Rapid s-a despărțit de antrenorul David Ginesta, înainte de meciul pentru bronz din Cupa României

Mediafax

„David, îţi mulţumim şi îţi dorim succes în continuare!”, a transmis clubul, într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Tehnicianul spaniol se afla la conducerea Rapidului din 2020.

În actualul sezon, Rapid a ratat calificarea în sferturile Ligii Campionilor și ocupă locul 6 în Liga Națională, cu două etape rămase de disputat.

Obiectivul formației era clasarea pe podium și accederea între cele mai bune opt echipe ale Europei.

Articolul Rapid s-a despărțit de antrenorul David Ginesta, înainte de meciul pentru bronz din Cupa României apare prima dată în Mediafax.