Copil înjunghiat în apropierea unei școli din cartierul Colentina, din București

Mediafax

 

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 7 Poliție au fost sesizați, miercuri, în jurul orei 13.30, cu privire la faptul că, într-o zonă din Sectorul 2, s-ar afla o persoană agresată fizic.

Din primele verificări efectuate de polițiști s-a constatat că, în urma unor divergențe verbale, un copil în vârstă de 16 ani a fost agresat fizic de alți doi tineri.

Victima a fost transportată de către un echipaj de prim ajutor, la o unitate medicală, pentru investigații suplimentare.

Incidentul a avut loc în proximitatea unei școli, nu în incinta instituției.

Polițiștii au demarat verificări, în vederea identificării persoanelor implicate în eveniment.

Verificările sunt efectuate de către polițiști din cadrul Secției 7 Poliție, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și luării măsurilor legale ce se impun.

Articolul Copil înjunghiat în apropierea unei școli din cartierul Colentina, din București apare prima dată în Mediafax.