UPDATE: Cinci din cei șase bărbați răniți în accidentul din Cluj au murit / Cum s-a produs tragedia

UPDATE:

Poliția Cluj anunță cum s-a produs accidentul rutier de pe DN1F-E81, la ieșirea din localitatea Sânpaul, spre Mihăiești.

„Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști la fața locului, un bărbat de 38 de ani, din comuna Florești, aflat la volanul unui autoturism care circula din direcția Cluj-Napoca spre Zalău, într-un viraj la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Acesta ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde ar fi acroșat partea laterală-spate a unui autocamion. Ulterior, autoturismul ar fi intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule, la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani, care circula din direcția Zalău spre Cluj-Napoca”, transmite Poliția Cluj.

În urma impactului, din păcate, toate cele cinci persoane aflate în autoturism, inclusiv șoferul, au decedat.

Conducătorii autocamioanelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Știre inițială:

Cei cinci bărbați declarați decedați erau în mașina strivită în urma impactului. Aceștia au fost extrași de pompierii din cadrul ISU Cluj, însă, din nefericire, toți prezentau leziuni incompatibile cu viața.

În urma accidentului rutier petrecut pe raza localității Sânpaul au fost impuse restricții de trafic. Astfel, traficul între Cluj-Napoca și Zalău se desfășoară deviat, după cum urmează:

• Traficul rutier ușor este deviat pe un drum local din Sânpaul
• Traficul greu (camioane) este deviat pe rutele de ocolire menționate mai jos:

1. Cluj-Napoca → Zalău: DN1 până la Huedin, apoi DN1G spre Zimbor, continuare spre Zalău

2. Zalău → Cluj-Napoca: Zalău → Românași → Poarta Sălajului → Sânmihaiu Almașului → Zimbor → Huedin → Cluj

DN1H până la Românași, apoi legătură spre DN1G (Zimbor), continuare spre Huedin și apoi DN1 → Cluj-Napoca.

Agenția europeană pentru aviație analizează riscurile de siguranță pe fondul reducerii coridoarelor de zbor

Războiul din Iran, care durează de o lună, remodelează spațiul aerian din Orientul Mijlociu și agravează perturbările zborurilor, inclusiv aglomerarea rutelor dintre Asia și Europa care anterior tranzitau sau survolau regiunea, potrivit Reuters.

La acestea se adaugă conflictul prelungit dintre Rusia și Ucraina și luptele dintre Pakistan și Afganistan, care au forțat companiile aeriene să utilizeze coridoare din ce în ce mai înguste, în special deasupra Azerbaidjanului și Asiei Centrale.

„Este clar că concentrarea traficului pe anumite rute, disponibilitatea spațiului aerian pentru controlul traficului aerian, precum și faptul că traficul poate utiliza rute care nu sunt atât de obișnuite, pot genera riscuri de siguranță”, a declarat Florian Guillermet, director executiv al Agenției Europene de Siguranță a Aviației (EASA).

Aceste comentarii sunt primele făcute de autoritatea europeană de reglementare a aviației de la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, la sfârșitul lunii februarie. Aviația se numără printre industriile cele mai afectate, piloții confruntându-se cu riscuri crescânde din partea rachetelor și a dronelor.

Guillermet, un veteran al sectorului care a condus anterior sistemul francez de control al traficului aerian, a declarat că echipajele și controlorii au fost instruiți să anticipeze și să atenueze riscurile. Chiar și așa, închiderea spațiului aerian sau restricționarea zborurilor au fost uneori inevitabile.

EASA, care reunește 31 de țări europene, pregătește o revizuire periodică a strategiei sale în domeniul aviației într-un moment în care unul dintre cele mai sigure mijloace de transport se confruntă cu pericole crescânde – de la interferențe GPS și drone până la amenințări operaționale, cum ar fi apropierile instabile și incidentele pe pistă.

Vineri, EASA și-a reînnoit recomandarea de a evita spațiul aerian deasupra Iranului, Israelului și a unor părți din Golf până pe 10 aprilie.

Reguli mai clare pentru utilizarea dispozitivelor anti-drone

EASA elaborează, de asemenea, orientări mai clare cu privire la ce măsuri pot fi utilizate pentru a contracara valul de activități neautorizate ale dronelor care vizează aeroporturile civile, a spus Guillermet.

Aeroporturile din UE se confruntă cu incidente cu drone pe care experții în securitate le leagă de așa-numitul „război hibrid” – un amestec de forță militară, atacuri cibernetice și alte forme de interferență.

De la invazia Rusiei în Ucraina din 2022, dronele au devenit o armă cheie pentru ambele părți. Aeroporturi de la Stockholm la München s-au confruntat cu perturbări legate de drone, suspectate, deși neconfirmate, a fi legate de conflict.
Guillermet a afirmat că sunt necesare reguli mai clare, mai ales având în vedere creșterea activității dronelor „legate de stat”.

EASA examinează cerințele tehnice pentru dispozitivele utilizate în apropierea aeroporturilor.

Eduard Ionescu debutează cu victorie la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao

În prima zi a competiției de la Macao, Eduard Ionescu (locul 45 mondial) l-a învins pe australianul Finn Luu, scor 3-1 (13-11, 8-11, 11-6, 11-5).

Eduard Ionescu urmează să joace marți, de la ora 13:10, împotriva favoritului grupei, chinezul Wang Chuqin, într-un duel decisiv pentru calificare.

În competiția feminină, Andreea Dragoman (locul 50 mondial) debutează luni. Sportiva română evoluează în grupa 3, unde o va înfrunta luni, de la ora 13:45, pe chinezoaica Chen Xingtong. Marți dimineață, de la ora 05:40, urmează să joace contra sportivei din Taipei, Yeh Yi-Tian.

În grupa 8, Elizabeta Samara (locul 41 mondial) debutează marți, de la ora 09:15, împotriva canadiencei Mo Zhang, iar miercuri o va întâlni pe japoneza Mima Ito.

Tot marți intră în competiție și Bernadette Szocs (locul 25 mondial), care o va înfrunta pe Tania Morice (Algeria), de la ora 16:45. Miercuri, de la aceeași oră, românca va juca împotriva braziliancei Bruna Takahashi.

Sportivii români trebuie să câștige grupele pentru a avansa în faza eliminatorie a competiției Macao 2026, una dintre cele mai puternice din circuitul mondial.

Informare ANM. Vânt puternic și ploi în jumătate de țară

Temporar vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Moldovei și a Dobrogei.

Local vântul se va intensifica în jumătatea estică a Munteniei și în vestul și sud-vestul Olteniei, cu viteze în general de 40…50 km/h.

Va ploua în majoritatea regiunilor și pe alocuri se vor mai acumula cantități de apă de 10…25 l/mp.

La munte, la altitudini mai mari de 1600 m, vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare.

Un club important de fotbal, amendat de UEFA pentru un banner uriaș cu Ioana d’Arc

Incidentul a avut loc la partida din UEFA Europa League, disputată de Lille OSC contra Aston Villa, în optimile de finală, în urmă cu aproximativ două săptămâni, pe stadionul Stade Pierre-Mauroy din Lille.

Clubul Lille OSC a fost sancționat de UEFA după ce suporterii au afișat un banner de mari dimensiuni cu Jeanne d’Arc, considerat de forul european ca având un posibil mesaj cu tentă politică sau identitară, a anunțat luni Le Figaro.

Mesajele din tribune

Suporterii au desfășurat bannerul însoțit de mai multe sloganuri: „Francezii nu mor niciodată”, „Jeanne ridică sabia și Lille continuă lupta” și „Mândri. Puternici. Feroce”.

Figura Ioanei d’Arc, eroină a Franței din Războiul de 100 de Ani, era reprezentată ținând o sabie în fața drapelului francez.

Decizia UEFA

UEFA a apreciat că afișajul poate fi interpretat ca „o manifestare de ordin politic sau identitar”, contrară regulamentelor care interzic mesajele discriminatorii sau cele care pot incita la ură. Pentru acest incident, clubul francez a fost amendat cu 17.500 de euro.

Suma se adaugă altor penalizări primite pentru același meci, inclusiv pentru aruncarea de obiecte pe teren, utilizarea de artificii și întârzierea startului partidei. În total, sancțiunile ajung la 82.750 de euro.

Vicepreședinte PE: Prețurile la carburant nu sunt doar o problemă de piață. Sunt o problemă de trai

Negrescu spune că, într-un context internațional instabil, România trebuie să acționeze inteligent și rapid.

„Parlamentul European deja a presat Comisia Europeană pentru a propune soluții clare pentru a reduce costurile energiei și a proteja cetățenii. După modelul altor state membre UE, România trebuie să adopte mai repede aceste decizii”, spune Victor Negrescu, europarlamentar PSD.

Acesta enumeră câteva măsuri pe care România le poate aplica concret:
– măsuri fiscale țintite. Reducerea temporară a taxelor și accizelor atunci când prețurile cresc brusc poate proteja puterea de cumpărare. Nu vorbim de populism, ci de intervenții inteligente, calibrate pe perioade de criză. Exemplu Poloniei.
– investiții accelerate în energie ieftină și stabilă. Extinderea producției din surse regenerabile, creșterea rapidă a capacităților de stocare și încheierea de contracte pe termen lung (precum CfD sau PPA) pot stabiliza prețurile și reduce dependența de fluctuațiile gazului. Avem fonduri europene nefolosite.
– infrastructură energetică modernă. Rețele mai eficiente și interconectări mai bune înseamnă costuri mai mici și securitate energetică crescută. Aici România are întârzieri care trebuie recuperate urgent. Exemplu țărilor nordice.
– sprijin pentru economie. Industriile afectate de costurile mari trebuie ajutate prin scheme europene și naționale, astfel încât să nu transferăm toate scumpirile către cetățeni. Exemplu Spaniei.
– să reducem dependența de șocurile externe. Crizele geopolitice nu vor dispărea. Dar impactul lor poate fi gestionat dacă avem un mix energetic echilibrat și politici coerente. Exemplu Germaniei.
– să creștem concurența pe piață. Să schimbăm reglementările actuale care dau câștig de cauză câtorva băieți deștepți, să aplicăm tarifarea inteligentă pe ore, să folosim mai eficient producția de energie pe timpul zilei și să stimulăm concurența de pe piață.

„România are instrumente pentru a acționa și are sprijin european. De altfel, Partidul Social Democrat a propus deja aceste soluții. Ceea ce lipsește este viteza deciziei și coerența implementării. Stabilizarea prețurilor la carburant nu se face printr-o singură măsură. Se face printr-o strategie clară, consecventă și orientată către rezultat”, explică Victor Negrescu.

Spionaj și intimidare: mesaje obținute de jurnaliști arată cum recrutează Rusia informatori în Europa

Potrivit documentelor analizate de jurnaliști, serviciile de securitate ruse încearcă frecvent să recruteze informatori în rândul tinerilor sau al activiștilor cu legături în mediile critice față de Kremlin, transmite Politico. Un student rus de 21 de ani, identificat sub pseudonimul „Ivan”, a relatat că a fost oprit de agenți ai serviciului de securitate FSB pe aeroportul Sheremetyevo din Moscova în 2023. Aceștia i-ar fi oferit o alegere: să colaboreze cu autoritățile și să furnizeze informații despre activiști anti-Kremlin sau să riște o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare pentru presupuse legături cu organizații „extremiste”. După incident, agenții au menținut legătura cu el prin mesaje și apeluri pe Telegram.

Infiltrarea rețelelor de opoziție din Europa

Potrivit conversațiilor, agenții îi cereau studentului să obțină informații despre activiști ruși aflați în exil. Doreau date despre proteste anti-Kremlin și despre persoanele sau organizațiile din Europa care îi ajută pe disidenți. În unele mesaje, agenții insistau pentru detalii aparent minore, precum participanții la proteste sau țările în care s-au stabilit opozanții regimului. Specialiștii spun că această strategie urmărește două obiective: obținerea de informații despre rețelele de opoziție și, în același timp, crearea unui climat de neîncredere în rândul activiștilor.

După invazia Rusiei în Ucraina, sute de mii de ruși au părăsit țara, mulți dintre ei fiind critici ai regimului de la Moscova. În Europa, aceste comunități au devenit o țintă pentru serviciile de informații ruse. Experții spun că recrutarea informatorilor în rândul emigranților este o strategie pe termen lung, menită să ofere Kremlinului acces la informații despre activitățile opoziției. În unele cazuri, autoritățile europene au descoperit astfel de rețele. De exemplu, în Polonia, un activist rus aflat în exil a fost judecat sub acuzația că ar fi furnizat informații serviciilor ruse despre alți disidenți.

Suspiciune și tensiuni în comunitățile de exilați

Activitatea serviciilor de informații ruse a creat un climat de suspiciune în rândul rușilor aflați în exil. Mulți activiști spun că nu mai știu în cine pot avea încredere. Acest lucru face mai dificilă organizarea opoziției față de regimul de la Moscova. Experții avertizează că guvernele europene trebuie să rămână vigilente. În același timp ele trebuie să evite măsuri care ar putea marginaliza comunitățile de exilați ruși. Integrarea acestora este considerată cea mai bună protecție împotriva infiltrării de către serviciile de informații.

„Turnuri de păsări” purtate pe străzile Mexicului. Oamenii se tem că tradiția lor dispare

Melodiile cardinalilor roșii, ale papagalilor verzi și albaștri și ale cintezelor multicolore umplu zilele „pajareros” sau vânzătorilor ambulanți de păsări, ca el.

Actul de a vinde păsări în stive de colivii – uneori mult mai înalte decât bărbații care le transportă – datează de generații întregi. Sunt de mult timp un punct de reper în piețele mexicane și se numără printre cei 1,5 milioane de vânzători ambulanți care lucrează pe străzile din Mexic, scrie Associated Press.

„Auzind cântecele lor, oamenii se bucură”, a spus Monroy, sunetele a zeci de cântece de păsări răsunând peste el din casa sa din orășelul său din afara capitalei Mexicului, unde îngrijește și crește păsările. „Aceasta este tradiția noastră, tatăl meu a fost și el vânzător de păsări”.

Pajareros dispar încet de pe străzile Mexicului

În timpul sărbătorii catolice Duminica Floriilor, sute de pajareros din toată țara se adună în Mexico City și decorează stive de colivii înalte de 3 metri, împodobindu-le cu flori strălucitoare, beteală și imagini ale Fecioarei din Guadalupe, sfântul patron al Mexicului.

Aceștia merg kilometri întregi pe străzile capitalei cu păsările și familiile lor până la bazilica emblematică a orașului.

Dar pajareros au dispărut încet de pe străzi în ultimii ani, din cauza restricțiilor tot mai mari impuse de autorități și a criticilor dure din partea grupurilor pentru drepturile animalelor, care numesc această practică un act de abuz și trafic de animale.

Monroy și alții spun că nu capturează păsări precum papagalii și altele interzise de autoritățile mexicane – care spun că speciile tropicale sunt „păsări sălbatice, nu animale de companie” – adesea cresc singuri păsările pe care le dețin și au grijă de animalele lor. În ciuda acestui fapt, Monroy a spus în familia sa că tradiția este pe cale de dispariție.

Tradiția se stinge

În fața hărțuirii din partea autorităților și a criticilor tot mai mari, el a spus că își dorește ca propriii săi fii să găsească o muncă mai stabilă.

„Din cauza restricțiilor și a hărțuirii din partea anumitor autorități, mulți prieteni au abandonat vânzarea de păsări”, a spus Monroy. „Pentru copiii mei, nu mai este o muncă stabilă. Trebuie să căutăm alte alternative”.

Peste 75% dintre fani se opun sistemului de arbitraj video în Premier League, conform unui sondaj

Un studiu realizat de Asociația suporterilor de fotbal (Football Supporters’ Association), cea mai mare din Marea Britanie, la care au participat aproximativ 8.000 de suporteri, indică faptul că 75,7% dintre respondenți sunt împotriva menținerii sistemului de arbitraj video în fotbalul englez.

Mai mult, 91,7% dintre aceștia consideră că introducerea sistemului a diminuat bucuria spontană a golurilor și a celebrărilor.

Rezultatele vin să confirme o nemulțumire persistentă a fanilor față de tehnologia de arbitraj, similară cu cea exprimată într-un sondaj din 2021, când VAR a fost deja privit cu scepticism de suporteri.

Reprezentanții asociației au transmis, totodată, că au trimis concluziile sondajului către conducerea Premier League.

Totodată, au fost transmise și către organismul responsabil cu arbitrii profesioniști, în vederea unor posibile discuții privind îmbunătățirea sistemului.

În ciuda criticilor, cluburile din Premier League au votat în 2024 pentru menținerea VAR, deși au recunoscut necesitatea unor ajustări pentru a îmbunătăți experiența jocului și satisfacția fanilor.

Comețul digital ar putea fi taxat din nou: negocierile s-au blocat la Organizația Mondială a Comerțului

După o reuniune de patru zile desfășurată la Yaoundé, în Camerun, negocierile dintre miniștrii comerțului s-au prelungit peste termen, fără un acord clar asupra unuia dintre cele mai sensibile subiecte: menținerea interdicției privind taxele vamale aplicate comerțului digital.

„În centrul blocajului s-a aflat soarta moratoriului privind comerțul electronic”, au transmis mai mulți oficiali implicați în discuții, citați de Politico. Este vorba despre regula care interzice statelor să aplice taxe vamale pentru produsele digitale — de la software și jocuri, până la streaming sau transferuri de date.

Termenul limită, 31 martie

Moratoriul urmează să expire marți și, în cazul în care nu se ajunge la un acord, statele ar putea introduce astfel de taxe pentru prima dată după aproape trei decenii.

„Negocierile au intrat în prelungiri”, după ce întâlnirea ar fi trebuit să se încheie mai devreme în cursul zilei de duminică, iar discuțiile au continuat „cu ușile închise” chiar și în ultima zi a reuniunii.

Un compromis este în discuție

În timpul negocierilor, a fost discutată o variantă de compromis care ar presupune prelungirea moratoriului pentru încă patru ani, urmată de o perioadă de tranziție de aproximativ un an, astfel încât companiile să aibă timp să se adapteze la eventuale schimbări. Încă nu știe dacă această propunere va obține consensul necesar în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), unde deciziile importante trebuie adoptate de toate statele membre.

În lipsa unui acord, statele vor avea libertatea să introducă taxe vamale, începând cu 1 aprilie, pentru produsele și serviciile digitale. Interdicția este în vigoare din 1998 și a fost reînnoită periodic în cadrul Organizația Mondială a Comerțului, fiind considerată esențială pentru dezvoltarea comerțului online, reducerea costurilor și evitarea unor bariere suplimentare între economii.

Miza mai mare, reforma OMC

Blocajul riscă să afecteze și planurile mai ample de reformă a organizației, necesare pentru adaptarea regulilor comerciale globale la economia digitală, adică la activitățile economice bazate pe internet și date.

Oficialii prezenți la negocieri spun că rezultatul discuțiilor privind acest subiect este văzut ca un test pentru capacitatea Organizația Mondială a Comerțului de a ajunge la acorduri în dosare sensibile, într-un moment în care instituția este deja considerată în dificultate.

Din OMC – care stabilește regulile comerțului mondial – fac parte peste 160 de state, inclusiv Uniunea Europeană și toate marile economii ale lumii.