OFF The Record. Victor Alistar: Există o tendință din partea politicului de a captura justiția / Avem o medie de dosare soluționate, de două ori și jumătate aproape, peste media UE

Victor Alistar: Avem o medie de dosare soluționate, de două ori și jumătate aproape, peste media UE

Durata proceselor este una dintre problemele importante cu care se confruntă justiția din România.

Victor Alistar, a explicat că volumul mare de activitate al instanțelor este una dintre cauze. „Sunt date oficiale ale Uniunii Europene, nu din România. Avem o medie de dosare soluționate pe judecători de 2,4 ori mai mare decât media pe judecători din Uniunea Europeană. Media europeană, nu cel mai mic scor. De două ori și jumătate aproape. Este ca și când ai cere unui chirurg care, pe specialitatea lui, poate să facă cinci operații, între zi să facă 12.

Victor Alistar: „Există o tendință din partea politicului de a captura justiția”

Victor Alistar a explicat că tendința de capturare a justiției este vizibilă în spațiul public.

„Este simplu să ne uităm doar în oglinda media. Vom vedea potriviri de mesaj ale unor grupuri de presiune, ale unor formațiuni politice, ale unor membri ai Parlamentului care depășesc cu mult limitele dialogului între puterile statului”, a declarat acesta.

Știrea inițială:

Se spune că dreptul este „arta binelui și a echității”. Însă respectarea regulilor dreptului internațional a ajuns să împartă planeta în două și să genereze conflicte de proporții. În România, procedura de numire a șefilor marilor parchete din România este în toi, dar o parte din societate consideră în continuare că Justiția „este capturată”.

Cât de „capturată” este Justiția din România și cine a capturat-o? Care este diferența între judecători și procurori în ceea ce privește procedura de numire? Cine vrea să influențeze actul judiciar în România? Ce crede Curtea Supremă de Justiție despre referendumul președintelui Nicușor Dan? Cum trebuie modificate legile Justiției? Au încredere judecătorii în DNA pentru a fi anchetați pentru presupuse fapte de corupție? Despre toate acestea discutăm cu Victor Alistar, purtătorul de cuvânt al Curții Supreme, fost membru CSM

Emisiunea poate fi urmărită, de la ora 13:00, live, pe canalele de YouTube și Facebook ale Mediafax.