Arme folosite la braconaj, ridicate de polițiști în urma unor percheziții în Bistrița-Năsăud

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, au pus în executare, duminică, 16 mandate de percheziție domiciliară, în comuna Leșu.

Potrivit polițiștilor, perchezițiile au vizat documentarea activității infracționale a 11 persoane, bănuite de comiterea mai multor infracțiuni la regimul armelor, respectiv braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, contrabandă calificată, uz de armă fără drept, transportul vânatului provenit din braconaj și deținerea fără drept de articole pirotehnice, interzise publicului larg.

„Din investigațiile efectuate, până în prezent, a reieșit faptul că, persoanele în cauză, din 2024 și până în prezent, ar fi folosit arme letale deținute ilegal și legal la acțiuni de braconaj cinegetic, în județele Bistrița-Năsăud, Maramureș și Suceava. Una dintre armele folosite ar fi fost introdusă ilegal pe teritoriul României. În urma activităților de braconaj, persoanele cercetate ar fi recoltat exemplare din specia cervidelor și vânat mic”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

La percheziții, polițiștii au ridicat o armă letală cu glonț care era ascunsă într-un tub de scurgere îngropat în pământ, 3 arme neletale supuse autorizării, muniție de diferite calibre, trofee de vânat, 57 de kilograme de carne de vânat, articole pirotehnice interzise publicului larg, dispozitive de vedere pe timp de noapte și alte accesorii și bunuri de interes pentru cauză.

Polițiștii au pus în aplicare mandate de aducere cu privire la 8 bărbați cu vârste între 17 și 62 de ani, aceștia fiind conduși la sediul inspectoratului pentru audieri.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, în vederea documentării cauzei sub toate aspectele.

Volodimir Zelenski: Rușii au lansat peste 3.000 de drone, 1.450 de bombe aeriene ghidate și 40 de rachete asupra Ucrainei în această săptămână

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vorbit duminică despre numărul mare al atacurilor lansate de Rusia în ultima săptămână, relatează Ukrinform.

Potrivit datelor prezentate de acesta, printr-un videoclip pe Facebook, forțele rusești au folosit mii de drone, bombe aeriene ghidate și rachete asupra teritoriului ucrainean.

„Numai în această săptămână, Rusia a folosit peste 3.000 de drone de atac împotriva orașelor și comunităților noastre – o parte semnificativă dintre ele «șahede» – precum și peste 1.450 de bombe aeriene ghidate și 40 de rachete de diferite tipuri. Rușii nu își reduc efortul de război împotriva statului și poporului nostru și, în același timp, investesc deschis în prelungirea unui alt război care duce la destabilizarea globală”, a declarat președintele ucrainean.

El a mai spus că tipurile de arme utilizate în Ucraina sunt similare cu cele folosite și în alte regiuni unde situația este serioasă, inclusiv în Orientul Mijlociu și zona Golfului.

În tot acest context, Ucraina și-a asumat un rol major în menținerea securității și a cerut reacții imediate din partea partenerilor internaționali, a mai transmis Volodimir Zelenski.

„Trebuie să construim sisteme de apărare comune și moderne, dovedite în război. Trebuie să dezvoltăm producția comună de arme moderne și eficiente. Trebuie să ne unim capacitățile, astfel încât oamenii să poată trăi în pace în Europa, Orientul Mijlociu și în alte părți ale lumii”, a adăugat președintele.

În paralel, autoritățile ucrainene au analizat capacitățile de apărare ale altor state.

Evaluările realizate de specialiști au arătat faptul că există soluții pentru întărirea sistemelor de apărare aeriană, inclusiv în state precum Qatar.

Un club de noapte din Germania a fost devastat de un incendiu. 750 de persoane au fost evacuate

Incendiul a izbucnit în jurul orei 3:45 dimineața în clubul de noapte și „apoi s-a răspândit în întreaga clădire”, au declarat reprezentanții poliției într-un comunicat de presă, relatează Le Figaro.

Aproximativ 750 de persoane se aflau în interiorul clubului K la momentul respectiv și au putut fi evacuate. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale. Imaginile difuzate în presa germană arată un incendiu masiv care a cuprins acoperișul clubului de noapte, amintind de incendiul de la barul de Revelion din stațiunea elvețiană Crans-Montana, care a ucis 41 de persoane și a rănit 115. Dar, spre deosebire de incendiul elvețian, evacuarea a decurs fără probleme, potrivit martorilor.

Personalul a gestionat situația foarte bine

„Deodată am auzit: «Foc!». Au fost mai multe anunțuri în germană, franceză și engleză care ne cereau să evacuăm. Personalul a gestionat situația extrem de bine. Ne-au liniștit. Evacuarea s-a produs foarte repede”, au mărturisit tineri francezi citați de ziarul local DNA. A fost deschisă o anchetă cu privire la incendiu, a cărui cauză nu a fost identificată imediat.

Papa Leon al XIV-lea respinge afirmațiile că Dumnezeu justifică războiul în mesajul de la Liturghia de Duminica Floriilor

Având în vedere că războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului a intrat în a doua lună și campania continuă a Rusiei în Ucraina, Papa Leon și-a dedicat predica de Duminica Floriilor insistând asupra faptului că Dumnezeu este „regele păcii” care respinge violența și îi mângâie pe cei asupriți, relatează AP.

„Frați și surori, acesta este Dumnezeul nostru: Isus, Regele Păcii, care respinge războiul, pe care nimeni nu-L poate folosi pentru a justifica războiul”, a spus Papa Leon. „El nu ascultă rugăciunile celor care poartă război, ci le respinge.”

Liderii politici au folosit religia pentru a-și justifica acțiunile

Liderii din toate părțile implicate în războiul din Iran au folosit religia pentru a-și justifica acțiunile. Oficialii americani, în special secretarul Apărării, Pete Hegseth, și-au invocat credința creștină pentru a prezenta războiul ca pe o națiune creștină care încearcă să-și învingă dușmanii prin putere militară.

Și Biserica Ortodoxă Rusă a justificat invazia Rusiei în Ucraina ca fiind un „război sfânt” împotriva unei lumi occidentale pe care o consideră că a căzut în rău.

Duminica Floriilor marchează intrarea triumfătoare a lui Isus în Ierusalim în perioada premergătoare răstignirii sale, pe care creștinii o sărbătoresc în Vinerea Mare, și învierii sale în Duminica Paștelui.

Primele sărbători pascale cu Papa Leon al XIV-lea

Papa Leon al XIV-lea s-a întors sâmbătă seara în Cetatea Vaticanului și, începând de duminică,  celebrează pentru prima dată în pontificatul său riturile pascale ale Săptămânii Sfinte.

În Duminica Floriilor, Leon al XIV-lea a celebrat Sfânta Liturghie în Piața San Pietro și Comemorarea intrării Domnului în Ierusalim, cu proclamarea Patimii Domnului după sfântul Ioan.

Miercuri, papa are tradiționala întâlnire cu romanii și pelerinii la audiența generală din Piața Sfântul Petru, începând cu ora locală 10.00.

Joi, 2 aprilie a.c., în bazilica San Pietro, pontiful prezidează la ora 9.30 Sfânta Liturghie a crismei.

În Joia Sfântă, 2 aprilie a.c., începe sacrul triduum pascal. Leon al XIV-lea celebrează Sfânta Liturghie a Cinei Domnului în bazilica Sfântul Ioan din Lateran, catedrala Romei, începând cu ora 17.30.

În Vinerea Sfântă, 3 aprilie a.c., papa prezidează Celebrarea Patimii Domnului în bazilica San Pietro la ora 17.00.

Tot în Vinerea Sfântă, papa merge la amfiteatrul Colosseum din Roma unde, la ora 21.15, prezidează tradiționala devoțiune ”Via Crucis” (Calea Crucii). Momentul de rugăciune este transmis în direct în mondoviziune.

În Sâmbăta Sfântă, 4 aprilie a.c., papa prezidează solemna Vigilie pascală a Învierii Domnului la ora 21.00 în bazilica Sfântul Petru.

Duminică, 5 aprilie a.c., papa celebrează Sfânta Liturghie a Învierii Domnului la ora 10.15 în Piața Sfântul Petru.

În Duminica Paștelui, 5 aprilie a.c., papa merge la balconul central al bazilicii Sfântul Petru, de unde adresează ”Urbi et Orbi” – Cetății și Lumii – tradiționalul mesaj pascal și binecuvântarea solemnă. Ceremonia începe la ora Romei 12.00 și este transmisă în mondoviziune.

În fine, a doua zi de Paști – luni, 6 aprilie a.c. – Sfântul Părinte conduce la ora 12.00 rugăciunea antifonului marian pascal ”Regina Coeli” (”Bucură-te, regina cerului”) de la fereastra apartamentului pontifical din Palatul Apostolic împreună cu romanii și pelerinii care vor fi prezenți în Piața Sfântul Petru, relatează vaticannews.va.

Emiratele Arabe Unite au revocat permisele de ședere pentru toți cetățenii iranieni

Emiratele Arabe Unite au revocat permisele de ședere pentru toți cetățenii iranieni, inclusiv pentru cei care dețin așa numita viză de aur, anunță Nexta.

O viză de aur este un permis de ședere pe termen lung pe care EAU îl eliberează străinilor care fac investiții în țară.

Autoritățile nu au oferit explicații despre decizia de revocare a permiselor de ședere.

Agenția iraniană Tasnim estimează activele iraniene din Emiratele Arabe Unite, în care sunt incluse imobiliarele, investițiile și conturile, la aproximativ 530 de miliarde de dolari. Acești bani ar putea fi înghețați sau confiscați.

Sorin Grindeanu, la Brăila: Niciun primar nu a zis să se meargă în formula actuală

Prezent duminică la Brăila, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că pe 20 aprilie, social-democrații vor decide direcția politică privind participarea la guvernare, în cadrul unei consultări interne. Până la momentul respectiv, Grindeanu a afirmat că în rândul primarilor locali PSD există o nemulțumire largă față de actuala guvernare.

Întrebat dacă aleșii locali PSD i-au cerut până acum ca formațiunea să iasă din coaliția de guvernare, Grindeanu a spus: „Nu a fost nici măcar unul dintre vorbitori, până am ieșit eu din sală, care să spună că trebuie să continuăm în același mod (în coaliția de guvernare – n.r.). Că e o poziție totală sau că facem lucrurile în alt mod în cadrul coaliției, e altceva. Dar nu a fost nici măcar unul care să spună „Dom’le, hai să rămânem așa cum suntem acum.”, a afirmat Grindeanu.

El a adăugat că principala preocupare exprimată în cadrul discuțiilor nu a fost lupta politică, ci situația economică:

„Cel mai important la dezbaterea de azi a fost faptul că lumea este extrem de preocupată de blocajele care există în acest moment în România, de faptul că economia merge în jos, de faptul că, de exemplu, în ultimele 10 luni s-au pierdut 55.000 de locuri de muncă în sectorul privat din România, că producția industrială, de exemplu, a scăzut cu 16% de la o lună la alta, că inflația e la 10%”, a spus Grindeanu. 

Referitor la coaliția de guvernare și relația cu premierul Ilie Bolojan, liderul PSD a reiterat faptul că partidul analizează trei scenarii după consultarea internă: ieșirea de la guvernare, menținerea actualei formule și păstrarea coaliției cu o „reașezare” a modului de funcționare.

Agenția Națională pentru Sport anunță o mare performanță: România cucerește templul dansului sportiv mondial

O pereche formată din Rareș Cojoc și Andreea Matei a câștigat Grand Slam-ul WDSF.

„România cucerește templul dansului sportiv mondial! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris istorie la Blackpool, acolo unde eleganța devine legendă, iar performanța capătă valoare de artă. Victorie absolută la Grand Slam-ul WDSF – un triumf care încununează nu doar un sezon extraordinar, ci ani întregi de muncă, sacrificiu și pasiune”, au transmis cei de la ANS pe Facebook.

Ei au explicat cum a fost posibilă performanța.

„Dansul lor nu a fost doar tehnică impecabilă, ci emoție pură, poveste și conexiune. De la delicatețea valsului lent, la intensitatea tangoului și explozia de energie din quickstep, fiecare moment a fost o declarație de excelență. Blackpool nu este doar o competiție – este visul suprem. Iar astăzi, acest vis poartă tricolorul României. Felicitări, campioni! Sunteți inspirație pentru o generație întreagă și dovada că performanța adevărată se naște din curaj, dedicare și iubire pentru ceea ce faci”, a precizat ANS.

Președintele parlamentului iranian, mesaj pentru SUA: Știm că pregătiți un atac terestru. Așteptăm să vă pedepsim

Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat duminică faptul că SUA planifică o ofensivă terestră, iar în același timp desfășoară public eforturi diplomatice menite să pună capăt războiului, conform France24.

„Inamicul transmite public mesaje de negociere și dialog, în timp ce planifică în secret o ofensivă terestră. Oamenii noștri așteaptă sosirea soldaților americani pe teren pentru a-i ataca și a-i pedepsi odată pentru totdeauna pe aliații lor regionali”, a afirmat Ghalibaf într-un comunicat difuzat duminică de agenția oficială de presă IRNA, potrivit Al Jazeera.

„Lansările noastre continuă. Rachetele noastre sunt pregătite. Hotărârea și încrederea noastră au crescut”, a mai spus acesta, scrie The Guardian.

Reacția acestuia vine după ce The Washington Post a relatat, citând oficiali americani, faptul că  Pentagonul se pregătește pentru operațiuni terestre de câteva săptămâni în Iran.

Potrivit sursei citate, orice misiune terestră implică riscuri semnificative pentru militarii americani, inclusiv atacuri cu drone și rachete, foc de armă și explozibili improvizați. Oficialii afirmă că președintele Donald Trump nu a luat încă o decizie finală privind implementarea acestor planuri.

Pericol de inundații pe numeroase râuri din centrul și nordul României

Hidrologii au explicat că au actualizat prognoza „ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării”.

Avertizarea cod galben este valabilă până luni, la miezul nopții pe râurile din „bazinele hidrografice: Râul Negru (judeţele: Covasna, Harghita şi Braşov), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Moroeni și afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni – amonte S.H. Siliștea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova și Ilfov), Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu și inferior (judeţele: Prahova și Ialomiţa), Buzău – bazin amonte Ac. Siriu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Baniţa (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Râmnicu Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu și inferior (judeţele: Buzău și Vrancea), Putna, Siret – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Trotuş – amonte confluenţă cu râul Putna (judeţul Vrancea), Trotuș (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Moldova – bazin amonte S.H. Gura Humorului şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gura Humorului (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău).”

Codul portocaliu este valabil până luni, la ora 12.00 „pe râurile din bazinele hidrografice: Râul Negru – bazin amonte confluenţă cu râul Covasna (judeţele: Covasna şi Harghita), Putna – bazin amonte S.H. Colacu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Colacu, râul Putna – pe sectorul aferent S.H. Mirceşti (judeţul Vrancea), Trotuş – bazin amonte S.H. Ghimeş Făget şi afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval S.H. Ghimeş Făget – amonte S.H. Vrânceni (judeţele: Harghita, Bacău şi Covasna).”