Guvernul israelian se reuneşte pentru a discuta planul de eliberare a ostaticilor din Gaza

Mediafax

Guvernul Israelului va organiza, joi, la ora 18:00, o şedinţă dedicată planului de eliberare a ostaticilor israelieni aflaţi în Gaza, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul oficial al executivului.

„Şedinţă de guvern la ora 18:00. Pe ordinea de zi, planul pentru eliberarea tuturor ostaticilor israelieni”, se arată în comunicat.

Ziarul Times of Israel notează că o reuniune a cabinetului de securitate a fost programată cu o oră înainte, pentru a analiza detaliile acordului înainte ca acesta să fie supus aprobării finale.

Biroul premierului Benjamin Netanyahu a precizat că planul va intra în vigoare doar după ce va primi aprobarea completă a guvernului.

Articolul Guvernul israelian se reuneşte pentru a discuta planul de eliberare a ostaticilor din Gaza apare prima dată în Mediafax.