Spencer West, cu vârsta de 45 de ani, s-a născut cu o boală genetică rară numită „Agenezie sacrală”. Picioarele lui nu funcționau, așa că medicii l-au operat pentru a le amputa la vârsta de doar cinci ani.
„Medicii le-au spus părinților mei că s-ar putea să nu mă pot ridica niciodată în șezut, cu atât mai puțin să devin un membru activ al societății – dar, în copilărie, voiam să încerc totul, iar mama și tata m-au încurajat extraordinar”, transmite Spencer pentru The Guardian.
În pofida dizabilității sale, Spencer a învățat să se descurce, deplasându-se cu ajutorul brațelor. Acesta folosește și un scaun cu rotile, iar când era mic se mai dădea și pe skateboard, ca ceilalți copii.
I se spunea că nu va mai avea o viață normală, și totuși…
Spencer a crescut mare, a absolvit și o facultate de Comunicare în statul Utah din SUA și a lucrat în domeniul de Relații cu Clienți. Cu toate acestea, și-a dorit să descopere un sens mai profund al vieții sale, așa că s-a înscris într-o tabără în Kenya, acolo unde și-a descoperit vocația de speaker motivațional, ca mai apoi să fie și angajat în cadrul ONG-ului care a organizat tabăra și să călătorească prin lume ca speaker motivațional.
În povestea sa, transmisă The Guardian, Spencer a spus că aventura pe Kilimanjaro a început în 2011, la sugestia fondatorului acelei organizații.
„Am crezut că și-a pierdut mințile, dar în câteva zile am început să mă întreb dacă aș putea. I-am rugat pe prietenii mei, Alex și David, să mi se alăture și am primit sprijin din partea medicilor, a unui expert local în alpinism, a unui antrenor personal și a angajatorului meu”, povestește Spencer.
Prin urcarea sa pe Kilimanjaro, bărbatul și-a propus să strângă 500.000 de dolari pentru o cauză bună – asigurarea apei potabile în Africa de Est.
După un an întreg în care a strâns fonduri și s-a antrenat pentru a rezista pe Kilimanjaro, s-a urcat în avion spre Tanzania în 2012.
Urcarea pe Kilimanjaro a durat o săptămână
I-a luat o săptămână să urce vârful alături de ceilalți din echipaj și își amintește detaliat fiecare zi.
Spune că în prima zi, vremea a fost una bună. „Purtam mănuși căptușite de canotaj și plănuisem să urc jumătate din traseu pe mâini, jumătate în scaunul cu rotile – dar scaunul era imposibil de folosit pe terenul acela. Timp de peste șapte ore, am parcurs 80% din urcare pe mâini, în timp ce praful îmi bătea în față”, își amintește bărbatul.
Pentru că traseul era mult mai dificil decât se aștepta, doi dintre hamalii care ajutau grupul să urce pe munte, au improvizat un dispozitiv pentru a agăța scaunul cu rotile, ca să-l poată ridica pe umeri.
„La început a fost distractiv, dar ei mergeau repede și am ajuns în fața prietenilor mei, ceea ce a fost nasol”, spune Spencer.
Cu toate acestea, bărbatul spune că și-a găsit repede un ritm, în următoarele zile. Când era posibil, se deplasa sprijinindu-se de mâini prin deșertul alpin de pe Kilimanjaro.
„Porneam la ora 6 dimineața, eu fiind transportat în scaunul cu rotile. Apoi, când era posibil, mergeam sprijinindu-mă pe mâini, prin deșertul alpin, apoi prin deșertul lunar de deasupra liniei norilor”, își amintește bărbatul.
„Colegii mei vomitau”
În cea de-a șasea zi a urcării lor, spre vârful Uhuru din Kilimanjaro, aflat la o altitudine de 5.895 m, pe vârf era zăpadă și gheață, iar vântul bătea cu putere.
„Aveam senzația că fac un pas înainte și doi înapoi. Mi-am pus mănuși mai groase. Terenul era dificil, panta era abruptă, iar altitudinea te lăsa fără suflare. Colegii mei vomitau, dar eu mă simțeam bine – glumeam că asta se datora înălțimii mele”, spune Spencer.
Răul de munte apare din cauza aerului rarefiat de la mari înălțimi. În vârf, oxigenul disponibil din aer este cu 50% mai mic decât la nivelul mării.
Atunci, Spencer a mărturisit că a fost pentru prima dată în viața lui când și-a dorit să aibă picioare, fiindcă dorea să își ajute prietenii să meargă, așa cum ei l-au ajutat pe el.
„Sincer, a fost pentru prima oară într-o zi, în viața mea, când mi-am dorit să fi avut picioare. pentru a-mi putea duce prietenii, la fel cum ei m-au dus pe mine. Însă mă gândeam mereu la cât de inspirat mă simt să-i văd mergând. Părinții mi-ai spus să mă concentrez mereu pe lucrurile pe care pot să le fac, așa că am stat o clipă, am stat împreună și m-am gândit că o să mergem, pas cu pas, atât de încet pe cât avem nevoie. Și continuam să înaintăm împreună, să ne oprim și iar să înaintăm împreună”, spune Spencer.
„Ne-am trezit la 4:00 dimineața”
În ultima zi a urcării pe în vârful Uhuru, Spencer, însoțit de grup, a parcurs un traseu în zigzag până la marginea Kilimanjaro.
„Ne-am trezit la ora 4:00 dimineața. Un hamal m-a înfășurat într-o pătură și m-a legat de spatele lui pentru prima parte a traseului, deoarece era prea periculos să mă deplasez cu ajutorul brațelor. Colegii mi-au spus că arătam drăguț”, spune bărbatul.
„Am parcurs restul drumului pe jos și, odată ajunși în vârf, în timp ce priveam cum noaptea se transforma în zi, ne-am prăbușit, ne-am îmbrățișat și am plâns”, continuă el.
A rupt patru perechi de mănuși, dar mai important, a învățat cum să ceară ajutor
Steven spune că, în călătoria sa a rupt patru perechi de mănuși, a băut tot vinul de casă de la bunici, a privit în jos.
„Rupsesem deja patru perechi de mănuși. Am băut vinul de casă al bunicilor mei și am privit în jos, spre curbura Pământului”, spune Spencer.
Urcarea pe vârful Uhuru din Kilimanjaro i-a oferit un moment de reflecție.
„Am învățat cât de important este să ceri ajutor – a marcat fiecare etapă a călătoriei mele”, spune el.
Datorită demersului său, a început să vorbească – în calitate de speaker motivațional – în fața unui public mult mai numeros. Apoi, când ONG-ul din Tanzania unde era angajat s-a închis, a continuat pe cont propriu.
Spencer a devenit influencer
„Fiind interesat de justiția pentru persoanele cu dizabilități, am început să creez conținut online despre experiența dificilă – și adesea plină de umor – de a fi gay și cu dizabilități.
Am 45 de ani și nu cred că trupul meu ar mai putea urca vreodată un munte, dar îmi retrăiesc amintirile atunci când vorbesc în fața publicului”, a spus bărbatul.
Spune că adesea este întrebat: „De unde îți vine reziliența?”. Spencer spune că nu are altă opțiune.
„Fie rezist, fie nu pot să duc viața pe care mi-o doresc”, a recunoscut Spencer West, bărbatul fără picioare care a reușit să urce al patrulea cel mai înalt vârf de pe Glob.
Spencer West a scris și o carte, numită Breaking Free, în care își descrie experiența și a extras lecții din călătoria sa pe Kilimanjaro pentru a-i ajuta pe oameni că pot să iasă mereu din impasul în care ei se află.
