România vrea finala Ligii Europa 2028/2029 pe Arena Națională. Calendarul candidaturii, stabilit

„Am participat la prima întâlnire de lucru a Comitetului Interministerial pentru depunerea candidaturii României în vederea găzduirii finalei Ligii Europa din 2028/2029 în București, pe Arena Națională. Prin această candidatură, ne asumăm responsabilitatea asigurării tuturor condițiilor europene atribuite unui eveniment de asemenea anvergură, iar componenta de transport are un rol foarte important atât pentru transportul public al călătorilor, cât și pentru tranzitul vizitatorilor din orașe sau țări europene”, a transmis Scrioșteanu, pe Facebook.

În cadrul ședinței Comitetului Interministerial:

a fost adoptat Regulamentul de Funcționare a Comitetului Interministerial
au fost analizate angajamentele pe care România trebuie să și le ia
a fost stabilit calendarul de implementare accelerat pentru a respecta termenele UEFA

„Prima formă a scrisorii de garanție va fi analizată la sfârșitul lunii aprilie, iar procesul de semnare a documentelor necesare pentru dosarul de candidatură va avea loc pe 15 mai”, a mai transmis Scrioșteanu.

Anunțul oficial al UEFA privind orașele gazdă pentru edițiile din 2028 și 2029 este așteptat în luna iunie.

Ședința a fost organizată de Guvernul României, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal.

„În calitate de secretar de stat, am făcut parte și din comitetul de organizare al meciurilor aferente campionatul european de fotbal organizate în România din 2021 și, tot din această calitate, am coordonat realizarea liniei feroviare Gară de Nord București – Aeroport Internațional Otopeni, obiectiv asumat de noi în candidatura pentru organizarea acelor meciuri”, a mai spus el.

Mircea Lucescu Suffered a Heart Attack Today

Medical sources told ProSport that the former national team coach suffered a heart attack this morning at the hospital.

It all happened Friday morning, when Lucescu Sr. was set to be discharged from the hospital following recent health issues.

Mircea Lucescu, 80, fainted Sunday at the national team’s training camp during the technical meeting preceding the final practice before the team’s departure for Slovakia.

Since then, the head coach has been hospitalized at the Bucharest University Emergency Hospital for monitoring and specialized treatment. This week, he underwent the implantation of a defibrillator.

“During the morning, the patient suffered an acute myocardial infarction. He was taken in for emergency care and promptly received the necessary medical and therapeutic interventions, in accordance with current protocols. Currently, his condition is stable, under close specialist monitoring. The patient remains hospitalized in the Cardiology Department, where he is receiving appropriate medical care,” announced the Bucharest University Emergency Hospital.

Mircea Lucescu is reported to have suffered a second heart attack. ProSport sources claim that the former national team coach’s condition is currently critical and that his family has requested that he be flown to a clinic in Vienna.

The second cardiac event occurred shortly after the Bucharest University Hospital announced that Mircea Lucescu had been stabilized and was under close specialist monitoring.

SUUB states that the patient is currently undergoing specialized cardiac treatment, with no new pathological developments.

Mircea Lucescu is stable, conscious, and cooperating with the medical staff.

Minister of Agriculture: Over 1.3 billion lei in payments to farms and villages in the first quarter

“We continue to develop Romania’s farms and villages using European funds. In the first quarter of 2026, payments totaling over 1.3 billion lei (256 million euros) were made through mechanisms managed by the Managing Authority for the 2023–2027 CAP Strategic Plan and implemented by the Agency for Rural Investment Financing,” the minister stated.

According to him, the funds are directed toward investments in agriculture and local communities. “The funds allocated to beneficiaries support the development of farms, the expansion of processing facilities, and the modernization of villages and municipalities,” Barbu noted.

The minister thanked the institutions involved in managing the funds. “I thank my colleagues at the Managing Authority and AFIR for their constant efforts to ensure that Romania attracts and efficiently utilizes European funds.”

“We continue to use all available sources of funding to increase investments in Romanian farms, factories, and communities,” the Minister of Agriculture added.

Gheorghe Hagi, propunerea principală a Comisiei Tehnice pentru postul de selecționer al României

Comisia Tehnică, condusă de directorul tehnic Mihai Stoichiță, a analizat situația echipei naționale și a stabilit mai multe opțiuni pentru postul rămas vacant după încheierea mandatului lui Mircea Lucescu. Printre acestea, Gheorghe Hagi a fost susținut în unanimitate de membrii comisiei, potrivit unui comunicat al Federației Române de Fotbal.

Un alt tehnician nominalizat de forul național este Edward Iordănescu.

Propunerile urmează să fie înaintate Comitetului Executiv al FRF, care se va reuni miercuri, 8 aprilie, pentru a decide cu cine vor fi demarate negocierile pentru preluarea conducerii tehnice a naționalei.

Decizia finală va aparține Comitetului Executiv. Ulterior președintele FRF va primi mandatul pentru a negocia cu candidatul ales.

Anunțul oficial privind noul selecționer al României va fi făcut după finalizarea tuturor formalităților contractuale.

Buzoianu, după ce Federația Silva a contestat reorganizarea Romsilva: Mergem în instanță

„Federația Silva este deranjată că își vor pierde funcțiile de conducere oameni care au tratat regia ca pe propria moșie”, spune Buzoianu, după ce Federația a contestat în instanță Hotărârea de Guvern privind reorganizarea Romsilva.

„Șoc. Ne surprinde că un proces ultra-dezbătut un an de zile, transparent, în care se pierd funcții de conducere de oameni care au tratat ca pe moșie proprie instituția…e contestat de cei care pierd acele funcții. Ce spune Hotărârea de Guvern? Reorganizare, tăiere de posturi de conducere inutile, concursuri pentru posturile de conducere vacante, contracte de mandat semnate și criterii de performanță stabilite clar”, arată ministrul.

De celalată parte, Buzoianu arată ce cere Federația Silva: „Să se suspende orice concurs. Doamne ferește să fie date concursuri. Doamne ferește să fie puse criterii de performanță. A, și toate acestea, cu tăcerea conducerii Romsilva care ne transmite oficial, sub semnătura directorului general Jean Vișan că nu prea e interesat de susținerea în instanță a reorganizării, pe care, de altfel, și-a și asumat-o”.

Eu zic atât: vom merge în instanță și vom argumenta decența și legalitatea. Nu ne lăsăm în fața disperării a conducerii Romsilva care crede că îi va mai merge mulți ani de zile cu incompetența și corupția”, avertizează Diana Buzoianu.

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a reacționat după ce a fost numit noul director general al Romsilva după decizia luată de Consiliul de Administrație.

Diana Buzoianu a declarat că nu are încredere că schimbările necesare vor avea loc și avertizează că procesul de reformă se va întinde pe o perioadă lungă de timp.

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Buzoianu a explicat că a evitat orice comentariu pe durata selecției pentru a nu influența procedura. După finalizarea concursului, ea a ieșit în față cu o poziție.

 

 

Șase cluburi din Superliga critică modificările aduse legii privind prevenirea violenței la competiții

Proiectul legislativ a fost adoptat în ședința de miercuri a Senatului, cu 64 de voturi „pentru”, 33 „împotrivă” și 2 abțineri, urmând să fie dezbătut în Camera Deputaților, forul decizional.

Noile reglementări introduc măsuri precum supravegherea video extinsă pe stadioane, sancțiuni mai dure pentru suporteri, restricții privind consumul de alcool și limitarea utilizării materialelor pirotehnice. Consumul de băuturi alcoolice ar urma să fie permis în zone speciale, fără acces în tribune.

Șase cluburi din Superliga de fotbal au reacționat după decizie

Oțelul Galați, Farul Constanța, Universitatea Craiova, Dinamo București, Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești au acuzat, prin comunicate oficiale, lipsa consultării și efectele negative asupra suporterilor și organizării meciurilor.

Cluburile susțin că forma actuală a proiectului este dezechilibrată și departe de standardele europene. Acestea avertizează că măsurile propuse ar putea afecta atmosfera din tribune și ar îndepărta publicul de pe stadioane.

Cluburile fac apel la autorități să reanalizeze modificările și să inițieze consultări reale cu toate părțile implicate. Ele subliniază că sunt dispuse să contribuie la elaborarea unei legislații echilibrate, care să asigure atât siguranța, cât și menținerea spiritului autentic al fotbalului.

„Farul Constanța a urmărit cu deosebit interes modificarea Legii 4, prin care ar trebui ca fiecare eveniment sportiv să se transforme într-un moment pe care fiecare suporter să îl aștepte cu și mai mult interes. […] Am constatat, din păcate, că forma finală a acestei legi […] nu aduce sub nicio formă beneficii, ci doar alte constrângeri”, a transmis clubul Farul Constanța.

Reprezentanții clubului au subliniat că nu au fost consultați în procesul legislativ și au avertizat că noile reguli pot adânci diferențele față de campionatele europene de top.

La rândul său, Universitatea Craiova a criticat dur proiectul, considerându-l dezechilibrat și dificil de aplicat:

„Analiza prevederilor incluse în proiect evidențiază o serie de măsuri care […] generează dificultăți operaționale semnificative, costuri suplimentare și riscuri sporite atât pentru organizatori, cât și pentru suporteri. Practic, prin aceste modificări aberante, legiuitorul nu face altceva decât să alunge suporterii din tribune”, spun reprezentanții clubului din Craiova.

Dinamo București a atras atenția asupra necesității unui cadru legislativ clar și previzibil

„Orice cadru legal care limitează exercitarea unor drepturi […] trebuie să fie clar, previzibil și lipsit de ambiguități. Sportul înseamnă performanță și fair-play, dar și suporteri”, se arată în comunicatul Dinamo.

Critici similare au venit și din partea celor de la U Cluj, care consideră legea „anti-fotbal”: „Modificările aduse Legii […] reprezintă […] o transformare a evenimentului sportiv dintr-un spectacol social într-un exercițiu de supraveghere și birocrație”.

De asemenea, Oțelul Galați a transmis că noile prevederi „nu aduc beneficii reale nici suporterilor, nici spectacolului sportiv”.

Totodată, FC Petrolul Ploiești a avertizat asupra „constrângerilor, costurilor suplimentare și riscurilor crescute” generate de lege.

Modificare în lotul naționalei feminine de handbal înaintea meciurilor din EHF Euro Cup

Potrivit FRH, Eva Kerekes (CS Gloria Bistrița) a părăsit lotul din motive medicale și nu va putea evolua. În locul ei, selecționerul Ovidiu Mihăilă a convocat-o pe Gabriela Dumitrașcu (CSM Corona Brașov).

Naționala României se reunește duminică pentru ultimele două meciuri din faza grupelor competiției EHF Euro Cup.

România va întâlni miercuri, 8 aprilie, de la ora 19:00, Norvegia, la București. Apoi, „tricolorele” vor evolua împotriva Poloniei, în deplasare, duminică, 12 aprilie, la Radom, de la ora 19:00.

Echipa României ocupă în prezent locul al doilea în grupă, cu un bilanț de trei victorii și o înfrângere. Se află, astfel, la un pas de calificarea la Final Four-ul EHF Euro Cup, programat la finalul lunii septembrie.

Competiția are caracter amical, participând echipele deja calificate la turneul final al Campionatului European 2026, la care România este co-organizatoare.

Întrecerea se desfășoară în paralel cu preliminariile pentru competiția continentală.

Lotul naționalei feminine a României pentru meciurile cu Norvegia și Polonia:

Bianca Bazaliu (Gloria Bistrița)
Alisia Boiciuc (CSM Corona Brașov)
Yaroslava Burlachenko (Gloria Bistrița)
Diana Ciucă (Rapid București)
Bianca Curmenț (CSM Corona Brașov)
Asma Elghaoui (SCM Râmnicu Vâlcea)
Alicia Gogîrlă (SCM Craiova)
Sorina Grozav (CSM Corona Brașov)
Gabriela Dumitrașcu (CSM Corona Brașov) – convocată în locul Evei Kerekes
Cristina Laslo (Gloria Bistrița)
Lorena Ostase (Gloria Bistrița)
Beatrice Raicea (Dunărea Brăila)
Elena Roșu (Dunărea Brăila)
Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița)
Ștefania Stoica (Gloria Bistrița)
Alexandra Szoke (CSM București)

Naționala este coordonată de selecționerul Ovidiu Mihăilă, ajutat de Iulia Curea (antrenor secund) și Daniel Apostu (antrenor cu portarii).

Stolojan: Nu avem nici o altă șansă decât să mergem înainte cu premierul Bolojan

Guvernul nu are nici o altă șansă decât să meargă înainte cu Ilie Bolojan ca prim-ministru, spune, la RFI, fostul premier Theodor Stolojan. Acesta speră că PSD nu va rupe coaliția în urma consultării interne din 20 aprilie.

Theodor Stolojan analizează criza politică iminentă din coaliție.

„Ca să mă exprim pe românește, asta ne mai lipsește, ca în perioada următoare să intrăm într-o situație din asta de instabilitate politică. Politică, politică, guvernamentală și capacitatea Guvernului de a lua deciziile necesare”, potrivit premierului.

Fostul prim-ministru subliniază că „premierul Bolojan ne-a spus foarte limpede într-o conferință de presă că în lunile care urmează până la sfârșitul lui august, România are de depus două cereri de plată pentru fondurile europene din PNRR, care se termină la sfârșitul lui august, două cereri care însumate înseamnă peste opt miliarde de euro. Imaginați-vă ce înseamnă. Și sigur că între timp trebuie realizate și proiectele și reformele, jaloanele acelea pe care trebuie să le aprobăm, pentru a putea depune aceste cereri de plată”.

În opinia sa, „noi nu avem nici o altă șansă decât să mergem înainte cu premierul Bolojan, care știe ce are de făcut și sigur, va fi în mâna Parlamentului, dacă Parlamentul va susține în continuare măsurile pe care premierul Ilie Bolojan e obligat să le ia, dacă vrem ca România să mai fie o țară credibilă pe piețele financiare naționale și internaționale”.

Regiunea Kiev, vizată de un atac masiv cu drone și rachete rusești

Un atac masiv cu drone și rachete rusești este în desfășurare în regiunea Kiev, a avertizat vineri șeful administrației militare regionale, Mykola Kalachnyk. Acesta marchează cel mai recent episod al unui atac pe timp de zi împotriva Ucrainei, care este de obicei vizat noaptea, relatează Le Figaro.

Rusia a lansat miercuri peste 360 ​​de drone împotriva Ucrainei în plină zi. Pe 24 martie, a lansat unul dintre cele mai mari atacuri în plină zi împotriva Ucrainei de la începutul războiului în februarie 2022, cu peste 400 de drone,.

Rusia a respins săptămâna aceasta propunerea de armistițiu de Paște, înaintată de liderul ucrainean Volodimir Zelenski. Întâlnirile din ultimele luni dintre Statele Unite, Ucraina și Rusia nu au dat rezultate tangibile în direcția încheierii celui mai sângeros conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial încoace.

Cu toate acestea, Kievul solicită reluarea discuțiilor, în timp ce atenția Washingtonului este acum concentrată asupra războiului din Orientul Mijlociu, declanșat de atacurile israeliano-americane asupra Iranului din 28 februarie.

Amnesty International avertizează că Iranul recrutează copii, chiar și de 12 ani pentru a-i face soldați

Organizația a lansat recent acest apel, în contextul în care punctele de control ale Gărzilor Revoluționare sunt atacate în timpul războiului cu Statele Unite și Israel, potrivit AP.

Amnesty International a mai declarat că martorii oculari și propria analiză a înregistrărilor video „arată copii-soldați desfășurați” la punctele de control și în patrule, unii înarmați cu arme, inclusiv puști de asalt de tip Kalașnikov.

„Întrucât atacurile americane și israeliene au lovit mii de locații (ale Gărzilor Islamice), inclusiv instalațiile Basij, în întreaga țară, inclusiv prin atacuri cu drone care vizează patrulele de securitate și punctele de control, desfășurarea copiilor soldați alături de personalul (Gărzilor Islamice) sau în instalațiile acestora îi expune unui risc grav de moarte și rănire”, a declarat Erika Guevara-Rosas de la Amnesty International.