Sursă CNN: Rebelii houthi lansează o a doua rachetă către Israel

Rebelii houthi au lansat, sâmbătă, o a doua rachetă către Israel, a declarat sâmbătă pentru CNN o sursă din cadrul serviciilor de securitate israeliene.

Este vorba despre o rachetă de croazieră, care a fost lansată către Israel.

Informația a fost raportată și de publicația The Times of Israel, care menționează că armata israeliană a interceptat racheta cu succes.

Racheta de croazieră a fost lansată la câteva ore după ce gruparea Houthi a lansat o rachetă balistică în sudul Israelului. Și aceasta a fost doborâtă, potrivit armatei israeliene.

Intrarea grupării Houthi în războiul SUA-Israel împotriva Iranului sporește perspectivele unei confruntări regionale mai ample, în special având în vedere capacitatea grupării Houthi de a lovi ținte situate mult dincolo de granițele Yemenului.

Gruparea Houthi, aliniată Iranului, anunța vineri că este pregătită să acționeze în cazul în care ceea ce grupul a numit o escaladare împotriva Iranului și a „axei rezistenței” va continua, fără a preciza însă ce formă ar putea lua o eventuală intervenție.

Doi copii sunt căutați de Poliție. Ei au dispărut de la domiciliu

IPJ Constanța anunță că sâmbătă, în jurul orei 19.20, „polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorilor Andrei Nicolae Bărboiu, de 13 ani și Ilie Marius Bărboiu, de 14 ani, din localitatea Târgușor.”

Cei doi copii au plecat, la aceeași dată, în jurul orei 16.30, de la domiciliu fără a reveni.

Andrei Nicolae are 1,60 de metri înălțime iar Ilie Marius are 1,70 de metri înălțime, transmit polițiștii.

Cetățenii care pot furniza informații referitoare la copii sunt rugați să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

HOROSCOP 29 martie 2026: Decizii curajoase, schimbări de direcție și momente de claritate pentru toate zodiile

Horoscop 29 martie Berbec

Pentru Berbeci, ziua vine cu o doză puternică de energie și dorință de afirmare. Este momentul ideal pentru a prelua inițiativa, mai ales în plan profesional. Dacă ai amânat o decizie importantă, acum este timpul să acționezi.

În plan personal, pot apărea discuții aprinse, dar necesare. Este important să îți exprimi punctul de vedere clar, fără a deveni prea impulsiv.

Horoscop 29 martie Taur

Taurii sunt ancorați în realitate și preocupați de stabilitate. Ziua este favorabilă pentru organizare, pentru a rezolva chestiuni financiare sau pentru a pune la punct detalii importante care au fost neglijate.

Pe plan emoțional, însă, pot apărea frământări subtile. Chiar dacă lucrurile merg bine la suprafață, există o nevoie interioară de siguranță mai profundă. Este un moment bun pentru a reflecta la ceea ce îți oferă cu adevărat liniște și stabilitate pe termen lung.

Horoscop 29 martie Gemeni

Gemenii beneficiază de o zi excelentă pentru comunicare și interacțiune. Ai șansa să clarifici neînțelegeri, să negociezi sau să pui bazele unor colaborări importante. Ideile tale sunt bine primite, iar capacitatea de adaptare te ajută să faci față oricărei situații.

În plan personal, conversațiile sincere pot aduce apropiere și încredere. Totuși, evită să spui lucruri doar de dragul de a impresiona – autenticitatea va face diferența.

Horoscop 29 martie Rac

Racii intră într-o zonă de introspecție profundă. Este o zi în care emoțiile ies la suprafață și cer să fie înțelese, nu ignorate. Poți avea revelații legate de o relație sau de o situație care te preocupă de mai mult timp.

În plan profesional, este recomandat să nu te grăbești cu deciziile. Analizează fiecare detaliu și acordă-ți timp pentru a înțelege contextul complet. Răbdarea îți va aduce claritate.

Horoscop 29 martie Leu

Leii sunt în formă și pregătiți să strălucească. Ziua aduce oportunități de afirmare, mai ales în mediul profesional. Poți primi recunoaștere pentru eforturile depuse sau ți se poate propune un rol mai important.

Horoscop 29 martie Fecioară

Fecioarele au o zi în care detaliile contează mai mult ca oricând. Este momentul să te ocupi de sarcini care necesită precizie și organizare. Chiar dacă apar provocări, capacitatea ta de analiză te ajută să găsești soluții eficiente.

În plan personal, ai tendința să fii mai critic, atât cu tine, cât și cu ceilalți. Încearcă să temperezi această tendință și să privești lucrurile cu mai multă flexibilitate.

Horoscop 29 martie Balanță

Balanțele sunt puse în fața unor alegeri importante. Este o zi în care trebuie să îți asculți instinctul, chiar dacă tentația de a mulțumi pe toată lumea este mare. Echilibrul vine din decizii asumate, nu din compromisuri constante.

Horoscop 29 martie Scorpion

Scorpionii trăiesc o zi intensă, cu emoții puternice și situații care pot declanșa transformări interioare. Este posibil să te confrunți cu adevăruri incomode, dar necesare pentru evoluția ta.

În plan profesional, pot apărea provocări care îți testează răbdarea. Abordarea calmă și strategică te va ajuta să depășești orice obstacol.

Horoscop 29 martie Săgetător

Săgetătorii sunt energici și orientați spre acțiune. Ai șansa să faci progrese importante, mai ales în carieră sau în proiecte personale. Entuziasmul tău este molipsitor și îi poate inspira și pe ceilalți.

Totuși, există riscul de a te grăbi sau de a supraestima anumite situații. Încearcă să îți temperezi impulsivitatea și să analizezi mai atent consecințele deciziilor tale.

Horoscop 29 martie Capricorn

Capricornii sunt concentrați și determinați. Ziua îți oferă ocazia să faci pași concreți spre obiectivele tale pe termen lung. Este un moment potrivit pentru planificare și pentru a lua decizii strategice.

În plan personal, ai tendința să te izolezi sau să te concentrezi prea mult pe muncă. Nu uita să acorzi timp și relațiilor apropiate.

Horoscop 29 martie Vărsător

Vărsătorii sunt inspirați și deschiși către idei noi. Este o zi excelentă pentru creativitate, inovație și explorarea unor direcții diferite. Poți avea revelații importante care îți schimbă perspectiva.

În plan social, interacțiunile sunt plăcute și pot aduce surprize. Fii deschis la colaborări, chiar dacă ies din tiparele tale obișnuite.

Horoscop 29 martie Pești

Peștii sunt conectați la propria intuiție mai mult ca oricând. Ziua favorizează reflecția, introspecția și înțelegerea profundă a emoțiilor. Poți avea momente de claritate care te ajută să iei decizii importante.

În plan personal, este un moment bun pentru a te apropia de cei dragi sau pentru a vindeca anumite tensiuni. Ascultă-ți vocea interioară – te va ghida în direcția potrivită.

Manifestații de amploare în Londra: Sute de mii de oameni au protestat față de extrema dreaptă

Zeci de mii de persoane au ieşit sâmbătă pe străzile din centrul Londrei pentru un „Marş pentru a stopa extrema dreaptă”, numeroşi demonstranţi denunţându-l pe liderul partidului Reform UK, Nigel Farage, care conduce în sondajele de opinie, scrie Reuters.

Potrivit organizatorilor, 500.000 de oameni s-au adunat la Londra pentru a protesta față de ascensiunea extremei drepte.

Evenimentul a cuprins un marș, discursuri în Whitehall – inclusiv un mesaj video din partea primarului Londrei, Sir Sadiq Khan – și un concert în Trafalgar Square. Manifestația a fost organizată de activistul de dreapta Tommy Robinson, potrivit Sky News.

Coorganizatorul protestului, Kevin Courtney, a spus în fața mulțimii adunate la Whitehall că estimările sunt că la „demonstrație participă jumătate de milion de persoane – cea mai mare demonstrație împotriva extremei drepte din istorie”.

În paralel a avut loc și un marș organizat de Coaliția pentru Palestina.

Poliția Metropolitană a anunțat pe X că până în prezent au fost efectuate 25 de arestări la ambele demonstrații – 18 pentru susținerea organizației Palestine Action, două pentru urcarea pe coloanele Galeriei Naționale și cinci pentru alte infracțiuni.

Manifestația de sâmbătă are loc după ce în septembrie anul trecut, peste 100.000 de persoane au participat la un miting de dreapta, Unite The Kingdom, la Londra.

Potrivit Reuters, în sondajele de opinie recente, Reform UK depăşeşte Partidul Laburist al premierului Starmer, dar și alte formaţiuni tradiţionale britanice.

O mașină în care se aflau patru oameni a ajuns pe acoperișul unei case din Prahova. Nimeni nu a fost rănit

ISU Prahova anunță că sâmbătă seara, în jurul orei 22:00, a primit un apel de tip Ecall, care semnala producerea unui accident rutier în comuna Gornet Cricov, satul Coșărele.

La locul evenimentului au fost mobilizate echipaje cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Echipele de intervenție au constatat că o mașină a ajuns pe acoperișul unei case.

„A fost vorba un autoturism care a părăsit partea carosabilă și a ajuns pe acoperișul unei locuințe. În vehicul se aflau patru ocupanți, iar în imobil se afla o persoană. Din fericire, toate cele cinci persoane implicate nu au prezentat probleme medicale”, au transmis cei de la ISU.

Polițiștii vor stabili cum s-a produs accidentul.

„No Kings”. Manifestații ample în SUA împotriva lui Trump. Robert De Niro, printre participanți: „Trump trebuie oprit acum”

Peste 3.000 de manifestații au loc sâmbătă pe întreg teritoriul SUA, participanții protestând față de politicile președintelui Donald Trump, de creșterea costului vieții și de războiul cu Iranul.

Potrivit The Guardian, este a treia rundă de manifestații sub sloganul „No Kings” de când președintele american Donald Trump a revenit la Casa Albă anul trecut.

Oamenii s-au adunat în Washington DC, Pittsburgh, St. Paul, San Francisco, Philadelphia sau New York pentru a-și exprima nemulțumirile față de administrația Trump, scrie CNN.

Organizatorii îl acuză pe liderul de la Casa Albă că ignoră principiile fundamentale ale statului de drept democratic și că acumulează o concentrare de putere care nu se potrivește unui președinte al Statelor Unite și care amintește mai degrabă de conducătorii autoritari.

Potrivit relatărilor din presă, se estimează ca protestele de sâmbătă să atragă în jur de 9 milioane de participanți la nivel național.

Printre participanții la manifestații s-a aflat și actorul Robert de Niro, care a declarat că este „mândru să se alăture” mișcării „No Kings” și a luat atitudine împotriva președintelui Donald Trump în cadrul unei conferințe de presă ținută astăzi la New York.

„Susțin această mișcare 150%”, a spus De Niro, potrivit CNN.

El a continuat numindu-l pe Trump „o amenințare existențială la adresa libertăților și securității noastre. Trebuie oprit și trebuie oprit acum”.

Cursa înarmărilor în Europa. Ce pregătesc două companii din Polonia și Estonia

Polonia pariază pe rachete ieftine împotriva dronelor, anunță Nexta. Compania poloneză PGZ, împreună cu Frankenburg Technologies din Estonia, lansează producția de mini-rachete Mark 1.

Rază de acțiune a rachetelor este de până la 2 km, iar altitudinea este de până la 1,5 km. Acestea vor fi produse în serii de până la 10.000 pe an.

Ideea polonezilor și a estonienilor este de a doborî dronele nu cu sisteme scumpe, ci cu interceptoare ieftine.

Testele vor fi efectuate în Ucraina în această primăvară și la vară. Dacă totul merge conform planului, companiile vor lansa o versiune cu o rază de acțiune de până la 8 km.

Jaf „dulce”: 12 tone de batoane KitKat, furate în Europa. Camionul în care se aflau nu a mai ajuns la destinație în Polonia

Camionul, care transporta peste 413.000 de batoane de ciocolată KitKat din noua sa gamă, a plecat din centrul Italiei pentru a distribui ciocolata în toată Europa. Acesta trebuia să ajungă în Polonia, însă nu s-a mai întâmplat acest lucru, potrivit Reuters.

Atât vehiculul, cât și marfa rămân în continuare dispărute. Gigantul elveţian Nestlé, care include și KitKat, nu a oferit detalii despre locația în care s-a pierdut camionul.

Într-o declarație separată, KitKat a precizat că batoanele dispărute pot fi urmărite prin intermediul unui cod unic de lot.

„Deși apreciem gustul excepțional al infractorilor, rămâne faptul că furtul de marfă este o problemă tot mai gravă pentru întreprinderile de toate dimensiunile”, a declarat KitKat, adăugând că „ancheta este în curs de desfășurare, în strânsă colaborare cu autoritățile locale și partenerii din lanțul de aprovizionare”.

Potrivit CBS News, producătorul de ciocolată a avertizat că lipsa batoanelor de ciocolată ar putea duce la o penurie de KitKat pe rafturi, iar cumpărătorii ar putea avea dificultăți în a-și găsi ciocolata preferată în perioada premergătoare Paștelui.

Anchetă și dosar penal după ce un tren a ajuns pe un traseu greșit la Galați

Incidentul deosebit de grav s-a produs în gara Barboși, aflată în apropierea orașului Galați. IPJ Galați anunță că sâmbătă polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați – Biroul Județean de Poliție Transporturi Galați s-au sesizat din oficiu.

„Din cercetările preliminare a reieșit faptul că, la data de 26 martie 2026, în jurul orei 16:07, în stația C.F.R. Barboși Călători, trenul InterRegio 11078, care circula pe ruta Galați – Suceava, ar fi fost direcționat în mod eronat pe un alt fir de circulație decât cel prevăzut în itinerariul stabilit”, au transmis polițiștii.

Mecanicul de locomotivă a realizat că a fost direcționat greșit după aproximativ 300 de metri. El a oprit trenul și a declanșat procedurile de urgență

Ulterior, trenul a fost reintrodus pe traseul corect din stația Barboși Călători, înregistrând o întârziere de aproximativ 40 de minute.

În urma incidentului nu s-au înregistrat victime și nici pagube materiale, au mai transmis polițiștii.

„În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere sau semnalizare falsă și neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau îndeplinirea defectuoasă a acestora din culpă, urmând ca cercetările să stabilească cu exactitate cauzele și împrejurările producerii incidentului”, a precizat IPJ Galați.

Atacul voalat al unui ministru la adresa lui Bolojan: România nu mai are timp pentru orgolii, blocaje și jumătăți de măsură

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis mesajul pe Facebook. El a anunțat că a fost în Olt și Dâmbovița, la întâlnirile regionale ale PSD, „unde am discutat deschis despre direcția partidului și despre ce avem de făcut în perioada următoare.”

El nu a menționat numele premierului liberal însă a militat pentru o schimbare.

„Un lucru este clar: România nu mai are timp pentru orgolii, blocaje și jumătăți de măsură. Nu putem vorbi despre stabilitate, dacă schimbăm direcția din câteva în câteva luni. Dar nici nu putem rămâne într-o formulă în care deciziile vin greu, iar românii sunt cei care plătesc de fiecare dată costul întârzierilor. Guvernarea trebuie să fie despre responsabilitate, nu despre calcule politice. În perioada următoare, fiecare decizie trebuie luată după un criteriu simplu: ce este bine pentru români”, a scris Bogdan Ivan pe rețeaua de socializare.

Filialele PSD din regiunea Sud Muntenia au organizat sâmbătă o consultare privind viitorul partidului la guvernare. Întâlnirea a fost sâmbătă, la Târgoviște.

Rezultatul consultărilor a fost anunțat de președintele PSD, Sorin Grindeanu.

„Un lucru a fost clar în urma acestei ședințe… lucrurile nu merg bine, unii le-au spus mai apăsat, alții mai diplomat”, a declarat Grindeanu în timpul unei conferințe de presă care a avut loc la Târgoviște.

Președintele PSD a dezvăluit ce s-a discutat în timpul ședinței.

„Concluzia este aceeași, că trebuie să facem ceva, că este responsabilitatea noastră … nu pentru PSD ci pentru români… De foarte multe ori intențiile noastre bune au fost ignorate”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Social democrații fac o consultare internă privind viitorul PSD în actuala coaliție de guvernare, inclusiv alături de premierul Ilie Bolojan și de USR. O primă consultare a vizat filialele din regiunea sud-vest. Consultarea se va încheia luna viitoare, iar decizia va fi comunicată după 20 aprilie.