Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Pentru reforma administrației locale, corectă este o resetare structurală

Mediafax

O reducere structurală este soluția agreată de prim-ministrul României, în privința reformei administrației publice locale, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

În prezent au loc discuții pe acest subiect, atât de ordin tehnic, cât și politic.

„Subiectul este încă, după cum știți, și la nivel de discuții tehnice în grupul de lucru și la nivel de discuții politice în cadrul coaliției. În ceea ce privește punctul de vedere al domnului prim-ministru, cred că l-am văzut cu toții, sau puteam să-l vedem cu toții marți seară, în cadrul unui interviu televizat, când a explicat că dacă nu se va face și o reducere structurală există riscul ca într-un timp mai lung sau mai scurt, poate o dată cu apropierea alegerilor e o posibilitate, nu o certitudine, vechile obiceiuri care ne-au adus în situația bugetară în care ne aflăm astăzi să se reia. Deci ca să există o certitudine a unor mențineri, unor echilibre din punctul de vedere al domnului premier, așa cum s-a exprimat public, corectă este o resetare structurală, astfel încât să fie cu mult mai greu de reintrat într-o spirală a pierderilor”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Ioana Dogioiu a spus că nu poate spune, în acest moment, dacă măsurile privind reforma administrației publice locale va fi luată prin asumarea răspunderii în Parlament.

Articolul Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Pentru reforma administrației locale, corectă este o resetare structurală apare prima dată în Mediafax.