Solstițiul de vară. Duminică este cea mai lungă zi a anului

Cuvântul „solstițiu” provine din cuvintele latinești „sol”, care înseamnă soare, și „stitium”, care poate însemna „pauză” sau „oprire”, scrie AP. Solstițiul de vară este sfârșitul marșului anual al soarelui spre cer, când acesta face cel mai lung și mai înalt arc al său. Vestea proastă pentru iubitorii de soare: apoi începe să se retragă, iar zilele vor deveni puțin mai scurte în fiecare zi până la sfârșitul lunii decembrie.

Oamenii au marcat solstițiile de eoni prin festivaluri și monumente, inclusiv sărbătorile de ajun de la solstițiul de vară din Suedia și Stonehenge, care a fost conceput pentru a se alinia cu traiectoriile soarelui la solstiții.

Pe măsură ce Pământul se rotește în jurul Soarelui, o face sub un anumit unghi, ceea ce face ca lumina și căldura soarelui să cadă inegal asupra jumătăților nordică și sudică a planetei pentru cea mai mare parte a anului.

Solstițiile marchează momentele în care Pământul este înclinat cel mai mult, fie spre, fie spre depărtare de Soare. Aceasta înseamnă că emisferele primesc cantități foarte diferite de lumină solară, iar zilele și nopțile sunt cele mai inegale.

Cea mai scurtă noapte din an

La solstițiul de vară din emisfera nordică, jumătatea superioară a Pământului se înclină spre soare, creând cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte din an. Solstițiul de vară cade între 20 și 22 iunie. Anul acesta este 21 iunie.

Opusul se întâmplă la solstițiul de iarnă din emisfera nordică: jumătatea superioară a Pământului se înclină cel mai mult față de soare, ceea ce duce la cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Solstițiul de iarnă cade între 20 și 23 decembrie.

Adrian Veștea nu va mai candida la șefia PNL: „Nu voi gira printr-o candidatură acest simulacru democratic”

Adrian Veștea, actual vicepreședinte al PNL și premier desemnat de președintele Nicușor Dan să formeze noul Guvern, a anunțat vineri seara, într-o postare pe Facebook, că nu va mai candida la președinția PNL la Congresul extraordinar care va avea loc duminică.

În urmă cu o zi, Veștea anunța că va intra în cursa pentru șefia PNL, subliniind că partidul are nevoie de o schimbare de direcție și mai mult echilibru. El solicitase amânarea Congresului cu o săptămână, pentru a avea timp pentru pregătirea candidaturii sale.

În mesajul său de vineri seara, el consideră „profund anormal refuzul prelungirii cu o săptămână a termenului pentru Congres. (…) Este evident că scopul nu este de a lămuri lucrurile în PNL, ci blocarea învestirii Guvernului”.

„De asemenea, cred că acest Congres este un demers nestatutar și nelegal. Nu voi gira printr-o candidatură acest simulacru democratic prin care se instalează dictatura în partid. Așa cum am spus, cu părere de rău pentru cei care discută doar în termeni politici acum, preocupare este ca România să fie guvernată”, a mai spus Veștea în mesajul său.

În plus, el a precizat că va lua în considerare „toate demersurile de contestare statutară și legală a acestui Congres după votul de învestitură”.

Congresul Extraordinar al PNL va avea loc duminică

În ședința Consiliului Național de vineri, PNL a decis convocarea Congresului Extraordinar al partidului pentru ziua de duminică, 21 iunie, la ora 12:00.

Tot vineri, Ilie Bolojan a anunţat că îşi va depune candidatura la şefia PNL, împreună cu echipa alături de care va merge mai departe, el arătând că PNL trebuie să îşi stabilească o conducere şi direcţia pe care o va urma.

Nawrocki îi retrage lui Zelenski cea mai înaltă distincție de stat, pe fondul unei dispute legate de cel de-al Doilea Război Mondial

Președintele polonez Karol Nawrocki a anunțat vineri seara că a decis să îi retragă omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, cea mai înaltă distincție de stat, Ordinul Vulturului Alb.

Decizia a fost luată după ce președintele Zelenski a semnat, luna trecută, un decret prin care o unitate a Forțelor de Operațiuni Speciale ale Ucrainei a fost numită după „Eroii UPA”. Aceasta este o referință la Armata Insurgentă Ucraineană, care este considerată o forță naționalistă implicată în masacre asupra polonezilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Faptele nu sunt supuse negocierilor. Ele nu se schimbă în funcție de conjunctura politică sau de necesități. Faptele sunt că cel puțin 100.000 de cetățeni polonezi au fost uciși de UPA în Volyn, Galiția de Est, Lublin sau Podkarpacie, doar pentru că erau polonezi, evrei sau aparțineau altor minorități. (…) Denumirea uneia dintre unitățile militare ucrainene, care face referire la criminalii din UPA, are o semnificație care depășește cu mult afacerile interne ale Ucrainei. Polonia a semnalat în repetate rânduri părții ucrainene că acordă o atenție specială acestei chestiuni. Ne-am exprimat poziția și așteptările privind reevaluarea consecințelor acestei decizii asupra relațiilor dintre țările noastre. În cele din urmă, poziția părții ucrainene nu s-a schimbat”, a spus Nawrocki într-un mesaj video publicat vineri seara pe Facebook.

Linia roșie pentru Polonia

„După consultarea cu consiliul, am decis să retrag Ordinul Vulturului Alb. (…) În acest moment, aș dori să subliniez că această decizie nu este îndreptată împotriva poporului ucrainean. Acest lucru nu înseamnă o schimbare strategică a orientării politicii de securitate a Poloniei. Am susținut și susținem Ucraina deoarece știm că agresiunea rusă reprezintă o amenințare la adresa securității Poloniei și a întregii Europe. (…) Polonia nu va accepta glorificarea celor care au ucis civili polonezi fără apărare”, a completat Nawrocki.

Ordinul Vulturul Alb i-a fost acordat lui Zelenski pe 5 aprilie 2023 de către președintele de atunci, Andrzej Duda, pentru consolidarea relațiilor bilaterale și pentru susținerea democrației și securității în Europa.

Cheloo, implicat într-un incident într-o unitate medicală din Câmpina. Poliția a intervenit

Surse au declarat pentru MEDIAFAX că persoana în cauză este Cheloo. Potrivit informațiilor obținute, artistul ar fi încercat să părăsească unitatea medicală fără acordul personalului și înainte de finalizarea procedurilor medicale necesare.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat situația și, pentru prevenirea producerii unor vătămări și pentru asigurarea siguranței persoanei și a celor din jur, au intervenit conform competențelor legale, procedând la imobilizarea acestuia și facilitând acordarea îngrijirilor medicale necesare.

Ulterior evaluării medicale, Cheloo a fost transportat la o unitate medicală de specialitate, respectiv Spitalul de Psihiatrie Voila, unde a rămas internat sub supraveghere. Sursele MEDIAFAX precizează că acesta era deja internat anterior în cadrul unității respective, de unde ar fi plecat înainte de intervenția poliției.

Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a transmis că, în urma verificărilor efectuate, nu au fost constatate fapte de natură penală sau contravențională. Reprezentanții IPJ subliniază că intervenția a avut ca scop exclusiv protejarea vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor implicate, precum și menținerea ordinii și siguranței publice.

Ungaria. Viktor Orban nu mai poate reveni la putere. Președintele țării aprobă amendamentul privind limitarea mandatelor de premier

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, a aprobat vineri un amendament constituțional care îi interzice lui Viktor Orbán să revină în funcția de premier.

Amendamentul, inițiat de partidul Tisza, aflat la putere în Ungaria, limitează durata mandatului premierilor la maximum opt ani. La începutul acestei săptămâni, Parlamentul Ungariei a adoptat limitarea mandatului cu 135 de voturi pentru, 50 împotrivă și 6 abțineri.

Schimbarea legislativă vine în urma unei promisiuni electorale a partidului Tisza, care s-ar aplica și actualului premier al Ungariei, Péter Magyar, potrivit POLITICO.

Sulyok a semnat amendamentul în loc să-l trimită Curții Constituționale pentru examinare, însă a afirmat că această decizie ar „limita” voința poporului.

„Dreptul de a ocupa o funcție publică nu este nelimitat din punct de vedere constituțional. Modificarea Legii fundamentale nu afectează mandatul actual al prim-ministrului în exercițiu, ci schimbă condițiile de alegere a prim-ministrului pentru viitor, iar durata mandatelor prim-ministrului deținute de la schimbarea regimului este relevantă doar din perspectiva acestei restricții. Ținând seama de cele de mai sus, președintele Republicii, în conformitate cu obligația care îi revine în temeiul Legii fundamentale, a semnat amendamentul la Legea fundamentală și a dispus promulgarea acestuia în Monitorul Oficial al Ungariei”, se arată în comunicatul oficial emis de Palatul Sandor.

Întrucât amendamentul vizează limitarea mandatelor de premier la cel mult opt ani, Viktor Orban nu mai poate reveni la putere. El a pierdut alegerile parlamentare din luna aprilie, după ce a avut, în total, cinci mandate de premier, respectiv 20 de ani (1998-2002, 2010-2026).

Primarul din Alba Iulia, reclamat la DNA de operatorul de transport: „Nu cedez presiunii unei companii care nu-și plătește șoferii”

Edilul susține că respectă dreptul oricărei entități de a se adresa justiției și afirmă că va răspunde cu documente tuturor solicitărilor instituționale, subliniind că o sesizare nu echivalează cu o condamnare.

Pleșa remarcă însă momentul depunerii plângerii, în a patra zi de grevă, pe fondul salariilor neplătite și al presiunii publice crescute asupra conducerii STP.

Potrivit primarului, bugetul anual alocat transportului public în Alba Iulia este de 28,25 milioane de lei, iar în primele șase luni ale anului au fost deja achitate aproape 12,75 milioane de lei către operator.

El afirmă că suma necesară pentru plata salariilor celor aproximativ 230 de angajați STP, dintre care circa 115 șoferi, nu depășește 2 milioane de lei lunar și ar fi putut fi acoperită integral din fondurile deja virate de primărie.

Gabriel Pleșa mai acuză Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Local (AIDA-TL) că a validat fără verificări reale pretențiile financiare ale STP, menționând că în 2024 s-au plătit aproape 8 milioane de euro către operator, sumă care ar echivala, potrivit calculelor sale, cu aproximativ 125 de euro pe an pentru fiecare locuitor al municipiului.

Edilul reafirmă că soluția pe termen lung este înființarea unei companii de transport a municipiului, aflată sub control direct, și susține că interpretarea STP și AIDA-TL privind utilizarea autobuzelor electrice finanțate prin PNRR este infirmată de Ministerul Dezvoltării.

„Nu las acest conflict să fie rezolvat pe spatele cetățenilor și nu cedez presiunii unei companii care preferă instanțele în locul plății salariilor”, a transmis primarul.

HOROSCOP 20 iunie 2026. Leii ies în prim-plan, iar nativii unei zodii pot avea un salt în carieră

Horoscop 20 iunie Gemeni

Comunicarea devine cel mai mare atu al tău. Mesajele pe care le transmiți au impact, iar întâlnirile, negocierile sau prezentările pot avea rezultate excelente. Este o zi potrivită pentru networking și pentru a-ți exprima ideile cu încredere. În același timp, ascultarea opiniilor diferite te poate ajuta să descoperi perspective noi.

Horoscop 20 iunie Rac

Aspectele financiare și valorile personale sunt în centrul atenției. Ai ocazia să privești cu mai multă claritate spre viitor și să iei decizii care îți pot consolida stabilitatea materială. Evită câștigurile rapide și concentrează-te pe proiecte sau investiții care îți pot aduce beneficii pe termen lung.

Horoscop 20 iunie Leu

Este una dintre cele mai favorabile zile pentru afirmare. Prezența ta este remarcată, iar oamenii sunt mai receptivi la ideile și inițiativele tale. Dacă ai de coordonat un proiect sau de luat o decizie importantă, acum este momentul potrivit. Curajul și încrederea în propriile capacități îți pot aduce apreciere și rezultate importante.

Horoscop 20 iunie Fecioară

Ziua favorizează introspecția și răbdarea. Nu este nevoie să grăbești lucrurile sau să dezvălui toate planurile pe care le ai. Observarea atentă a situațiilor și pregătirea în liniște îți vor oferi un avantaj în perioada următoare. Intuiția este puternică și merită să ai încredere în ea.

Horoscop 20 iunie Balanță

Relațiile sociale și proiectele de viitor primesc un impuls pozitiv. Ai șansa să cunoști persoane influente sau să primești sprijin din partea grupului din care faci parte. Colaborările bazate pe valori comune și respect reciproc pot deschide oportunități importante pentru dezvoltarea ta.

Horoscop 20 iunie Scorpion

Cariera intră în prim-plan, iar responsabilitățile pot crește. Este posibil să fii pus în situația de a coordona o echipă, de a rezolva o problemă complicată sau de a demonstra că poți face față presiunii. Calmului și maturității de care dai dovadă le vor urma aprecierea și recunoașterea profesională.

Horoscop 20 iunie Săgetător

Simți nevoia să înveți, să explorezi și să îți lărgești orizonturile. O conversație, o călătorie sau o experiență nouă îți poate schimba perspectiva asupra unui subiect important. Fii deschis atât la lecțiile oferite de oameni cu experiență, cât și la ideile neconvenționale care apar pe parcurs.

Horoscop 20 iunie Capricorn

Ziua te provoacă să privești cu maturitate atât aspectele emoționale, cât și cele financiare. Experiențele din trecut te-au făcut mai puternic, iar acum poți gestiona cu înțelepciune situațiile complicate. Analiza atentă și răbdarea te vor ajuta să iei cele mai bune decizii.

Horoscop 20 iunie Vărsător

Parteneriatele și relațiile apropiate devin esențiale. Colaborările funcționează cel mai bine atunci când există respect reciproc și obiective comune. Este un moment bun pentru a rezolva neînțelegeri, pentru a întări legăturile importante și pentru a construi proiecte bazate pe încredere.

Horoscop 20 iunie Pești

Munca, sănătatea și organizarea zilnică sunt prioritățile zilei. Ai motivația necesară pentru a-ți îmbunătăți rutina, pentru a deveni mai eficient și pentru a acorda mai multă atenție stării tale de bine. Schimbările mici făcute acum pot avea efecte importante și de durată asupra vieții tale.

Horoscop 20 iunie Berbec

Ai parte de un plus de încredere în propriile forțe, iar acest lucru se vede în tot ceea ce faci. Este o zi favorabilă pentru proiecte creative, inițiative personale și situații în care trebuie să demonstrezi că poți conduce. Cei din jur îți observă mai ușor calitățile, însă succesul va veni dacă alegi autenticitatea și nu nevoia de validare. Ai șansa să inspiri prin propriul exemplu.

Horoscop 20 iunie Taur

Familia și echilibrul emoțional ocupă un loc central. Simți nevoia să reflectezi asupra trecutului, asupra valorilor care te definesc și asupra oamenilor care ți-au influențat parcursul. Este un moment bun pentru a consolida relațiile apropiate și pentru a crea un sentiment mai puternic de siguranță și stabilitate în viața personală.

Zelenski amenință Belarusul cu acțiuni militare dacă nu oprește sprijinul pentru Rusia

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute la Kiev, într-un moment în care tensiunile regionale continuă să crească pe fondul războiului declanșat de Rusia în februarie 2022.

Zelenski amenință Belarusul și acuză folosirea infrastructurii militare

Zelenski a afirmat că în două regiuni din Belarus, aflate la granița cu Ucraina, sunt amplasate stații de retransmisie a semnalelor utilizate de forțele ruse pentru ghidarea atacurilor asupra infrastructurii civile ucrainene. Potrivit liderului de la Kiev, aceste echipamente contribuie direct la atacuri asupra populației civile.

„Care este rostul să spună că nu vrea să fie implicat în război? Să scoată aceste echipamente, să le oprească. Cred că o săptămână este suficientă pentru a face acest lucru”, a declarat Zelenski.

„Dacă nu o va face, o vom face noi”, a adăugat acesta, fără a oferi detalii suplimentare.

Agenția Reuters precizează că nu a putut verifica independent aceste afirmații.

În ultimele luni, Zelenski a avertizat în repetate rânduri că Rusia încearcă să implice Belarusul mai profund în războiul împotriva Ucrainei. Teritoriul belarus a fost folosit de forțele ruse încă din primele zile ale invaziei pentru lansarea atacurilor asupra Ucrainei.

De cealaltă parte, Lukashenko a negat recent că Minsk ar intenționa să se implice direct în conflict, susținând însă că Belarusul, alături de Rusia, se va apăra în cazul unei agresiuni externe. Într-un interviu acordat postului Al Arabiya, liderul belarus a afirmat că Ucraina „nu are nimic de temut” din partea Belarusului și a cerut compromisuri pentru încheierea războiului.

Incidente recente

Tensiunile au fost amplificate după ce Rusia a acuzat Ucraina de un atac cu dronă asupra unui autobuz care transporta copii belaruși pe teritoriul rus. Kievul a negat orice implicare. Incidentul s-a soldat cu moartea unei femei și rănirea a opt persoane, dintre care șase copii. Ministerul de Externe de la Minsk a cerut „explicații complete” din partea Ucrainei.

Belarus rămâne cel mai apropiat aliat al Moscovei în acest conflict.

Drone rusești au traversat frecvent spațiul aerian belarus, iar Minsk a anunțat desfășurarea sistemului rusesc de rachete hipersonice Oreshnik și participarea la exerciții nucleare comune cu Rusia.

CNN: Șeful interimar al serviciilor secrete din SUA intenționează să concedieze sute de angajați

Bill Pulte, șeful interimar al serviciilor secrete americane, intenționează să concedieze sute de angajați din cadrul Biroului Directorului Serviciilor Naționale de Informații, au declarat, pentru CNN, două surse familiarizate cu situația.

Pulte, s-a prezentat la noul său post cu o zi mai devreme, joi, după ce a cerut o listă cu toți angajații din birou pentru a putea evalua dacă să îi concedieze sau nu, mai scrie CNN.

Jim Himes, membru de rang înalt al Comisiei permanente de selecție pentru informații a Camerei Reprezentanților, a subliniat, potrivit Reuters, că dacă informația se confirmă, arată că Pulte „nu ar trebui să petreacă nici măcar un minut în funcția de director al Serviciilor Naționale de Informații, rol pe care, din punct de vedere legal, nu este calificat să îl îndeplinească”.

Pulte, în locul lui Tulsi Gabbard

Informația vine în contextul în care la începutul acestei luni, președintele american Donald Trump l-a numit pe Pulte în funcția de director interimar al serviciilor de informații naționale. Pulte o înlocuiește pe Tulsi Gabbard, care și-a dat demisia din funcție luna trecută. Ultima ei zi în funcție este vineri.

La începutul acestei luni, Reuters a relatat că personalul de la biroul șefului serviciilor secrete americane a fost informat de către conducere să se aștepte la reduceri semnificative de personal în lunile următoare.

Bucureștiul, în topul european al plângerilor privind păduchii de pat din hoteluri

Roma conduce topul destinațiilor europene cu cele mai multe reclamații privind păduchii de pat și paturile murdare.

Un studiu făcut de MattressNextDay arată că Roma este destinația europeană cu cele mai multe plângeri legate de păduchi de pat și paturi murdare. Cercetătorii au analizat 12,9 milioane de recenzii de hoteluri de pe TripAdvisor, din 59 de destinații turistice europene.

Compania a analizat recenziile de hoteluri pentru a identifica destinațiile unde turiștii sunt cel mai expuși riscului de a întâlni păduchi de pat sau saltele murdare. Studiul a inclus 59 de destinații populare de vacanță din Europa, conform Daily Mail.

Martin Seeley, CEO al companiei, a explicat că mulți călători subestimează riscul. Potrivit acestuia, aducerea acasă a unui singur păduche de pat poate duce rapid la o infestare mult mai mare.

Seeley a precizat că păduchii de pat sunt mici și rămân adesea ascunși în haine, bagaje și mobilier moale. Multe persoane nu își dau seama că i-au adus acasă decât după câteva săptămâni.

De ce infestările se răspândesc rapid

Potrivit expertului, femelele de păduchi de pat pot depune între 200 și 500 de ouă într-o perioadă de două luni. Acest ritm permite infestărilor să se răspândească mult mai rapid decât anticipează majoritatea oamenilor.

Seeley a explicat că ouăle insectelor sunt lipicioase și se pot atașa de haine, bagaje și obiecte personale. Acest lucru face posibilă transportarea lor dintr-o cameră de hotel direct în propria casă, fără ca persoana să observe.

Păduchii de pat pot supraviețui până la un an fără să se hrănească, potrivit expertului. Această capacitate îi face greu de detectat și permite infestărilor să persiste mult timp înainte de a fi descoperite.

Roma, lider detașat al clasamentului

Roma a înregistrat 31,37 de reclamații privind păduchii de pat și paturile murdare la fiecare 1.000 de recenzii. Capitala Italiei a devenit astfel, cu o marjă considerabilă, destinația cu cele mai slabe rezultate din studiu.

Italia a mai avut două orașe în top 10: Veneția, pe locul al șaptelea cu 12,66 reclamații la 1.000 de recenzii, și Florența, pe locul al nouălea cu 10,43. Practic, Italia a reprezentat aproape o treime din destinațiile incluse în clasament.

Grecia, prezentă cu două orașe în top 3

Kavos, stațiunea din Corfu cunoscută pentru viața de noapte, s-a clasat pe locul al doilea cu 19,05 reclamații la 1.000 de recenzii. Atena a urmat imediat pe locul al treilea, cu 18,96 de reclamații.

Faptul că o stațiune de petreceri și o capitală europeană au înregistrat rezultate similare arată că problema nu se limitează la un singur tip de destinație.

Alte orașe europene din clasament

Amsterdam s-a clasat pe locul al patrulea, cu 17,40 plângeri la 1.000 de recenzii. Parisul a urmat pe locul al cincilea, cu 16,02 plângeri, la trei ani după ce capitala franceză a făcut titluri internaționale din cauza păduchilor de pat.

Clasamentul complet al primelor zece destinații este: Roma, Kavos, Atena, Amsterdam, Paris, Bruxelles, Veneția, Budapesta, Florența și București.

Ce trebuie să verifici într-o cameră de hotel

Potrivit lui Martin Seeley, prima zonă de verificat este chiar salteaua, în special cusăturile, bordurile și etichetele. Aceste locuri oferă numeroase ascunzișuri pentru insecte.

Expertul recomandă inspectarea cadrului patului și a tăbliei, zone unde păduchii de pat se ascund frecvent în îmbinări și crăpături. Mobilierul din apropiere, precum noptierele și scaunele tapițate, merită verificat la fel de atent.

Seeley a precizat că turiștii nu trebuie să caute doar insectele propriu-zise. Petele întunecate, petele de culoarea ruginii, pielea năpârlită și grupurile de ouă minuscule sunt printre primele semne ale unei posibile infestări.