tendință s-a inversat de curând.

Noile estimări indică o schimbare, creșterea PIB-ului mondial va încetini de la 3,3% anul trecut la 2,9% în 2026, înainte de a înregistra o ușoară creștere până la 3,0% în 2027.

Motivul se bazează pe creșterea prețurilor la energie și caracterul nesigur al conflictului, care contrabalansează factorii favorabili reprezentați de investițiile în sectorul tehnologic, de scăderea ratelor tarifare efective și de dinamica menținută din 2025.

„Există un nivel ridicat de incertitudine în ceea ce privește durata și amploarea conflictului actual din Orientul Mijlociu, ceea ce înseamnă că aceste perspective sunt supuse unor riscuri semnificative de deteriorare care ar putea duce la o creștere mai redusă și la o inflație mai mare”, a declarat Mathias Cormann, șeful OCDE.

Estimările din raportul intermediar „Economic Outlook” al OCDE pornesc de la ideea că problemele de pe piața energiei se vor reduce treptat, iar prețurile la petrol, gaze și îngrășăminte vor începe să scadă din a doua parte a anului 2026.

Prognoza pentru 2026 rămâne la același nivel ca în decembrie, însă evaluările de atunci indicau o posibilă creștere suplimentară a economiei globale, de aproximativ 0,3 puncte procentuale.

Cu toate acestea, perspectiva aceasta pozitivă a dispărut complet din cauza conflictului.

Pe fondul scumpirilor accelerate la energie, inflația în statele G20 ar urma să fie cu 1,2 puncte procentuale peste estimările anterioare, ajungând la 4,0% în 2026, înainte de o reducere la 2,7% în 2027.

OCDE atrage atenția că, într-un scenariu mai pesimist, în care energia rămâne scumpă mai mult timp, economia globală ar pierde încă 0,5 puncte procentuale din ritmul de creștere, iar inflația ar crește suplimentar cu 0,9 puncte procentuale.

Perspectivele Statelor Unite ale Americii

Conflictul din Iran complică și mai mult situația actuală comercială, de la nivel internațional.

Deși unele taxe vamale bilaterale ale SUA au scăzut după o decizie a Curții Supreme, în special pentru economii emergente precum Brazilia, China și India, nivelul general al tarifelor rămâne mult peste cel existent înainte de 2025.

Așadar, economia americană ar urma să încetinească ușor.

Creșterea PIB este estimată la 2,0% în 2026 și la 1,7% în 2027, pe fondul unei temperări a consumului și a veniturilor, care contrabalansează investițiile în tehnologie și AI. Inflația din SUA este estimată acum la 4,2% în 2026, cu 1,2 puncte procentuale peste prognoza anterioară.

Un castel din secolul al XII-lea a luat foc. Flăcările au distrus o parte a obiectivului istoric

Castelul Runnenburg din Turingia a luat foc pe parcursul nopții, potrivit Ammon News. Incendiul a izbucnit lângă turnul de veghe al obiectivului istoric. Pompierii au reușit să oprească răspândirea flăcărilor și să salveze cea mai mare parte a clădirii. Cu toate acestea, o parte a castelului a fost grav avariată.

Informațiile preliminare arată că nimeni nu a fost rănit. Cauzele incendiului sunt încă necunoscute.

Castelul, construit în jurul anului 1170, este considerat unul dintre cele mai importante exemple de arhitectură romanică din Germania, conform Fundației Palatelor și Grădinilor din Turingia. Situl păstrează o parte importantă din structura originală.

G4Media: Bogdan Ochiană, Orbotix: Începem în luna mai producția de drone autonome la Brașov. Obiectivul lunar – 800 de unități

Pentru a scala producția, startup-ul a anunțat recent semnarea unui memorandum de înțelegere strategic cu compania de stat Romaero. Parteneriatul vizează o capacitate de producție de până la 1.500 de drone lunar.

Strategia Orbotix include o rețea de microfabrici pe flancul estic, validarea tehnologiei de luptă în Ucraina și integrarea de sisteme complexe alături de parteneri locali precum Qognifly.

Totodată, antreprenorul accentuează importanța vitală a producției locale de apărare în detrimentul achizițiilor externe.

Fabrica de la Brașov, deschisă în luna mai

Unitatea de producție a Orbotix din Brașov este programată să înceapă activitatea la jumătatea lunii mai, într-un spațiu de 1.700 mp. Deși capacitatea maximă va fi de 800 de drone pe lună, producția va demara precaut, cu 100-200 de unități, pentru a regla atent procesele de calitate.

„Fabrica poate produce până la 800 de drone pe lună, dar noi vom începe cu o producție de 100 sau 200 de drone pe lună și o să o mărim încet pentru că trebuie să învățăm exact. O să avem probleme de QA, probleme de proces. Sperăm ca până la sfârșitul anului să ajungem la această producție”, a declarat Ochiană în podcastul găzduit de G4Media.

Din portofoliul actual al Orbotix fac parte modelele Wasper-1 și Vigil-1. Wasper-1 este o dronă ușoară, asistată de AI, care poate fi utilizată în misiuni kamikaze (loitering), de atac sau recunoaștere. Aceasta este proiectată pentru a fi asamblată rapid și lansată în roiuri.

Vigil-1 este un sistem de dronă autonomă destinat supravegherii aeriene continue. Sistemul este utilizat pentru monitorizarea infrastructurii critice, a spațiilor publice și a zonelor urbane.

Memorandum semnat cu Romaero

Orbotix Industries și Romaero S.A. au semnat un memorandum de înțelegere strategic pentru producția autohtonă de sisteme aeriene fără pilot (UAV) și soluții de inteligență artificială.

Parteneriatul vizează o capacitate de producție de până la 1.500 de drone lunar.

Orbotix va furniza „creierul” sistemelor – software-ul de bord, algoritmii de autonomie și integrarea AI pentru drone. În același timp, Romaero va asigura producția structurală și asamblarea la standarde NATO.

„Noi am lucrat foarte mult în ultimele zile pentru a negocia cu firme private. Majoritatea acestora sunt startup-uri care, deși dețin tehnologii avansate, întâmpină dificultăți în procesul de scalare. Din acest motiv am semnat la sediul Romaero un memorandum special, concentrat pe producția de masă. Romaero pune la dispoziție hale industriale și echipamente care ne-ar fi costat milioane de euro sub formă de investiții, în timp ce noi asigurăm partea de design, management și inginerie pentru producție”, a explicat antreprenorul.

Importanța menținerii deciziei umane în luptă

Dronele Orbotix se disting clar de sistemele convenționale pilotate manual, deoarece funcționează predominant autonom. Operatorul doar stabilește coordonatele și validează țintele finale identificate de AI, o abordare aleasă strategic din rațiuni de siguranță.

„Din punct de vedere legislativ nu suntem obligați. Există o parte în care o misiune poate fi total autonomă, dar este decizia strategică a firmei. Până nu avem o acuratețe de 99,99%, noi nu vom trece la total autonomă. Deci este foarte important pentru noi să avem acest pas cu man-in-the-loop”, a spus invitatul.

Conceptul de „microfabrici” distribuite pe Flancul Estic

Orbotix Industries adoptă strategic modelul „microfabricilor” de drone distribuite pe Flancul Estic al NATO, în loc să investească zeci de milioane într-o singură unitate uriașă. Conceptul este considerat inovator pentru industria de apărare, care preferă de obicei investiții în unități de producție mari.

Deoarece asamblarea dronelor nu necesită echipamente de o complexitate extremă, acest model descentralizat permite deschiderea unor mici unități direct în țările aliate cumpărătoare, a explicat Ochiană.

Astfel, sunt satisfăcute rapid cerințele obligatorii de offset local. „Noi preferăm microfabricile pentru că fiecare țară vrea ceva local”, a declarat Ochiană.

„În principiu, noi și industria de drone facem 90% asamblare. Mai exact, luăm componentele PCB din Spania, unitățile radio din Germania sau Canada, camerele din altă parte, plasticul de aici și le asamblăm. Sunt necesare anumite procese electronice și testări, iar asta este tot. Deci valoarea adăugată în ceea ce noi numim mereu producție provine de fapt, în proporție de 90%, din asamblare”, a explicat antreprenorul.

El a adăugat că este mult mai ușor să deschidă o mică fabrică în Estonia, Polonia, Ucraina sau România decât să investească 20 de milioane de euro într-o singură unitate mare.

Totodată, într-o zonă cu o sensibilitate ridicată, cum este Flancul Estic, o singură fabrică uriașă reprezintă un punct critic de vulnerabilitate. În caz de război, distrugerea unei microfabrici nu oprește complet producția, așa cum se poate întâmpla în cazul facilităților de mari dimensiuni.

Bogdan Ochiană: „Producția locală va fi cea mai importantă în caz de război”

Bogdan Ochiană a criticat tendința autorităților române de a achiziționa echipamente militare exclusiv de la marii producători externi „din simplă comoditate”.

El a declarat că într-un scenariu de conflict, lanțurile de aprovizionare internaționale pot fi întrerupte rapid. Prin urmare, o capacitate de producție locală este vitală pentru reziliența și securitatea națională.

„Pentru mine, cel mai important aspect este construirea capacității de producție industrială în România. Momentan, noi acționăm mai mult din inerție, prin achiziție, deoarece este mult mai simplu. Mergem la germani, mergem la francezi, iar produsul [lor] este validat. Toată lumea știe că, dacă alege un produs german, nimeni nu îi va spune că a greșit. Astfel, plătim mai mult, însă locurile de muncă, proprietatea intelectuală și profitul rămân în Germania”, a spus acesta. „Dacă va fi un război, de exemplu în România, producția locală va fi cea mai importantă”, a adăugat antreprenorul.

Necesitatea dezvoltării unei industrii locale de apărare a fost subliniată și de generalul-maior (r) Dan Grecu. El a avertizat că starea actuală a industriei naționale de apărare reprezintă o problemă critică de securitate națională.

România cumpără tancuri de miliarde: Sunt utile în era dronelor?

România vrea să cumpere sute de tancuri și mașini de luptă ale infanteriei prin programe de miliarde de euro, deși câmpurile de luptă moderne, din Orientul Mijlociu până în Ucraina, sunt dominate de drone. Costul unui UAV reprezintă adesea doar o fracțiune din prețul vehiculului blindat pe care îl distruge. Totuși, Bogdan Ochiană spune că era blindatelor nu a apus.

„În orice evoluție a războiului, armata trebuie să se adapteze, dar acest lucru nu înseamnă că un F-35 nu mai este util. Există alte cazuri de utilizare și pentru tanc. Tancul poate lansa atacuri asupra unor ținte aflate la 50 sau 30 de kilometri distanță”, a declarat acesta la Frontier Defense.

CEO-ul Orbotix a adăugat că ucrainenii folosesc multe drone deoarece nu au suficientă muniție de 155 mm pentru artilerie. „Ei nu au muniție, de aceea folosesc drone; nu le utilizează pentru că înlocuiesc total artileria sau pentru că este de 100 de ori mai bine așa. Când lansezi un atac de artilerie, distrugi toată zona, iar artileria va fi mereu importantă”, a adăugat antreprenorul.

Potrivit lui Ochiană, pe un câmp de bătălie există anumite elemente: infanteria, tancurile, artileria, dronele și avioanele.

„Sunt multe niveluri, trebuie să avem de toate. Chiar dacă lucrez în acest domeniu, nu am iluzia că drona rezolvă toate problemele. Drona rezolvă doar un anumit caz de utilizare”, a subliniat antreprenorul.

Antreprenorul militează pentru păstrarea proprietății intelectuale (IP), a taxelor și dividendelor în România

Ca antreprenor, Bogdan Ochiană militează ferm împotriva modelului de tip „outsourcing” clasic, care lasă prea puțină valoare în țară. Obiectivul său asumat este atragerea proprietății intelectuale, stabilirea sediilor de management și plata taxelor corporative în România. Aceasta înseamnă crearea de locuri de muncă înalt calificate și bine plătite pe plan local.

„Oamenii aceștia vor plăti taxe în România și Guvernul va beneficia de asta”, a punctat CEO-ul Orbotix. „Eu nu mai vreau ca România să fie o țară de outsourcing. Vreau să aduc IP aici și nu numai. Vreau să aduc dividendele aici, vreau ca aici să plătești taxele finale”, a continuat el.

Colaborarea cu parteneri din Ucraina, vitală

Testarea echipamentelor în medii militare reale este vitală, dar dificil de realizat în Europa din cauza reglementărilor stricte. Pentru a inova rapid, Orbotix colaborează strâns cu entități ucrainene, având acces la poligoane și o experiență de luptă inegalabilă. Combinarea acestui know-how ucrainean cu producția românească generează soluții „perfect validate”, potrivit antreprenorului.

„Nu cred că există companii mai bune decât cele ucrainene, chiar dacă uneori, din punct de vedere tehnologic sau software, s-ar putea să nu fie la fel de avansate ca germanii sau uneori ca ceea ce facem noi sau ca americanii. Dar ei pot produce 100.000 de drone pe lună; noi nu producem atât în Europa într-un an”, a subliniat Bogdan Ochiană.

Ochiană: De ce predarea pilotajului manual de drone în școli este depășită în era AI

La întrebarea dacă statul ar trebui să ofere cursuri pentru operatori de drone în licee și facultăți tehnice, 81,4% dintre cei intervievați într-un sondaj recent și-au exprimat acordul, în timp ce 16,7% s-au declarat împotrivă. Aceasta reiese din „Barometrul Securității Naționale” realizat recent de INSCOP Research.

Totuși, Ochiană crede că învățarea pilotajului de drone în școli este depășită, similară învățării codării manuale într-o epocă dominată de AI. Evoluția rapidă va automatiza navigarea fizică, astfel că noile generații ar trebui, potrivit lui, să fie antrenate mai degrabă pentru luarea deciziilor strategice, înțelegerea misiunii și managementul tactic al roiurilor de drone.

„Noi, ca firmă de drone care face drone autonome, nu pilotăm nimic”, explică Ochiană. „Operatorul trebuie să aleagă misiunea dronei și să fie antrenat în misiunea dronei, nu neapărat să joace un joc video”, a adăugat el.

El crede că dronele autonome reprezintă viitorul, deoarece instruirea unui pilot bun de dronă durează foarte mult.

 

Kaja Kallas avertizează UE împotriva concesiilor teritoriale ale Ucrainei, calificând cererile de teritoriu drept „manualul de negociere al Rusiei”

„Aceasta este în mod clar o abordare greșită. Este, desigur, manualul de negociere al Rusiei, care cere ceva ce nu i-a aparținut niciodată, iar de aceea semnalăm că aceasta este o capcană în care nu ar trebui să cădem”, a spus Kallas, la finalul unei reuniuni G7 desfășurate în Franța.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru Reuters că Statele Unite au condiționat oferta lor de garanții de securitate de cedarea de către Kiev a regiunii estice Donbas către Moscova.

Trump îndeamnă Iranul să acționeze rapid în privința planului de încetare a focului

Într-o postare pe Truth Social, publicată, joi, Donald Trump a precizat că Iranul: Iranul fusese „distrus din punct de vedere militar, fără nicio șansă de revenire” și „implora” să se ajungă la un acord.

Trump i-a numit pe negociatorii iranieni „foarte diferiți și «ciudați»”, adăugând: „Ar fi bine să-și revină repede, înainte să fie prea târziu, pentru că, odată ce se va întâmpla asta, NU MAI E CALE DE ÎNTOARCERE, și nu va fi deloc plăcut”.

SUA și Iranul desfășoară „discuții indirecte”, prin intermediul unor mesaje transmise de Pakistan, în timp ce alte state, printre care Turcia și Egipt, susțin eforturile de mediere, potrivit declarațiilor date de ministrul de Externe al Pakistanului, Mohammad Ishaq Dar.

Reamintim că Pakistanul a predat, miercuri, Teheranului, planul de pace în 15 puncte propus de Washington. 

Teheranul susține că transmiterea unor mesaje nu echivalează cu o negociere de pace

Cu toate acestea, miercuri, ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi, a precizat că „acest lucru nu echivalează cu o negociere.

„Mesajele transmise prin intermediul țărilor noastre prietene și răspunsurile noastre, prin care ne exprimăm pozițiile sau emitem avertismentele necesare, nu se numesc negocieri sau dialog. În prezent, politica noastră este de a continua rezistența și de a apăra țara, și nu avem nicio intenție de a negocia”, a declarat Araqchi, miercuri seara.

Un reprezentant al ambasadei iraniene la Islamabad a declarat, că discuțiile de la Islamabad sunt încă în curs de desfășurare și că Pakistanul rămâne locul preferat de Teheran pentru desfășurarea acestora.

Deși comentariile ministrului de Externe iranian au sugerat o oarecare disponibilitate din partea Teheranului pentru a negocia, în cazul în care cererile iraniene ar fi îndeplinite, orice negocieri în această sferă ar fi dificile, având în vedere pozițiile exprimate atât de SUA, cât și de Iran, afirmă publicația citată.

De asemenea, un diplomat occidental a precizat că Statele Unite au adoptat o poziție „maximalistă” și că există îndoieli în ceea ce privește intenția Washingtonului de a pune capăt războiul. Există posibilitatea ca Trump să fi ales varianta negocierilor doar pentru a calma piețele, în timp ce SUA se pregătește pentru o eventuală operațiune terestră. 

 

Melania Trump aduce un robot umanoid la un summit global. Cum ar putea arăta „clasa viitorului” cu AI

Evenimentul „Fostering the Future Together Global Coalition Summit”, organizat la Casa Albă, a debutat într-un mod neobișnuit: un robot umanoid, numit Figure 3, a fost cel care a adresat primul mesaj participanților. Robotul a transmis că este „onorat” să participe și că se simte „recunoscătoar” pentru rolul său într-un moment considerat istoric pentru educația globală. După intervenție, el a părăsit sala fără a mai reveni, mai scrie Euronews.

Lideri politici și giganți tech, prezenți la reuniune

Summitul a reunit reprezentanți din peste 40 de țări, inclusiv figuri politice importante precum Olena Zelenska, Brigitte Macron și Sara Netanyahu. De asemenea, la eveniment au participat și companii tehnologice majore precum Microsoft, Google și OpenAI, semn al interesului crescut pentru digitalizarea educației la nivel global.

În discursul său, Melania Trump a propus un model educațional bazat pe inteligență artificială, în care elevii ar putea avea acces la un profesor digital permanent. Conceptul include un „profesor AI” numit simbolic „Plato”. El este capabil să predea discipline precum literatură, știință sau filosofie, direct din mediul online, la orice oră. Potrivit Primei Doamne, această abordare ar putea extinde accesul la educație și ar reduce diferențele dintre sistemele educaționale la nivel global.

Melania Trump: tehnologia, între oportunitate și risc

Deși a subliniat beneficiile tehnologiei, Melania Trump a atras atenția asupra riscurilor asociate utilizării acesteia, în special în cazul copiilor. Ea a insistat că dezvoltarea digitală trebuie însoțită de măsuri clare privind siguranța online și educația digitală. Protejarea noii generații trebuie să rămână o prioritate, a mai subliniat ea. În final, Melania Trump a făcut apel la guverne și companii să colaboreze pentru a transforma sistemele educaționale.

Prima Doamnă a încurajat statele participante să dezvolte politici comune, să investească în tehnologii educaționale și să creeze noi industrii bazate pe inteligență artificială. Mesajul central al summitului a fost clar: viitorul educației va depinde de modul în care tehnologia este integrată responsabil și echitabil în societate.

Liga Adriatică: Jucătorul lui U-BT, Daron Russell, desemnat MVP-ul primei runde din Top 8

Organizatorii Ligii Adriace scriu că Russell a „dominat terenul din BT Arena în meciul echipei sale împotriva formației Cedevita Olimpija”.

În partida câștigată miercuri seara de campioana României, Daron Russell a înregistrat 27 de puncte, 7 recuperări, 13 pase decisive și un indice de eficiență de 37 în tot atâtea minute petrecute pe teren.

U-BT a învins miercuri seara pe Cedevita Olimpija Ljubljana, scor 98-95, pe care a egalat-o astfel în clasamentul Top 8, ajungând la un bilanț de 12 succese și 8 înfrângeri.

Cu patru jucători absenți, Molinar, Guzman și Taylor, toți trei accidentați, și pe Woodbury, suspendat, clujenii au mizat pe Miletic și Ceaser doar 14 minute, respectiv 19, din cauza greșelilor personale acumulate rapid.

Creek a fost cel mai bun marcator al partidei, cu 28 de puncte, însă Russell a fost desemnat omul meciului, după ce a terminat partida în double-double.

„Simt că echipa a luptat”

„Am găsit o cale. Ne-au lipsit patru jucători, dintre care trei erau accidentați. Știam că va fi un meci dificil, dar mulți băieți au făcut un pas în față. Miron s-a apărat foarte bine la omul cu minge, Pat ne-a dat tot ce a putut, deși a ieșit și el accidentat. Simt că echipa a luptat și a găsit o modalitate de a câștiga. Fanii au fost foarte gălăgioși astăzi. Ne-au transmis energia lor”, a spus la finalul meciului Daron Russell.

„Sunt foarte mândru de felul în care jucătorii au înțeles că, dacă mai avem și doar 1% șanse să câștigăm ceva, trebuie să luptăm pentru asta. Acesta a fost mesajul meu înainte de meci și în aceste două, trei zile de când ne-am întors de la Sarajevo. Au înțeles, le-a făcut plăcere să joace, s-au bucurat de joc și, din fericire pentru noi, am câștigat partida. Este o mare realizare și o seară extraordinară pentru noi”, a declarat Mihai Silvășan, antrenorul campioanei României.

Următorul meci pentru U-BT Cluj-Napoca este tot împotriva echipei Cedevita Ljubljana, programat sâmbătă în deplasare.

Békési Csaba, noul președinte al ANPC: „Un rol pe care îl onorez cu întreaga mea pregătire profesională”

„Preluarea mandatului de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor înseamnă asumarea, cu seriozitate și determinare, a rolului de garant al drepturilor consumatorilor, un rol pe care îl onorez cu întreaga mea pregătire profesională.

Domeniul public face parte integrantă din parcursul meu profesional, fiind marcat de o interacțiune constantă cu cetățenii și de o preocupare susținută pentru înțelegerea nevoilor și, mai ales, a așteptărilor acestora”, a declarat Csaba într-un comunicat publicat, joi, de ANPC.

Potrivit Gândul, Csaba este fostul director AJOFM Bihor, funcție pe care a ocupat-o din 2013.

Acesta este membru al PSD. Csaba este licențiat în domeniul Economic, a absolvit două programe de masterat în Gestiunea Întreprinderilor / Economie Socială, dar și Științe Socio – Umane. De asemenea, acesta are și un doctorat în Sociologie, toate programele de studiu fiind absolvite la Universitatea din Oradea, acolo unde este și lector.

De asemenea, acesta are și experiență în mediul privat, fiind fost Director Economic și Resurse Umane al unei firme de transport din Bihor.

„Experiența acumulată până în prezent s-a construit prin îndrumare, atât primită, cât și oferită. Cred că relevanța unei instituții publice derivă din capacitatea sa de a răspunde nevoilor comunității”, a declarat Békési Csaba.

Oficialul a precizat că speră că activitatea instituției pe care o îndrumă „să depășească caracterul punitiv” și să se orienteze spre „o acțiune proactivă de remediere a disfuncționalităților”, care să stimuleze un „grad de conformitate în mediul economic, printr-o abordare echilibrată”. 

„Îmi propun ca această implicare să fie nu doar declarativă, ci și vizibilă, astfel încât eforturile colegilor din cadrul ANPC să fie resimțite în mod pozitiv de către întreaga societate”, a declarat Csaba.

Reamintim că premierul Ilie Bolojan a semnat, luni, 23 martie, documentul de numire în funcție a noului președinte ANPC, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.

Grindeanu, despre Ordonanța privind criza carburanților: Nu ajunge ceea ce s-a întâmplat astăzi

Grindeanu a explicat că a avut mai multe întâlniri cu oficiali la Bruxelles, vizita sa având și o componentă politică, respectiv o întâlnire cu colegii săi din Partidul Socialist European.

„Evident, s-a prezentat și am prezentat situația la zi. Lucrurile care ne preocupă, lucrurile care țin de stabilitate, lucrurile care țin de agenda zilnică, în special prețurile la carburanți și toate lucrurile pe care le știți. Și a fost acest schimb de idei. (…) Bogdan Ivan (ministrul Energiei – n.r.) a prezentat în urmă cu mai bine de două săptămâni, în cadrul coaliției, cam cinci scenarii pe care putem să lucrăm. Guvernul poate să lucreze și să ia decizie pentru a atenua acest șoc al creșterii prețurilor la carburanți. Din punctul meu de vedere, lucrurile puteau fi făcute mai repede”, a spus Grindeanu, într-un ijnterviu la Antena 3 CNN.

Despre ordonanța aflată pe masa Guvernului, Grindeanu spune că este una „cadru”: „Până la urmă, cred că e nevoie și de reglamentare ulterioare. Din ce am înțeles, nu ajunge ceea ce s-a întâmplat astăzi. N-am văzut încă forma finală, dar cert este că Guvernul trebuie să facă ceva”, a mai spus Grindeanu.

Potrivit acestuia, aproape toate țările din Uniunea Europeană au luat măsuri.

Ordonanța privind combustibilii a fost introdusă, în cele din urmă, pe ordinea de zi suplimentară, au anunțat reprezentanții Guvernului, deși inițial nu a fost pe agendă.

 

Guvernul a plafonat marja la carburanți, anunță UDMR

Prin ordonanța adoptată joi, Executivul a declarat stare de criză pe piața petrolului până la 30 iunie 2026, cu posibilitate de prelungire.

În perioada 1 aprilie – 30 iunie, marja comercială la benzină și motorină nu poate depăși media fiecărui operator din 2025.

Exportul de benzină și motorină va fi posibil numai cu autorizarea prealabilă a Ministerului Economiei și a Ministerului Energiei. Restricția se aplică și livrărilor în interiorul UE.

Totodată, conținutul de biocombustibil din benzină poate fi redus temporar de la 8% la minim 2%, pentru a contribui la scăderea prețului final. Operatorii care încalcă limita de marjă sau exportă fără autorizație riscă amenzi.

Tánczos Barna: măsurile sunt un prim pas, dar nu sunt suficiente

Barna Tánczos declară că ordonanța adoptată joi reprezintă „primul pas către reglementarea prețurilor pe piața combustibililor”. UDMR susține însă în continuare intervenții suplimentare.

„UDMR susține în continuare că sunt necesare intervenții suplimentare și limitarea prețurilor. Vom continua discuțiile în cadrul coaliției pentru a putea adopta măsuri suplimentare care să țină sub control prețurile la benzinării”, a declarat Tánczos.

De ce contează restricția la export

Una dintre cele mai importante măsuri din pachetul adoptat este condiționarea exporturilor de obținerea unei autorizații. Scopul declarat este păstrarea în țară a unei cantități mai mari din combustibilul produs de rafinăriile naționale. Tánczos a precizat că măsura „introduce, practic, o interdicție la export” și că aceasta va contribui la menținerea stocurilor pe piața internă.

Măsurile adoptate acum de guvern:

  • Declararea stării de criză pe piața petrolului și/sau a produselor petroliere până la 30 iunie (cu posibilitatea prelungirii).
  • Limitarea marjei comerciale. În perioada 1 aprilie – 30 iunie, în cazul benzinei și motorinei, marja comercială nu poate depăși marja medie aplicată de respectivul operator economic în 2025.
  • Condiționarea exportului de obținerea unei autorizații. Exportul de benzină și motorină, precum și livrarea acestora în interiorul UE, sunt posibile numai cu autorizarea prealabilă în scris a Ministerului Economiei și a Ministerului Energiei.
  • Reducerea conținutului obligatoriu de biocombustibil. Conținutul de biocombustibil al benzinei comercializate pe piață poate fi redus temporar de la 8% în prezent la minimum 2% pe durata măsurilor de protecție.
  • Aplicarea de amenzi în cazul încălcării limitei de marjă sau al exportului fără autorizație.