Podgorii, lacuri și peisaje alpine de neuitat. Insula din Europa ignorată de turiști unde mașinile sunt interzise

Situat între Milano și Veneția, orașul Brescia este un oraș compact, bogat în cultură și istorie, potrivit Express.

Una dintre atracțiile de neratat ale regiunii este Lacul Iseo. Deși adesea umbrit de faima Lacului Garda, Lacul Iseo oferă o experiență mai autentică și mai liniștită.

Lacul înconjoară Monte Isola, cea mai mare insulă locuită din Europa aflată pe un lac.

Pe insulă, mașinile sunt interzise, însă există trasee de plimbare absolut spectaculoase, aflate pe lângă sate pescărești izolate și plaje pitorești.

Cel mai frumos dintre ele este drumul de pe malul lacului dintre Peschiera Maraglio și Sensole, cunoscut drept „plimbarea printre măslini”. Traseul oferă o priveliște superbă asupra insulei private San Paolo.

Parcurgerea celor doi kilometri durează aproximativ o jumătate de oră, însă dacă te oprești la una dintre numeroasele cafenele, restaurante sau gelaterii, plimbarea se poate transforma ușor într-o activitate de o zi întreagă.

De-a lungul traseului există și o zonă de picnic deosebit de frumoasă, cu acces direct la lac, ideală pentru o baie răcoritoare.

Pentru cei care caută un traseu mai solicitant, există și urcarea din Peschiera Maraglio către satul antic Cure.

Reforma funcției publice în cadrul guverului american: Președintele are puterea de a angaja și concedia aproximativ 50.000 de angajați federali

Reforma, publicată de Oficiul de Management al Personalului, îndeplinește o promisiune electorală a președintelui Donald Trump de a elimina protecția locurilor de muncă pentru angajații federali pe care echipa sa îi consideră „influențatori” ai politicii guvernamentale, scrie Reuters.

Este cea mai mare schimbare a regulilor care guvernează funcția publică din ultimul secol. Trump a numit această reformă „Schedule F” în timpul primei sale administrații.

Regula va fi analizată de un judecător federal. Sindicatele lucrătorilor federali și aliații lor au intentat un proces în ianuarie pentru a opri politica înainte ca aceasta să fie complet dezvoltată. Judecătorii federali au suspendat litigiul în timp ce administrația Trump finaliza modificările. Contestarea în instanță va fi reluată în zilele următoare, a declarat Skye Perryman de la Democracy Forward, unul dintre grupurile care au inițiat procesul.

„Vom reveni în instanță pentru a opri această regulă ilegală și vom folosi toate mijloacele legale disponibile pentru a trage la răspundere această administrație”, a declarat ea într-un comunicat.

Trump va avea puterea de a selecta funcțiile guvernamentale care își vor pierde protecția locului de muncă, potrivit declarației.

Administrația Trump schimbă, de asemenea, modul în care vor fi aplicate protecțiile legale de lungă durată care interzic agențiilor guvernamentale americane să ia măsuri de represalii împotriva denunțătorilor, potrivit declarației.

Agențiile federale vor fi responsabile de stabilirea protecției locurilor de muncă pentru propriii angajați care le acuză de fapte ilegale, cum ar fi încălcarea legii sau risipirea banilor. Aceasta ar fi o schimbare față de trecut, când un birou independent cunoscut sub numele de Biroul Consilierului Special se ocupa de dezvăluirile informatorilor din rândul majorității angajaților civili federali.

Reuters a raportat anterior că administrația Trump era pe punctul de a face această schimbare.

Gândul: Au picat serverele și serviciile IT de la TVR. Mesajul intern al direcției tehnice

O dovedește o informare internă a departamentului tehnic al televiziunii, în posesia căreia Gândul a intrat.

Practic, echipamentele și serverele IT au fost afectate de o defecțiune tehnică, care a avut loc în jurul orelor 2 dimineața și s-a soluționat abia spre 8 dimineața. Cauza? Fonduri insuficiente, arată gandul.ro.

Informarea internă

„În noaptea de 3 spre 4 februarie 2026, compania de distribuţie de energie electrică a înregistrat două variaţii majore de tensiune, la orele 1:44 şi 2:40. A doua variaţie a determinat funcţionarea defectuoasă a UPS-ului care deserveşte Sala Serverelor IT, acesta intrând în alarmă critică şi modul de by-pass, pierzând capacitatea de protecţie a echipamentelor IT”, se arată în documentul amintit.

Cauza a fost „starea avansată de uzură” a acumulatorilor UPS-ului: „Din 40 de acumulatori, doar doi au fost înlocuiţi în anul 2025, restul nefiind schimbaţi din lipsa de fonduri alocate, deşi în aceste situaţii producătorul impune clar înlocuirea integrală pentru funcţionarea corectă a echipamentului”, mai scrie departamentul tehnic în informare.

Incidentul a afectat sala serverelor IT şi implicit serviciile IT furnizate prin internet (web, mail, agenţii de presă, transfer fişiere). Emisia, conform, informării, nu a fost afectată.

Starea avansată de uzură a acumulatorilor UPS, cauza principală

Gândul prezintă în continuare documentul integral

Informare privind incidentul tehnic care a afectat serverele şi serviciile IT furnizate prin internet
Data publicare: 05-02-2026

În noaptea de 3 spre 4 februarie 2026, compania de distribuţie de energie electrică a înregistrat două variaţii majore de tensiune, la orele 1:44 şi 2:40. A doua variaţie a determinat funcţionarea defectuoasă a UPS-ului care deserveşte Sala Serverelor IT, acesta intrând în alarmă critică şi modul de by-pass, pierzând capacitatea de protecţie a echipamentelor IT.

Cauza principală a incidentului apărut în TVR a fost starea avansată de uzură a acumulatorilor UPS-ului. Din 40 de acumulatori, doar doi au fost înlocuiţi în anul 2025, restul nefiind schimbaţi din lipsa de fonduri alocate, deşi în aceste situaţii producătorul impune clar înlocuirea integrală pentru funcţionarea corectă a echipamentului.

Incidentul a afectat exclusiv Sala Serverelor IT şi implicit serviciile IT furnizate prin internet (web, mail, agenţii de presă, transfer fişiere).

Infrastructura de emisie (CDC şi staţia de sol) nu a fost afectată, acestea beneficiind de alimentări electrice şi circuite de protecţie separate. Totuşi, întreruperea foarte scurtă a alimentării IT a generat avarieri hardware la nivelul infrastructurii de reţea, precum şi întreruperi temporare ale unor servicii IT şi web.

Intervenția de urgență a echipei tehnice

Echipa tehnică a intervenit de urgenţă prin măsuri specifice de avarie, pentru menţinerea continuităţii. Emisia a început conform programului, la ora 6:00, iar serviciile IT critice au fost restabilite progresiv până la ora 7:27.

În acest moment, infrastructura IT funcţionează într-o configuraţie vulnerabilă la alte incidente similare, fără redundanţă la nivelul echipamentelor CORE de reţea şi cu o parte a reţelei în regim temporar. Orice nouă variaţie de tensiune poate duce la oprirea completă a serviciilor IT şi digitale.

În această situaţie, se impune alocarea de urgenţă de fondurilor pentru înlocuirea integrală a acumulatorilor UPS şi revizia generală a acestui echipament, precum şi pentru achiziţia de urgenţă a unei rezerve hardware de reţea (CORE 10G).

Direcţia Tehnică

Compartiment Comunicare

Țoiu poziționează România ca partener transatlantic de bază în domeniul securității economice

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), reuniunea ministerială de la Washington și discuțiile premergătoare acesteia au avut obiectivul clar de a consolida securitatea economică, lanțuri de aprovizionare reziliente pentru mineralele rare și parteneriate globale care să protejeze industriile și locurile noastre de muncă în viitor.

„Într-un moment în care industria de apărare, industria tehnologică și capabilitățile energice din România sunt în căutare de resurse din lanțul global de aprovizionare, participarea la negocierile internaționale devine esențială. România este aliniată evaluării SUA privind riscurile. Ca parte a Parteneriatului nostru Strategic, susținem pe deplin ideea de a crea o coaliție globală pentru protejarea industriilor împotriva constrângerilor politice și perturbărilor lanțurilor de aprovizionare, prin întărirea lanțurilor de aprovizionare transatlantice reziliente, utilizând instrumente de piață și de politici publice”, arată MAE într-un comunicat.

Ministrul Țoiu a pledat pentru consolidarea relațiilor UE-SUA în domeniul investițiilor

În calitate de membru al nucleului de cinci miniștri europeni ai afacerilor externe participanți la reuniunea ministerială, ministrul Oana Țoiu a evidențiat faptul că în actualul context geopolitic nu mai putem separa pe deplin planurile economice de cele de securitate. Ministrul Țoiu a pledat pentru consolidarea relațiilor UE-SUA în domeniul investițiilor, al procesării și al instrumentelor comune de piață.

„Cu toții am avut parte de un semnal de alarmă privind dependențele din lanțurile de aprovizionare, însă invitația Statelor Unite a accelerat acțiunile în vederea reducerii riscurilor. România este un susținător ferm al relațiilor transatlantice. Avansarea unui acord multilateral privind mineralele rare este parcursul corect. Vom valorifica parteneriatele noastre solide pentru a construi în continuare prosperitate și locuri de muncă pentru cetățenii noștri. Predictibilitatea pentru industriile noastre și practicile sigure și sustenabile devin posibile doar dacă cei care aplică practici de dumping al prețurilor se confruntă cu un răspuns coordonat. Avem mai bine de 120 de ani de colaborare cu Statele Unite pentru a investi împreună pentru a valorifica resurselor naturale în cadrul economiilor noastre, începând cu sectorul energetic și dezvoltarea în continuare a oportunităților bilaterale, precum și în formatul UE – SUA”, a spus ministrul Țoiu.

România este recunoscută ca o țară bogată în resurse

Oana Țoiu a mai spus că România este recunoscută ca o țară bogată în resurse, care găzduiește unele dintre cele mai mari zăcăminte de cupru din Europa, cu proiecte-cheie în domeniul magneziului, grafitului și al resurselor pentru magneți. Astfel, are o strategie națională orientată spre creșterea investițiilor și procesarea materiilor prime în produse finite.

„PIB-ul nostru a crescut deja de zece ori într-o singură generație, însă suntem conștienți că orice creștere viitoare a industriilor noastre-cheie (industria auto, energie, tehnologie, apărare, electrocasnice) depinde de integrarea României în lanțuri de aprovizionare reziliente. Suntem pregătiți să le construim rapid”, a menționat ministrul Țoiu în declarația sa.

„România se conturează ca un actor strategic în lanțul de aprovizionare al Europei cu minerale rare. Impulsionată de eforturile la nivelul întregii Uniuni Europene de reducere a dependenței de surse externe, țara a făcut pași îndrăzneți pentru relansarea unor operațiuni miniere-cheie și pentru extinderea activităților de explorare. Guvernul României, în colaborare cu UE, a prioritizat investițiile strategice și mecanismele de licențiere”, se arată în evaluarea Organizației pentru Comerț Internațional a Statelor Unite ale Americii.

România este pregătită să-și aducă contribuția în cadrul industriei de apărare și de înaltă tehnologie

În următoarele 30 de zile o formă finală a Memorandumului de Înțelegere, cu negocieri conduse de Comisia Europeană și Departamentul de Stat al SUA, va facilita dezvoltarea unor politici și mecanisme comerciale coordonate, în contextul Actului european privind materiile prime rare.

România este pregătită să-și aducă contribuția în cadrul industriei de apărare și de înaltă tehnologie în domeniul magneților, bateriilor și stocării energiei, aerospațial și apărare, tranziției către energie verde, și, de asemenea, vede oportunități în reciclare pentru a crește eficiența resurselor și sustenabilitatea, și salută planurile europene viitoare privind stocarea.

Mineralele rare și pământurile rare sunt esențiale pentru cele mai avansate dintre tehnologiile noastre și vor deveni și mai importante pe măsură ce inteligența artificială, robotica, bateriile și dispozitivele autonome transformă economiile noastre.

România a participat la Reuniunea Ministerială privind Mineralele Rare din 2026 de la Washington, la invitația personală a secretarului de stat Marco Rubio, alături de vicepreședintele JD Vance, secretarul Trezoreriei Scott Bessent, secretarul pentru Interne Doug Burgum, secretarul Energiei Chris Wright și reprezentantul comercial al SUA, ambasadorul Jamieson Greer.

Reuniunea ministerială a reunit un grup de bază format din cinci miniștri de externe ai UE (România, Italia, Polonia, Țările de Jos și Lituania), precum și miniștri și reprezentanți ai 54 de țări și ai Comisiei Europene.

 

Noul pachet de măsuri de relansare economică. Ministerul Finanțelor propune investiții strategice, facilități fiscale și programe pentru IMM-uri

Ministerul Finanțelor a prezentat, joi, un pachet legislativ menit să accelereze relansarea economică, să sprijine investițiile strategice și să modernizeze cadrul fiscal-bugetar, în concordanță cu politicile europene și naționale. Proiectul urmărește și optimizarea conformării contribuabililor și mobilizarea resurselor către sectoare cu valoare adăugată ridicată.

„Pachetul sprijină investițiile și productivitatea”

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat:

„În ultimii ani, România a beneficiat de investiții publice fără precedent care au susținut dezvoltarea – prin fonduri europene, programe naționale și proiecte majore de infrastructură, iar acest efort va continua, inclusiv prin noi instrumente europene. Totuși, dezvoltarea economică nu poate depinde doar de această componentă – investițiile private sunt esențiale pentru creștere.

Pachetul de relansare pe care îl propunem azi sprijină direct investițiile și productivitatea, oferă companiilor și antreprenorilor stabilitate, reguli mai simple și stimulente reale pentru modernizare și inovare. Astfel consolidăm competitivitatea economiei, susținem creșterea PIB-ului și, împreună cu utilizarea eficientă a fondurilor europene, vizăm o revenire sustenabilă a economiei pe traiectoria sa de dezvoltare în orizontul 2027–2028”.

Obiectivele proiectului

Proiectul urmărește patru obiective principale: stimularea investițiilor strategice și atragerea capitalului în sectoare industriale importante, îmbunătățirea lichidității companiilor, simplificarea fiscală și reducerea poverii contribuabililor, precum și creșterea rezilienței economice prin modernizare tehnologică și susținerea cercetării-dezvoltării.

Pachetul introduce mai multe facilități fiscale și simplificări pentru contribuabili:

Bonificație de 3% din impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor și impozitul pe venit datorat de persoanele fizice pentru anul fiscal 2025, condiționată de depunerea declarației și plata integrală până la 15 aprilie 2026. Declarația Unică va fi precompletată în SPV din martie.

Majorarea plafonului pentru TVA la încasare de la 4,5 milioane lei la 5 milioane lei în 2026 și la 5,5 milioane lei în 2027.

Pentru microîntreprinderi:

  • Termenul pentru angajarea primului salariat este prelungit la 90 de zile
  • Vânzările ocazionale de mijloace fixe nu mai intră în calculul plafonului de 100.000 euro și posibilitatea revenirii la regimul micro de la începutul anului
  • Concediile medicale ale unicului angajat nu duc la pierderea regimului fiscal dacă depășesc cumulat 30 zile/an

Pragul de încadrare a bunurilor ca mijloace fixe crește de la 2500 lei la 5000 lei. Astfel, este redusă birocrația și sporește lichiditatea firmelor.

Proiectul prevede finanțarea investițiilor strategice și sectoriale prin: granturi, credite fiscale, garanții de stat, bonificații de dobândă și aport la capital. Investițiile trebuie menținute cel puțin 5 ani. Întreprinderile active trebuie să aibă o cifră de afaceri medie anuală în ultimii trei ani de cel puțin 50 de milioane de lei și active de cel puțin 50 de milioane de lei.

Ajutorul de stat

Schemele de ajutor de stat exceptate de notificarea europeană se aplică pentru:

  • Industria prelucrătoare cu deficit comercial de cel puțin 50 de milioane de lei și valorificarea resurselor minerale critice sau tehnologii „zero net” de cel puțin 75 de milioane de lei
  • Investiții în cercetare-dezvoltare pentru tehnologii înalte cu valori între 5 și 50 de milioane de lei
  • Industria de apărare cu investiții de cel puțin 10 milioane de lei

Formele de sprijin includ granturi, credite fiscale pe 7 ani și deduceri suplimentare de 200% pentru cheltuielile cu active corporale și necorporale în sectorul cercetării. Bugetul pentru principalele scheme este de 1,05 miliarde euro.

„BID S.A. este autorizată să implementeze scheme de finanțare și garantare în numele statului, atât în condiții de piață, cât și ca măsuri de ajutor de stat, pentru susținerea autorităților locale și a companiilor private de toate dimensiunile. BID poate participa la înființarea de vehicule investiționale și fonduri de investiții alături de instituții financiare internaționale pentru susținerea inovației și a companiilor cu creștere rapidă. Pentru anul 2026, Ministerul Finanțelor va transfera suma de 1 miliard de lei către BID în vederea implementării acestor instrumente financiare”, se arată în comunicat.

Programe și facilități speciale

Programul „INVESTIM ACASĂ” sprijină românii din străinătate care se întorc pentru a deschide afaceri, prin împrumuturi garantate parțial de stat și capital de rebate de până la 20.000 euro per proiect, cu un buget de 100 milioane euro pentru perioada 2026-2029. Se estimează atragerea unui volum de investiții de 250 milioane lei.

Extinderea cadrului pentru fondurile de pensii private: administratorii pot investi până la 1% din totalul activelor în active private de capital, cu posibilitatea majorării până la 5% dacă statul sau BID dețin participații în respectivele entități sau prin PNRR.

Stimulente pentru piața de capital: se introduce un stimulent fiscal pentru listarea/menținerea la bursă, constând în deducerea suplimentară de 50% a cheltuielilor aferente procesului de admitere și menținere la tranzacționare în primul an.

Persoanele fizice beneficiază de deducerea sumelor plătite pentru dobândirea de acțiuni, obligațiuni sau titluri de participare la ETF-uri, în limita a 400 euro anual. Se mențin și se clarifică facilitățile pentru contribuțiile la fonduri de pensii facultative, ocupaționale și produse paneuropene (PEPP) în limita a 400 euro anual.

Instrumente pentru export și internaționalizare: Ministerul Finanțelor poate transfera până la 1 miliard lei către Exim Banca Românească pentru susținerea creditelor la export și investițiilor românești în străinătate.

Programul 2026-2028 – Facilitatea Națională pentru pregătirea proiectelor și asistență tehnică pentru parteneriate publice private (PPP): programul are o alocare totală de până la 25 milioane euro pentru pregătirea și lansarea marilor proiecte de investiții publice și public-private. Se înființează totodată Comitetul interministerial privind proiecte în parteneriat public-privat (CI3P) pentru coordonarea politicilor și monitorizarea implementării acestor proiecte.

Impact economic estimat

  • Implementarea pachetului va avea multiple efecte:
  • Crearea de mii de locuri de muncă înalt calificate, direct și indirect
  • Dezvoltare regională și reducerea disparităților teritoriale
  • Creșterea veniturilor bugetare prin taxe, impozite și contribuții sociale aferente noilor activități economice
  • Reducerea deficitului comercial prin stimularea producției interne și creșterea capacității de export
  • Accelerarea inovării, digitalizării și tranziției verzi prin investiții în tehnologii „zero net” și cercetare-dezvoltare
  • Îmbunătățirea lichidității și predictibilității pentru IMM-uri

Deși se estimează o diminuare temporară a veniturilor bugetare (de exemplu, -2,1 miliarde lei în 2026), aceasta va fi compensată pe termen mediu de creșterea veniturilor din taxe și impozite generate de noile investiții și de reducerea cheltuielilor bugetare prin modernizarea și eficientizarea administrației publice. Măsurile sunt concepute pentru a asigura sustenabilitatea fiscală pe termen mediu și lung, cu efecte pozitive asupra stabilității macroeconomice.

Proiectul de act normativ poate fi consultat pe website-ul Ministerului Finanțelor, în secțiunea Transparență decizională.

Cel puțin 18 morți după explozia unei mine clandestine de cărbune din India. Autoritățile caută supraviețuitori. VIDEO

„În timpul operațiunilor de salvare, 18 cadavre au fost găsite la locul exploziei”, a indicat poliția din India, într-un comunicat citat de AFP.

Echipele de salvare au început să cerceteze mina din districtul East Jaintia Hills. Autoritățile verifică dacă alți mineri sunt blocați în interiorul sitului.

Potrivit unui înalt responsabil al districtului, Manish Kumar, este vorba de o „mină ilegală”. Autoritățile așteaptă sosirea membrilor agențiilor de gestionare a catastrofelor pentru a relua operațiunile vineri.

Explozia, cauzată probabil de dinamită

Șeful poliției districtuale, Vikash Kumar, a declarat că explozia a fost probabil cauzată de detonarea dinamitei. „După explozie, a izbucnit un incendiu. S-au acumulat multe gaze toxice”, a precizat el.

Aceste mine clandestine sunt excavații verticale adânci săpate în versanții dealurilor. Ele se ramifică în tuneluri înguste pentru a ajunge la cărbune și alte minerale.

Minele clandestine, interzise din 2014

Un tribunal federal de mediu a interzis exploatarea acestui tip de mine în Meghalaya în 2014. Comunitățile locale s-au plâns că minele poluează sursele de apă și pun în pericol vieți omenești.

Cu toate acestea, practica rămâne larg răspândită în stat. Districtul East Jaintia Hills, unde a avut loc accidentul de joi, este cunoscut pentru minele ilegale.

Anchetă aprofundată dispusă de autorități

Ministrul-șef al statului Meghalaya, Conrad K. Sangma, a anunțat că a fost dispusă o „anchetă aprofundată” asupra incidentului. În urma anchetei vor fi stabilite „responsabilitățile”.

Prim-ministrul Narendra Modi s-a declarat „îndurerat”. „Condoleanțe celor care și-au pierdut persoanele dragi. Fie ca răniții să se însănătoșească cât mai repede”, a declarat el pe rețelele de socializare.

Autoritățile continuă operațiunile de căutare în mină. Echipele de salvare speră să găsească eventualii supraviețuitori blocați în tunelurile subterane.

COMUNICAT: Asociația Medici pentru România a finalizat renovarea și modernizarea Secției de Pediatrie a Spitalului Municipal Curtea de Argeș

Valoarea totală a investiției depășește 1.000.000 de euro, iar lucrările s-au întins pe o perioada de 1 an. Secția de pediatrie are un număr total de 50 paturi, dintre care 15 paturi pentru copiii 0-3 ani și 35 paturi pentru copiii 4-18 ani și aparținători. Suprafața totală a secției este de 1150 mp.

Proiectul a avut ca obiectiv crearea unui spațiu medical modern, sigur și adaptat standardelor actuale de îngrijire pediatrică, pentru cei peste 5.000 de copii care, anual,  beneficiază de servicii medicale în această secție, atât din municipiul Curtea de Argeș, cât și din localitățile învecinate, dar si celor 400 cadre medicale din spital.

Lucrările de renovare și modernizare au inclus:

  • Recompartimentarea și reamenajarea spațiilor pentru conformarea cu normele medicale actuale
  • Înlocuirea completă a finisajelor în întreaga secție de pediatrie
  • Reabilitarea instalațiilor electrice, termice și sanitare
  • Instalarea unui sistem de fluide medicale, conform standardelor de siguranță medicală
  • Amenajarea grupurilor sanitare în fiecare salon, pentru creșterea confortului pacienților și al personalului medical
  • Dotarea încăperilor medicale cu lavoare și alte elemente esențiale pentru desfășurarea actului medical în condiții optime de igienă
  • Echiparea etajului cu mobilier nou și aparatură medicală necesară asistenței medicale pediatrice moderne

Acest proiect nu ar fi fost posibil fără sprijinul generos al sponsorilor și partenerilor implicați. Printre susținătorii principali ai inițiativei se numără: LIDL ROMÂNIA, LEROY MERLIN ROMÂNIA, SUPER FOUNDATION, ING BANK, SN NUCLEARELECTRICA, BTL ROMÂNIA, EDP RENEWABLES ROMÂNIA, alături de numeroase alte companii și persoane fizice care au ales să se implice în această cauză. Asociația Medici pentru România își dorește să transmită sincere mulțumiri tuturor sponsorilor și donatorilor care au făcut posibil acest proiect.

„Pentru copiii noștri” este o campanie dedicată copiilor care ajung în unitățile medicale din România și care merită să fie tratați în cele mai bune condiții, la standarde vest-europene, pentru a se putea însănătoși cât mai rapid.

Declarații

Alexandru Costache – Președinte al Asociației Medici pentru România:

„Inaugurarea de la Spitalul Municipal Curtea de Argeș nu este doar o secție de pediatrie renovată, ci dovada că atunci când oameni de bine se unesc în jurul unei cauze, se pot face lucruri cu adevărat mari. După mai bine de 40 de ani de la construcția spitalului, această secție reflectă standardele pe care ni le dorim pentru medicina din România: modernitate, siguranță și respect pentru pacient.

Le suntem profund recunoscători tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect. Fiecare leu donat, fiecare zi de muncă și fiecare gest de susținere au însemnat un pas înainte. Iar acesta nu este un punct final. Cu mare bucurie și emoție, pot spune că în perioada următoare vom anunța un nou proiect de renovare, al treilea proiect din seria „Pentru copiii noștri” prin care ne propunem să continuăm schimbarea în spitalele din România.”

Maria Mihai, Head of Corporate Affairs, Lidl România:

„Renovarea Secției de Pediatrie este modul nostru de a demonstra că «Știi că merită» se traduce prin fapte. Credem că fiecare copil are dreptul la cele mai bune condiții de tratament, iar spitalul trebuie să fie un loc al vindecării, nu al grijilor. Știm cât de important este un spațiu medical modern, în care confortul și siguranța sunt sinonime cu o îngrijire de calitate pentru micii pacienți, în timp ce pentru medici, acestea înseamnă infrastructură adaptată care le permite să se concentreze pe salvarea de vieți.”

Mathieu Bauduin, CEO Leroy Merlin România:

„Accesul copiilor la servicii medicale sigure și de calitate este o responsabilitate pe care o împărtășim cu întreaga comunitate. Implicarea Leroy Merlin în acest proiect reflectă angajamentul nostru față de sănătate și față de investițiile cu impact real și durabil. Credem că un sistem medical modern începe cu infrastructura potrivită și cu grija pentru cei mai vulnerabili dintre noi”

Augusta Dragic – Președinta Super Foundation:

„Fiecare copil merită acces la îngrijiri medicale sigure și moderne. Super Foundation este mândră să sprijine Asociația Medici Pentru România în modernizarea completă a sectiei de pediatrie care deservește mii de copii din Curtea de Argeș și din zonele învecinate — creând condiții mai sigure și mai bune atât pentru pacienți, cât și pentru echipele medicale. Acest proiect arată ce pot realiza parteneriatele solide și sperăm că va inspira mai multe inițiative de acest fel în viitor”, a declarat Augusta Dragic, Președinta Super Foundation.

Andreea Gheordunescu – Manager al Spitalului Municipal Curtea de Argeș:

„Finalizarea acestui proiect reprezintă un pas esențial pentru îmbunătățirea calității serviciilor medicale pediatrice oferite în cadrul spitalului nostru. Mulțumim Asociației Medici pentru România și tuturor sponsorilor care au făcut posibilă această investiție majoră. Prin această modernizare, copiii din Curtea de Argeș și din zonele învecinate vor beneficia de condiții medicale sigure, moderne și adaptate standardelor actuale de îngrijire.”

 

Fostul premier al Canadei: Țara trebuie să fie pregătită să facă „orice sacrificu necesar” pentru a-și proteja independența față de SUA

Fostul prim-ministru al Canadei, Stephen Harper, a avertizat că țara se confruntă cu amenințări fără precedent la adresa suveranității sale și trebuie să fie pregătită să acționeze decisiv, potrivit AP.

În cadrul ceremoniei de dezvelire a portretului său oficial, Harper a făcut apel la unitate și sacrificiu pentru a apăra independența Canadei, pe fondul presiunilor tot mai mari din partea Statelor Unite.

Harper, care a condus Canada între 2006 și 2015, a evitat să-l menționeze direct pe președintele american Donald Trump.

Cu toate acestea, declarațiile sale au făcut trimitere clară la retorica recentă privind anexarea, tarifele comerciale și schimbările geopolitice care afectează America de Nord.

Apel la unitate în fața presiunilor externe

Harper a cerut celor două mari partide politice din Canada, Liberalii și Conservatorii, să lase deoparte diferențele în fața amenințărilor externe.

El a descris momentul actual drept unul periculos și a subliniat că unitatea națională este esențială pentru menținerea independenței pe termen lung.

Canada a fost tulburată de comentarii repetate din SUA despre transformarea țării în „al 51-lea stat”, precum și de amenințări cu represalii economice.

Alte îngrijorări au apărut din presiunile americane legate de Groenlanda, care are o frontieră maritimă arctică cu Canada și o importanță strategică majoră.

Avertisment privind diviziunile interne

Dincolo de presiunile externe, Harper a avertizat asupra politicilor interne care ar putea slăbi unitatea națională.

El a indicat creșterea sentimentelor separatiste în Alberta, unde un posibil referendum pentru independență ar putea avea loc chiar din această primăvară.

Premierul provinciei Alberta, Danielle Smith, a recunoscut că sprijinul pentru separatism este de aproximativ 30%.

Smith a intensificat, de asemenea, solicitările pentru aprobarea federală a unor noi proiecte de conducte petroliere către coasta Pacificului, considerând vital accesul la energie pentru viitorul provinciei.

Aprecieri pentru premierul Mark Carney

Harper a oferit și aprecieri moderate actualului prim-ministru Mark Carney, amintind de relația lor profesională.

El a spus că i-a aprobat CV-ul lui Carney atunci când acesta a candidat pentru conducerea băncii centrale a Canadei, glumind pe seama succesului său ulterior.

La rândul său, Carney i-a mulțumit lui Harper pentru apărarea suveranității Canadei și i-a recunoscut leadershipul din timpul crizei financiare din 2008.

El a subliniat disponibilitatea lui Harper de a renunța la ideologie atunci când a fost necesar, acceptând deficite bugetare pentru a stabiliza economia.

Un mesaj pentru viitor

Ambii lideri au accentuat importanța rezilienței, unității și planificării pe termen lung.

Harper a concluzionat că forța Canadei depinde de cooperare în momente dificile, pentru a asigura independența țării pentru generațiile viitoare.

Oamenii cu suflete frumoase au în comun 7 trăsături distincte de personalitate

1. Empatia autentică

Persoanele cu suflete frumoase simt cu adevărat bucuria și durerea celorlalți. Nu practică empatia selectiv, ci o extind tuturor – de la vânzătorul din magazin până la colegul dificil.

Studiile arată că oamenii foarte empatici creează legături sociale mai puternice. Ei contribuie la medii comunitare mai pozitive și devin liantul social al grupurilor.

2. Autenticitatea fără măști

Acești oameni nu au nevoie să pară perfecți sau să aibă toate răspunsurile. Se simt confortabil cu propriile imperfecțiuni și recunosc când nu știu ceva.

Cercetările confirmă că persoanele autentice se bucură de o stare de bine mai mare. Ele creează relații mai semnificative și inspiră încredere.

3. Bunătatea în locul dreptății

Oamenii cu suflete frumoase aleg adesea să nu dea replica perfectă într-o ceartă. Prioritizează conexiunea umană în detrimentul dorinței de a avea dreptate.

Psihologia pozitivă arată că cei care acordă prioritate bunătății raportează satisfacție mai mare în viață. Ei au relații mai stabile și de lungă durată.

4. Acceptarea necondiționată

Aceștia practică „respectul pozitiv necondiționat”. Acceptă oamenii așa cum sunt, fără să îi judece sau să simtă nevoia de a-i schimba.

Asta nu înseamnă tolerarea comportamentelor dăunătoare. Înseamnă înțelegerea că fiecare duce propriile bătălii și face tot ce poate cu ceea ce are.

5. Recunoștința profundă

Persoanele cu suflete frumoase cultivă o apreciere constantă pentru simplul fapt de a fi în viață. Găsesc lecții chiar și în momentele dificile.

Cercetările arată că recunoștința reduce depresia și întărește sistemul imunitar. Oamenii recunoscători creează efecte pozitive în comunitățile lor.

6. Vulnerabilitatea asumată

Ele nu se tem să spună „Am făcut o greșeală” sau „Am nevoie de ajutor”. Înțeleg că vulnerabilitatea nu este slăbiciune, ci locul de naștere al conexiunii autentice.

Cercetătoarea Brené Brown confirmă că vulnerabilitatea creează spații pentru conexiuni reale. Permite oamenilor să fie văzuți cu adevărat.

7. Iertarea ușoară

Oamenii cu suflete frumoase nu iartă pentru că cealaltă persoană merită, ci pentru propria pace sufletească. Înțeleg că a purta pică rănește cel mai mult pe cel care o poartă.

Studiile psihologice arată că iertarea reduce stresul, anxietatea și depresia. Cei care iartă au inimi mai sănătoase, atât la propriu, cât și la figurat.

Concluzie: Aceste trăsături nu sunt fixe sau moștenite. Sunt alegeri zilnice, obiceiuri care se dezvoltă prin practică constantă, chiar și în momentele dificile.

Secretul oamenilor cu au mereu casa curată și ordonată: trucuri care fac curățenia mai ușoară și te ajută să te bucuri de timp liber în weekend

Păstrează ordinea pe măsură ce faci treburile zilnice

Te-ai îmbrăcat de două sau trei ori înainte să alegi ținuta? Ai folosit câteva cratițe pentru micul dejun? Curăță și pune totul la loc imediat, înainte de a trece la următoarea activitate. Dacă aplici acest obicei pe tot parcursul zilei, la final vei avea mult mai puțin dezordine de rezolvat, notează Telegraf.rs.

Șterge rapid suprafețele

Un șters scurt poate face minuni. Dacă după fiecare activitate cureți suprafața pe care ai folosit-o, blatul și elementele din sticlă vor rămâne curate și gata de utilizare.

De la ștergerea ușilor de la duș până la ștergerea chiuvetei după spălatul vaselor, o rutină mică zilnică previne acumularea murdăriei și menține suprafețele impecabile.

Spală rufele în fiecare zi

Evită acumularea rufelor punând cel puțin un program de spălat în mașină în fiecare zi. Întreținerea hainelor curat pentru întreaga familie este inevitabilă, așadar dacă faci acest lucru constant, rufele nu se vor aduna și nu îți vor ocupa întreaga zi de weekend.

Organizează hârtiile

Notificările poștale, facturile, notițele școlare și meniurile pentru livrări: hârtia se adună foarte repede. Ține suprafețele din bucătărie și de la birou ordonate creând locuri separate pentru fiecare tip de hârtie.

De exemplu, o cutiuță pentru meniuri și cupoane, dosare pentru facturi, notițe școlare și alte documente importante. Pune-le la locul lor imediat ce le primești.

Donează și scapă de lucrurile inutile

Lucrurile inutile creează haos în case. Probabil nu ai nevoie de 15 sticle de apă pentru o familie de patru persoane, iar tricoul pe care copilul tău l-a depășit acum câteva luni cu siguranță poate fi dat mai departe.

Este mai ușor să menții ordinea când nu există dezordine. Păstrează doar lucrurile cu valoare sentimentală, dar scapă de cele pe care nu le folosești sau nu le iubești.

Cum menții bucătăria impecabilă

Curățenie săptămânală a frigiderului

Dacă observi pete ciudate sub alimente în frigider, este timpul pentru o curățenie temeinică. Curățarea regulată a frigiderului nu doar îl menține ordonat, dar te ajută să știi exact ce îți trebuie la următoarea cumpărătură.

Șterge după ce gătești

Rezistă tentației de a te arunca pe canapea după cină. Cu cât vasele și cratițele stau mai mult, cu atât mai greu vor fi de curățat. Spală și pune totul în mașina de spălat imediat după masă: chiuveta va fi goală mai repede decât te aștepți.

Cum menții ordinea în dormitor

Aranjează patul

Una dintre lucrurile pe care le poți controla în haosul zilei este patul tău. Doar câteva minute pentru a aranja lenjeria te ajută să începi ziua cu un sentiment de ordine și realizare.

Strânge înainte de culcare

Fă o trecere rapidă prin camerele pe care le folosești cel mai mult înainte de a merge la culcare. Pune la loc jucăriile, încălțămintea și pături, și pregătește gențile și rucsacii pentru ziua următoare. Astfel, dimineața vei fi recunoscător pentru această rutină.

Ține dezordinea sub control

Menținând suprafețele libere de dezordine, curățenia va fi mai ușoară, iar spațiul mai atrăgător. Nu lăsa haosul să se acumuleze pe masa din sufragerie sau pe blatul din bucătărie. Acordă câteva minute pentru a aranja coșurile pentru gustări, hainele și poșetele imediat ce te întorci acasă.

Folosește unelte de organizare și creează o rutină

Pe piață există multe produse care te ajută să ții lucrurile ordonate. Folosește cârlige pentru uși, organizatoare pentru dulapuri și pungi de depozitare sub pat astfel încât fiecare lucru să aibă locul său.

Este important să ai un program săptămânal de curățenie, dar este, de asemenea, o idee bună să adaugi în calendar activități de curățenie periodică pe tot parcursul anului, cum ar fi curățarea dulapurilor sau spălatul ferestrelor la intervale regulate, în loc să faci totul deodată primăvara.

Prin introducerea acestor obiceiuri zilnice în programul tău, vei construi treptat o casă care rămâne ordonată 24/7. Experții spun că orice rutină devine un obicei simplu după primele 21 de zile.